Reforma – consecinţa redeşteptării

STUDIUL 9 » 24 AUGUST - 30 AUGUST

Text de memorat: „Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi.” (Evrei 2:11)

Redeşteptarea este un proces în continuă desfăşurare. Domnul ne invită zilnic să ne bucurăm de prezenţa Sa. Când Israel călătorea prin deşert, El l-a hrănit cu mană din cer şi este dispus să ne hrănească spiritual şi pe noi zi de zi. Când îngenunchem înaintea tronului Său şi medităm la Cuvântul Său, sufletul nostru este săturat, împrospătat şi înviorat. Adevărata reînnoire spirituală duce la o schimbare în mentalitatea noastră, în obiceiurile noastre şi în stilul nostru de viaţă; această schimbare poartă numele de „reformă”.

„Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria, ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei! Amin!” (2 Petru 3:17,18). Termenul „reformă” înseamnă, de fapt, „a creşte în har”; înseamnă a-I permite Duhului Sfânt să aducă toate aspectele vieţii noastre în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă există domenii în care am ales să nu ne conformăm, reforma ne reînvie dorinţa de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu şi ne determină să luăm hotărârea de a renunţa la orice lucru care stă între noi şi El.

Apelul regelui Iosafat la reformă

Ocaziile în care Dumnezeu l-a chemat pe Israel la redeşteptare au fost numeroase şi au fost însoţite, de regulă, de reformă. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că Dumnezeu nu Şi-a abandonat poporul, chiar dacă acesta a ales să-I întoarcă spatele, şi i-a trimis mereu mesageri care să-I aducă înapoi.

Exemplele de redeşteptare şi reformă consemnate în Vechiul Testament prezintă unele particularităţi comune. Observăm, în primul rând, că redeşteptarea şi reforma aveau loc atunci când poporul îşi reînnoia hotărârea de a asculta de voinţa lui Dumnezeu. Atâta timp cât „fiecare îşi vedea de drumul lui” (Isaia 53:6) şi „fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecătorii 21:25), Domnul Îşi retrăgea binecuvântarea şi poporul se confrunta cu dezastre şi cu înfrângeri.

Într-o ocazie, israeliţii au stat faţă în faţă cu una dintre cele mai mari ameninţări: armatele amoniţilor şi moabiţilor. Însă regele Iosafat s-a dovedit un conducător spiritual remarcabil. Pe tot parcursul crizei, el a depus eforturi pentru a păstra privirea poporului aţintită asupra puterii lui Dumnezeu (2 Cronici 20:12). El a înţeles un aspect esenţial al redeşteptării şi al reformei. Ce sfat le-a dat israeliţilor? Ce model spiritual al redeşteptării şi al reformei putem descoperi în această experienţă?

1. Redă în câteva cuvinte atitudinea lui Iosafat şi instrucţiunile date poporului. 2 Cronici 20:1-20

„În această criză, Dumnezeu a fost tăria lui Iuda şi tot El va fi tăria poporului Său de astăzi. Noi nu trebuie să ne încredem în domnitori şi nici nu trebuie să-l punem pe om în locul lui Dumnezeu. Să nu uităm că noi, oamenii, suntem păcătoşi şi supuşi greşelii, dar Acela care are toată puterea este turnul nostru de scăpare. În orice situaţie grea, trebuie să considerăm că lupta este a Lui. Resursele Sale sunt nelimitate şi aparentele imposibilităţi vor face ca biruinţa să fie cu atât mai mare.” – Ellen G. White, Conflict and Courage, p. 217

Experienţa lui Iosafat ne dezvăluie esenţa redeşteptării şi a reformei. Acest rege i-a îndemnat pe israeliţi să se unească în post şi rugăciune în încredere şi ascultare de Domnul.

Cum îţi poţi forma obiceiul ca, în momentele tale de stres şi de frământare să aplici principiile spirituale descoperite aici? Care este singura metodă de exercitare reală a credinţei?

Apelul lui Pavel la reformă în Corint

În prima sa scrisoare către corinteni, apostolul Pavel îşi exprimă adânca îngrijorare faţă de starea spirituală a credincioşilor. Mulţi dintre ei se îndepărtaseră de idealul lui Dumnezeu. Situaţia era gravă şi includea fapte de imoralitate sexuală care „nici chiar la păgâni nu se pomenesc” (1 Corinteni 5:1). Problemele care cereau o atenţie deosebită erau numeroase. În biserica din Corint era nevoie de redeşteptare şi reformă.

2. Ce sfaturi le-a dat Pavel corintenilor în privinţa vieţii lor spirituale? Care este ideea principală? 1 Corinteni 6:19,20; 9:24-27; 13:13; 15:1, 2, 27, 28.

Apostolul Pavel i-a îndemnat să rămână statornici în credinţă şi să urmărească în primul rând slava lui Dumnezeu. De asemenea, le-a reamintit de dragostea pe care le-o purta şi i-a asigurat că puterea Domnului întrece orice ispită (1 Corinteni 10:13).

3. Cum au primit credincioşii din Corint sfaturile lui Pavel? 2 Corinteni 7:8-12

Bucuria lui Pavel a fost fără margini când a aflat că membrii bisericii au primit sfaturile sale. Îngrijorarea nu îi dispăruse cu totul, dar atitudinea lui s-a schimbat: „Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele” (2 Corinteni 7:16). Dacă în prima epistolă i-a numit „oameni lumeşti”, în a doua epistolă şi-a exprimat încrederea deplină că noua lor experienţă spirituală era autentică. Duhul Sfânt îi trezise la o viaţă nouă, iar această redeşteptare a fost însoţită de reforma corespunzătoare. Membrii şi-au schimbat obiceiurile şi au restabilit relaţiile dintre ei. Totuşi provocările au rămas aceleaşi. Au avut de înfruntat necazuri, însă progresul lor spiritual a fost semnificativ. Prin urmare, redeşteptarea şi reforma nu ne rezolvă toate problemele spirituale, dar sunt o parte integrantă a călătoriei credinţei.

Apelul Domnului la reformă – Efes

Potrivit interpretării date de cercetătorii Bibliei în general şi de comentatorii adventişti de ziua a şaptea, cele şapte biserici descrise în Apocalipsa 2 şi 3 reprezintă biserica creştină, în existenţa ei de-a lungul istoriei.

Un argument în favoarea acestei poziţii se găseşte în Apocalipsa 1:19, unde „cineva care semăna cu Fiul omului” i-a dat lui Ioan următorul îndemn: „Scrie, deci, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” Aşadar, viziunea despre cele şapte biserici face referire la trecut, la prezent şi la viitor. Ea consemnează atât realizările, cât şi eşecurile bisericii lui Dumnezeu. Ne împărtăşeşte şi biruinţele, şi înfrângerile ei. Chiar dacă fiecare biserică reprezintă o anumită perioadă din istoria creştinismului, mesajul transmis fiecăreia conţine lecţii indispensabile pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi.

În ceea ce priveşte apelul la reformă şi redeşteptare, un bun exemplu ni-l oferă biserica din Efes.

4. Care sunt calităţile şi problemele acestei biserici? Apocalipsa 2:1-6

Biserica din Efes la care se face referire aici este biserica nou-testamentară din perioada cuprinsă aproximativ între anii 31 şi 100 d.Hr. Creştinii din această perioadă erau plini de râvnă pentru credinţa lor. Eforturile pentru răspândirea Evangheliei erau neobosite. Ei păstrau cu sârguinţă puritatea doctrinară a bisericii. Nu tolerau erezia şi erau apărători neînfricaţi ai adevărului.

Totuşi, cu trecerea timpului, membrii şi-au pierdut „dragostea dintâi”. În locul devoţiunii au aşezat datoria. Împlinirea lucrării Domnului Isus a devenit mai importantă decât relaţia cu El. Comunicarea cu El s-a diminuat aproape imperceptibil. Deşi strădaniile lor de a apăra credinţa erau la fel de mari, experienţa lor spirituală ducea lipsă de un lucru esenţial: iubirea pentru Domnul şi iubirea de oameni.

Cum arăta viaţa ta spirituală când L-ai cunoscut pe Domnul Hristos? Ce poţi face pentru a-ţi păstra „dragostea dintâi”? De ce este important să ţi-o păstrezi? Ce lucruri ameninţă să te despartă de ea?

Apelul lui Luther la reformă

Când auzim cuvântul reformă, ne gândim în mod automat la Reforma protestantă şi la Martin Luther. Până în acel moment, creştinismul apusean rămăsese în mare parte încremenit în tradiţie. Dogmele bisericii puneau învăţăturile lui Isus într-un con de umbră. Referirile la tradiţie erau mai frecvente decât cele la Scriptură. În general, oamenii erau stăpâniţi de frică şi nu aveau siguranţa mântuirii. Fiind derutaţi şi descumpăniţi, le era greu să creadă că Dumnezeu doreşte să le ofere mântuirea.

În acest moment de răscruce al istoriei creştinismului, Dumnezeu i-a ridicat pe Martin Luther şi pe alţii ca el pentru a-i conduce pe oameni la reformă. Luther însuşi fusese frământat de vinovăţia propriilor păcate mai mulţi ani la rând, până când a descoperit lumina Evangheliei.

5. De ce au avut următoarele pasaje din Romani un impact atât de puternic asupra lui Luther? Cum ne conduc ele la redeşteptarea credinţei şi la reformă? Romani 1:16,17; 3:21-25; 5:6-11; 8:1-4.

„Cei păcătoşi pot fi îndreptăţiţi de Dumnezeu numai când El le iartă păcatele, îi scuteşte de pedeapsa pe care o merită şi îi tratează ca şi când ar fi cu adevărat drepţi şi nu ar fi păcătuit niciodată, primindu-i în favoarea divină şi tratându-i ca şi cum ar fi neprihăniţi. Ei sunt îndreptăţiţi numai prin neprihănirea lui Hristos care le este atribuită. Tatăl Îl primeşte pe Fiul şi, prin jertfa ispăşitoare a Fiului Său, îl primeşte pe păcătos.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, p. 194

Cunoaşterea harului lui Dumnezeu transformă viaţa. Aceasta este însă şi esenţa creştinismului. Piatra de temelie a credinţei noastre este harul care ne-a fost oferit în mod nemeritat şi necuvenit. Prin viaţa, moartea, învierea şi slujirea preoţească a Domnului Isus, noi primim darul vieţii veşnice. Iar când îl primim prin credinţă, avem asigurarea mântuirii. Redeşteptarea are de-a face cu preţuirea zilnică a acestui har. Nu există ceva mai înălţător din punct de vedere spiritual decât desfătarea zilnică în harul şi în bunătatea lui Dumnezeu. De altfel, reforma nu este decât manifestarea acestui har în tot ce facem.

Meditează la marea speranţă pe care ţi-o insuflă faptul că mântuirea este lucrarea Domnul Hristos pentru tine. De ce este necesar să aşezi acest adevăr la temelia oricărei redeşteptări şi reforme din viaţa ta?

Apelul Cerului la reformă – biserica din timpul sfârşitului

Biserica Adventistă de Ziua a şaptea este o biserică reformatoare. Ea a fost adusă la existenţă de Dumnezeu pentru a restaura adevărurile biblice pierdute din vedere cu multe secole în urmă. Este adevărat că Duhul Sfânt a lucrat cu putere prin reformatori, însă ei nu au înţeles în întregime anumite adevăruri importante. Dumnezeu mai avea să-i dezvăluie poporului Său şi alte adevăruri.

Domnul doreşte să cunoaştem adevărul, dar nu ca să ne lăudăm cu multele noastre cunoştinţe religioase. Adevărurile religioase sunt ca nişte ferestre spre inima Sa. Ele ne descoperă caracterul Său. Pe măsură ce înţelegem mai bine adevărurile din Cuvântul Său, pătrundem mai adânc în tainele dragostei Sale. Doctrinele false prezintă caracterul Său în mod distorsionat, dar adevărul demască minciunile Diavolului şi arată cine este el în mod real (să ne gândim, de exemplu, la doctrina chinului veşnic în iad).

De la izbucnirea marii lupte şi până în zilele noastre, Satana a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-L calomnia pe Dumnezeu şi a nega intenţiile Sale cu oamenii pe care i-a creat. Totuşi Domnul Hristos a venit pe pământ şi, prin viaţa pe care a dus-o, prin adevărurile pe care le-a predicat şi prin moartea pe care a suferit-o, a arătat cum este în realitate Tatăl ceresc.

6. Citeşte cu atenţie mesajul lui Dumnezeu de redeşteptare şi reformă din Apocalipsa 14:6,7,12. Ce ne spune el despre caracterul lui Dumnezeu?

Mesajul „Evangheliei veşnice” conţine o chemare la ascultarea de voinţa lui Dumnezeu, prezentată din perspectiva sosirii ceasului judecăţii. Judecata dezvăluie înaintea întregului univers atât dreptatea cât şi mila divină. De asemenea, în acest secol al evoluţionismului, mesajul conţine o chemare de a ne închina Creatorului în adevărata zi de odihnă. Sabatul este o contestare fermă a teoriei greşite a lui Darwin şi a portretului negativ pe care aceasta I-l face lui Dumnezeu.

Ce semnificaţie are faptul că aceste mesaje au la bază „Evanghelia veşnică”? Cum poţi avea zilnic asigurarea că Evanghelia este pentru tine, indiferent de greşelile pe care le-ai făcut? De ce este atât de important să ceri zilnic împlinirea ei în dreptul tău?

Studiu suplimentar

„Este nevoie să aibă loc o redeşteptare şi o reformă sub îndrumarea Duhului Sfânt. Redeşteptarea şi reforma sunt două lucruri distincte. Redeşteptarea înseamnă o reînnoire a vieţii spirituale, o trezire a puterilor minţii şi ale inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare petrecută la nivelul ideilor şi al teoriilor, al obiceiurilor şi al practicilor. Reforma nu va aduce rodul bun al neprihănirii decât împreună cu redeşteptarea lucrată de Duhul. Redeşteptarea şi reforma trebuie să-şi împlinească lucrarea care le-a fost rânduită şi în îndeplinirea acestei lucrări, ele trebuie să se împletească.” – Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 25 februarie 1902

„Orice ar mărturisi cu gura în probleme care ţin de religie, cei care, în inima lor, sunt ataşaţi de lume acţionează mai degrabă din considerente ce ţin de confortul personal, nu din principiu. Noi ar trebui să alegem să facem binele pentru că este bine şi să lăsăm consecinţele pe seama lui Dumnezeu. Lumea îşi datorează marile ei reforme oamenilor de principiu, de credinţă şi de curaj. Tot prin astfel de oameni trebuie dusă mai departe lucrarea de reformă din timpul prezent.” – Idem, Tragedia veacurilor, p. 460

Întrebări pentru discuţie

1. În chemarea la redeşteptare şi reformă, pe ce trebuie pus accentul: pe redeşteptare sau pe reformă? De ce?

2. De ce redeşteptare a şi reforma trebuie să înceapă mai întâi în inimă? De ce trebuie să înceapă la nivel individual, de ce este necesar ca fiecare dintre noi să facă o alegere conştientă de a-şi reînnoi umblarea cu Domnul, de a se apropia de El şi de a căuta, mai mult ca niciodată, să împlinească voia Sa? De ce este necesar ca tu, aici şi acum, să alegi să te predai Domnului pe deplin, astfel încât El să poată lucra la inima ta?

3. Nimic altceva nu reuşeşte mai bine să reducă la tăcere chemarea la redeşteptare şi reformă decât spiritul de critică agresivă faţă de cei care nu par a se conforma standardelor aşa cum credem noi că ar trebui să o facă. Cum putem să evităm această capcană şi, totodată, să apărăm adevărurile care ne-au fost încredinţate?