Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Neprihănirea numai prin credinţă

STUDIUL 4 » 15 IULIE – 21 IULIE
Textul de memorat: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20)
0:00
0:00

După cum am văzut săptămâna trecută, Pavel l-a înfruntat public pe Petru în Antiohia, din cauza decalajului dintre credinţa pe care o predica şi comportamentul pe care-l avea. Decizia lui Petru de a nu mai sta la masă cu creştinii dintre neamuri le transmitea acestora un mesaj greşit. Fapta lui lăsa să se înţeleagă că, dacă îşi doreau în mod real să facă parte din familia lui Dumnezeu şi să se bucure de binecuvântările părtăşiei depline, trebuiau să se supună ritualului circumciziei.

Ce i-a spus Pavel lui Petru în acea situaţie tensionată? În studiul de săptămâna aceasta, vom analiza pasajul care sintetizează reacţia lui Pavel. Este unul dintre cele mai condensate din Noul Testament şi este deosebit de semnificativ, deoarece ne face cunoştinţă pentru prima dată cu câteva cuvinte şi expresii fundamentale atât pentru înţelegerea Evangheliei, cât şi a restului epistolei lui Pavel către galateni, precum: a fi socotit neprihănit, faptele Legii, credinţă, însă nu doar atât, ci credinţa lui Isus.

Ce înţelege Pavel prin aceste cuvinte şi cum ne ajută ele să înţelegem planul de mântuire?

Duminică, 16 iulie – Controversa cu privire la neprihănire

1. Ce vrea Pavel să spună în Galateni 2:15?

Cuvintele acestea trebuie înţelese în context. În încercarea de a-i câştiga de partea lui pe fraţii de credinţă iudei, Pavel porneşte de la o idee cu care ştie că ei sunt de acord – de la distincţia tradiţională dintre iudei şi neamuri. Iudeii erau aleşii lui Dumnezeu – lor li se încredinţase Legea, se bucurau de beneficiile legământului cu El. Pe de altă parte, cei dintre neamuri erau păcătoşi – nu îşi raportau comportamentul la Legea lui Dumnezeu – şi, nefiind urmaşii lui Avraam, nu aveau drept la făgăduinţele legământului (Efeseni 2:12; Romani 2:14). Însă, în versetul 16, Pavel le atrage atenţia creştinilor iudei că privilegiile lor spirituale nu îi fac mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, fiindcă nimeni nu este socotit neprihănit prin „faptele Legii”.

2. În Galateni 2:16,17, Pavel foloseşte de patru ori expresia socotit neprihănit. Ce înţelege el prin aceste cuvinte? Citeşte şi Exodul 23:7 şi Deuteronomul 25:1.

Expresia a socoti neprihănit este un termen-cheie pentru Pavel. În Noul Testament, ea apare de 39 de ori (de 37 de ori în epistolele lui Pavel). În Galateni, această expresie este folosită de 8 ori, în cap. 2:16,17 apărând de 4 ori. Ea înseamnă „a declara nevinovat” şi este sinonimă cu a achita, termen folosit în domeniul juridic, referindu-se la hotărârea de nevinovăţie rostită de un judecător în dreptul unui acuzat. Opusul termenului a achita este a condamna. Pe lângă aceasta, întrucât cuvintele neprihănit şi drept provin din acelaşi cuvânt grecesc, atunci când un om este „socotit neprihănit” este socotit şi drept, adică este „îndreptăţit”. Prin urmare, „a fi socotit neprihănit” înseamnă mai mult decât a fi iertat; este declaraţia fermă că omul este nevinovat, drept.

Totuşi, pentru unii credincioşi evrei, „a fi socotit neprihănit”, sau „a fi îndreptăţit”, se referea şi la relaţia lor cu Dumnezeu şi cu legământul Său. „A fi îndreptăţit” însemna şi a fi considerat un membru credincios al comunităţii înfiinţate prin legământul lui Dumnezeu, membru al familiei lui Avraam.

Reciteşte Galateni 2:15-17. Ce îţi transmite Pavel aici şi cum poţi aplica aceste cuvinte la experienţa creştină personală?

Luni, 17 iulie – Faptele Legii

3. În Galateni 2:16, Pavel afirmă de trei ori că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii. Ce înţelege el prin expresia „faptele Legii”? Cum ne ajută Galateni 2:16,17; 3:2,5,10 şi Romani 3:20,28 să înţelegem la ce se referă?

Ce înţelegea Pavel prin cuvântul „lege”? Cuvântul „lege” (nomos în greacă) apare de 121 de ori în epistolele lui Pavel. El poate desemna voinţa lui Dumnezeu pentru poporul Său, primele cinci cărţi ale lui Moise, tot Vechiul Testament sau doar un principiu general. Totuşi Pavel îl întrebuinţează în principal cu referire la întreaga colecţie de porunci date de Dumnezeu poporului Său prin Moise.

Prin urmare, în expresia „faptele Legii” sunt incluse toate cerinţele găsite în poruncile date de Dumnezeu prin Moise, fie ele morale sau ceremoniale. Ideea lui Pavel este aceea că, oricât ne-am strădui să ascultăm şi să respectăm Legea lui Dumnezeu, ascultarea noastră nu va fi niciodată suficient de bună pentru ca Dumnezeu să ne îndreptăţească, să ne declare neprihăniţi înaintea Sa. Aceasta deoarece Legea Sa ne cere fidelitate absolută în gând şi în faptă – nu numai uneori, ci tot timpul, şi nu doar faţă de unele porunci, ci faţă de toate.

Deşi expresia „faptele Legii” nu apare în Vechiul Testament şi nici în alte scrieri din Noul Testament, în afara scrierilor lui Pavel, o confirmare uimitoare a sensului ei a ieşit la iveală în 1947, cu ocazia descoperirii sulurilor de la Marea Moartă, o colecţie de scrieri copiate de nişte evrei (numiţi esenieni) din vremea lui Isus. Deşi au fost scrise în ebraică, unul dintre suluri conţine exact această expresie. Titlul sulului este Miqsat Ma’as Ha-Torah, care poate fi tradus: „Fapte importante ale Legii”. Sulul abordează o serie de aspecte legate de legea biblică cu privire la evitarea pângăririi lucrurilor sfinte şi la aspectele legate de separarea dintre evrei şi neamuri. La final, scriitorul notează că acela care va respecta aceste „fapte ale Legii” „va fi declarat neprihănit” înaintea lui Dumnezeu. Spre deosebire de Pavel, acest scriitor susţine neprihănirea obţinută pe baza comportamentului, a faptelor, nu pe baza credinţei.

Cum încearcă unii credincioşi din prezent să câştige mântuirea? Cu ce rezultat?

Marţi, 18 iulie – Temeiul îndreptăţirii noastre

4. Care era concepţia lui Pavel despre obţinerea neprihănirii? Galateni 2:16; vezi şi Filipeni 3:9 sau Romani 3:20.

Şi pentru creştinii iudei credinţa în Hristos era importantă – ei erau cu toţii urmaşi ai lui Isus şi credeau în El. Dar comportamentul lor arăta că, pentru ei, doar credinţa nu era suficientă, ci trebuia completată cu ascultarea, de parcă ascultarea lor ar fi putut adăuga ceva la actul îndreptăţirii. Îndreptăţirea, argumentau ei, era şi prin credinţă, şi prin fapte. Faptul că, în mod repetat, Pavel pune în contrast credinţa în Hristos cu faptele Legii ne arată că el se împotrivea puternic concepţiei lor.

Credinţa nu era pentru Pavel un concept abstract; ea este strâns legată de Isus. De altfel, expresia tradusă în Galateni 2:16 prin „credinţa în Isus” şi „am crezut în Isus” are o bogăţie de sensuri greu de cuprins în altă limbă. Expresia din limba greacă se traduce, textual, prin „credinţa” sau „credincioşia” lui Isus. Această traducere literală pune în lumină contrastul dintre „faptele Legii”, pe care le facem noi, şi lucrarea lui Hristos pentru noi, faptele pe care El, în credincioşia Sa (de aici şi „credincioşia lui Isus”), le-a făcut pentru noi.

Credinţa nu completează îndreptăţirea, fiindcă nu are niciun merit în ea însăşi. Ea este doar mijlocul prin care Îl primim pe Hristos şi faptele Sale săvârşite pentru noi. Nu suntem îndreptăţiţi pe temeiul credinţei noastre sau al credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu, ci pe temeiul credincioşiei lui Isus, credincioşie care cerem să fie aşezată în dreptul nostru, prin credinţă.

Hristos a împlinit tot ce nu au putut să împlinească oamenii şi, de aceea, numai El este credincios lui Dumnezeu în tot ce a făcut. Speranţa noastră este în Hristos, nu în credincioşia noastră.

O traducere siriacă timpurie transmite foarte bine ideea lui Pavel: „De aceea, noi ştim că omul nu este îndreptăţit prin faptele Legii, ci prin credinţa lui Isus Mesia, iar noi credem în El, în Isus Mesia, ca să putem fi îndreptăţiţi prin credinţa Lui, a lui Mesia, şi nu prin faptele Legii.”

De ce singura noastră speranţă este credincioşia lui Isus, nu credincioşia noastră?

Miercuri, 19 iulie – Ascultare prin credinţă

Credinţa este absolut fundamentală pentru viaţa creştină. Ea este mijlocul prin care ne însuşim făgăduinţele pe care le avem în Hristos.

5. Ce ne spun textele următoare despre modul în care ia naştere credinţa? Geneza 15:5,6; Ioan 3:14-16; 2 Corinteni 5:14,15; Galateni 5:6.

Credinţa biblică autentică este întotdeauna răspunsul faţă de Dumnezeu. Credinţa nu este un simţământ sau o atitudine pe care oamenii decid într-o zi să o aibă, pentru că aşa cere Dumnezeu. Dimpotrivă, credinţa autentică apare în inima plină de dragoste şi de recunoştinţă faţă de bunătatea lui Dumnezeu. Din acest motiv, atunci când vorbeşte despre credinţă, Biblia se referă la credinţa care apare întotdeauna după iniţiativele lui Dumnezeu. De exemplu, în cazul lui Avraam, credinţa este răspunsul lui la făgăduinţele uimitoare pe care i le făcuse Dumnezeu (Geneza 15:5,6), iar Pavel spune în Noul Testament că ea îşi are rădăcina în înţelegerea a ceea ce a făcut Hristos pentru noi la cruce.

6. Credinţa este răspunsul nostru faţă de Dumnezeu. Ce conţine acest răspuns? Ce spun următoarele texte despre natura credinţei? Ioan 8:32,36; Faptele 10:43; Romani 1:5,8; 6:17; Evrei 11:6; Iacov 2:19.

Pentru mulţi oameni, credinţa este sinonimă cu convingerea. Lucrul acesta este problematic, întrucât în greacă termenul tradus prin „credinţă” este pur şi simplu substantivul provenit din verbul „a crede”. De aceea, definirea lui prin intermediul cuvântului din care provine nu ne ajută.

În Scriptură, termenul credinţă implică nu numai cunoaşterea despre Dumnezeu, ci şi consimţământul sau acceptarea acelei cunoaşteri la nivelul minţii. De aceea este foarte important să ne formăm o imagine corectă despre Dumnezeu. Ideile distorsionate despre caracterul lui Dumnezeu sunt un impediment în calea credinţei. Însă acceptarea Evangheliei doar la nivel intelectual, nu este suficientă, întrucât, în acest sens restrâns, „şi dracii cred şi se înfioară”. Credinţa adevărată aduce schimbări în modul de a trăi. În Romani 1:5, Pavel scrie despre „ascultarea credinţei”. El nu pune semnul egal între ascultare şi credinţă. În concepţia lui, credinţa adevărată schimbă viaţa omului în întregime, nu doar gândirea lui. Ea implică angajamentul faţă de Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos, şi nu doar faţă de o listă de reguli. Credinţa este ceea ce facem, cum trăim şi în cine ne punem încrederea, în aceeaşi măsură în care este şi ceea ce credem.

Joi, 20 iulie – Credinţa nu încurajează păcatul

Una dintre principalele acuzaţii care îi erau aduse lui Pavel era aceea că Evanghelia lui, a îndreptăţirii numai prin credinţă, îi încuraja pe oameni să păcătuiască (vezi Romani 3:8; 6:1). Acuzatorii comentau că, dacă nu li se impune să ţină Legea pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu, oamenii nu mai au de ce să se preocupe de felul în care trăiesc.

7. Cum răspunde Pavel acuzaţiei că doctrina îndreptăţirii numai prin credinţă ar încuraja comportamentul păcătos? Galateni 2:17,18

Pavel răspunde la învinuirile adversarilor lui printr-o negaţie categorică: „Nicidecum!” Deşi se mai întâmplă ca omul să cadă în păcat după ce s-a întors la Hristos, nu Hristos este responsabil de căderea lui. Când încalcă Legea, omul este cel care comite păcatul.

8. Cum descrie Pavel unirea lui cu Isus Hristos? Cum respinge el aici obiecţiile ridicate de adversarii săi? Galateni 2:19-21

Pavel consideră că argumentele adversarilor săi sunt absurde. Acceptarea lui Hristos prin credinţă nu este un fapt neînsemnat, nu este un joc în care Dumnezeu îl socoteşte pe un om neprihănit, chiar dacă nu există nicio schimbare în modul lui de a trăi. Dimpotrivă, acceptarea lui Hristos prin credinţă este un eveniment radical. Ea presupune unirea totală cu Hristos – o unire atât în moarte, cât şi în înviere. Spiritual vorbind, Pavel spune că noi suntem răstigniţi împreună cu Hristos şi că vechile noastre căi păcătoase, înrădăcinate în egoism, se sfârşesc (Romani 6:5-14). În momentul acela, ne despărţim total de trecutul nostru. Toate lucrurile s-au făcut noi (2 Corinteni 5:17). De asemenea, suntem înviaţi la o viaţă nouă în Hristos. Hristos cel înviat trăieşte în noi, făcându-ne cu fiecare zi tot mai asemănători cu El.

Prin urmare, credinţa în El nu este un pretext pentru păcat, ci o chemare la o relaţie cu Hristos mai profundă şi mai puternică decât ar fi posibilă vreodată într-o religie bazată pe Lege.

În realitate, ce crede şi cum trăieşte un creştin care a înţeles corect învăţătura despre neprihănirea prin credinţă?

Vineri, 21 iulie – Un gând de încheiere

„Din nou şi din nou, mi-a fost prezentat pericolul de a susţine, ca popor, idei false cu privire la îndreptăţirea prin credinţă. De ani de zile, mi-a fost arătat că Satana va lucra în mod special pentru a încurca minţile asupra acestui subiect. Legea lui Dumnezeu a fost tratată pe larg şi a fost prezentată în adunări, aproape la fel de lipsită de cunoaşterea lui Isus Hristos şi a legăturii Sale cu Legea cum a fost jertfa lui Cain. (…)

Nu există o altă idee care trebuie să fie tratată cu mai multă seriozitate, să fie repetată mai des sau întipărită cu mai multă fermitate în mintea tuturor, cum este aceea cu privire la imposibilitatea omului căzut de a merita ceva prin faptele sale, oricât ar fi ele de bune. Mântuirea este primită numai prin credinţa în Isus Hristos.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, ed. 2005, pp. 12–13 (18–19)

„Legea cere neprihănirea, iar cel păcătos îi datorează Legii lucrul acesta, dar este incapabil să îl îndeplinească. Singura cale prin care poate să ajungă la neprihănire este credinţa. Prin credinţă, el poate să-I aducă lui Dumnezeu meritele lui Hristos, iar Domnul pune ascultarea Fiului Său în contul celui păcătos. Neprihănirea lui Hristos este primită în locul greşelii omului, iar Dumnezeu primeşte sufletul încrezător şi pocăit, îl iartă, îl îndreptăţeşte şi îl tratează ca şi când ar fi neprihănit şi îl iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 318 (367)

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Isaia 48–54
1. Cum ar fi fost pacea poporului lui Dumnezeu şi în ce condiţii?
2. Cum spune Domnul că aveau să aducă neamurile înapoi pe fiii şi pe fiicele lui Israel?
3. Ce potir a băut Ierusalimul din mâna Domnului?
4. Despre ai cui fii se spune că vor fi ucenici ai Domnului?

Profeţi şi regi, capitolul 29
5. Ce se observă atunci când mintea şi inima sunt umplute cu dragostea lui Dumnezeu?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!

Vizualizări:
SUS

2017 T3 Evanghelia în Galateni

Pavel, apostolul neamurilor
STUDIUL 1 » 24 IUNIE – 30 IUNIE
Autoritatea lui Pavel şi Evanghelia
STUDIUL 2 » 1 IULIE – 7 IULIE
Unitatea în Evanghelie
STUDIUL 3 » 8 IULIE – 14 IULIE
Neprihănirea numai prin credinţă
STUDIUL 4 » 15 IULIE – 21 IULIE
Credinţa în Vechiul Testament
STUDIUL 5 » 22 IULIE – 28 IULIE
Întâietatea făgăduinţei
STUDIUL 6 » 29 IULIE – 4 AUGUST
Drumul credinţei
STUDIUL 7 » 5 AUGUST – 11 AUGUST
De la robi la moştenitori
STUDIUL 8 » 12 AUGUST – 18 AUGUST
Apelul lui Pavel către credincioşii galateni
STUDIUL 9 » 19 AUGUST - 25 AUGUST
Cele două legăminte
STUDIUL 10 » 26 AUGUST – 1 SEPTEMBRIE
Liberi în Hristos
STUDIUL 11 » 2 SEPTEMBRIE – 8 SEPTEMBRIE
Umblaţi cârmuiţi de Duhul
STUDIUL 12 » 9 SEPTEMBRIE – 15 SEPTEMBRIE
Evanghelia şi biserica
STUDIUL 13 » 16 SEPTEMBRIE – SEPTEMBRIE 22
Mă laud cu crucea lui Hristos
STUDIUL 14 » 23 SEPTEMBRIE - 29 SEPTEMBRIE

Alte trimestre

2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011