De la mândrie la smerenie

STUDIUL 5 » 25 IANUARIE – 31 IANUARIE

Textul de memorat: „Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!” (Daniel 4:3)

Mândrie – aşa a fost numit primul păcat. Mai întâi a fost manifestată de Lucifer, un înger din curţile cerului. Dumnezeu a spus prin Ezechiel: „Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor” (Ezechiel 28:17).

Mândria l-a condus la cădere pe Lucifer şi acum el insuflă mândrie în om, conducându-l la răzvrătire faţă de Dumnezeu şi la a alege calea spre distrugere. Cu toţii suntem fiinţe căzute, dependente de Dumnezeu pentru însăşi existenţa noastră. Orice dar avem, orice reuşim să realizăm cu aceste daruri, vine doar de la Dumnezeu. Şi atunci, cum să îndrăznim să fim mândri, lăudăroşi sau aroganţi când, în realitate, smerenia ar trebui să caracterizeze fiecare faptă a noastră?

Lui Nebucadneţar i-a luat mult timp să înţeleagă importanţa umilinţei. Nici apariţia celei de-a patra persoane în cuptorul aprins (studiul de săptămâna trecută) nu i-a schimbat cursul vieţii. Doar după ce Dumnezeu i-a luat împărăţia şi l-a trimis să locuiască cu fiarele câmpului, împăratul şi-a recunoscut adevărata stare.

Duminică, 26 ianuarie – „Nu este acesta Babilonul cel mare?”

1. Ce i s-a întâmplat apoi împăratului şi de ce? Daniel 4:1-33

Dumnezeu i-a dat lui Nebucadneţar un al doilea vis. De această dată, împăratul nu a mai uitat visul. Dar, pentru că înţelepţii Babilonului din nou nu au reuşit, împăratul i-a cerut lui Daniel să îi tâlcuiască visul. În acest vis împăratul văzuse un copac mare care ajungea până la cer şi o fiinţă cerească poruncise ca acest copac să fie tăiat. Doar trunchiul şi rădăcinile lui trebuiau lăsate şi aveau să fie udate de rouă cerului. Cu siguranţă că pe Nebucadneţar l-a tulburat partea visului în care fiinţa cerească a spus: „Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri peste el” (Daniel 4:16). Dându-şi seama de seriozitatea visului, Daniel i-a spus foarte politicos că şi-ar dori ca acest vis să fie pentru vrăjmaşii împăratului. Dar, credincios soliei transmise în vis, Daniel i-a precizat că, de fapt, visul se referea chiar la împărat.

În Biblie, simbolul copacului este folosit adesea pentru împăraţi, naţiuni şi imperii (Ezechiel 17; 31; Osea 14; Zaharia 11:1,2; Luca 23:31). Astfel, copacul cel mare se potriveşte reprezentării unui împărat arogant. Dumnezeu i-a dat stăpânire şi putere lui Nebucadneţar, dar el a refuzat în mod constant să recunoască faptul că tot ce avea venea de la Dumnezeu.

2. Ce anume din răspunsul împăratului ne arată că ei încă nu înţelesese avertizarea dată de Dumnezeu? Daniel 4:30

Probabil că un aspect periculos al mândriei este că te poate face să uiţi cât de dependent eşti de Dumnezeu în tot ce faci. Când uităm acest lucru, ne poziţionăm pe un teren spiritual periculos.

Ce lucruri ai realizat în viaţa ta? Te poţi bucura de ele, totuşi fără să fii mândru? Dacă da, cum?

Luni, 27 ianuarie – Avertizat de profet

3. Pe lângă avertizarea despre ce urma să se întâmple, ce i-a spus Daniei împăratului să facă şi de ce? Daniel 4:27; (Vezi şi Proverbele 14:31.)

Daniel nu numai că a interpretat visul, ci i-a prezentat lui Nebucadneţar şi o cale de ieşire din situaţia respectivă.

Nebucadneţar a început o lucrare măreaţă de construire în Babilon. Grădinile, un sistem de canalizare şi sute de temple şi alte proiecte de construcţie au transformat cetatea în una dintre minunile lumii vechi. Dar splendoarea şi frumuseţea, cel puţin în parte, erau obţinute prin exploatarea robilor şi prin neglijarea celor săraci. Ba mai mult, bogăţia imperiului era folosită pentru a satisface plăcerile împăratului şi ale celor din anturajul lui. Astfel, mândria nu doar că îl împiedica pe Nebucadneţar să îl recunoască pe Dumnezeu, ci, ca o consecinţă, îl făcea să uite greutăţile prin care treceau cei în nevoie. Dată fiind grija specială pe care Dumnezeu o are faţă de cei săraci, nu este deloc surprinzător faptul că, dintre toate celelalte posibile păcate pe care Daniel le-ar fi putut prezenta înaintea împăratului, el a scos în evidenţă păcatul neglijării săracilor.

Solia transmisă lui Nebucadneţar nu era nicidecum nouă. Profeţii Vechiului Testament l-au avertizat adesea pe poporul lui Dumnezeu împotriva asupririi celor săraci. Într-adevăr, unul dintre păcatele proeminente, printre altele, care a adus alungarea împăratului a fost neglijarea celor în nevoie. În definitiv, mila faţă de săraci este cel mai înalt mod de exprimare a dragostei creştine, iar exploatarea şi neglijarea săracilor este un atac asupra lui Dumnezeu însuşi. Prin îngrijirea nevoiaşilor noi recunoaştem că Dumnezeu deţine totul, adică noi nu suntem proprietari, ci doar administratori ai bunurilor Sale.

Când le slujim semenilor cu ceea ce avem, noi îl onorăm pe Dumnezeu şi recunoaştem stăpânirea Sa. Valoarea şi funcţia bunurilor materiale este determinată de faptul că ele îi aparţin lui Dumnezeu. Acesta este punctul în care Nebucadneţar a dat greş şi noi riscăm de asemenea să greşim dacă nu recunoaştem suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor realizărilor şi nu demonstrăm practic acest lucru prin ajutorarea celor în nevoie.

Marţi, 28 ianuarie – Cel Preaînalt domneşte…

În ciuda faptului că i se spusese să se pocăiască şi să caute iertarea lui Dumnezeu, mândria fără margini a lui Nebucadneţar a făcut ca această pedeapsă cerească să fie adusă la îndeplinire (Daniel 4:28-33). În timp ce se plimba prin palatul său şi se măgulea cu cele realizate, împăratul a fost atins de o boală mintală care l-a făcut să fie alungat din palat. Posibil să fi suferit de o tulburare mintală numită în zilele noastre zoantropie, care îl face pe pacient să se comporte ca un animal.

4. Ce ne spun versetele de mai jos despre şansa pe care a avut-o împăratul de a evita pedeapsa? 2 Împăraţi 20:2-5; Iona 3:10; Ieremia 18:7,8

Din nefericire, Nebucadneţar a trebuit să-şi înveţe lecţia pe calea grea. Când a primit puterea împărătească, Nebucadneţar nu a avut capacitatea de a se gândi la relaţia lui cu Dumnezeu. Astfel, lipsindu-l pe împărat de autoritatea lui regală şi trimiţându-l să trăiască împreună cu fiarele pământului, Dumnezeu i-a dat ocazia să-şi recunoască dependenţa totală de El. De fapt, lecţia supremă pe care Dumnezeu a dorit să i-o dea acestui împărat arogant a fost să-l facă să recunoască „stăpânirea Celui ce este în ceruri” (Daniel 4:26). Într-adevăr, pedeapsa rostită în dreptul împăratului avea un scop mai măreţ în planul lui Dumnezeu, lucru exprimat foarte clar în hotărârea din „sfatul străjerilor” cereşti: „Ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă în ea pe cel mai de jos dintre oameni” (Daniel 4:17).

Pedeapsa primită de Nebucadneţar ar trebui să fie o lecţie pentru noi toţi. Deoarece şi noi facem parte dintre „cei vii”, ar fi bine să luăm seama la lecţia importantă care trebuie învăţată de aici: „Cel preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor.”

De ce este important să învăţăm că Cel Preaînalt stăpâneşte? Ce impact ar trebui să aibă această recunoaştere asupra modului în care ne comportăm cu cei asupra cărora avem putere?

Miercuri, 29 ianuarie – „Am ridicat ochii spre cer”

5. Cum şi de ce s-a schimbat situaţia lui Nebucadneţar? Daniel 4:34-37

Dumnezeu a permis ca Nebucadneţar să fie lovit de o boală ciudată, dar, în cele din urmă, El i-a redat sănătatea. Totul s-a schimbat în momentul în care, la sfârşitul celor şapte ani prezişi de profet, împăratul suferind şi-a ridicat ochii spre cer (Daniel 4:34).

„Timp de şapte ani, Nebucadneţar a fost o uimire pentru supuşii lui; timp de şapte ani a fost umilit înaintea lumii întregi. Apoi, judecata i-a fost redată şi, ridicându-şi ochii în umilinţă către Dumnezeul cerului, el a recunoscut mâna divină în pedepsirea lui. Într-o proclamaţie publică a recunoscut vinovăţia sa şi mila cea mare a lui Dumnezeu în vindecarea lui.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 520

Cu siguranţă că pot apărea mari schimbări când ne ridicăm ochii spre cer. De îndată ce şi-a recăpătat judecata, împăratul a arătat că învăţase lecţia.

Dar această istorie nu este atât de mult despre Nebucadneţar, cât despre mila lui Dumnezeu. Împăratul respinsese alte trei ocazii de a-L accepta pe Dumnezeul lui Israel ca Domn al vieţii sale. Aceste ocazii au fost la dispoziţia sa când a recunoscut înţelepciunea excepţională a celor patru tineri robi (Daniel 1), când Daniel i-a tâlcuit visul (Daniel 2) şi când cei trei tineri evrei au fost salvaţi din cuptorul încins (Daniel 3). Dacă acea salvare nu l-a umilit, ce altceva ar fi putut să o mai facă? în ciuda încăpăţânării împăratului, Dumnezeu i-a dat o a patra şansă, i-a câştigat inima şi l-a repus în poziţia sa de împărat (Daniel 4). Aşa cum vedem din cazul lui Nebucadneţar, Dumnezeu dă şansă după şansă pentru a ne readuce în relaţie cu El. Multe secole mai târziu, Pavel scria că Domnul „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2:4). În această istorisire vedem o exemplificare clară a acestui adevăr.

În ce mod ai fost şi tu smerit de Dumnezeu? Ce ai învăţat din acea experienţă? Ce schimbări ar fi nevoie să faci pentru a evita să înveţi aceeaşi lecţie din nou?

Joi, 30 ianuarie – Smerit şi recunoscător

6. Ce a declarat împăratul în pocăinţa sa? Dat fiind contextul, ce lucru important a vrut să transmită? Daniel 4:35

Cum putem ştii că, într-adevăr, Nebucadneţar L-a recunoscut pe Dumnezeul cel adevărat? Găsim o dovadă evidentă în faptul că el este autorul scrisorii incluse de Daniel în capitolul 4. Mare parte a acestui capitol pare să fie o transcriere a unei scrisori pe care împăratul a trimis-o în marea lui împărăţie. În această scrisoare, împăratul a povestit despre mândria şi nebunia lui şi a recunoscut smerit intervenţia lui Dumnezeu în viaţa sa. Monarhii din vechime rareori scriau ceva în defavoarea lor. Practic, toate documentele vechi regale pe care le cunoaştem îi aduc slavă împăratului. De aceea, un astfel de document, în care împăratul şi-a recunoscut mândria şi purtarea animalică, arată o adevărată convertire. Mai mult, prin faptul că a scris o scrisoare în care şi-a povestit experienţa şi a recunoscut smerit suveranitatea lui Dumnezeu, împăratul a avut atitudinea unui misionar. El nu a mai putut să ţină doar pentru el ce experimentase şi învăţase de la adevăratul Dumnezeu. Ce am văzut aici, în rugăciunea împăratului şi lauda pe care l-o aduce lui Dumnezeu (Daniel 4:34-37), descoperă realitatea experienţei lui.

Acum împăratul avea un set de valori diferit şi putea să recunoască limitele puterii umane. Într-o rugăciune profundă de recunoştinţă, el a înălţat puterea Dumnezeului lui Daniel şi a recunoscut că „toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui” (Daniel 4:35). Cu alte cuvinte, oamenii nu au nimic în ei cu care să se mândrească. Această ultimă privire asupra vieţii lui Nebucadneţar pe care o găsim în cartea Daniel ne prezintă un împărat smerit şi recunoscător, care îl laudă pe Dumnezeu şi ne dă un avertisment clar cu privire la mândrie.

Desigur, Dumnezeu continuă să schimbe vieţi şi astăzi. Indiferent cât de mândri sau păcătoşi sunt oamenii, la El există har şi putere de a-i transforma pe păcătoşii răzvrătiţi în copii ai Dumnezeului cerului.

Citeşte Filipeni 2:1-11. Ce anume ar trebui să elimine total mândria din viaţa noastră?

Vineri, 31 ianuarie – Un gând de încheiere

„Monarhul atât de mândru odinioară a devenit un copil smerit al lui Dumnezeu; conducătorul tiran şi arogant a devenit un împărat înţelept şi îndurător. Acela care îl sfidase şi îl hulise pe Dumnezeul cerului a recunoscut acum puterea Celui Preaînalt şi, cu seriozitate, a căutat să promoveze temerea de Iehova şi fericirea supuşilor lui. Sub mustrarea Aceluia care este împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Nebucadneţar a învăţat în cele din urmă lecţia pe care toţi conducătorii trebuie să o înveţe, şi anume că adevărata măreţie constă într-o bunătate adevărată. L-a recunoscut pe Iehova ca Dumnezeul cel viu, zicând: «Acum eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie.»

Planul lui Dumnezeu ca această mare împărăţie a lumii să mărească lauda Sa a fost împlinit. Această proclamaţie publică în care Nebucadneţar a recunoscut mila, bunătatea şi autoritatea lui Dumnezeu a fost ultimul act al vieţii lui raportat în istoria sfântă.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 521

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Iov 27-33
1. Ce făceau tinerii şi bătrânii de la poarta cetăţii când Iov se ducea acolo?
2. Ce făcea Iov când oamenilor care îl ascultau li se înmuia inima?
3. Ce spunea Iov despre harpa sa şi cavalul său?
4. Cine spunea că a fost făcut din noroi?

Evanghelizare, (secţiunea 6, EFORTUL PUBLIC) subcapitolul „Solia adevărului prezent”
5. Ce fel de note şi imnuri trebuie evitate în prezentarea soliei adevărului prezent?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!