Mărturia personală şi slujirea, roade ale redeşteptării

STUDIUL 4 » 20 IULIE - 26 IULIE

Text de memorat: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele apostolilor 1:8)

Scopul redeşteptării este umplerea inimilor noastre cu o dragoste atât de mare pentru Domnul Isus, încât să tânjim să o împărtăşim cu cât mai mulţi oameni. În redeşteptarea autentică, inimile noastre ajung să înţeleagă bunătatea, mila, iertarea şi puterea lui Dumnezeu. Suntem fascinaţi de dragostea Sa şi transformaţi prin harul Său şi nu mai putem tăcea.

Din contră, „redeşteptarea” bazată în mod exclusiv pe experienţa spirituală personală nu îşi ajunge ţinta. În această situaţie, ajungem să avem o atitudine critică la adresa celor care nu au reuşit să atingă „standardul de sfinţenie” impus de noi – semn clar că această sfinţenie nu vine de sus. Dacă accentul cade în primul rând pe modificarea comportamentului, şi nu pe schimbarea inimii, avem o problemă.

Schimbarea produsă la nivelul inimii determină o schimbare la nivelul comportamentului. Redeşteptarea autentică nu duce niciodată la o atitudine egocentrică şi, mai cu seamă, nu duce la mulţumire de sine sau la înălţare de sine. Dimpotrivă, ea are ca rod o preocupare altruistă pentru oameni. Când inimile noastre sunt înnoite prin harul lui Dumnezeu, vom avea dorinţa fierbinte de a fi o binecuvântare pentru alţii şi de a le sluji celor în nevoie. Aşadar, orice redeşteptare veritabilă readuce în prim-plan misiunea şi slujirea.

Marea Trimitere şi făgăduinţa dată bisericii

Domnul Hristos nu a întemeiat biserica doar cu scopul ca ea să aibă grijă de ea însăşi. În mesajul de despărţire, El a vorbit despre misiunea bisericii, arătând că ea depăşea graniţele restrânse de la data aceea. Biserica a fost adusă la existenţă pentru a răspândi în lumea întreagă lumina dragostei Sale şi mesajul mântuirii Lui.

1. Citeşte textele următoare şi prezintă pe scurt ideile principale. Ce ne spune fiecare dintre ele despre marele plan al Domnului Isus cu biserica Sa?

Matei 28:19,20;
Marcu 16:15;
Luca 24:45-49;
Ioan 20:21.

După înălţarea Domnului Hristos la cer, biserica Sa urma să fie manifestarea vizibilă a dragostei şi a harului Său înaintea lumii. Ucenicii aveau o misiune. Aveau de împărtăşit un mesaj. Ei aveau misiunea de a duce mai departe lucrarea începută de El.

„Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire şi are misiunea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, să descopere lumii plinătatea şi desăvârşirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria de a face cunoscută mărirea Sa. Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos şi, prin biserică, va fi dezvăluită, în cele din urmă, până şi domniilor şi «stăpânirilor din locurile cereşti» ultima şi deplina desfăşurare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3:10).” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 9

Marea dorinţă a inimii lui Isus este mântuirea omenirii. Apostolul Pavel îi scrie tânărului său prieten Timotei că Mântuitorul nostru „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2:4). Apostolul Petru adaugă ideea că Domnul „are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).

Cum îţi manifeşti concret dorinţa de a-i câştiga pe alţii pentru Hristos? Faci ceva în acest sens? Ce îţi spune răspunsul la aceste întrebări despre tine şi despre priorităţile tale?

Primirea făgăduinţei

Probabil că misiunea de răspândire în toată lumea a dragostei şi a adevărului divin i s-a părut copleşitoare micii grupe a ucenicilor. Lucrarea era uriaşă, pe măsura misiunii încredinţate. Probabil că finalizarea ei în timpul vieţii lor părea o imposibilitate (la fel cum ni se pare şi nouă astăzi!). Se estimează că populaţia Imperiului Roman din secolul I se ridică la aproximativ 60-70 000 000 de oameni. Potrivit primului capitol din Faptele apostolilor, în Ziua Cincizecimii s-au aflat în camera de sus 120 de credincioşi. Aşadar, raportul era de un creştin la circa 500 000-580 000 de locuitori. Din perspectivă umană, porunca Domnului Isus de a predica Evanghelia în toată lumea era irealizabilă.

2. Ce impact a avut revărsarea Duhului Sfânt asupra misiunii bisericii primare? Faptele 2.

Impactul a fost uluitor. Numărul membrilor bisericii creştine a explodat. Zeci de mii de oameni s-au convertit. Mesajul dragostei Domnului Isus a fost transmis în colţurile cele mai îndepărtate ale imperiului.

În jurul anului 110 d.Hr., Pliniu cel Tânăr, guvernatorul provinciei romane Bitinia, situată pe coasta nordică a Turciei de astăzi, i-a scris împăratului Traian pentru a descrie problemele cu care se confrunta în activitatea de prindere şi de executare a creştinilor: „Multe persoane de toate vârstele, din toate clasele sociale şi chiar de ambele sexe sunt şi vor fi chemate pentru a fi judecate. Nu numai oraşele, ci şi satele au fost năpădite de pacostea acestei superstiţii.” Declaraţia este surprinzătoare – în numai câteva generaţii, creştinismul pătrunsese aproape în toate păturile sociale şi ajunsese în provinciile cele mai izolate.

După nouăzeci de ani, în jurul anului 200 d.Hr., Tertulian, un avocat roman convertit la creştinism, le-a scris magistraţilor romani o scrisoare în care apăra creştinismul cu mult curaj. El spunea cu mândrie că „aproape toţi cetăţenii din toate oraşele sunt creştini”.

Faptele apostolilor prezintă istoria unei biserici active, care dă mărturie pretutindeni despre Domnul ei. Redeşteptarea spirituală conduce întotdeauna la o mărturie personală înflăcărată. Împărtăşirea veştii bune este rodul natural al vieţii transformate. Isus le-a spus ucenicilor: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). Cu cât Îl vom urma mai îndeaproape, cu atât mai mult Îi vom împărtăşi preocupările. Lipsa de interes faţă de misiune se poate datora tocmai faptului că Îl urmăm de la distanţă. De aceea, e nevoie de o redeşteptare spirituală personală!

Forţa mărturiei personale

Ritualul religios nu reuşeşte decât rareori să schimbe viaţa. Formalismul ne face sufletul neroditor. Prin ea însăşi, doctrina nu poate transforma inima. Forţa mărturiei credincioşilor din Noul Testament era dată de viaţa lor schimbată în mod real de Evanghelie. Ucenicii nu se prefăceau. Nu simulau credinţa. Spiritualitatea lor nu era artificială. Ei se întâlniseră personal cu Domnul Hristos şi întâlnirea aceasta îi schimbase. Ei nu mai puteau să tacă.

3. Atât în experienţa lui Pavel, cât şi în cea a lui Ioan întâlnim câteva elemente care i-au transformat în martori convingători. Care sunt aceste elemente? Faptele 22:1-14; Filipeni 3:1-7; 1 Ioan 1:1-4.

Viaţa ucenicilor s-a schimbat radical la Cincizecime. Ceva din ei nu a mai fost ca înainte şi Duhul Sfânt a putut realiza ceva prin ei. El a făcut ceva pentru ei, ca să poată înfăptui ceva împreună cu ei. Duhul a început să Se reverse din cupa plină a sufletului lor pentru a-i readuce la viaţă pe cei din jurul lor.

Domnul Isus exprima această idee în următoarele cuvinte: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38). Rădăcina cuvântului grecesc utilizat aici pentru „a crede” este pistis. Cuvântul acesta nu înseamnă doar o convingere de suprafaţă sau asentimentul pur intelectual, ci o convingere tare ca stânca sau o încredere fermă. Pistis este credinţa dinamică şi înnoitoare în Hristos, Cel care Şi-a dat viaţa pe cruce pentru păcatele omenirii. Isus vrea să spună aici că dragostea Lui astâmpără setea sufletului nostru şi dă pe dinafară, revărsându-se în inimile semenilor noştri.

„Mărturia noastră despre credincioşia Sa este mijlocul pe care Cerul l-a ales pentru a-L descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie să recunoaştem harul Său, aşa cum este făcut cunoscut prin sfinţii din vechime, dar ceea ce are într-adevăr efect este mărturia propriei experienţe. Suntem martori pentru Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeieşti.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 347

Mărturia cea mai convingătoare este cea dată de creştinul care Îl cunoaşte personal pe Isus. Nimic nu poate lua locul mărturiei izvorâte în mod natural din inima care este cufundată cu totul în iubirea lui Isus!

În ce fel dai mărturie despre ceea ce a făcut Domnul pentru tine? Ce poţi face pentru ca mărturia ta să fie mai eficientă?

Credinţa care dă mărturie creşte

Activitatea este o lege a vieţii. Dacă vrem să fim sănătoşi, este necesar să ne menţinem trupul în mişcare. Fiecare organ, fiecare muşchi şi fiecare ţesut este puternic şi viguros dacă este pus la lucru. Dacă neglijăm exerciţiul fizic, sistemul imunitar este afectat şi organismul devine vulnerabil în faţa bolii.

La fel se întâmplă şi pe plan spiritual: credinţa trebuie pusă la lucru prin mărturie personală. Ajungem astfel să recunoaştem adevărul cuvintelor rostite de Domnul Hristos: „Este mai ferice să dai decât să primeşti” (Faptele 20:35). Când împărtăşim cu semenii Cuvântul lui Dumnezeu, creştem spiritual. Cu cât Îl iubim mai mult, cu atât ne vom dori mai mult să vorbim despre El. Cu cât vorbim mai mult despre El, cu atât Îl vom iubi mai mult. Împărtăşirea credinţei conduce la întărirea credinţei.

4. Ce învăţăm despre împărtăşirea credinţei din minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor? Ioan 6:1-11.

Cu cât oferim mai mult din credinţa noastră, cu atât ea se înmulţeşte. Această lege a înmulţirii este principiul divin al vieţii spirituale: dacă dai, creşti, iar dacă ţii pentru tine, te ofileşti. Isus ne dă credinţă mai multă pe măsură ce o împărtăşim cu ceilalţi, chiar dacă la început ea este mică de tot. Când o împărtăşim cu oamenii înfometaţi spiritual din jurul nostru, Pâinea vieţii se înmulţeşte în mâinile noastre şi ajungem să avem mai multă decât am avut înainte de a începe să oferim.

Domnul Isus a pornit de la cinci pâini şi doi peşti. Totuşi, la sfârşitul zilei, după ce mulţimea formată din cinci mii de oameni a mâncat pe săturate, a rămas mai mult decât a existat la început: douăsprezece coşuri cu firimituri.

Învăţăturile pe care Domnul Isus le-a dat bisericii Sale din Noul Testament sunt pe cât de clare, pe atât de uşor de înţeles: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8). Mărturia personală este suflarea lină care aprinde flacăra Cincizecimii. Dacă rugăciunea şi studiul biblic nu sunt însoţite de mărturie şi de slujire, limbile de foc ale redeşteptări se sting şi tăciunii se răcesc.

Cu cât dăm mărturie mai mult, cu atât credinţa noastră este mai mare. Ce experienţe ai avut în legătură cu acest mare adevăr spiritual?

Redeşteptarea, mărturia personală şi intervenţia divină

De fapt, istoria fascinantă a extinderii rapide a creştinismului la început este istoria unei biserici revigorate care a dat mărturie despre dragostea Domnului Isus. Este istoria unei biserici care a fost în mod frecvent martora intervenţiei divine. Mărturia personală era un mod de viaţă pentru primii creştini.

„Si, în fiecare zi, în templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos” (Faptele 5:42). Persecuţia nu a făcut decât să răspândească Evanghelia şi mai mult, deoarece membrii bisericii din Ierusalim au fugit din cetate şi „mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul” (Faptele 8:4).

Una dintre intervenţiile divine cele mai remarcabile din Faptele apostolilor este relatarea întâlnirii lui Filip cu demnitarul etiopian.

5. Citeşte discuţia dintre Filip şi etiopian din Faptele 8:26-38. Ce învăţătură putem desprinde de aici despre relaţia dintre redeşteptare şi mărturia personală?

„Un înger l-a călăuzit pe Filip la acela care căuta lumina şi care era gata să primească Evanghelia. Şi astăzi îngerii vor conduce paşii acelor lucrători care Îi vor îngădui Duhului Sfânt să le sfinţească limba, să le cureţe şi să le înnobileze inima. Îngerul trimis la Filip ar fi putut face singur lucrarea pentru etiopian, dar nu acesta este modul lui Dumnezeu de a lucra. Planul Său este ca oamenii să lucreze pentru semenii lor.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 109

Redeşteptarea are la bază trei elemente esenţiale: rugăciunea, studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi mărturia personală. Atunci când credincioşii Îl caută pe Dumnezeu prin rugăciune serioasă şi sinceră, când îşi umplu mintea cu adevărurile din Cuvântul Său şi când le dau mărturie altora cu pasiune despre dragostea şi adevărul Său, Dumnezeu intervine cu putere şi deschide în mod neaşteptat uşi pentru proclamarea adevărului.

Fii onest cu tine însuti: Ce faci atunci când ai o ocazie de a da mărturie? Eşti gata să vorbeşti sau găseşti un pretext pentru a te retrage? Ce îţi spune acest răspuns despre nevoia ta de redeşteptare şi reformă?

Studiu suplimentar

„În înţelepciunea Sa, Domnul îi aduce pe aceia care caută adevărul şi-i pune în legătură cu semeni de-ai lor care cunosc adevărul. E planul Cerului ca aceia care au primit lumina să o împărtăşească celor ce se află în întuneric. Omul, trăgându-şi destoinicia din marele Izvor al înţelepciunii, este făcut instrumentul, unealta lucrătoare, prin care Evanghelia îşi exercită puterea ei transformatoare asupra minţii şi a inimii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 134

„Dumnezeu putea să aducă la îndeplinire lucrarea de salvare a păcătoşilor şi fără ajutorul nostru, dar, pentru ca noi să ne formăm un caracter ca al lui Hristos, trebuie să fim părtaşi la lucrarea Lui. Pentru a putea intra în bucuria Lui, bucuria de a vedea fiinţe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile Lui pentru răscumpărarea lor.” – Idem, Hristos, Lumina lumii, p. 142

Întrebări pentru discuţie

1. Care este ideea principală a studiului de săptămâna aceasta? Există schimbări pe care Dumnezeu te invită să le faci în viaţa ta? Ai nevoie să-ţi reorganizezi priorităţile? Ce te invită Dumnezeu să faci în mod concret?

2. Meditează mai mult la marele adevăr spiritual potrivit căruia credinţa noastră creşte pe măsură ce o mărturisim celor din jur. De ce este adevărat acest lucru? De ce este important?

3. Cât de des dai mărturie despre Domnul Isus? Dacă nu, întreabă-te de ce! Ţi-e teamă că vei fi respins? Dacă da, atunci gândeşte-te de câte ori a fost respins Domnul Isus! Dacă respingerea nu L-a împiedicat să-Şi facă lucrarea, atunci nici pe noi nu ar trebui să ne împiedice. Sau poate că nu dai mărturie din cauză că nu ştii ce să spui. În acest caz, ce îţi arată acest lucru despre nevoia de a avea o relaţie mai strânsă cu Domnul?

4. În timpul săptămânii, am amintit faptul că ritualul religios în sine nu poate produce o schimbare în suflet. Lucrul acesta este foarte adevărat. Totuşi care este rolul ritualului şi al tradiţiei în biserica noastră? Pot avea ele vreun rol în redeşteptare şi reformă?

5. De ce avem o satisfacţie atât de mare atunci când Dumnezeu lucrează prin noi pentru a câştiga suflete?