Legământul
STUDIUL 11 » 5 DECEMBRIE - 11 DECEMBRIE
Textul de memorat: „«Iată, vin zile», zice Domnul, «când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.»” (Ieremia 31:31)
Deşi în Biblie citim despre „legăminte” la plural (Romani 9:4; Galateni 4:24), ele sunt, de fapt, două părţi ale aceluiaşi legământ: al harului, prin care Dumnezeu le oferă mântuire fiinţelor căzute. Ideea că ar exista mai multe legăminte derivă din faptul că Dumnezeu a reformulat legământul iniţial în funcţie de nevoile pe care le-a avut poporul Său la un moment dat.
Dar, fie că este vorba despre legământul încheiat cu primii oameni (Geneza 3:15), de legământul făcut cu Avraam (Geneza 12:1-3; Galateni 3:6-9), de cel de la Sinai (Exodul 20:2), de legământul cu David (Ezechiel 37:24-27) sau de „noul legământ” (Ieremia 31:31-33), ideea este aceeaşi: Dumnezeu îi oferă omului mântuirea ca dar nemeritat, iar credincioşia şi ascultarea sunt răspunsul omului faţă de acest dar.
Prima menţionare a noului legământ se găseşte în Ieremia, în contextul promisiunii întoarcerii iudeilor din exil şi al binecuvântărilor pe care Dumnezeu avea să li le ofere. În ciuda îndărătniciei lor şi a calamităţilor şi necazurilor pe care le suferiseră, Domnul le oferă speranţă şi restaurare.
Legământul lui Dumnezeu cu toată omenirea
Când privim la lumea în care trăim, când vedem cât rău există în ea, ne mirăm că Dumnezeu ne mai rabdă. Cât de mult trebuie să fi degenerat lucrurile când Domnul a distrus întreaga lume printr-un potop? „Dumnezeu le dăduse oamenilor poruncile Sale ca o regulă de vieţuire, dar Legea Sa a fost călcată, iar urmarea a fost săvârşirea a tot felul de păcate care s-au putut închipui. Nelegiuirea oamenilor era făţişă şi îndrăzneaţă, dreptatea era călcată în picioare şi strigătele celor apăsaţi au ajuns până la cer.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 91
1. Ce legământ a încheiat Dumnezeu cu omenirea după potop? Ce ne spune acest legământ despre atitudinea Sa faţă de lumea pe care o crease? Geneza 9:1-17
Legământul lui Dumnezeu cu Noe şi urmaşii lui este cel mai cuprinzător dintre toate legămintele, fiindcă a fost încheiat cu întreaga omenire şi includea animalele şi natura (Geneza 9:12). De asemenea, înţelegerea aceasta era unilaterală, în sensul că Domnul nu a impus nicio cerinţă sau condiţie asupra celeilalte părţi. Pur şi simplu Şi-a luat angajamentul de a nu mai distruge niciodată pământul prin apă. Spre deosebire de celelalte legăminte, acesta nu prevedea nicio condiţie.
Semnul vizibil al acestui legământ a fost curcubeul, simbolul făgăduinţei că pământul nu va mai fi distrus niciodată prin potop. De fiecare dată când vedem un curcubeu, simplul fapt că suntem aici şi-l privim, este o împlinire a acestui legământ. Pe pământ suntem înconjuraţi de rele şi de păcat, dar suntem din când în când binecuvântaţi cu un frumos curcubeu, semnul harului lui Dumnezeu faţă de întreaga lume. Când privim la acest arc multicolor, nu asistăm doar la un fenomen minunat, ci vedem în el un mesaj de la Dumnezeu despre dragostea Sa faţă de această sărmană planetă.
Ce sugerează faptul că Dumnezeu nu a impus nicio condiţie în legătură cu legământul făcut după potop?
Legământul cu Avraam
2. Ce ne spun următoarele texte despre intenţiile pe care le-a avut Dumnezeu când a încheiat legământ cu Avraam?
Geneza 12:1-3;
Geneza 15:1-5;
Geneza 17:1-14.
Legământul cu Avraam este fundamental pentru întregul curs al istoriei mântuirii. Pavel a apelat la el pentru a explica planul de mântuire, aşa cum a fost el împlinit prin Isus.
3. Ce asocieri face Pavel între legământul cu Avraam şi Domnul Isus şi mântuirea doar prin credinţă? Galateni 3:6-9,15-18
Prin sămânţa lui Avraam (cuvântul „sămânţă” se referă la descendenţii lui, dar în special la Isus – vezi Galateni 3:16), Dumnezeu dorea să binecuvânteze întreaga lume. Toţi cei care sunt sămânţa lui Avraam (statut obţinut prin credinţa în Hristos – vezi Galateni 3:29) intră în acest legământ. Patriarhul „a crezut pe Dumnezeu şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire” (Galateni 3:6). El nu a fost mântuit prin fapte, tot aşa cum nici tâlharul de pe cruce nu a fost mântuit prin fapte. Numai harul mântuitor al lui Dumnezeu aduce mântuirea. Avraam a împlinit partea lui din legământ, dar nu pentru că era desăvârşit, ci ca dovadă a credinţei cu care şi-a însuşit făgăduinţa mântuirii. El nu a fost socotit neprihănit datorită ascultării, ci, din contră, ascultarea era dovada că el era deja socotit neprihănit. În aceasta constă în esenţă legământul şi aşa se manifestă el în viaţa de credinţă (vezi Romani 4:1-3).
Cum beneficiem noi, cei de azi, de făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam?
Legământul de la Sinai
4. Ce prevedea legământul încheiat de Domnul cu Israel, pe Sinai? Exodul 24:1-8
Ellen G. White scria: „Favoarea lui Dumnezeu faţă de israeliţi fusese dintotdeauna condiţionată de ascultarea lor. La poalele Sinaiului, ei intraseră în relaţia de legământ cu El, ca o «comoară deosebită…, mai presus de toate popoarele» (Exodul 19:5, KJV). Ei promiseseră solemn să meargă pe calea ascultării: «Vom face tot ce a zis Domnul» (vers. 8). Iar la câteva zile după aceea, când Legea lui Dumnezeu a fost rostită de pe Sinai şi când a fost transmisă prin Moise învăţătură suplimentară sub forma poruncilor şi legilor, israeliţii au promis din nou într-un glas: «Vom face tot ce a zis Domnul» (Exodul 24:3). La ratificarea legământului, poporul s-a unit iarăşi în declaraţia: «Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul» (vers. 7). Dumnezeu îi alesese pe israeliţi ca popor al Său, iar ei Îl aleseseră pe El ca Împărat al lor.” – Patriarhi şi profeţi, p. 293
După cum o demonstrează istoria sacră şi după cum o demonstrează de multe ori experienţa noastră, una este să promiţi că vei fi ascultător şi cu totul alta este să te prinzi cu credinţă şi supunere de puterea divină care îţi poate oferi harul de a fi ascultător!
5. Care a fost cauza eşecului israeliţilor de a se bucura de făgăduinţele legământului? Evrei 4:2
Noi putem fi ascultători numai prin credinţă şi prin însuşirea făgăduinţelor legământului. Ascultarea de Lege nu a fost contrară legământului veşnic nici în vremea lui Avraam şi nu este nici în vremea noastră. Percepţia greşită asupra Legii şi legămintelor, formată de regulă în urma interpretării greşite a scrierilor lui Pavel, se datorează faptului că se ignoră contextul în care a scris el, mai exact combaterea legalismului iudaizanţilor. Ei doreau ca Legea şi ascultarea de ea să fie esenţa vieţii de credinţă, în timp ce, pentru Pavel, esenţa era Hristos, Hristos şi neprihănirea Sa.
De ce nu reuşim să îndeplinim condiţiile legământului? Cum putem evita să cădem în legalism?
Noul Legământ (1)
6. Care este semnificaţia următoarelor versete atât în contextul lor imediat, cât şi în contextul actual? Ieremia 31:31-34
Ieremia a rostit aceste cuvinte în toiul celei mai mari crize din istoria poporului Israel: invazia babiloniană iminentă care ameninţa poporul cu dispariţia. Chiar când treceau prin această criză, ca şi în alte ocazii asemănătoare, Dumnezeu le-a oferit speranţă, prin făgăduinţa că, pentru ei, sfârşitul nu era acesta, ci aveau să mai primească o şansă de a prospera în prezenţa Sa.
Prima făgăduinţă din Biblie cu privire la „un legământ nou” este oferită în contextul întoarcerii viitoare a israeliţilor din exilul babilonian şi a binecuvântării pe care Dumnezeu avea să le-o dea la întoarcerea lor în ţară. După cum încălcarea legământului făcut la Sinai (Ieremia 31:32) i-a dus în exil, tot aşa refacerea legământului avea să le asigure ocrotire şi să le dea speranţă pentru viitor. Asemenea legământului de pe Sinai, legământul nou avea la bază aceleaşi condiţii – ascultarea de Cele Zece Porunci, doar că acum ele aveau să fie scrise nu pe tăbliţe de piatră, ci în inimile lor, acolo unde ar fi trebuit să se afle de la bun început, aşa cum subliniază şi următorul citat:
„Aceeaşi lege săpată pe tăbliţele de piatră este scrisă de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc să ne preocupăm să realizăm propria neprihănire, noi primim neprihănirea Domnului Hristos. Sângele Său face ispăşire pentru păcatele noastre. Ascultarea Sa este primită ca fiind a noastră. Atunci inima înnoită prin Duhul Sfânt va aduce «roada Duhului» Prin harul Domnului Hristos, vom trăi în ascultare de Legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre. Având Duhul lui Hristos, vom umbla aşa cum a umblat El.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 372
Sub legământul nou, păcatele lor aveau să fie iertate, ei aveau să-L cunoască pe Domnul personal şi aveau să asculte de Legea Sa prin puterea Duhului Sfânt care lucra în ei. De fapt, atât în vechiul legământ, cât şi în noul legământ, mântuirea s-a primit doar prin credinţă, o credinţă care produce „roada Duhului” (Galateni 5:22).
Noul Legământ (2)
Profeţia lui Ieremia despre noul legământ are o dublă semnificaţie: în primul rând, se referă la întoarcerea iudeilor la Dumnezeu şi în patria lor şi, în al doilea rând, se referă la lucrarea lui Mesia, a cărui moarte avea să ratifice legământul şi să restabilească relaţia. Planul de mântuire, descoperit doar prin umbre şi tipuri în vechiul legământ (Evrei 10:1), este dezvăluit complet în legământul nou.
7. Ce trimiteri fac următoarele texte la profeţia lui Ieremia? Luca 22:20; 1 Corinteni 11:24-26.
Pâinea este un simbol al trupului frânt al lui Hristos, care, până atunci, era simbolizat de mielul pascal, iar mustul reprezintă sângele lui Isus. Cina Domnului constituie veriga care leagă tot ce a făcut El de-a lungul istoriei mântuirii, atât în vremea Vechiului Testament, cât şi a Noului Testament. Aşadar, pâinea şi mustul sunt o imagine-rezumat a istoriei mântuirii. Ele sunt nişte simboluri prin intermediul cărora înţelegem lucrarea extraordinară împlinită de Dumnezeu pentru noi.
Pavel scrie că Cina Domnului arată atât spre moartea lui Hristos, cât şi spre revenirea Sa, fără de care moartea Sa ar fi fost fără rost. Însuşi Mântuitorul a stabilit această legătură când a afirmat: „Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26:29). Prima Sa venire este în mod indisolubil legată de a doua venire. Prima îşi găseşte împlinirea completă în cea de-a doua.
De ce noi, adventiştii, considerăm pâinea şi vinul de la Sfânta Cină doar simboluri, nu realităţi obiective (trup şi sânge), aşa cum le consideră alţi creştini?
Studiu suplimentar
Biblia: Numeri 22-28
Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 50
Întrebări recapitulative
1. Ce legământ a încheiat Dumnezeu cu oamenii după potop şi ce rol are curcubeul în cadrul acestui legământ? Ce ne spune faptul că Dumnezeu nu a impus nicio condiţie în legătură cu acest legământ?
2. În ce a constat legământul lui Dumnezeu cu Avraam? Cum beneficiem noi, cei de astăzi, de făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam?
3. Ce prevedea legământul încheiat de Domnul cu Israel pe Sinai? De ce nu reuşim noi, oamenii, să împlinim condiţiile legământului? Cum putem evita capcana căderii în legalism?
4. Care era „noutatea” noului legământ despre care a vorbit Ieremia? Ce are acesta în comun cu vechiul legământ şi cine avea să împlinească toate condiţiile prevăzute? Ce trebuie să facem noi, în prezent, pentru a beneficia de făgăduinţele acestui legământ?
5. Cum a poruncit Mântuitorul să fie comemorată ratificarea noului legământ? De ce noi, adventiştii, considerăm pâinea şi vinul de la Sfânta Cină doar simboluri, nu realităţi obiective (trup şi sânge), aşa cum le consideră alţi creştini?