Distrugerea Ierusalimului
STUDIUL 10 » 28 NOIEMBRIE - 4 DECEMBRIE
Textul de memorat: „Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (Ieremia 29:7)
„În numai câţiva ani, împăratul Babilonului urma să fie folosit ca instrument al mâniei lui Dumnezeu împotriva nepocăitului Regat al lui Iuda. Iar şi iar, Ierusalimul urma să fie înconjurat şi călcat de oştirile cotropitoare ale lui Nebucadneţar. Grupuri după grupuri de locuitori la început doar câţiva, dar mai târziu mii şi zeci de mii – aveau să fie luaţi captivi în ţara Şinear, unde aveau să rămână forţat în exil. Ioiachim, Ioiachin, Zedechia – toţi aceşti regi iudei aveau să devină pe rând vasali ai conducătorului Babilonian şi, pe rând, aveau să se răscoale. Pedepse tot mai grele aveau să fie trimise asupra naţiunii răzvrătite până când, în final, toată ţara avea să fie devastată, Ierusalimul avea să fie pustiit şi ars, templul construit de Solomon avea să fie distrus, iar Regatul lui Iuda avea să se prăbuşească pentru a nu mai ocupa niciodată vechea poziţie printre popoarele pământului.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 422-423
Niciuna dintre aceste nenorociri nu a venit asupra lor fără avertizări şi nenumărate apeluri adresate de profeţi şi, în special, de Ieremia. Refuzul lor de a asculta le-a adus doar nenorocire. Să învăţăm din greşelile lor!
Idolatrie la Templul Domnului
Ieremia nu a fost singurul profet din această perioadă. Dumnezeu l-a chemat şi pe Ezechiel, un contemporan al lui Ieremia, aflat printre prinşii de război din Babilon, cu scopul de a-i încuraja şi avertiza pe exilaţi, dar şi pentru a confirma cuvintele Domnului transmise prin Ieremia de-a lungul acestor ani lungi şi grei. În lucrarea sa, Ezechiel avea datoria să-i avertizeze pe captivi să nu-şi pună încrederea în prezicerile false despre întoarcerea rapidă în patrie. De asemenea, avea datoria să prevestească, prin diverse simboluri şi mesaje, asediul devastator la care avea să fie supus în final Ierusalimul din cauză că locuitorii lui nu au vrut să se pocăiască, să renunţe la păcat şi apostazie.
1. Ce i-a descoperit Domnul lui Ezechiel despre situaţia de la templu şi despre cei implicaţi? Ezechiel 8
Scrierile lui Moise şi ale profeţilor avertizau clar împotriva idolatriei şi împotriva închinării la zei. Cu toate acestea, ei făceau exact ce li se interzisese şi chiar în curţile sfinte ale templului: „Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim” (2 Cronici 36:14).
Expresia „odaia lui plină de chipuri”, din Ezechiel 8:12, poate avea sensul propriu de „cămară”, în care bătrânii lui Israel îşi ţineau idolii, sau sensul figurat de „cameră” a imaginaţiei, a inimii lor. În orice caz, înţelegem că ei erau atât de decăzuţi, încât ajunseseră să spună că Domnul nu vedea ce făceau ei, că Domnul îi părăsise. Este totuna cu a spune că Domnului nu-I păsa de asemenea lucruri neînsemnate! Oamenii aceştia ajunseseră să se preteze la idolatria cea mai josnică, şi chiar în curţile templului, făcând exact ce li se interzisese să facă, dar, în mintea lor, faptele acestea erau justificate! Iată la ce s-a referit Pavel când a descris starea celor care se închină fiinţelor create, în loc să se închine Creatorului (vezi Romani 1:22-25).
Ce lucru practici în viaţa ta, care îţi afectează domeniul sacru al închinării la Dumnezeu? Ce te împiedică să-l elimini din viaţa ta?
Ieremia în timpul lui Zedechia
Zedechia, al cărui nume înseamnă „neprihănirea lui Yahweh”, a fost ultimul rege al lui Iuda înainte de distrugerea Ierusalimului de către babilonieni, în anul 586 î.Hr. Iniţial, el a părut dispus să asculte cuvintele lui Ieremia şi să se supună babilonienilor. Însă, din păcate, nu şi-a păstrat atitudinea aceasta.
2. Ce speranţe deşarte nutrea regele Zedechia şi ce avertizare i-a dat Domnul prin Ieremia? Ieremia 37:1-10
La presiunile făcute de supuşii săi (de nobili cel mai probabil), Zedechia a ignorat avertizările lui Ieremia şi a încheiat o alianţă cu Egiptul, în speranţa că îi va ţine la distanţă pe babilonieni (vezi Ezechiel 17:15-18). Totuşi, aşa cum a fost avertizat, scăparea nu a venit de la egipteni.
3. Ce au insinuat căpeteniile despre Ieremia şi ce i-au făcut profetului ca urmare a faptului că a vestit poporului mesajul de la Dumnezeu? Ieremia 38:1-6
Sărmanul Ieremia a fost nevoit să îndure iarăşi mânia compatrioţilor lui, confirmând ce avea să spună Isus mai târziu despre faptul că „un proroc nu este dispreţuit decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui” (Marcu 6:4)!
Cât de greu trebuie să-i fi fost profetului din cauza acuzaţiei că ar fi slăbit moralul poporului! De câţiva ani buni, mersese din loc în loc şi le spusese oamenilor că eforturile de a li se împotrivi babilonienilor erau zadarnice, că nu-i puteau înfrânge, că până şi Domnul era împotriva lor. Iar acum, când duşmanul era la porţi, ei doreau să-l reducă la tăcere pe profet. Erau prea împietriţi în păcat ca să mai audă glasul Domnului.
De ce oamenii care trăiesc în păcat nutresc speranţe deşarte şi nu sunt dispuşi să accepte soluţia care li se oferă? Cum se explică faptul că cei care încearcă să-i ajute sunt acuzaţi că le vor răul?
Căderea Ierusalimului
Asediul Ierusalimului a început în forţă în ianuarie 588 î.Hr. şi a durat până la sfârşitul verii anului 586 î.Hr. Ierusalimul a reuşit să reziste mai bine de doi ani, până când cuvintele profetice ale lui Ieremia s-au împlinit şi oştile babiloniene au străpuns zidul şi au distrus cetatea. Foametea era atât de mare în cetate, încât ostaşii şi-au pierdut puterea şi nu au mai putut face faţă. Regele Zedechia a fugit împreună cu familia lui, dar efortul a fost fără rost. A fost prins şi dus la Nebucadneţar care a poruncit ca fiii regelui Zedechia să fie ucişi în faţa tatălui lor. O mare parte din această istorie este consemnată în Ieremia 39:1-10.
4. Cum i-a confirmat Nebuzaradan lui Ieremia cauza distrugerii Ierusalimului? Ieremia 40:1-6
Ce interesant că Nebuzaradan, un păgân, a înţeles situaţia cu mult mai bine decât locuitorii din Iuda! Este clar că babilonienii ştiau câte ceva despre Ieremia şi despre activitatea lui şi l-au tratat altfel decât erau trataţi în mod obişnuit prizonierii de război (vezi, de exemplu, ce i-au făcut lui Zedechia – Ieremia 39:11,12). Textul nu precizează de ce a pus Nebuzaradan distrugerea Ierusalimului pe seama Domnului, ca pedeapsă pentru păcatele poporului, şi nu pe seama superiorităţii zeilor lui.
Ieremia a fost pus în faţa unei alegeri: să meargă împreună cu prinşii de război la Babilon sau să rămână în ţară. Nicio variantă nu suna atrăgător în condiţiile acelea. Pe de altă parte, atât prinşii de război, cât şi cei rămaşi în ţară aveau nevoie de slujirea lui, de ajutorul şi de cuvintele lui de încurajare. A ales în final să rămână (vezi Ieremia 40:6).
Dacă ai anticipat eşecul unui proiect, ce poţi face după ce acesta s-a produs?
„Cu toată inima”
Dumnezeu cunoaşte sfârşitul de la început. În timp ce locuitorii Ierusalimului se luptau cu babilonienii şi sperau ca profeţii falşi să aibă dreptate, Dumnezeu i-a cerut lui Ieremia să vorbească despre viitor, să le scrie celor care erau deja în Babilon şi celor care urmau să ajungă acolo.
5. Cum se întrevede harul lui Dumnezeu în cuvintele transmise de profetul Ieremia exilaţilor din Babilon? Ieremia 29:13,14
Iată un adevărat mesaj al harului, spre deosebire de falsul mesaj al „harului”, potrivit căruia exilul urma să se încheie repede, în cel mult doi ani. Planul acela nu venea de la Dumnezeu şi nu avea să se împlinească. Ceea ce se cerea de la iudei era ca, deocamdată, să-şi accepte soarta, pe baza învăţăturilor lui Moise şi să creadă că, aşa cum spusese Moise, dacă se pocăiau, aveau să fie readuşi în patria lor.
6. Cum confirmă conţinutul scrisorii lui Ieremia către robii din Babilon cuvintele spuse de Domnul prin Moise? Ieremia 29:1-14, compară cu Deuteronomul 30:1-4; 4:29.
„Prorociile cu privire la nenorocirea rostită de Ieremia asupra rămăşiţei care se răsculase împotriva lui Nebucadneţar ca să fugă în Egipt au fost amestecate cu făgăduinţele de iertare pentru cei care aveau să se pocăiască de nebunia lor şi care erau gata să se întoarcă. Chiar dacă nu avea să-i cruţe pe aceia care se întorseseră de la sfatul Său la influenţele ademenitoare ale idolatriei Egiptului, totuşi avea să arate milă faţă de cei care se dovedeau credincioşi şi sinceri. (…) «Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie, se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda», spusese El; «dar toată rămăşiţa lui Iuda, toţi cei ce au venit să locuiască pentru o vreme în ţara Egiptului vor vedea dacă se va împlini Cuvântul Meu sau al lor» (Ieremia 44, 28).” – Profeţi şi regi, p. 460
Ce înseamnă a-L căuta pe Domnul „cu toată inima” (Ieremia 29:13)? Ce experienţe ai avut în legătură cu această făgăduinţă?
Şaptezeci de ani de exil
7. Ce atitudine au fost sfătuiţi exilaţii să aibă faţă de Babilon şi faţă de cuceritorii lor? De ce? Ieremia 29:7
Profetul le ceruse să se roage pentru Babilon, lucru de mirare pentru ei. Aşa ceva nu se mai auzise niciodată în toată istoria lui Israel. Era nemaiîntâlnită ideea de a face rugăciuni pentru nişte oameni ca babilonienii, care fuseseră atât de cruzi cu cei ce erau poporul ales al lui Dumnezeu. Spunându-le că puteau să se roage într-o ţară străină şi că Dumnezeul cel veşnic avea să le răspundă, profetul contrazicea tot ce ştiau ei despre templu şi despre Ierusalim.
El i-a sfătuit să urmărească binele cetăţii în care se aflau, deoarece fericirea lor depindea de fericirea ei (Ieremia 29:7) – dacă situaţia în ţara exilului lor nu era bună, ei erau cei dintâi vulnerabili.
8. Ce speranţă le-a dat Dumnezeu exilaţilor şi ce efect ar fi trebuit să aibă aceasta asupra lor? Ieremia 29:10 (Compară cu Ieremia 25:11; 2 Cronici 36:21; Daniel 9:2.)
Profeţiile lui Ieremia ar fi trebuit să aibă un dublu efect asupra prizonierilor de război: pe de o parte, ar fi trebuit să-i ajute să respingă profeţiile false şi, pe de altă parte, să-i scoată din starea de deprimare.
Tot ce prezisese Domnul că avea să se întâmple s-a întâmplat şi, de aceea, ei aveau toate motivele să creadă că El va împlini şi profeţia aceasta (Ieremia 29:10). Nu ştim de ce s-a stabilit ca exilul să fie şaptezeci de ani, dar ştim că perioada aceasta este legată de necesitatea ca ţara să se bucure de Sabatele ei, de o vreme de odihnă (vezi Leviticul 25:4; 26:34,43). Ceea ce contează este că profeţia aceasta, odată acceptată cu credinţă şi supunere, avea să le insufle prinşilor de război multă speranţă şi încredere în suveranitatea Domnului. În ciuda aparenţelor şi a dezastrelor teribile pe care le suferiseră, puteau să fie convinşi că nu era totul pierdut şi că Domnul nu îi părăsise. Erau încă poporul legământului, iar Domnul nu-Şi încheiase lucrarea cu ei.
Ce profeţii te ajută să priveşti spre viitor cu speranţă? Care dintre ele îţi întăresc credinţa şi te ajută să-ţi pui încrederea în Domnul pentru orice îţi rezervă viitorul? Cum şi de ce?
Studiu suplimentar
Biblia: Numeri 15-21
Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 49
Întrebări recapitulative
1. Ce i-a descoperit Domnul lui Ezechiel despre situaţia de la templu şi despre cei implicaţi? Ce lucruri practicăm şi noi, care ne afectează domeniul sacru al închinării? Cum le putem elimina?
2. Ce speranţe deşarte nutreau regele Zedechia şi căpeteniile lui Iuda?
3. Cum l-au tratat ei pe Ieremia, în urma rostirii cuvântului Domnului? Ce speranţe deşarte nutresc oamenii care trăiesc în păcat şi de ce nu sunt dispuşi să accepte soluţia care li se oferă? Cum se explică faptul că cei care încearcă să-i ajute sunt acuzaţi că le vor răul?
4. Cum i-a confirmat Nebuzaradan lui Ieremia cauza distrugerii Ierusalimului? Dacă am anticipat eşecul unui proiect, ce putem face după ce acesta s-a produs?
5. Cum se întrevede harul lui Dumnezeu în cuvintele transmise de profet exilaţilor din Babilon? Dar în necazurile şi suferinţele prin care trecem noi?
6. Ce atitudine au fost sfătuiţi exilaţii să aibă faţă de Babilon şi faţă de cuceritorii lor? Ce speranţă le-a oferit Dumnezeu? Ce atitudine trebuie să avem şi noi faţă de cei care ne-au făcut rău? De ce?