Problema conflictelor

STUDIUL 7 » 7 FEBRUARIE - 13 FEBRUARIE

Textul de memorat: „Mai bine o bucată de pâine uscată cu pace decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă.” (Proverbele 17:1)

Cartea Proverbele denunţă încă o dată aparenţele înşelătoare. Se poate întâmpla să avem tot ce poate oferi lumea – bogăţii, putere, distracţii, renume -, dar, în spatele faţadei, să existe numai tensiune şi nefericire. Mai mult chiar, e posibil ca motivul tensiunii şi al nefericirii să fie tocmai bogăţiile şi plăcerile pentru care oamenii depun atâtea eforturi. Un proverb egiptean spune aşa: „Mai bună e pâinea cu inima fericită, decât bogăţia cu zbucium.” – Miriam Lichtheim, „Instructions”, Ancient Egyptian Literature: A Book of Readings, vol. II, p. 156

Potrivit cărţii Proverbele, primul pas către soluţionarea acestei probleme este să recunoaştem care ne sunt priorităţile: relaţiile paşnice sunt mai importante decât bogăţia (Proverbele 17:1). Ceea ce contează nu este ce şi cât avem, ci cum suntem ca oameni, ce este în inima noastră. Sfaturile care urmează ne vor ajuta să refacem ordinea priorităţilor şi să dobândim pacea interioară (în ebraică: shalom), care ne va spori fericirea.

Păcatul şi prietenii

1. Ce idee esenţială este subliniată în Proverbele 17:9; 19:11? Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de cei care greşesc?

Ispita de a le spune şi altora ce greşeală a comis cineva este foarte mare. Ai auzit ce a făcut cutare? Chiar dacă vrem să lăsăm impresia că suntem consternaţi de fapta respectivă, tot simţim o plăcere să povestim ce s-a întâmplat. Pe scurt, bârfim. Suntem avertizaţi cu privire la acest lucru, deoarece un asemenea comportament generează conflicte chiar şi între prietenii apropiaţi. Şi apoi, ce fel de prieten eşti dacă te duci de la unul la altul şi povesteşti ce gafă a comis prietenul tău?

Sfatul este „să acoperim” greşelile. Să nu înţelegem însă că ni se recomandă să ascundem păcatul, să ne purtăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă persoana în cauză nu ar fi făcut nimic greşit. Păcatul acoperit încă se află acolo, chiar dacă este ascuns. De altfel, aici, cuvântul ebraic pentru „a acoperi” are conotaţia de „a ierta” (Psalmii 85:2, Neemia 4:5). Dragostea, nu bârfa ar trebui să fie reacţia noastră faţă de cineva care greşeşte.

2. Cum ne ajută dragostea să reacţionăm când ne confruntăm cu greşeala unui prieten? Proverbele 17:17; 1 Corinteni 13:5-7.

Nimeni nu-şi iubeşte prietenul sau partenerul de viaţă pentru că ar fi desăvârşit. Îi iubim pur şi simplu, în pofida greşelilor şi defectelor lor. Iar dacă îi iubim, învăţăm să nu-i judecăm şi să ţinem cont de faptul că noi înşine avem defecte şi limitări şi putem fi la fel de vinovaţi ca ei. Ceea ce putem face este să regretăm împreună cu ei fapta comisă şi să căutăm să-i ajutăm, atât cât putem, să o depăşească. Aşa procedează prietenul adevărat.

Gândeşte-te la o situaţie în care ai comis o greşeală gravă şi ai fost iertat, sprijinit şi consolat. Ce îţi spune aceasta despre cum ai putea să faci la fel pentru ceilalţi?

Fii drept!

Dragostea adevărată nu este oarbă. Când „acoperim” greşeala cuiva arătându-i că-l iubim, nu trebuie să ne prefacem că nu vedem păcatul şi că nu-l recunoaştem ca atare. Dragostea şi dreptatea merg mână în mână. Un fapt interesant este acela că termenul ebraic pentru „dreptate”, tsedeq, are şi sensul de „dragoste”, „caritate”, „bunătate”. Compasiunea noastră nu este reală atâta timp cât nu suntem drepţi şi nu putem fi drepţi atâta timp cât nu avem compasiune şi dragoste. Aceste concepte trebuie să meargă împreună.

De exemplu, actul de binefacere faţă de un om sărman nu trebuie făcut în detrimentul dreptăţii; de aici şi porunca de a nu-l favoriza pe sărac la judecată (Exodul 23:3). Dragostea ne obligă să îl ajutăm pe sărac, dar, dacă a greşit, ar fi nedrept să-l părtinim doar pe motiv că este sărac. Dreptatea şi adevărul ar trebui să fie împletite cu dragostea şi compasiunea. Tocmai acest echilibru înţelept caracterizează Tora, Legea lui Dumnezeu, şi este recomandat şi promovat în Proverbele.

3. Citeşte Proverbele 17:10; 19:25. Ce aflăm de aici despre nevoia de a-l mustra pe cel greşit şi de a-l confrunta cu adevărul?

Nu este o întâmplare faptul că textul din Proverbele 17:10 urmează după îndemnul de a acoperi greşeala, manifestând dragoste (Proverbele 17:9). Referirea la „mustrare” imediat după căutarea dragostei, aşază dragostea în perspectiva corectă. Sensul cuvântului din text este acela de „mustrare puternică”.

4. Ce a făcut Domnul Isus când S-a confruntat cu un păcat făţiş? Ioan 8:1-11

„Prin faptul că a iertat-o pe această femeie şi a încurajat-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu scuză păcatul şi nici nu micşorează vinovăţia, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreţ şi batjocură pentru această femeie, însă Domnul Isus îi spune cuvinte de mângâiere şi de speranţă. Celui fără de păcat Îi este milă de slăbiciunea păcătoasei şi îi întinde o mână de ajutor. În vreme ce fariseii ipocriţi o denunţă, Isus o îndeamnă: «Du-te şi să nu mai păcătuieşti.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 462

Din nou, despre vorbire

5. Citeşte Proverbele 18. Dintre temele variate prezentate aici, concentrează-te pe ceea ce se spune despre cuvintele noastre. Ce concepte importante despre ce spunem sau nu spunem găsim aici?

Suntem puşi încă o dată în faţa realităţii cuvintelor şi a puterii lor. De data aceasta aflăm că nebunii îşi folosesc gura spre pieirea lor. Versetul 13 este foarte edificator. Cât de uşor ne apucăm să vorbim înainte de a fi ascultat cu atenţie şi de a fi înţeles ce ni s-a spus! De câte ori nu ne-am fi scutit, pe noi şi pe alţii, de multe necazuri, dacă am fi ştiut să ascultăm cu atenţie înainte de a reacţiona! Există uneori situaţii în care tăcerea este cea mai potrivită reacţie.

6. Cu ce sunt comparate cuvintele înţelepţilor? Proverbele 18:4

În cartea Proverbele, imaginea unor „ape adânci” este utilizată în sens pozitiv, pentru a ilustra înţelepciunea (Proverbele 20:5). Ea transmite ideea de linişte, dar şi de profunzime şi de bogăţie. Înţelepţii nu sunt superficiali. Ei scot cuvintele din adâncimile meditaţiei şi ale experienţei personale. Ideile lor profunde şi puterea lor de pătrundere ne lasă uneori muţi de uimire.

7. Citeşte Proverbele 18:21. La ce se referă acest text?

Se reia aici o idee amintită anterior: cuvintele noastre au o influenţă extraordinară şi pot schimba lucrurile în bine sau în rău, pot duce la viaţă sau la moarte. Să fim aşadar atenţi ce facem cu acest instrument puternic!

Gândeşte-te la o situaţie în care cuvintele cuiva te-au rănit foarte tare. Ce ai învăţat din această experienţă despre puterea cuvintelor? Ce ai învăţat despre nevoia de a fi prudent când deschizi gura să spui ceva?

Aceeaşi situaţie, două opinii

8. De ce nu are nevoie nebunul de timp pentru a-şi forma o opinie? Proverbele 18:2

Nebunii sunt atât de siguri pe ei înşişi şi atât de dornici să-şi exprime opiniile, încât nu sunt interesaţi să înveţe de la alţii. Ei au mintea închisă şi gura deschisă, o combinaţie care le este fatală. Cât de atenţi trebuie să fim ca să nu facem acelaşi lucru, mai ales când suntem siguri că avem dreptate!

De câte ori nu ni s-a întâmplat să fim ferm convinşi că un lucru este aşa cum îl ştim noi şi să descoperim mai târziu că nu am avut dreptate! Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să avem opinii ferme, ci doar că avem nevoie de smerenie, de convingerea că niciunul dintre noi nu deţine răspunsurile la toate problemele şi că, până şi atunci când avem dreptate, de regulă, adevărul este mai profund şi mai nuanţat decât putem să apreciem sau să înţelegem noi.

9. Ce idee importantă este transmisă în Proverbele 18:17?

Numai Dumnezeu nu are nevoie de o a doua opinie, deoarece El o deţine deja prin natura Sa, fiindcă ochii Lui sunt pretutindeni (Proverbele 15:3). Dumnezeu are capacitatea de a vedea toate faţetele unei probleme. Spre deosebire de El, în general, noi avem o perspectivă foarte îngustă asupra lucrurilor, perspectivă care tinde să se îngusteze tot mai mult dacă ne cramponăm de o idee mai ales în chestiuni pe care le considerăm importante.

După cum se ştie, există întotdeauna cel puţin două puncte de vedere asupra oricărei chestiuni şi, cu cât obţinem mai multe informaţii, cu atât vom reuşi să ne formăm o concepţie mai corectă asupra ei.

Gândeşte-te la o situaţie în care ai fost absolut sigur de ceva, poate de o idee pe care ai susţinut-o toată viaţa, pentru ca, mai târziu, să constaţi că te-ai înşelat. Ce îţi spune această experienţă despre nevoia de a accepta ideea că e posibil să te înşeli cu privire la un lucru pe care acum îl susţii cu înflăcărare?

Fii onest!

Odată, un împărat trebuia să numească un nou demnitar pentru poziţia cea mai înaltă din împărăţie şi s-a gândit să organizeze în acest scop un concurs de… minciuni. Câştigătorul avea să obţină poziţia de prim-ministru! S-au înscris toţi funcţionarii de stat şi, rând pe rând, au încercat să spună cea mai gogonată minciună. Dar împăratul nu a fost satisfăcut, nicio minciună nu i s-a părut convingătoare. Atunci, l-a întrebat pe unul dintre sfetnicii lui cei mai apropiaţi şi mai de încredere:

– Tu de ce nu te-ai înscris la concurs?

Sfetnicul a răspuns:

– Îmi pare rău că vă dezamăgesc, Maiestate, dar nu am putut să mă înscriu, pentru că eu nu mint niciodată.

Împăratul l-a numit pe loc prim-ministru.

Noi, oamenii, suntem păcătoşi şi minciuna ne iese de pe buze mai uşor decât credem. De aceea, să fim întotdeauna atenţi ce spunem!

10. Ce se spune despre minciună în Proverbele 19?

Cartea Proverbelor susţine un standard etic înalt. Mai bine să rămânem săraci sau să pierdem o promovare dacă, pentru a o obţine, trebuie să minţim, să înşelăm şi să ne sacrificăm integritatea (vers. 1,22).

11. Care este responsabilitatea unui martor? Proverbele 19:9

Minciuna este rea oriunde şi oricând, dar e cu atât mai rea când este rostită în curtea de judecată, sub jurământ. În multe ţări, jurământul fals (sperjurul) este o infracţiune gravă. Martorul este obligat să dea o declaraţie corectă. Nu este o întâmplare faptul că versetul acesta urmează după afirmaţiile din versetele 6 şi 7: „Toţi sunt prieteni cu cel ce dă daruri” şi: „Săracul este urât chiar de prietenii şi de fraţii lui”. Aşadar, martorii nu trebuie să se lase influenţaţi de mită sau de statutul social al celor despre care depun mărturie.

Citeşte Deuteronomul 24:10-22. Ce principiu important descoperim aici? Cum îl putem aplica la viaţa noastră şi la relaţiile noastre cu cei nevoiaşi?

Studiu suplimentar

„Spiritul de bârfă şi de răspândire a zvonurilor este unul dintre mijloacele speciale prin care Satana seamănă discordia şi neînţelegerile, pentru a-i despărţi pe prieteni şi pentru a doborî credinţa multora în autenticitatea convingerilor noastre. Fraţii şi surorile sunt prea grăbiţi să vorbească despre defectele şi greşelile despre care cred că există la alţii şi, mai cu seamă, la aceia care au prezentat cu fermitate mesajele de mustrare şi avertizare încredinţate lor de Dumnezeu.” – Ellen G. White, Mărturii, Vol. 4, p. 195

„Copiii acestor cârtitori au urechile deschise şi primesc otrava apostaziei. Părinţii blochează astfel orbeşte căile prin care inimile copiilor ar putea fi atinse. Cât de multe familii îşi asezonează mesele zilnice cu îndoială şi cu puneri sub semnul întrebării! Ei iau la disecat caracterul prietenilor lor şi îl servesc ca pe un desert ales. O fărâmă preţioasă de calomnie trece de la un mesean la altul ca să fie comentată, şi nu numai de adulţi, ci şi de copii. Prin aceasta, Dumnezeu este dezonorat. Isus a spus: «Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut» (Matei 25:40). Prin urmare, Hristos este dispreţuit şi insultat de cei care îi calomniază pe slujitorii Săi.” – Ibidem p. 145

Întrebări pentru discuţie

1. Este greu când cei pe care îi iubim comit o greşeală. Tentaţia de a ascunde fapta lor este mare. Cum putem avea o atitudine echilibrată în astfel de situaţii? Cu siguranţă că se cuvine să arătăm milă, pentru că şi noi am fost trataţi cu milă când am greşit. Dar înseamnă cumva că acela care a greşit poate să continue să greşească fără a suferi nicio consecinţă? Care este cea mai bună atitudine în aceste situaţii?

2. După cum se amintea în studiul din această săptămână, în general, lucrurile din lumea aceasta sunt foarte complicate şi au mai multe faţete. De regulă, chiar şi lucrurile cu privire la care avem dreptate sunt mai complexe decât ne putem da seama. Cum ne putem forma obiceiul de a ne păstra mintea deschisă şi de a fi chibzuiţi?

3. În câte feluri putem minţi fără să folosim cuvinte?