Din groapa leilor în prezenţa îngerilor
STUDIUL 7 » 8 FEBRUARIE – 14 FEBRUARIE
Textul de memorat: „Atunci, căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nici o greşeală la el şi niciun lucru rău.” (Daniel 6:4)
După ce Medo-Persia a cucerit Babilonul, Darius Medul a recunoscut înţelepciunea lui Daniel şi l-a invitat să facă parte din noua guvernare. Profetul îmbătrânit excela în modul de a se achita de îndatoririle lui publice, iar noul împărat l-a numit căpetenie în guvernarea medo-persană.
Totuşi, în desfăşurarea evenimentelor, Daniel s-a confruntat cu invidia celorlalţi demnitari. Dar, înainte ca relatarea să ia sfârşit, putem vedea că el a rămas credincios, nu doar îndatoririlor pământeşti în împărăţia medo-perşilor, ci, mai important, l-a rămas credincios Dumnezeului său. Putem fi siguri că faptul că l-a fost credincios lui Dumnezeu a avut un impact direct asupra credincioşiei lui în toate celelalte aspecte ale vieţii.
Experienţa lui Daniel cu persecuţia este o prefigurare a experienţei poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Nu ni se spune că poporul lui Dumnezeu va fi scutit de încercări şi suferinţă, dar primim asigurarea că, în conflictul cu răul, în cele din urmă binele va triumfa şi Dumnezeu îşi va salva poporul.
Duminică, 9 februarie – Suflete invidioase
Chiar în ceruri, într-un mediu perfect, Lucifer a simţit invidie faţă de Hristos. „Lucifer era invidios şi gelos pe Domnul Isus Hristos. Totuşi, atunci când toţi îngerii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-l recunoască supremaţia, înalta autoritate şi dreptul de a conduce, Lucifer s-a plecat împreună cu ei, dar inima îi era plină de invidie şi ură.” – Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 14. Invidia este un simţământ atât de periculos, încât, în Cele Zece Porunci, pe lângă interzicerea crimei şi a furtului, există o poruncă şi împotriva poftei (vezi Exodul 20:17).
1. Ce rol joacă invidia în următoarele relatări biblice? Daniel 6:1-5; Geneza 37:11; 1 Samuel 18:6-9
Capacităţile de administrator ale lui Daniel l-au impresionat pe împărat, dar au stârnit invidia altor căpetenii. De aceea, au conspirat să scape de el, acuzându-l de corupţie. Dar, oricât au căutat, nu au găsit niciun cusur în modul de administrare al lui Daniel. „Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău” (Daniel 6:4). Termenul aramaic tradus prin „credincios” mai poate fi tradus şi prin „demn de încredere”.
Daniel era fără vină; căpeteniile şi dregătorii nu au putut aduce nicio acuzaţie împotriva lui. Totuşi observaseră cât de credincioşii era Daniel Dumnezeului său şi cât de ascultător de Legea lui Dumnezeu. Curând şi-au dat seama că, pentru a-l „încondeia” cumva, ar fi trebuit să creeze o situaţie în care Daniel să fie obligat să aleagă între a asculta de Legea lui Dumnezeu sau a se supune legii imperiului. Din câte ştiau despre Daniel, dregătorii au fost pe deplin convinşi că, în condiţiile potrivite, el va pune Legea lui Dumnezeu mai presus de cea a imperiului. Ce mărturie a credincioşiei lui Daniel!
Ce lupte ai dus tu cu invidia şi cum te-ai raportat la aceste probleme? De ce este invidia un defect spiritual atât de vătămător, chiar mortal?
Luni, 10 februarie – Complotul împotriva lui Daniel
2. Ce gândire stătea în spatele decretului dat de Darius? Cum arată el lipsa de profunzime a împăratului? Daniel 6:6-9
Darius poate părea lipsit de judecată promulgând un decret pe care în curând ar vrea să îl retragă. El a căzut în capcana întinsă de dregători, care au fost suficient de iscusiţi ca să se folosească de circumstanţele politice din noua împărăţie. Darius a centralizat guvernarea şi a numit o sută douăzeci de dregători pentru ca administraţia să fie mai eficientă. Totuşi o astfel de acţiune implica şi anumite riscuri pe termen lung. Un guvernator cu influenţă putea cu uşurinţă să stârnească o răscoală şi să dezbine împărăţia. Tocmai de aceea, o lege care să îi oblige pe toţi să se plece doar înaintea împăratului timp de treizeci de zile părea o strategie bună de a stimula loialitatea faţă de împărat şi, astfel, de a preveni orice fel de răzvrătire. Dar dregătorii l-au păcălit pe împărat, spunându-i că o astfel de propunere are susţinerea tuturor guvernatorilor, căpeteniilor, dregătorilor, sfetnicilor şi sfătuitorilor – un neadevăr evident, deoarece Daniel nu era inclus. Mai mult, ideea de a fi tratat ca un dumnezeu probabil că i-a părut atrăgătoare împăratului.
Nu există nicio dovadă că împăraţii persani ar fi pretins vreodată să aibă statut divin. Mai degrabă decretul ar fi putut avea scopul de a-l face pe împărat singurul reprezentant al zeilor timp de treizeci de zile; cu alte cuvinte, rugăciunile trebuiau prezentate prin el înaintea zeilor. Din nefericire, împăratul nu a cercetat motivele din spatele propunerii. Astfel, el nu şi-a dat seama că legea care se presupunea că ar dori să împiedice orice conspiraţie era ea însăşi o conspiraţie pentru a-l ataca pe Daniel.
Două aspecte ale acestei legi merită atenţia noastră. În primul rând, dacă nu respectai porunca, pedeapsa era să fii aruncat în groapa cu lei. Deoarece acest fel de pedeapsă nu mai este atestată niciunde, probabil că a fost o sugestie ad-hoc a vrăjmaşilor lui Daniel. Monarhii din Orientul Apropiat din vechime puneau lei în cuşti pentru a-i elibera în anumite ocazii pentru vânătoare. Aşa că nu duceau lipsă de lei care să sfâşie pe oricine ar fi îndrăznit să calce porunca împăratului, în al doilea rând, porunca nu putea fi schimbată. Natura imuabilă a „legii mezilor şi perşilor” mai este menţionată şi în Estera 1:19 şi 8:8. Diodorus Siculus, istoric grec din Antichitate, menţionează o ocazie în care Darius al III-lea (a nu fi confundat cu Darius menţionat în cartea Daniel) s-a răzgândit, dar nu a mai putut revoca o pedeapsă cu moartea rostită în dreptul unui om nevinovat.
Marţi, 11 februarie – Rugăciunea lui Daniel
3. Ce sfat a dat Mântuitorul cu privire la rugăciunea personală? Matei 6:6
4. De ce nu s-a rugat Daniel în tăcere, fără să îl vadă nimeni? Daniel 6:10
Daniel era un om de stat cu experienţă, dar, mai presus de toate, el era slujitorul lui Dumnezeu. Prin urmare, el era un membru din guvern care putea înţelege ce se afla în spatele decretului împăratului. Pentru Darius, decretul era o ocazie de a consolida unitatea în împărăţie, dar pentru uneltitori era o strategie de a scăpa de Daniel.
Desigur, cauzele şi motivele reale din spatele complotului şi-au avut rădăcina în bătălia cosmică dintre Dumnezeu şi forţele răului. În acel moment (539 Î.Hr.), Daniel primise deja viziunile redate în Daniel 7 (553 Î.Hr.) şi 8 (551 Î.Hr.). Astfel, el a putut înţelege că decretul împărătesc nu era o chestiune politică, ci o dovadă a acestui război cosmic. Viziunea despre Fiul omului care avea să-l elibereze pe poporul Celui Preaînalt şi ajutorul îngerului care i-a tâlcuit visul (Daniel 7) probabil că i-au dat curaj pentru a înfrunta criza care îi stătea înainte. Poate că s-a gândit şi la experienţa prietenilor lui, care fuseseră destul de curajoşi să înfrunte porunca lui Nebucadneţar (Daniel 3).
Tocmai de aceea Daniel nu şi-a schimbat obiceiurile de închinare, ci a continuat cu practicile lui obişnuite de a se ruga de trei ori pe zi cu faţa spre Ierusalim. În ciuda interdicţiei de a aduce cereri oricărui om sau zeu în afară de împărat, Daniel nu a luat nicio măsură de protecţie, nu s-a ascuns şi nu şi-a mascat viaţa de rugăciune în timpul celor treizeci de zile critice. El era o minoritate absolută, fiind singurul, dintre zeci de căpetenii şi dregători, în contradicţie directă cu decretul împărătesc. Prin viaţa lui deschisă de rugăciune, el a dovedit credincioşia pe care l-o datora lui Dumnezeu înainte de credincioşia faţă de împărat şi de porunca lui irevocabilă.
Citeşte Faptele 5:27-32. Deşi avertizarea de aici este clară, de ce ar trebui să fim întotdeauna siguri că facem cu adevărat voia lui Dumnezeu, înainte de a nesocoti o lege omenească?
Miercuri, 12 februarie – În groapa leilor
5. Ce i-a spus lui Daniel împăratul, cuvinte care arată ce martor credincios pentru Dumnezeu era Daniel? Daniel 6:11-23
Nu a trecut mult şi uneltitorii l-au observat pe Daniel rugându-se – adică, făcând exact ceea ce interzicea porunca. Când au adus acuzaţiile înaintea împăratului, ei s-au referit la Daniel în mod înjositor: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui luda” (vers. 13). Pentru ei, una dintre căpeteniile imperiului, preferatul împăratului, era doar „un prins de război”. Mai mult, ei au vrut să îl înverşuneze pe împărat împotriva lui Daniel, spunându-i: „… Nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o.” Atunci, împăratul şi-a dat seama că fusese păcălit să semneze decretul. Biblia spune că „până la asfinţitul soarelui s-a trudit să-l scape” (vers. 14). Dar nu putea face nimic pentru a-l salva pe profet de la pedeapsa stabilită. Legea irevocabilă a mezilor şi perşilor trebuia aplicată la literă. De aceea împăratul, oricât de reţinut era, a poruncit ca Daniel să fie aruncat la lei. Totuşi Darius a lăsat să se vadă şi o licărire de speranţă, care suna a rugăciune: „Dumnezeul tău, căruia necurmat îi slujeşti, să te scape!” (Daniel 6:16).
Relatarea biblică nu menţionează ce a făcut Daniel printre lei, dar putem presupune că s-a rugat. Dumnezeu i-a onorat statornicia şi credinţa, trimiţându-l pe îngerul Său să îl păzească. Dimineaţa, Daniel rămăsese neatins şi gata să îşi continue activităţile din guvern. Comentând acest episod, Ellen G. White spune: „Dumnezeu nu i-a împiedicat pe vrăjmaşii lui Daniel să-l arunce în groapa cu lei; El le-a îngăduit îngerilor răi şi oamenilor nelegiuiţi să-şi aducă la îndeplinire planul, dar a îngăduit lucrul acesta tocmai ca să facă eliberarea slujitorului Său mai vizibilă, iar înfrângerea vrăjmaşilor adevărului şi dreptăţii mai deplină.” – Profeţi şi regi, pp. 543-544
Deşi această istorie are un final fericit (cel puţin pentru Daniel), ce putem spune despre celelalte, chiar din Biblie (vezi, de exemplu, Marcu 6:14-29), care nu se încheie prin eliberare? Cum putem să le înţelegem?
Joi, 13 februarie – Dumnezeu este glorificat
6. Ce mărturie a dat împăratul despre Dumnezeu? Daniel 6:24-28
Un punct important al relatării este faptul că Darius L-a lăudat pe Dumnezeu şi l-a recunoscut suveranitatea. Acesta este un punct culminant, chiar apogeul laudelor sau expresiilor de recunoaştere aduse lui Dumnezeu în capitolele anterioare (Daniel 2:20-23; 3:28,29; 4:1-3,34-37). La fel ca Nebucadneţar, răspunsul lui Darius la eliberarea lui Daniel sunt laudele aduse lui Dumnezeu. Dar el face chiar mai mult: îşi schimbă decretul anterior şi le porunceşte tuturor să „se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel” (Daniel 6:26).
Daniel este salvat în mod miraculos, credincioşia îi este răsplătită, răul este pedepsit, iar onoarea şi puterea lui Dumnezeu sunt recunoscute de toţi. Dar ce vedem aici este un mic exemplu a ce se va întâmpla la nivel mondial: poporul lui Dumnezeu va fi eliberat, răul va fi pedepsit şi Domnul va fi înălţat înaintea întregului univers.
7. Ce element din decretul împăratului ne-ar putea nelinişti şi de ce? Daniel 6:24
Există totuşi un punct care aduce nelinişte: nevestele şi copiii care, din câte ştim, sunt nevinovaţi, au aceeaşi soartă ca cei vinovaţi. Cum putem explica această faptă care, astăzi, ar fi considerată un abuz al justiţiei?
În primul rând, trebuie să observăm că hotărârea şi aplicarea ei au fost în conformitate cu legea persană, care includea şi familia în pedepsirea celui vinovat. Conform unui principiu antic, întreaga familie poartă responsabilitatea pentru greşeala unui membru al familiei. Asta nu înseamnă că este corect, dar această relatare corespunde realităţilor acelei vremi.
În faţa unor nedreptăţi ca aceasta şi altele, ce mângâiere putem găsi în versete ca 1 Corinteni 4:5?
Vineri, 14 februarie – Un gând de încheiere
Eliberarea lui Daniel a fost înregistrată şi în Evrei 11. În acest capitol, care poate fi numit „Panoul de onoare al eroilor credinţei” se spune că profeţii, printre alte realizări, „au astupat gurile leilor” (vers. 33). Este un lucru minunat, dar să nu uităm că eroii credinţei nu sunt doar cei care au scăpat de moarte, ca Daniel, ci şi cei care au suferit şi au murit curajoşi, după cum ne spune şi Evrei 11. Dumnezeu îi cheamă pe unii să dea mărturie prin viaţa lor, iar pe alţii, prin moarte. De aceea, relatarea despre eliberarea lui Daniel nu sugerează că eliberarea le este garantată tuturor, lucru demonstrat de mulţimea de bărbaţi şi femei care au murit ca martiri pentru credinţa lor în Isus. Totuşi eliberarea miraculoasă a lui Daniel ne arată că Dumnezeu domneşte şi că El îşi va elibera copiii de sub puterea păcatului şi a morţii. Acest lucru va deveni şi mai clar în următoarele capitole din Daniel.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Iov 41-Psalmii 5
1. Cine şi despre ce a vorbit fără să înţeleagă?
2. Cum sunt sfătuiţi împăraţii să se poarte?
3. Ce considera psalmistul că făceau fiii oamenilor în privinţa deşertăciunii şi a minciunilor?
4. Cu ce compară psalmistul bunăvoinţa cu care Domnul îl înconjoară pe cel neprihănit?
Evanghelizare, Secţiunea 6, subcapitolul „Metode de publicitate impresionante, pline de succes”
5. Ce scrie Ellen G. White despre folosirea presei şi a agenţiilor publicitare pentru a atrage atenţia asupra lucrării noastre?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!