Multe căi pot părea bune…

STUDIUL 6 » 31 IANUARIE - 6 FEBRUARIE

Textul de memorat: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbele 14:12)

Aşa cum scria apostolul Pavel că „acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12), noi vedem puţin, iar puţinul pe care reuşim să-l percepem este filtrat apoi de mintea noastră. Ochii noştri şi urechile noastre – practic, toate simţurile noastre – ne oferă o viziune îngustă asupra realităţii.

Însă putem fi înşelaţi nu numai de lumea exterioară, ci şi de noi înşine. Visurile, mentalitatea, opiniile personale ne pot oferi imagini foarte distorsionate despre ceea ce suntem de fapt, făcând astfel din noi victimele celei mai mari amăgiri din câte există.

Ce putem face pentru a ne proteja de aceste amăgiri? Cartea Proverbele ne oferă un sfat elementar în această privinţă: să nu ne încredem în noi înşine, cum face omul nebun, ci să ne încredem în Domnul, Cel care controlează evenimentele chiar şi atunci când ni se pare că toate merg rău. Pe scurt, trebuie să trăim prin credinţă, şi nu prin vedere, deoarece vederea noastră poate fi foarte înşelătoare, arătându-ne doar o mică parte a realităţii şi, mai rău, distorsionând chiar şi puţinul pe care ni-l arată.

Siguranţa nebunului

1. Citeşte Proverbele 14. Ce se spune aici despre omul nebun şi nesocotit?

Nebunul vorbeşte cu mândrie (vers. 3). Prima descriere se ocupă de vorbirea înfumurată. Imaginea nuielei asociate cu buzele nebunului se referă la pedepsirea lui. Propriile cuvintele arogante îl lovesc peste gură, situaţie pusă în contrast cu a celor înţelepţi, pe care buzele lor „îi păzesc” (vezi şi Daniel 7:8).

Nebunul îşi bate joc de înţelepciune (vers. 6-9). Deşi pare a căuta înţelepciunea, în realitate, nebunul nu crede în ea şi o priveşte cu scepticism. El nu o va găsi fiindcă, în opinia lui, nu există altul mai înţelept decât el. Însă lucrul cel mai tulburător este atitudinea lui faţă de încălcarea Legii. Există ceva mai fatal decât să glumeşti cu păcatul?

Nebunul este credul (vers. 15). Paradoxal, în timp ce râde de idealiştii care mai cred încă în valorile înţelepciunii, nebunul şi-a pierdut capacitatea de a judeca în mod critic tot ce aude şi crede „orice vorbă”. Ironia acestei situaţii loveşte în inima societăţii secularizate. Scepticii iau în derâdere existenţa lui Dumnezeu şi religia, susţinând că numai copiii şi bătrânii mai cred aşa ceva, în vreme ce ei înşişi cred adesea tot felul de lucruri absurde, precum apariţia vieţii pe pământ din pură întâmplare.

Nebunul este impulsiv (vers. 16, 17, 29). Deoarece crede că este unicul deţinător al adevărului, nebunul nu-şi ia timp să cugete. El reacţionează pripit, în general sub imperiul impulsului.

Nebunul îi exploatează pe alţii (vers. 21, 31). Mecanismele oprimării şi ale intoleranţei sunt sugerate prin psihologia nebunului. El este intolerant cu alţii şi îi va trata cu dispreţ (vezi şi Daniel 7:25; 8:11,12).

Este uşor să observi trăsăturile omului nebun la alţii. Dar ce poţi spune despre tine? Dintre trăsăturile enumerate mai sus, pe care ar trebui să le recunoşti şi să le biruieşti prin harul lui Dumnezeu?

Cei înţelepţi

2. Reciteşte Proverbele 14. Ce ni se spune aici despre cei înţelepţi?

Înţelepţii vorbesc cu smerenie (vers. 3). Înţelepţii îşi înfrânează gura. Tăcerea lor este motivată de faptul că ei nu sunt aroganţi. Ei admit că s-ar putea ca alţii să aibă dreptate şi, de aceea, îşi iau timp să analizeze şi să cântărească dovezile. Ei tac şi datorită faptului că ascultă, fiind gata să înveţe de la alţii.

Înţelepţii preţuiesc învăţătura şi cunoaşterea (vers. 6, 18). Nebunului îi este greu să înveţe, fiindcă îi este greu să stea la picioarele învăţătorului; în schimb, înţelepţilor le este uşor să înveţe pentru că sunt smeriţi. Ei se bucură de experienţa învăţării şi a dezvoltării. Tocmai această căutare după înţelepciune, după ceva ce nu au, îi face înţelepţi.

Înţelepţii sunt precauţi (vers. 15). Înţelepţii ştiu că păcatul şi răul există şi, în consecinţă, iau bine seama cum umblă. Ei nu au încredere în simţămintele şi în opiniile personale; ei verifică totul şi cer sfat, dar sunt prudenţi cu ceea ce aud de la alţii şi disting binele de rău (1 Tesaloniceni 5:21).

Înţelepţii sunt calmi (vers. 29, 33). Cel înţelept poate sta liniştit fiindcă nu se bazează pe „căile lui” (vers. 14), ci pe căile Celui de Sus. Credinţa în Dumnezeu îl ajută să fie calm şi să îşi păstreze stăpânirea de sine (Isaia 30:15). Temerea de Dumnezeu îi dă încredere (vers. 26).

Înţelepţii sunt compătimitori şi sensibili (vers. 21, 31). Cele două porunci, „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău” şi „Să iubeşti pe aproapele tău”, sunt legate una de alta (Marcu 12:30,31). Nu Îl putem iubi pe Dumnezeu atâta timp cât ne purtăm urât cu cei din jur. Cea mai înaltă expresie a credinţei noastre este felul în care ne purtăm cu oamenii, în general, şi cu cei în nevoie, în special.

„Nu ne dăm seama cât de mulţi dintre noi umblă prin vedere şi nu prin credinţă. Noi credem în lucrurile care se văd, dar nu apreciem făgăduinţele preţioase care ne sunt oferite în Cuvântul Său.” – Ellen G. White, Our High Calling, p. 85.

Ce înseamnă să umblăm prin credinţă, şi nu prin vedere? Cum anume putem face acest lucru?

„Ochii Domnului”

3. Citeşte Proverbele 15:3. Cum te simţi când citeşti aceste cuvinte şi de ce?

În următoarele două capitole din Proverbele, tonul se schimbă, textul căpătând o notă teologică mai accentuată decât cel precedent. Numele Domnului este amintit mai des. Totodată, aflăm un lucru uimitor despre Dumnezeu: că ochii Săi sunt în orice loc (vers. 3).

Această conştienţă vie a prezenţei Domnului era numită de israeliţii din vechime „temere de Domnul”, o asociere de idei întâlnită şi în psalmi: „Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El” (Psalmii 33:18). La fel, Iov afirmă că Dumnezeu vede până la marginile pământului şi observă tot ce se petrece sub soare (Iov 28:24). Din acest motiv, el trage concluzia că „frica de Domnul este… înţelepciunea” (Iov 28:28).

Textul acesta ne aminteşte de capacitatea lui Dumnezeu de a vedea binele şi răul, oriunde ar fi ele. În concepţia lui Solomon (1 Împăraţi 3:9), înţelepciunea adevărată este capacitatea de a discerne între bine şi rău. Conştienţa faptului că Dumnezeu ne vede şi ştie tot ce facem ar trebui să ne dea un nou imbold de a face întotdeauna binele şi nu răul, indiferent ce fac alţii. În plan omenesc, această conştientizare ne reaminteşte permanent să facem bine, nu rău, chiar dacă nimeni altcineva nu procedează astfel, deoarece Dumnezeu vede tot ce facem. Ne înşelăm gândind că, dacă am făcut ceva rău şi nu am păţit nimic, am scăpat şi cu asta s-a terminat totul. Pe termen lung, nu este aşa.

Să stăruim aşadar în bine, întrucât „nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face” (Evrei 4:13).

Citeşte Proverbele 15:3; Isaia 5:20 şi Evrei 5:14. Ce mesaj crucial au aceste versete pentru noi, în această vreme când noţiunile de bine şi rău sunt tot mai neclare, când oamenii pretind că binele şi răul ar fi relative sau doar nişte idei omeneşti despre ceva ce nu există în mod obiectiv? Ce este greşit într-un asemenea mod de gândire?

Bucuria în Domnul

4. De ce este bucuria atât de valoroasă şi de benefică pentru om? Proverbele 15

Scriptura nu ne promite o viaţă fără probleme. Domnul Isus Însuşi spunea: „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34). Totuşi textul din Proverbele 15:15 declară că viaţa este mai bună pentru omul care are inima mulţumită, chiar şi când dă de necaz. (În NTR, versetul acesta este redat astfel: „Toate zilele celui întristat sunt rele, dar cel cu inima veselă are o sărbătoare veşnică.”) Durerea, suferinţa şi încercările vin şi, adesea, nu avem niciun control asupra lor. Tot ce putem controla, într-o anumită măsură, este atitudinea pe care alegem să o avem în faţa lor.

5. Care este partea lui Dumnezeu în această bucurie a noastră? Proverbele 15:14,23

Deşi textul biblic nu precizează care este motivul acestei bucurii, paralela dintre versetele 13 şi 14 sugerează că „inima veselă” este „inima celor pricepuţi”, a celor care au credinţă, care văd eliberarea dincolo de încercarea prezentă. De aceea contează atât de mult credinţa în Dumnezeu; de aceea este atât de vital să-L cunoaştem pe Dumnezeu personal şi să cunoaştem dragostea Sa din proprie experienţă. Atunci, cei pricepuţi rezistă prin orice încercare şi suferinţă, fiindcă ştiu că Dumnezeu îi iubeşte.

Proverbele 15:23 conţine o altă idee importantă în legătură cu bucuria. Bucuria vine mai degrabă din ceea ce oferim decât din ce primim. Un cuvânt bun spus cuiva ne aduce bucurie. Când suntem o binecuvântare pentru cei din jur, suntem noi înşine binecuvântaţi. După cum am văzut deja în Proverbele, cuvintele noastre au o mare putere. Ele pot face fie un mare bine, fie un mare rău.

Cât de bine cunoşti din proprie experienţă dragostea lui Dumnezeu? Ce poţi face pentru a accepta cu inimă largă acest adevăr crucial? Gândeşte-te cât de bună ar fi viaţa ta dacă ai accepta realitatea iubirii divine.

Suveranitatea lui Dumnezeu

Toţi visăm şi facem planuri, dar lucrurile ies altfel: uneori, bine, alteori, rău. Biblia recunoaşte importanţa responsabilităţii şi a libertăţii omului, însă ea susţine că Dumnezeu are controlul asupra evenimentelor (Proverbele 20:24; 21:3; Daniel 2 şi 7).

6. Cum să înţelegem ce ni se spune în Proverbele 16:1?

Noi ne pregătim şi facem planuri, dar ultimul cuvânt este al lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că pregătirile noastre sunt inutile, ci doar că, în viaţa de credinţă, dacă Îi supunem lui Dumnezeu planurile noastre, El va lucra cu ele, le va direcţiona (Proverbele 16:9) şi, în cele din urmă, vor izbuti (Proverbele 16:3). Chiar şi acţiunile duşmanilor noştri vor fi întoarse de El în avantajul nostru (vers. 4, 7).

Deşi aceste idei nu sunt uşor de înţeles, mai ales când trecem prin situaţii dificile, ele ar trebui să ne ofere mângâiere şi să ne ajute să învăţăm să ne încredem în Dumnezeu, chiar când lucrurile par să meargă foarte prost şi când planurile noastre nu izbutesc aşa cum am sperat. Ideea este să învăţăm să lăsăm totul în mâinile Domnului. Dacă vom face aşa, putem fi siguri de călăuzirea Sa, chiar şi în încercările cele mai grele.

7. Ce rol are ambiţia în obţinerea succesului? Proverbele 16:18,19

Biblia ne avertizează mereu împotriva mândriei. Şi pe bună dreptate. Cu ce ne putem mândri noi, nişte fiinţe decăzute? Ce viciu Îi este mai urât lui Dumnezeu decât mândria, păcatul originar? (Vezi Ezechiel 28:17.) Domnul Isus a subliniat în mod categoric că dorinţa de a fi mare este o nelegiuire şi i-a povăţuit pe ucenicii Săi să caute mai degrabă smerenia (Matei 20:26-28).

8. Ce rol are norocul în obţinerea succesului? Proverbele 16:33

Biblia nu lasă loc norocului. Chiar atunci când credem că mersul evenimentelor este determinat de şansă, putem fi siguri că Dumnezeu are controlul.

Cum ne ajută concepţia noastră cu privire la marea luptă să explicăm evenimentele prin care trecem şi cauza lor?

Studiu suplimentar

„De la început, Satana le-a înfăţişat oamenilor câştigurile pe care urmau să le aibă prin păcătuire. Aşa i-a cucerit pe îngeri. Aşa i-a ispitit şi pe Adam şi pe Eva să păcătuiască. Tot aşa abate mulţimile de la ascultarea de Dumnezeu. Calea păcătuirii este făcută să pară de dorit, dar la urmă se vede că duce la moarte (Proverbele 14:12). Ferice de cei care, după ce s-au încumetat să păşească pe această cale, află cât de amare sunt roadele păcatului şi se abat grabnic de la ea.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 720

„Nimic nu tinde mai mult să promoveze sănătatea trupului şi a sufletului decât spiritul de recunoştinţă şi de laudă. În mod categoric, avem datoria de a ne împotrivi melancoliei, gândurilor şi sentimentelor de nemulţumire, în aceeaşi măsură în care suntem datori să ne rugăm. Dacă ne îndreptăm spre cer, putem noi să mergem ca un grup de bocitori, gemând şi plângându-ne la tot pasul, până acasă, la Tatăl? Cei care spun că sunt creştini, dar care se plâng continuu şi care par a crede că voioşia şi fericirea sunt un păcat, nu au religia adevărată.” Ellen G. White, Divina vindecare, p. 251

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în grupă ideea că viziunea noastră asupra realităţii este limitată. Ce înseamnă acest lucru? Ce lucruri ştim că există, dar nu le putem percepe? (De exemplu, undele radio emise de telefoanele mobile, de antenele de radio şi televiziune.) Cum ne ajută existenţa acestor lucruri să înţelegem cât de limitate sunt simţurile noastre? Cum ne ajută să ne dăm seama de alte realităţi pe care nu le putem percepe, precum existenţa îngerilor, de exemplu?

2. De ce este important să înţelegem realitatea libertăţii omului şi a liberului-arbitru şi, totodată, faptul că Dumnezeu are controlul deplin asupra tuturor evenimentelor? Aceste două concepte (liberul-arbitru şi suveranitatea lui Dumnezeu) par a fi în contradicţie unul cu altul, dar amândouă sunt susţinute de Biblie. Cum le putem împăca?