Criza din interior şi ameninţarea din afară

STUDIUL 2 » 3 OCTOMBRIE – 10 OCTOMBRIE

Textul de memorat: „Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale Lui; toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi, şi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul.” (Ieremia 2:3)

Dacă ar fi să alegem cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie condiţia omului după căderea în păcat, acesta ar fi „criză”. Şi, pentru a înţelege amploarea crizei, trebuie să observăm cum a fost soluţionată: moartea lui Isus pe cruce – o soluţie extremă, pe măsura gravităţii ei.

Multe evenimente biblice s-au produs pe fondul crizei de un tip sau altul. Nici situaţia din timpul lui Ieremia nu a ieşit din acest tipar. Poporul lui Dumnezeu s-a confruntat cu multe provocări atât din interior, cât şi din afară. Din nefericire însă, criza cea mai puternică nu s-a datorat în primul rând ameninţării militare venite din partea unor puteri străine, cât situaţiei interne. Când spunem „intern” nu ne referim doar la conducere şi preoţime, corupte amândouă, ci mai ales la inimile oamenilor care erau atât de împietrite şi de afectate de păcat şi de apostazie, încât au refuzat să ia seama la avertizările trimise de Dumnezeu cu privire la dezastrul care putea fi evitat.

Este rău când comiţi un păcat, însă este şi mai rău când refuzi să renunţi la el! Situaţia este cu adevărat critică atunci!

O criză perpetuă

Problemele au început să apară imediat după intrarea israeliţilor în Canaan. Odată cu ridicarea celor din noua generaţie „care nu cunoşteau pe Domnul” (Judecătorii 2:10), s-a declanşat o criză spirituală care a continuat să se manifeste într-un fel sau altul pe tot parcursul istoriei lor. Şi este o problemă care există şi în creştinism.

1. Care au fost cauzele crizei şi care au fost simptomele ei? Judecătorii 2:1-15

Versetul 11 spune: „Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului şi au slujit baalilor.” Fiecare generaţie a făcut un pas tot mai departe de Dumnezeu până când oamenii au ajuns să facă exact ce poruncise Domnul să nu facă. Din pricina păcatului lor, au trecut dintr-o criză în alta, dar Domnul nu i-a părăsit, ci le-a trimis eliberatori (Judecătorii 2:16), care i-au scos din suferinţa imediată.

După epoca judecătorilor, israeliţii au intrat într-o perioadă de relativă pace şi prosperitate sub domniile lui Saul, David şi Solomon – perioadă care a durat circa o sută de ani. În această perioadă, Israel a devenit o putere în zonă.

Dar vremurile bune n-au durat mult. După moartea lui Solomon (circa 931 î. Hr.), naţiunea s-a divizat, formând Regatul Israel, în nord, şi Regatul Iuda, în sud. Vina o poartă în mare parte domnia lui Solomon care, deşi foarte înţelept, a comis numeroase greşeli. Ellen G. White afirmă: „Seminţiile suferiseră îndelung rele grave sub măsurile opresive ale fostului lor conducător. Extravaganţa domniei din timpul apostaziei sale l-a determinat pe Solomon să impună poporului o taxă grea şi să-i ceară multă muncă de slugă.” – Profeţi şi regi, pp. 88–89. Poporul ales al lui Dumnezeu nu avea să mai cunoască niciodată o astfel de perioadă. Israeliţii au făcut tot ce îi avertizase Domnul să nu facă şi au cules apoi roadele amare ale deciziilor lor.

Gândeşte-te la problema ridicată de faptul că noua generaţie nu are aceleaşi valori şi convingeri ca generaţia precedentă. Cum putem să le transmitem valorile noastre celor care vin după noi?

Apostazie declanşată de conducători

După divizarea naţiunii, lucrurile au mers din rău în mai rău. În Regatul de Nord, regele Ieroboam a luat câteva decizii greşite cu un impact negativ de lungă durată asupra vieţii spirituale.

2. Citeşte 1 Împăraţi 12:26-31. Ce învăţăm de aici despre modul în care circumstanţele imediate ne pot orbi judecata?

Faptul că regele a introdus idolatria a condus poporul la dezastru. Ellen G. White consemna în Profeţi şi regi: „Apostazia introdusă în timpul domniei lui Ieroboam a devenit din ce în ce mai pronunţată, până când, în final, a dus la ruina completă a Regatului Israel” (p. 107). În anul 722 î.Hr., Salmanasar, împăratul Asiriei, a desfiinţat Regatul Israel şi i-a deportat pe locuitorii lui în diferite locuri din imperiu (vezi 2 Împăraţi 17:1-7). Nu exista speranţa revenirii din acel exil. Pentru o vreme, Israel, ca naţiune, a dispărut din istorie.

Situaţia în Regatul de Sud nu era chiar atât de rea încă. Dar nu era nici bună şi, la fel ca în cazul Regatului de Nord, Domnul a căutat să-i cruţe pe locuitori de calamitatea care avea să fie adusă de babilonieni. Din nefericire, regii lui Iuda au continuat, cu doar câteva excepţii, să conducă naţiunea spre o apostazie şi mai profundă.

3. Ce ne spun următoarele versete despre domnia unor regi ai lui Iuda? 2 Împăraţi 24:8,9,18,19 şi 2 Cronici 33:9,10,21-23.

Multe cărţi profetice ale Bibliei ne arată că Dumnezeu, în ciuda acestor regi răi, a trimis la poporul Său profeţi cu intenţia de a-l întoarce de pe drumul păcatului şi apostaziei care îl distrugeau. Domnul nu avea de gând să renunţe la el până nu-i acorda timp suficient şi ocazii destule de a renunţa la căile rele şi de a-l feri de dezastrul pe care păcatul avea să-l aducă în mod inevitabil.

Cum ar putea liderii – seculari sau religioşi – să evite apostazia? Cum ar putea să o evite poporul, dacă liderii sunt apostaţi?

„Un îndoit păcat”

Tânărul Ieremia şi-a început lucrarea profetică într-un context spiritual dificil. „Cuvântul Domnului” i-a vorbit, iar el le-a transmis conaţionalilor săi mesajul, în speranţa că aveau să ia seama şi să fie scăpaţi de la ruină sigură.

4. Citeşte Ieremia 2:1-28.
• Ce făgăduinţe i-a făcut Dumnezeu poporului atunci când Îi era credincios? (vers. 2, 3)
• Ce fapte păcătoase comiteau unii preoţi, păstori sufleteşti şi proroci? (vers. 8)
• În ce stare ajunsese poporul din punct de vedere spiritual? (vers. 23, 24)

În ciuda reformelor spirituale făcute de Ezechia şi de Iosia, oamenii s-au întors la vechile lor căi şi s-au afundat într-o apostazie şi mai mare. Ieremia le-a arătat mereu, în cuvinte clare, adevărata situaţie.

5. Compară Ieremia 2:13 cu Ioan 4:10. Care este mesajul comun transmis în aceste texte?

Deosebit de interesante sunt cuvintele lui Ieremia, din capitolul 2:13. El spune, în mod metaforic, că poporul a săvârşit un îndoit păcat: L-a părăsit pe Domnul, Izvorul apelor vii, şi şi-a săpat puţuri crăpate care nu puteau ţine apă. Altfel spus, când L-a abandonat pe Domnul, a pierdut totul. Cuvintele acestea capătă şi mai mult sens în lumina cuvintelor lui Isus din Ioan 4:10.

6. Citeşte Ieremia 2:5. Ce se întâmplă atunci când oamenii sunt atraşi de „nimicuri”?

Cuvântul ebraic din ambele locuri provine din termenul hbl, folosit în Eclesiastul, care e tradus cu „deşertăciune”. El mai înseamnă şi „abur” sau „suflare”. Ce „nimicuri” sau „deşertăciuni” te preocupă? Care crezi că vor fi consecinţele unor astfel de preocupări, dacă nu renunţi la ele?

Ameninţarea babiloniană

Contextul evenimentelor politice care a făcut necesară lucrarea lui Ieremia s-a pierdut într-o anumită măsură în istorie. Multe detalii ne sunt necunoscute. Avem însă în Biblie, susţinute de descoperirile arheologice, informaţii suficiente pentru a ne forma o imagine generală despre acea epocă. Cu toate că, din perspectivă omenească, lumea părea a se afla într-un haos total din cauza conflictelor dintre naţiuni pentru teritoriu, putere şi hegemonie, Biblia ne spune altceva.

7. Ce ne spune următorul verset despre felul cum conduce Dumnezeu istoria şi evenimentele ei? Ieremia 27:6

În primii ani ai lucrării lui Ieremia, micul regat al lui Iuda era prins în menghina conflictelor militare dintre Babilon, Egipt şi Asiria. Spre sfârşitul secolului al VII-lea, odată cu declinul Imperiului Asirian, Egiptul a depus eforturi pentru a-şi restabili puterea şi dominaţia în regiune. Oştile sale au fost însă zdrobite în bătălia de la Carchemiş, în 605 î.Hr., de către noua putere mondială.

Această nouă putere a transformat Iuda în stat vasal. Ioiachim, regele lui Iuda, a reuşit să stabilizeze situaţia în ţară numai jurându-i credinţă împăratului babilonian. Însă mulţi dintre supuşii lui nu au consimţit la aceasta; dorinţa lor era să lupte şi să se elibereze de babilonieni, deşi Domnul avea alte aşteptări de la ei. Prin intermediul Babilonului, El îi pedepsise pentru apostazia lor.

8. Citeşte Ieremia 25:8-12. Care a fost mesajul lui Ieremia pentru poporul din Iuda?

Ieremia le-a dat locuitorilor din Iuda repetate avertizări cu privire la ce avea să se întâmple din cauza păcatului lor, însă mulţi conducători politici şi religioşi au refuzat de fiecare dată să ţină cont de ele, crezând ce doreau să creadă, şi anume că Domnul avea să le cruţe viaţa. La urma urmei, nu erau ei poporul special chemat de Dumnezeu?

Care este cea mai recentă situaţie în care te-ai încăpăţânat să crezi un lucru, şi apoi ţi-ai dat seama că ai greşit? Ce vei face mai departe pentru a nu mai cădea în aceeaşi greşeală?

Jurământul strâmb

9. Citeşte Ieremia 5:1. Ce a vrut să sugereze Dumnezeu prin aceste cuvinte?

Domnul îi cere poporului să cutreiere uliţele cetăţii şi să vadă „dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr” şi promite: „şi voi ierta Ierusalimul”. Faptul acesta ne trimite cu gândul la două întâmplări. Una îl are ca protagonist pe filosoful antic grec Diogene care, potrivit legendei, umbla prin piaţa cetăţii cu o lumânare aprinsă în plină zi, căutând un om cinstit. Cealaltă întâmplare, una reală de data aceasta, este cea în care Dumnezeu i-a spus lui Avraam că ar fi cruţat Sodoma dacă s-ar fi găsit în ea zece oameni buni. În Ieremia 5:1, Domnul vrea să arate cât de răspândite erau apostazia şi păcatul în poporul Său.

10. Ce faptă a locuitorilor Ierusalimului arată cât de mult se înrăutăţise situaţia între ei? Ieremia 5:2,3 (Vezi şi Leviticul 19:12.)

Versetele acestea aduc în discuţie o idee care apare pretutindeni în carte: mulţi oameni, deşi erau profund decăzuţi, credeau cu tărie că Îi slujeau Domnului cu credincioşie! Îi rosteau Numele, dar jurau „strâmb”, nu „cu adevăr, cu neprihănire şi cu dreptate” (Ieremia 4:2) cum le poruncise El. Nu luau în considerare avertizarea Sa, ci îşi continuau viaţa şi practicile religioase ca şi cum totul ar fi fost în regulă între ei şi Dumnezeu, când, în realitate, aproape nimic nu mergea cum ar fi trebuit.

Intensitatea amăgirii lor poate fi observată în Ieremia 7:4, unde se spune că oamenii se linişteau cu cuvintele: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”, de parcă prezenţa templului în mijlocul lor ar fi fost o asigurare că nu avea să li se întâmple nimic rău.

Cum ar fi posibil să ne alimentăm amăgirea şi noi, cei de astăzi?

Studiu suplimentar

„Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place” (Deuteronomul 12:8). „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău…” (Deuteronomul 13:18). „În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea” (Judecătorii 17:6; 21:25).

În versetele acestea este prezentat un aspect vital mai cu seamă pentru această vreme, când mulţi se revoltă la ideea ca o autoritate exterioară să le spună ce să facă sau să le indice binele şi răul. Sunt puse în contrast două filosofii de viaţă: una în care oamenii fac ce consideră ei că este „bine” şi cealaltă în care oamenii fac ce este bine „înaintea Domnului”. Neajunsul primei poziţii este acela că, după cum o confirmă şi istoria, un lucru „bun” pentru cineva poate fi greşit în ochii lui Dumnezeu. Din acest motiv suntem chemaţi să supunem totul, chiar şi conştiinţa noastră, Cuvântului lui Dumnezeu.

Biblia: Leviticul 26–32

Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 41

Întrebări pentru dezbatere

EXPLICAŢIE

1. Când a început criza spirituală a poporului Israel, care a fost cauza şi cum s-a manifestat ea?
2. Cum a ajuns poporul Israel la apostazie şi ce a făcut Dumnezeu pentru a-l întoarce din rătăcire?
3. În ce a constat „îndoitul păcat” al poporului Israel? Cum au devenit ei „nimic”?
4. Ce declaraţii face Ieremia despre faptul că Dumnezeu avea controlul asupra evenimentelor politice din acea vreme?
5. Ce a spus Domnul despre cât de mult se înrăutăţise situaţia în Israel? Care era cauza şi cum se autoamăgeau israeliţii?

APLICAŢIE

1. Care este starea spirituală a bisericii tale în prezent şi care sunt simptomele acestei stări?
2. Cum ar putea liderii – seculari sau religioşi – să evite apostazia? Cum ar putea poporul să evite apostazia, în condiţiile în care liderii sunt apostaţi?
3. Care sunt „nimicurile” de care suntem atraşi astăzi şi cum le putem îndepărta din viaţa noastră?
4. Ce dovezi avem despre faptul că Dumnezeu conduce evenimentele istoriei şi în prezent?
5. În ce fel ar fi posibil să ne autoamăgim şi noi, cei din prezent?

SUGESTII PENTRU PĂRTĂŞIE

1. Împărtăşeşte cu grupa ta bucurii sau tristeţi, împliniri sau neîmpliniri, biruinţe sau înfrângeri pe care le-ai trăit săptămâna trecuta˘, precum s?i răspunsuri la rugăciune sau lipsa acestora! Ce ai înţeles din acestea?
2. Povesteşte-le celorlalţi despre o situaţie din săptămâna trecută, în care ai conştientizat prezenţa lui Dumnezeu în viaţa ta! Ce anume te-a determinat s-o conştientizezi?

SUGESTII PRACTICE

1. Împărtăşeşte cu grupa un lucru practic pe care l-ai învăţat din acest studiu şi cum îţi propui să-l aplici în viaţa ta!
2. În zilele următoare, cere-I ajutor lui Dumnezeu ca să întorci pe cineva de pe o cale greşită!
3. Ce anume veţi face cu grupa voastră pentru continuarea planului vostru de misiune?

SUGESTII PENTRU RUGĂCIUNE:

1. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru soliile de avertizare pe care ni le trimite!
2. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne întoarcem la „dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)!
3. Să ne rugăm pentru liderii religioşi şi politici din ţara noastră şi din lume!
4. Să ne rugăm pentru înţelegerea semnificaţiei evenimentelor din lumea noastră!
5. Să ne rugăm pentru persoanele de pe lista noastră de rugăciune: