Cele două legăminte
STUDIUL 10 » 26 AUGUST – 1 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.” (Galateni 4:31)
Creştinii care resping autoritatea Vechiului Testament consideră că darea Legii pe Sinai e incompatibilă cu Evanghelia. Ei trag concluzia că legământul încheiat pe Sinai este simbolul unei perioade, al unei dispensaţiuni, în care mântuirea se baza pe ascultarea de Lege. Ei susţin că oamenii din vremea aceea nu au reuşit să respecte cerinţele Legii şi că, din acest motiv, Dumnezeu ar fi încheiat un legământ nou, un legământ al harului, prin meritele lui Isus Hristos. Prin urmare, ar exista două legăminte: vechiul legământ, bazat pe Lege, şi noul legământ, bazat pe har.
Concepţia aceasta este foarte răspândită, dar este greşită. Mântuirea nu a fost niciodată oferită pe baza ascultării de Lege, iudaismul a fost încă de la început o religie a harului. Legalismul cu care s-a confruntat Pavel în Galatia era o pervertire atât a creştinismului, cât şi a iudaismului autentic. Cele două legăminte nu reprezintă două perioade distincte din istoria omenirii, ci două atitudini distincte ale omului. Ele reprezintă două tipuri diferite de a ne raporta la Dumnezeu, tipuri apărute încă de pe vremea lui Cain şi Abel. Vechiul legământ îi reprezintă pe aceia care, asemenea lui Cain, se bazează în mod greşit pe ascultarea lor ca mijloc de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu; de partea cealaltă, noul legământ reprezintă experienţa celor care, la fel ca Abel, se bazează în întregime pe harul lui Dumnezeu care va face tot ce a promis.
Duminică, 27 august – Despre legământ
Mulţi consideră că pasajul din Galateni 4:21-31, în care Pavel interpretează istoria lui Israel, este cel mai dificil pasaj din această epistolă, pentru că aici se aduce un argument complex, pentru a cărui înţelegere avem nevoie de cunoştinţe temeinice despre respectivele personaje şi evenimente din Vechiul Testament, dar mai ales despre noţiunea de legământ.
Cuvântul ebraic tradus prin „legământ” este berit. El apare de aproximativ trei sute de ori în Vechiul Testament şi are sensul de „contract”, „învoială”, „înţelegere”. Mii de ani, legămintele au avut un rol esenţial în stabilirea relaţiilor dintre popoarele din Orientul Apropiat. Expresia uzuală era „a tăia” un legământ, deoarece procesul era însoţit frecvent de înjunghierea unor animale, ca ilustrare a ceea ce urma să i se întâmple celui care nu-şi respecta cuvântul sau angajamentul.
„De la Adam şi până la Isus, Dumnezeu a păstrat legătura cu omenirea prin intermediul unei serii de făgăduinţe solemne care aveau în centru un Răscumpărător care urma să vină şi care au culminat cu legământul davidic (Geneza 12:2,3; 2 Samuel 7:12-17; Isaia 11). În timpul captivităţii babiloniene, Dumnezeu le-a promis israeliţilor că va face cu ei un «legământ nou», mai eficient (Ieremia 31:31-34), în care se face referire la venirea lui Mesia, din casa lui David (Ezechiel 36:26-28; 37:22-28).” – Hans K. LaRondelle, Our Creator Redeemer, p. 4
1. Ce i-a oferit Dumnezeu omului la creaţiune şi ce i-a interzis? Geneza 1:28; 2:2,3,15-17.
La creaţiune, Dumnezeu l-a binecuvântat pe om şi i-a dat stăpânire asupra pământului şi vieţuitoarelor de pe el. De asemenea, i-a dăruit căsătoria, munca fizică şi Sabatul împreună cu porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Principiul era: „Ascultă şi vei trăi!” Deoarece lumea creată era în armonie cu Dumnezeu, oamenilor nu li s-a cerut imposibilul. Înclinaţia lor naturală era să asculte. Cu toate acestea, Adam şi Eva au ales să facă ceva ce nu era natural şi, prin acest act, au făcut ca urmaşii lor să aibă tendinţa de a nu asculta. Dumnezeu a trebuit să găsească o cale de refacere a relaţiei pe care Adam şi Eva o pierduseră. Atunci le-a dat făgăduinţa unui Mântuitor (Geneza 3:15).
Ce cuvinte din Geneza 3:15 ne trimit cu gândul la speranţa pe care o avem în Hristos?
Luni, 28 august – Legământul cu Avraam
2. Ce făgăduinţe i-a făcut Dumnezeu lui Avraam? Care a fost răspunsul lui? Geneza 12:1-5
Primele făgăduinţe pe care i le-a făcut Dumnezeu lui Avraam constituie unul dintre cele mai frumoase pasaje ale Vechiului Testament. Ele ne vorbesc despre harul Său. Dumnezeu face aceste promisiuni, nu Avraam. Omul nu a făcut nimic pentru a câştiga sau a merita favoarea lui Dumnezeu. Nu există niciun indiciu că Dumnezeu şi Avraam ar fi stabilit împreună termenii acestei înţelegeri. Dumnezeu face făgăduinţele, iar Avraam este chemat să creadă că ele sunt sigure şi să dovedească această credinţă, lăsându-şi rudele (la vârsta de şaptezeci şi cinci de ani!) şi pornind spre ţara promisă.
„Prin «binecuvântarea» rostită asupra lui Avraam şi, prin el, asupra tuturor fiinţelor omeneşti, Creatorul Şi-a reafirmat planul de a-i răscumpăra pe oameni. El i-a binecuvântat pe Adam şi pe Eva în Paradis (Geneza 1:28; 5:2) şi apoi «a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi» după potop (9:1). În acest fel, Dumnezeu a clarificat făgăduinţa anterioară referitoare la un Salvator care avea să răscumpere omenirea, să distrugă răul şi să refacă Paradisul (Geneza 3:15). El a confirmat promisiunea Sa de a binecuvânta «toate familiile», în planul Său universal.” – Hans K. LaRondelle, Our Creator Redeemer, pp. 22– 23
3. După zece ani în care a aşteptat ca fiul promis să se nască, ce întrebări avea Avraam în legătură cu făgăduinţa lui Dumnezeu? Geneza 15:1-6
Este uşor să îl lăudăm pe Avraam pentru credinţa lui, dar uităm că şi el a avut întrebările şi îndoielile lui. Credinţa lui era în creştere. În Geneza 15:8, el spune ceva asemănător cu ceea ce spune tatăl din Marcu 9:24: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Dar Dumnezeu îl asigură cu îndurare de certitudinea promisiunii Sale, prin încheierea unui legământ oficial (Geneza 15:7-8). Lucrul surprinzător din acest pasaj nu este faptul că Dumnezeu intră în legământ cu Avraam, ci dispoziţia Sa de a intra în acest legământ. Conducătorii antici din Orientul Apropiat nu puteau accepta ideea de a încheia o învoială cu supuşii lor, dar Dumnezeu nu numai că Şi-a dat cuvântul, ci, prin trecerea simbolică a flăcărilor printre animalele despicate, a jurat pe viaţa Sa că îl va împlini. În final, Domnul Isus Şi-a dat viaţa pe Calvar, transformând făgăduinţa în realitate.
În ce domenii trebuie să manifeşti credinţă şi să crezi un lucru care pare imposibil? Cum te poţi deprinde să îţi păstrezi credinţa, orice ce s-ar întâmpla?
Marţi, 29 august – Avraam, Sara şi Agar
4. De ce dezaprobă Pavel incidentul cu Agar? Ce adevăr semnificativ referitor la mântuire vrea să sublinieze prin evocarea acestei istorii din Vechiul Testament? Galateni 4:21-31; Geneza 16.
Agar este amintită în Geneza în legătură directă cu eşecul lui Avraam de a crede în făgăduinţa lui Dumnezeu. Ea era o sclavă egipteană pe care probabil că Avraam o primise în dar de la faraon, din pricina Sarei, un eveniment asociat cu primul lui act de necredinţă (Geneza 12:11-16).
După ce a aşteptat zece ani ca fiul promis să se nască, Sara a tras concluzia că era stearpă. Crezând că Dumnezeu avea nevoie de ajutor, Sara i-a dat-o pe Agar lui Avraam ca ţiitoare. Lucrul acesta sună ciudat astăzi, însă planul ei era destul de ingenios. Potrivit tradiţiilor antice, sclava putea fi mamă-surogat pentru stăpâna ei stearpă. Copilul care avea să i se nască lui Agar, urma să fie considerat copilul stăpânei. Agar a născut într-adevăr un fiu, dar nu el era fiul făgăduit de Dumnezeu.
Relatarea aceasta ne arată cum, în situaţii descurajatoare, chiar şi un mare om al lui Dumnezeu poate avea momente de îndoială. În Geneza 17:18,19, Avraam Îi cere lui Dumnezeu să îl accepte pe Ismael ca moştenitor al lui, dar Domnul respinge, bineînţeles, această ofertă. Singurul element „miraculos” în naşterea lui Ismael a fost dispoziţia Sarei de a-i oferi soţului ei o altă femeie! Naşterea acestui copil nu avea nimic extraordinar: era un copil născut „în chip firesc”. Dacă Avraam ar fi avut încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu şi nu s-ar fi lăsat copleşit de împrejurări, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, iar el ar fi fost scutit de multă durere.
5. Compară circumstanţele naşterii lui Ismael cu cele ale naşterii lui Isaac. De ce au avut nevoie Avraam şi Sara de multă credinţă? Geneza 17:15-19; 18:10-13; Evrei 11:11,12.
Ce poţi face în mod concret pentru a avea mai multă încredere în promisiunile lui Dumnezeu?
Miercuri, 30 august – Agar şi muntele Sinai
6. Ce tip de legământ a vrut să încheie Dumnezeu cu poporul Său la Sinai? Prin ce se aseamănă el cu făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam? Exodul 6:2-8; 19:3-6; Deuteronomul 32:10-12.
Dumnezeu a vrut să încheie cu poporul Israel la Sinai acelaşi tip de legământ pe care l-a încheiat cu Avraam. Există asemănări între cuvintele pe care i le-a adresat El lui Avraam (Geneza 12:1-3) şi cuvintele pe care i le-a adresat lui Moise (Exodul 19). În ambele cazuri, a subliniat ce avea să facă El pentru poporul Său. Nu le-a cerut israeliţilor să promită ceva pentru a obţine binecuvântările Sale; nu le-a cerut decât să asculte ca răspuns la aceste binecuvântări: „Dacă veţi asculta glasul Meu…” (Exodul 19:5). Cuvintele Sale nu implică neprihănirea prin fapte. Din contră, dorinţa Sa era ca israeliţii să manifeste aceeaşi credinţă pe care a manifestat-o Avraam (în cea mai mare parte a vieţii!) ca răspuns la făgăduinţele Sale.
7. Dacă legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu israeliţii pe Sinai este similar cu cel făcut cu Avraam, de ce aseamănă Pavel muntele Sinai cu experienţa negativă a roabei Agar? Exodul 19:7-25; Evrei 8:6,7.
Legământul de la Sinai arăta spre păcătoşenia oamenilor şi spre remediul oferit de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, ilustrat prin serviciile din sanctuar. Deficienţa legământului nu a fost dată de făgăduinţele lui Dumnezeu, ci de făgăduinţele oamenilor (Evrei 8:6). În loc să răspundă la promisiunile Sale cu smerenie şi credinţă, poporul a răspuns cu încredere în sine: „Vom face tot ce a zis Domnul!” (Exodul 19:8). După patru sute de ani de sclavie în Egipt, israeliţii nu aveau o concepţie corectă despre măreţia lui Dumnezeu şi nici despre păcătoşenia lor. Şi, la fel ca Avraam şi Sara, care au încercat să-L ajute pe Dumnezeu să Se ţină de cuvânt, ei au încercat să transforme legământul harului într-un legământ al faptelor. Agar şi Sinaiul reprezintă încercările oamenilor de a se mântui prin fapte.
Pavel nu declară că Legea dată pe Sinai ar fi rea sau că ar fi fost desfiinţată. El este preocupat de modul greşit în care se raportau galatenii la Lege. „În loc să-i convingă că e absolut imposibil să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin păzirea ei, Legea a trezit în ei hotărârea fermă de a depinde de resursele personale pentru a-I fi plăcuţi. Astfel, ea nu a servit scopurilor harului de a-i conduce pe iudaizanţi la Hristos. Dimpotrivă, i-a izolat de Hristos.” – O. Palmer Robertson, The Christ of the Covenants, p. 181
Joi, 31 august – Ismael şi Isaac astăzi
Pavel face o scurtă prezentare a istoriei lui Israel pentru a combate argumentele adversarilor lui, care susţineau că ei erau adevăraţii urmaşi ai lui Avraam şi că Ierusalimul – centrul creştinismului iudaic şi al Legii – era „mama” lor. În opinia lor, neamurile erau nişte urmaşi nelegitimi. Dacă doreau să devină adevăraţi urmaşi ai lui Hristos, atunci trebuiau să devină mai întâi fiii lui Avraam, supunându-se legii circumciziei.
Pavel afirmă că lucrurile stau exact invers. Legaliştii nu sunt fiii lui Avraam, ci sunt nişte fii nelegitimi, la fel ca Ismael. Prin faptul că îşi puneau încrederea în circumcizie, ei se bazau pe eforturile lor, cum a făcut Sara cu Agar şi cum au făcut israeliţii cu Legea lui Dumnezeu la Sinai. Credincioşii dintre neamuri erau fiii lui Avraam nu prin descendenţă naturală, ci prin descendenţă supranaturală, ca Isaac. „La fel ca Isaac, ei erau o împlinire a făgăduinţei făcute lui Avraam…; la fel ca naşterea lui Isaac, naşterea lor în libertate era un act al harului divin; la fel ca Isaac, ei făceau parte din şirul beneficiarilor legământului făgăduinţei.” – James D. G. Dunn, The Epistle to the Galatians, p. 256
8. Cu ce se vor confrunta urmaşii lui Avraam în această lume? Galateni 4:28- 31; Geneza 21:8-12.
Statutul de copil al făgăduinţei i-a adus lui Isaac nu numai binecuvântări, ci şi împotrivire şi persecuţie. Când vorbeşte despre prigonire, Pavel are în minte ospăţul dat în cinstea lui Isaac (Geneza 21:8-10), ocazie în care Ismael l-a luat în râs. Reacţia Sarei ne lasă să înţelegem că Ismael şi-a bătut joc sau l-a ridiculizat pe Isaac. Poate că purtarea lui Ismael nu pare atât de gravă în zilele noastre, însă ea dezvăluia atitudinea lui de ostilitate profundă într-un moment în care era în joc dreptul de întâi născut. Mulţi conducători încercau să-şi întărească poziţia prin eliminarea potenţialilor rivali, inclusiv a fraţilor lor de corp (Judecătorii 9:1-6). Isaac a întâmpinat împotrivire, dar s-a bucurat de toată dragostea, protecţia şi favoarea pe care i le aducea privilegiul de a fi moştenitorul tatălui său.
Ca descendenţi spirituali ai lui Isaac, nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că îndurăm greutăţi şi împotrivire chiar din partea celor apropiaţi.
În ce fel ai fost persecutat pentru credinţa ta, chiar şi de cei mai apropiaţi ţie? Dar tu I-ai persecutat pe alţii pentru credinţa lor? Gândeşte-te la acest lucru.
Vineri, 1 septembrie – Un gând de încheiere
Citeşte din Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul „Legea şi legămintele”.
„Dar, dacă legământul avraamic conţinea făgăduinţa mântuirii, de ce s-a mai făcut un alt legământ la Sinai? În robie, poporul pierduse în mare măsură cunoaşterea de Dumnezeu şi a principiilor legământului avraamic. Dumnezeu i-a adus la Sinai, unde Şi-a descoperit slava, le-a dat Legea Sa şi făgăduinţa unor mari binecuvântări, cu condiţia ascultării. (…) Israeliţii nu şi-au dat seama de păcătoşenia inimii lor şi de faptul că, fără Hristos, era imposibil pentru ei să ţină Legea lui Dumnezeu; şi, în mod pripit, au încheiat un legământ cu Dumnezeu. Cu toate acestea, n-au trecut decât câteva săptămâni şi au rupt legământul cu Dumnezeu, s-au plecat până la pământ şi s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau nădăjdui în bunăvoinţa lui Dumnezeu pe temeiul unui legământ pe care îl călcaseră; şi acum, văzându-şi păcătoşenia şi nevoia de iertare, au fost aduşi în situaţia de a-şi da seama de nevoia lor după un Mântuitor, descoperit în legământul avraamic şi preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin credinţă şi iubire, au fost legaţi de Dumnezeu ca Izbăvitor al lor din robia păcatului. Acum erau pregătiţi să preţuiască binecuvântările noului legământ.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, ed. 2015, pp. 374– 375 (371– 372)
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Ieremia 24–30
1. Unde scrie prima dată că Iuda şi neamurile învecinate aveau să fie supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani?
2. Ce a prorocit Domnul despre uneltele templului care nu fuseseră luate de Nebucadneţar?
3. Unde scrie pentru a doua oară că robia babiloniană avea să dureze şaptezeci de ani?
4. Ce anume avea să înţeleagă poporul lui Dumnezeu „în cursul vremilor”?
Profeţi şi regi, capitolul 35
5. Ce anume aşază Domnul asupra conştiinţei făcătorului de rele?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!