Rugăciunea, pulsul redeşteptării

STUDIUL 2 » 6 IULIE - 12 IULIE

Text de memorat: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11)

Dumnezeu intervine cu putere atunci când poporul Său se roagă. Alfred Lord Tennyson avea multă dreptate când spunea: „Prin rugăciune se împlinesc mai multe lucruri decât poate lumea aceasta să-şi imagineze.” Marile redeşteptări din Scriptură s-au născut prin rugăciune. Vechiul Testament consemnează rugăciunile de mijlocire ale patriarhilor şi ale profeţilor. Moise, David şi Daniel au cerut putere de la Cel Atotputernic. Cartea Faptelor apostolilor ne arată cum credincioşii din Noul Testament stăteau pe genunchi, luând cerul cu asalt şi căutând revărsarea Duhului Sfânt.

De asemenea, viaţa de rugăciune a Domnului Isus ne arată că El depindea neîncetat de Tatăl Său ceresc. Evangheliile ne lasă să întrezărim această sursă a puterii Sale spirituale: Mântuitorul primea putere când stătea singur pe genunchi înaintea Tatălui.

„O redeşteptare spirituală este de aşteptat numai ca răspuns la rugăciune.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 121. În acest studiu, vom explora rolul pe care l-a avut rugăciunea în câteva dintre cele mai mari redeşteptări din Biblie.

Rugăciunea şi redeşteptarea în cartea Faptele apostolilor

Credincioşii din biserica primară au fost umpluţi cu putere venită de sus. Duhul Sfânt a fost revărsat peste ei într-un mod remarcabil. Inimile au fost mişcate, vieţile au fost schimbate. Evanghelia a pătruns în locurile cele mai neprimitoare şi s-au convertit mii de oameni. În Faptele 2:41 se spune că trei mii de suflete s-au alăturat bisericii într-o singură zi. În Faptele 4:4 se arată că numărul bărbaţilor (femeile şi copiii nu au fost puşi la socoteală) care au crezut „s-a ridicat aproape la cinci mii”. Chiar şi mulţi conducători religioşi care I se împotriviseră lui Isus în timpul vieţii Sale „veneau la credinţă” (Faptele 6:7). Relatarea acestei creşteri fenomenale continuă în Faptele 9, unde se consemnează faptul că biserica din „toată Iudeea, Galileea şi Samaria” „se înmulţea” (Faptele 9:31). În capitolele 10-12, se arată că Evanghelia depăşise deja multe graniţe culturale şi geografice. Sutaşul roman şi vistiernicul împărătesei Etiopiei au primit botezul. Potrivit cu Faptele 1, biserica a pornit cu un număr de circa o sută douăzeci de credincioşi (Faptele 1:13,15), iar spre sfârşitul primului secol, se poate estima că în imperiul Roman existau cel puţin un milion de creştini. Creşterea este remarcabilă. Care a fost secretul?

1. Care este cauza majoră a creşterii bisericii din Noul Testament? Faptele 1:4,8,14; 2:42; 4:31,33; 6:3,4.

Pastorul R. A. Torrey a fost un mare predicator al redeşteptării de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. El a susţinut adunări de redeşteptare în Marea Britanie între anii 1903 şi 1905, iar în America de Nord în 1906 şi 1907. Deplângând programul aglomerat al creştinilor, el a spus într-o ocazie: „Suntem prea ocupaţi ca să ne rugăm şi astfel suntem prea ocupaţi ca să avem putere. Avem o mulţime de activităţi, dar realizăm puţin; avem multe servicii divine, dar puţine convertiri, avem multe structuri, dar rezultate mici.”

Eşti prea ocupat ca să te rogi? Cine poate spune că nu este ocupat? Ce poţi face pentru a-ţi elibera programul şi pentru a găsi timpul necesar pentru rugăciune? Gândeşte-te la toate motivele pe care le invoci pentru a amâna rugăciunea şi la toate pretextele de care te foloseşti pentru a face orice altceva. Ce pierzi atunci când nu îţi iei timp pentru rugăciune?

Viaţa de rugăciune a Domnului Isus

2. Care sunt cele trei lucruri pe care ni le descoperă pasajele din Marcu 1:35, Luca 5:16; 9:18 despre viaţa de rugăciune a Domnului Isus?

„Hristos primea continuu de la Tatăl ca să ne poată transmite nouă. «Cuvântul pe care-l auziţi – spunea El – nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.» «Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.» El a trăit, a gândit şi S-a rugat nu pentru El, ci pentru alţii. După ore întregi petrecute împreună cu Dumnezeu, El venea dimineaţă după dimineaţă să le aducă oamenilor lumina Cerului. El primea zilnic botezul proaspăt al Duhului Sfânt. În primele ore ale noii zile, Domnul Îl trezea din somn, iar sufletul şi buzele Sale erau unse cu har pe care să îl poată împărtăşi altora.” – Ellen G. White, The Review and Herald, 11 august 1910

3. Pentru ce anume S-a rugat Domnul Isus? Ce ne spun rugăciunile lui despre preocupările Sale cele mai importante? Care este trăsătura distinctivă a rugăciunilor Sale? Ioan 17:20-24; Luca 22:31,32; Matei 26:36-44.

Pentru Domnul Isus, rugăciunea era o parte esenţială a vieţii. Era legătura directă cu Tatăl, prin care primea susţinere şi îndrumare. Era modul prin care Îşi reînnoia zilnic relaţia cu Tatăl. Prin viaţa Sa de rugăciune, primea curajul şi tăria de a înfrunta ispitele duşmanului. În urma ocaziilor de rugăciune, supunerea Sa faţă de voinţa Tatălui era şi mai adâncă. Ele Îl înviorau spiritual şi Îi dădeau putere. Luca arată ce s-a întâmplat cu Isus într-o astfel de ocazie: „Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare” (Luca 9:29). Prin viaţa de rugăciune, Isus Se împrospăta spiritual şi Îşi reînnoia zilnic relaţia cu Tatăl.

Gândeşte-te câteva momente la ocaziile în care Dumnezeu ţi-a răspuns la rugăciune în mod minunat. Cum te ajută rememorarea acestor experienţe şi reflectarea asupra lor să ai o viaţă de rugăciune substanţială?

Rugăciunea colectivă

Domnul Isus Îşi făcea în mod frecvent timp pentru rugăciune personală, dar în multe ocazii i-a încurajat pe ucenicii Săi cei mai apropiaţi să se roage împreună cu El. Odată, le-a cerut lui Petru, Iacov şi Ioan să-L însoţească pe Muntele Schimbării la Faţă (Matei 17:1,2). De asemenea, în Ghetsimani i-a îndemnat să I se alăture în rugăciune (Luca 22:39-46). Rugăciunea colectivă are o putere deosebită.

4. Studiază cu atenţie Matei 18:19,20. Redă pe scurt declaraţia Domnului Isus.

„Făgăduinţa este dată cu condiţia ca poporul lui Dumnezeu să înalţe rugăciuni colective şi, ca răspuns la aceste rugăciuni, se poate aştepta o putere mai mare decât cea care vine în urma rugăciunii personale. Puterea oferită va fi proporţională cu unitatea membrilor şi cu dragostea lor pentru Dumnezeu şi unul pentru altul.” – Ellen G. White, The Central Advance, 25 februarie 1903

John Bunyan nota: „Poţi face mai mult decât să te rogi după ce te-ai rugat, însă nu şi înainte de a te fi rugat.”

Când ne rugăm împreună, cu seriozitate şi sinceritate, Duhul Sfânt intervine prin minuni.

5. Citeşte Faptele 12:1-16. În ce situaţie se afla Petru aici? Care a fost atitudinea bisericii? Ce ne spune acest pasaj despre puterea rugăciunii colective?

În acest caz, Petru a fost eliberat din închisoare în mod minunat. Experienţa a fost atât de intensă, încât apostolul nu a înţeles de la început dacă ceea ce i se întâmpla era real sau doar un vis. Abia după ce a trecut de porţile închisorii, şi-a dat seama că fusese într-adevăr eliberat. Ceea ce trebuie remarcat aici este menţionarea de două ori a faptului că biserica se ruga pentru el. Şi nu este de mirare, dacă ne gândim cât de dificilă era situaţia. Fără îndoială că şi noi am proceda la fel, mai ales dacă ne-am confrunta cu o problemă la nivel de biserică.

Libertatea noastră

Te-ai întrebat vreodată de ce este rugăciunea atât de importantă? De ce trebuie să ÎI rugăm pe Dumnezeu să ne dea Duhul Sfânt? Nu este El dispus să ni-L dea? Ca să răspundem la aceste întrebări trebuie să înţelegem mai întâi faptul că Dumnezeu ne respectă libertatea de alegere. El ne-a creat cu capacitatea de a face alegeri morale. El face tot ce ţine de El, dar este limitat de alegerile noastre (Psalmii 78:41,42).

Atunci când ne rugăm, recunoaştem – fără să fim constrânşi de cineva – că suntem în întregime dependenţi de Dumnezeu şi că Îi permitem să intervină în viaţa noastră. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât recunoaştem mai mult autoritatea Sa deplină. Când ne rugăm, Duhul Sfânt ne pregăteşte inima pentru a-L primi într-o şi mai mare măsură. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât Îl lăsăm mai mult să „răstignească” dorinţele noastre păcătoase. În marea luptă dintre bine şi rău, rugăciunea Îi dă lui Dumnezeu posibilitatea de a interveni în viaţa noastră cu o putere şi mai mare.

6. Studiază 2 Corinteni 10:3-5. Cum poţi explica afirmaţia: „Armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu”? Despre ce arme este vorba aici? Despre ce luptă vorbeşte Pavel aici? De ce apelează el la aceste simboluri? Ce este această luptă în care suntem şi noi cuprinşi?

Adventiştii de ziua a şaptea au o anumită concepţie despre marea luptă dintre Hristos şi Satana. Ştim că ea este reală şi că toţi oamenii sunt cuprinşi în ea. Dacă am fi lăsaţi singuri, nu am avea nicio şansă în faţa lui Satana. Singura noastră speranţă este relaţia cu Domnul Isus, iar partea esenţială a acestei relaţii este viaţa de rugăciune – o armă spirituală pentru o luptă de natură spirituală, o armă indispensabilă supravieţuirii noastre. Dacă Isus a avut nevoie de rugăciune, cu cât mai mult avem nevoie noi!

„Şi noi trebuie să avem ocazii rezervate pentru meditaţie şi rugăciune şi pentru primirea înviorării spirituale. Noi nu preţuim puterea şi eficienţa rugăciunii aşa cum ar trebui. Rugăciunea şi credinţa vor face ceea ce nicio putere de pe pământ nu va putea realiza.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 509

În ce situaţii din viaţă ai cunoscut nemijlocit realitatea dură a marii lupte dintre Hristos şi Satana? În ce fel te-a ajutat rugăciunea? Care ar fi fost experienţa ta dacă nu te-ai fi rugat?

Rugăciunea eficientă

Există multe metode eficiente de rugăciune. Unii găsesc de cuviinţă să stea înaintea lui Dumnezeu pe genunchi şi cu Biblia deschisă. Alţii citesc câteva versete şi stau de vorbă cu Domnul despre ceea ce au citit.

Psalmii s-au dovedit a avea o influenţă aparte ca subiect de rugăciune. Încearcă să meditezi la un psalm în timpul momentelor tale de devoţiune. Citeşte câte un verset o dată. Citeşte-l cu voce tare şi apoi stai de vorbă cu Domnul despre ceea ce îţi spune acel verset.

Pentru alţii, rugăciunea care le satisface sufletul este cea pe care o rostesc singuri înaintea Domnului într-un loc retras din natură. Alţii împletesc rugăciunea cu cântarea.

7. Ce învăţăm despre rugăciunea eficientă din următoarele versete? Psalmii 34:1; 50:23; 67:3; 71:6.

Rugăciunile lui David erau pline de cuvinte de adorare şi de laudă la adresa lui Dumnezeu. Şi inimile noastre se umplu cu cuvinte de laudă atunci când medităm la bunătatea Sa şi la dragostea Sa inegalabilă.

8. Citeşte Daniel 9:8-13. Ce fel de rugăciune este aceasta?

9. Ce element adaugă Pavel la rugăciunea eficientă? Efeseni 5:20.

10. Despre ce „cereri” este vorba în Efeseni 6:18 şi Filipeni 4:6? De ce sunt cererile o componentă importantă a rugăciunii?

Nu ne-am propus să oferim o formulă” a rugăciunii, dar putem întocmi un plan general al ei: începem prin cuvinte de laudă şi adorare şi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa pentru noi. În continuare, Îi mărturisim greşelile şi defectele noastre, după care îi mulţumim pentru iertarea Sa. Apoi, încheiem cu cererile – Îi aducem la cunoştinţă solicitările noastre, cu o atitudine de supunere şi de încredere în puterea Sa divină.

Ai o viaţă de rugăciune corespunzătoare? Ce schimbări trebuie să faci? Vrei să depui eforturi pentru a petrece mai mult timp în rugăciune? Rugăciunea îţi poate schimba viaţa!

Studiu suplimentar

„Adu înaintea lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Tu nu Îl vei putea face să Se simtă împovărat, nici nu Îl vei face să Se simtă obosit. Dacă El ţine socoteală până şi de perii capului tău, atunci nu va rămâne indiferent faţă de nevoile copiilor Săi. «Domnul este plin de milă şi de îndurare» (Iacov 5:11). Inima Sa iubitoare este mişcată de necazurile noastre şi El ne ascultă când Ii vorbim despre ele. Să aducem la El orice dificultate cu care ne confruntăm. Nimic nu este prea greu pentru El, deoarece El ţine lumile şi guvernează toate lucrările universului. Nimic din ceea ce are legătură, într-un fel oarecare, cu pacea noastră nu este atât de neînsemnat, încât să nu fie luat în considerare de El. În experienţa noastră nu există niciun capitol atât de întunecat, încât El să nu-l poată citi, şi nici încurcături atât de mari, încât El să nu le poată rezolva. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-l poate încânta şi nicio rugăciune sinceră nu iese de pe buzele noastre fără ca Tatăl ceresc să nu le observe, fără ca El să nu manifeste un viu interes pentru toate acestea. Căci El «tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile» (Psalmii 147:3). Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare suflet sunt atât de intime şi de profunde, ca şi cum nu ar mai fi un alt om pe pământ de care El să Se îngrijească şi pentru care să-L fi dat pe Fiul Său preaiubit.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 100

Întrebări pentru discuţie

1. De ce trebuie să ne rugăm dacă Dumnezeu ştie totul? Probabil că cel mai important răspuns este că trebuie să ne rugăm pentru că aşa ne îndeamnă Biblia. Nu ştim cum anume funcţionează, dar ştim că funcţionează. La fel se întâmplă atunci când luăm un medicament: nu ştim cum anume aduce vindecarea, dar o aduce. Ce alte exemple poţi da pentru a ilustra importanţa rugăciunii, în special în legătură cu redeşteptarea şi reforma?

2. Reciteşte cu rugăciune citatul din Calea către Hristos. Observă încurajările oferite aici şi ultima frază, unde se vorbeşte despre relaţia dintre Dumnezeu şi omul care se roagă. Ce poţi face pentru a avea o astfel de relaţie strânsă cu Domnul?

3. Discutaţi în grupă despre realitatea marii lupte şi despre modul în care ea a afectat existenţa bisericii voastre. Cum vă poate ajuta rugăciunea colectivă să faceţi faţă problemelor comune?