Ziua escatologică a Ispăşirii

STUDIUL 10 » 30 NOIEMBRIE - 6 DECEMBRIE

Textul de memorat: „Şi el mi-a zis: «Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!»” (Daniel 8:14)

Pentru o mai bună înţelegere a mesajului sanctuarului, studiază tabelul de mai jos, care arată că scena marii judecăţi din Daniel 7 (studiată săptămâna trecută) coincide cu scena curăţirii sanctuarului din Daniel 8:14.

Săptămâna aceasta, vom studia capitolul 8 din cartea lui Daniel şi vom descoperi care este miza reală a conflictului dintre puterea cornului mic şi Dumnezeu. De asemenea, vom înţelege de ce curăţirea sanctuarului (care a început în 1844) este răspunsul perfect al lui Dumnezeu la acuzaţiile care I se aduc.

Atacul iniţiat de cornul mic

1. Citeşte Daniel 8, oprindu-te în mod special asupra versetelor 9-14 şi 23-25. Ce atacă aici cornul mic?

Puterea simbolizată de acest corn se amestecă în închinarea care I se aduce „Căpeteniei oştirii” (vers. 11, compară cu Iosua 5:13-15) şi Îi smulge „jertfa necurmată” (Daniel 8:11,12, în ebraică tamid, se referă la serviciul zilnic al jertfelor din sanctuarul pământesc). Întrucât cel care se ocupa de aducerea jertfei necurmate era un preot, de regulă marele-preot, cornul caută să preia cu forţa rolul de (mare-) preot, să se aşeze în fruntea „oastei” sale false şi să intre în posesia acestei jertfe. În acest caz, dacă ţinem cont de contextul profetic (perioada Romei papale), reiese clar că sub atac se află slujirea Domnului Hristos ca Mare-Preot.

Înţelegem, aşadar, că puterea cornului îşi însuşeşte cu forţa responsabilităţile Preotului ceresc şi întrerupe pe pământ închinarea continuă la Dumnezeu. El acţionează ca o „căpetenie a oştirii”, purtând un război religios împotriva Căpeteniei cereşti, împotriva „Locaşului Său celui Sfânt” şi împotriva poporului Său. El devine, astfel, instrumentul lui Satana pe pământ. Despre el se spune că „va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi” (Daniel 8:14), acţiunile lui fiind doar o reflectare a războiului cosmic ce se desfăşoară în cer.

Cornul mic apare imediat după berbec (Medo-Persia) şi după ţap (Grecia) şi poate fi identificat în istorie ca reprezentând Roma, care a urmat după Imperiul Medo-Persan (Daniel 8:20) şi după Imperiul Grec (Daniel 8:21). Cornul mic îşi începe existenţa sub forma Imperiului Roman, dar accentul principal cade pe Roma papală, asupra căreia se concentrează întreaga viziune.

După cum aminteam înainte, „jertfa necurmată” (tamid) se referă la mijlocirea preoţească neîntreruptă a Domnului Hristos în sanctuarul ceresc (Evrei 7:25; 8:1,2). Smulgerea jertfei necurmate de către puterea cornului reprezintă introducerea „inovaţiilor” papale – mijlocirea preoţilor, jertfa din timpul liturghiei, spovedania şi închinarea la Fecioara Maria – inovaţii prin care s-a reuşit îndepărtarea cunoştinţelor despre slujirea continuă a lui Hristos în sanctuarul ceresc şi a credinţei în slujirea Sa.

Toţi oamenii sunt tentaţi să îşi asume prerogative ale lui Dumnezeu. Faci cumva şi tu acest lucru?

„Până când?”

Încumetarea cornului mic îl determină pe profet să strige după dreptate. Aidoma puterilor reprezentate de berbec şi de ţap, care se ridică şi apoi dispar (Daniel 8:4,7,8), cornul mic se înălţă pe sine (Daniel 8:9-11) pentru ca, apoi, să cadă. De aceea, se pune întrebarea: „În câtă vreme se va împlini vedenia?”

2. Din ce cauză sunt puse cele două întrebări din Daniel 8:13?

În aceste întrebări se cer lămuriri cu privire la câteva dintre acţiunile cornului, probabil la cele mai oribile dintre ele, dar interesul cel mai mare este legat de durata întregii viziuni, de evenimentele prezentate în viziunea din Daniel 8.

În Scriptură, întrebarea „Până când?” se naşte din dorinţa ca situaţia deplânsă să se schimbe. Uneori, ea este adresată chiar de Dumnezeu sau de profeţii Săi (Exodul 10:3; Numeri 14:27 şi 1 Împăraţi 18:21). Alteori, Îi este adresată lui Dumnezeu de către popor (Psalmii 94:3, Apocalipsa 6:10) sau de către îngerul Domnului (Zaharia 1:12). Strigătul îngerului din Daniel: „În câtă vreme?”, Până când?” şi Cât va mai fi?” (Daniel 8:13; 12:6) este o deplângere a suferinţei continue, o rugăciune pentru schimbare şi un apel la judecata divină. El exprimă aşteptarea ca Dumnezeu să triumfe în final.

La fel ca în Zaharia 1:13, unde se arată că Domnul a răspuns imediat „cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere”, şi răspunsul la întrebarea din Daniel 8:13 este prompt: curăţirea Sfântului Locaş va începe după o perioadă de „două mii trei sute de seri şi dimineţi” (vers. 14).

Când descoperim în ce stare se află omenirea şi timpul profetic în care trăim, nu putem rămâne tăcuţi şi simţim nevoia să strigăm: „Până când?”. Cum am putea să vedem ce se întâmplă în jurul nostru şi să nu ÎI rugăm pe Domnul să vină ca să aducă acea lume nouă, în care „va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13)ţ Noi vedem intervenţia Sa şi în momentul de faţă, dar dorinţa noastră cea mai aprinsă este ca El să pună capăt răului şi să Se întoarcă în slavă aşa cum a promis.

În ce situaţii I-ai pus lui Dumnezeu întrebarea „Până când”? Cum îţi poţi păstra încrederea că El te conduce, oricât de întunecate ar părea circumstanţele imediate în care te afli şi oricât de lungă ar părea aşteptarea până la rezolvarea problemei pentru care te rogi?

Curăţirea Sfântului locaş

3. Ce eveniment are loc la încheierea celor două mii trei sute de seri şi dimineţi? Daniel 8:14

Expresia „seri şi dimineţi” este preluată din relatarea despre crearea lumii şi are sensul de „o zi” (Geneza 1:5,8 etc.). Ea este utilizată aici cu scopul de a transmite ideea că Dumnezeu va face uz de forţa Sa creatoare pentru a contracara acţiunile distructive ale cornului şi ale oştirii lui. Creatorul va produce astfel schimbarea de situaţie cerută în întrebarea din Daniel 8:13.

Răspunsul din Daniel 8:14 poate fi redat astfel: „Până la două mii trei sute de seri-dimineţi, apoi va fi restaurată [curăţită] Sfânta [Sfântul Sanctuar].” Din studiul termenilor înrudiţi ca sens, observăm că termenul „a restaura” (din cuvântul ebraic zdq) are trei sensuri principale: când se referă la o relaţie ruptă, înseamnă refacere (Isaia 10:22); când se referă la sanctuar, înseamnă curăţire, sau purificare (Iov 4:17; 25:4); Iar cu referire la judecată şi legi, înseamnă dezvinovăţire, reabilitare (Iov 34:5). Acelaşi verb este utilizat pentru a face referire la intervenţia lui Dumnezeu prin judecată, ocazie în care robilor Domnului li se face dreptate sau sunt declaraţi nevinovaţi (1 Împăraţi 8:32; Isaia 50:8). Cuvântul „sfânt”, din Daniel 8:14, apare când se face referire la poporul lui Dumnezeu (Daniel 12:7). De altfel, Daniel 8:24 arată că puterea cornului mic, la fel ca puterea cornului mic din Daniel 7, atacă „poporul sfinţilor”.

Prin urmare, curăţirea Sfântului Locaş (sanctuarului) din Daniel 8:14 reprezintă soluţia la toate problemele menţionate în întrebările din versetul 13. Se va face astfel judecata împotriva puterii cornului mic şi, totodată, sanctuarul va fi curăţit, iar poporul lui Dumnezeu şi sanctuarul lui Dumnezeu îşi vor relua locul cuvenit. Aceste două aspecte erau ilustrate prin serviciile care aveau loc în Ziua levitică a Ispăşirii (Leviticul 16:20,30).

Lucrarea de restaurare din Daniel 8 echivalează cu Judecata divină din Daniel 7, unde se arată că judecata se face în favoarea sfinţilor şi împotriva puterii cornului mic.

Omenirea are nevoie să ştie că se va face dreptate, că va fi o judecată, aşa cum este prezis în Daniel 8:14, şi că acum este momentul pentru a accepta mântuirea oferită prin Isus!

Citeşte Apocalipsa 14:6,7. Ce legătură directă există între aceste versete şi judecata din Daniel 7? Dar între aceste versete şi curăţirea sanctuarului din Daniel 8?

Ziua Ispăşirii în Daniel 8

Sanctuarul ceresc şi poporul lui Dumnezeu constituie ţinta asaltului pornit de cornul mic.

4. Ce le rezervă viitorul locaşului Sfânt şi poporului sfinţilor? Daniel 8:13,14

Numai Ziua Ispăşirii le poate reaşeza la locul cuvenit şi numai ea poate demonstra că Dumnezeu a procedat corect. De aceea, răspunsul din Daniel 8:14 nu poate face referire decât la o activitate din Ziua Ispăşirii, întrucât ritualul îndeplinit în această zi este singurul care prezintă aceeaşi combinaţie de teme principale ca şi pasajul central al viziunii din Daniel 8: simboluri din sanctuar, curăţirea sanctuarului şi a poporului, judecata şi crearea lumii.

Totodată, în Daniel 8 există şi câţiva termeni care ne trimit cu gândul la Ziua Ispăşirii. Cornul „se răzvrăteşte” (Daniel 8:12,13 în NIW), termen pe care îl întâlnim în Leviticul 16:16,21 şi care are sensul de păcat sfidător. Sanctuarul poate fi curăţat de acest păcat doar în Ziua Ispăşirii. Cuvântul „sfânt” (qodesh) leagă în mod explicit Daniel 8:14 de Leviticul 16, unde apare cu referire la Sfânta Sfintelor („Sfântul Locaş”/„Locul Preasfânt”; Leviticul 16:2,3,16,17,20,23,27,33). Faptul că Sfântul Locaş este curăţit, „restaurat”, repus în poziţia cuvenită, ne aminteşte de Ziua Ispăşirii, când „Sfântul Locaş” era curăţat de păcat (Leviticul 16:16). Chiar berbecul şi ţapul din profeţie, ca simboluri, amintesc tot de Ziua Ispăşirii (Leviticul 16:5).

Războiul religios purtat de corn este contracarat şi curmat prin intervenţia divină, în contextul Zilei escatologice a Ispăşirii. În sfârşit, se pune capăt terorii, iar poporul lui Dumnezeu, închinarea adevărată şi sanctuarul sunt reaşezate în poziţia cuvenită. În ultimă instanţă, este dovedit faptul că Dumnezeu are dreptate. La fel ca Ziua Ispăşirii din vechime, Ziua escatologică a Ispăşirii arată că Dumnezeu este drept în acţiunile şi judecăţile Sale, acordându-le iertare celor credincioşi şi pedepsindu-i pe cei necredincioşi şi răzvrătiţi.

Dacă ar fi să reţinem un singur lucru din Daniel 8:14, atunci ar trebui să reţinem că Domnul nu a uitat ce ne-a promis, chiar dacă au trecut atât de multe secole de atunci, şi că El va pedepsi răul şi îi va răsplăti pe sfinţi. Cum iţi poţi forma obiceiul de a avea încredere în făgăduinţele Sale, mai ales în situaţiile dificile din viaţă? Dacă nu am avea aceste făgăduinţe, ce speranţă ne-ar mai rămâne?

Daniel 8 şi 9

Cuvântul ebraic chazon din Daniel 8:13, tradus în limba română cu „vedenie” se referă la întreaga viziune din Daniel 8:3-11 (vezi Daniel 8:1,2,13,15) şi acoperă perioada Imperiului Medo-Persan (berbecul), perioada Imperiului Grec (ţapul) şi perioada Romei papale (cornul mic). În versetul 14 se afirmă că durata completă a evenimentelor din viziune este de „două mii trei sute de seri şi dimineţi”, ceea ce ne lasă să înţelegem că este vorba de intervalul lung de timp dintre Imperiul Medo-Persan şi timpul sfârşitului”. Textul subliniază în mod repetat ideea că viziunea „priveşte vremea sfârşitului” (Daniel 8:17,19), „este cu privire la nişte vremuri îndepărtate” (Daniel 8:26). De aceea nu putem considera că este vorba de două mii trei sute de zile literale, ci trebuie să apelăm la principiul an-zi, în baza căruia ajungem la concluzia că avem de-a face cu o perioadă de două mii trei sute de ani (Ezechiel 4:5,6 şi Numeri 14:34).

Dar la ce dată a început această perioadă?

Cercetătorii Bibliei, atât iudei, cât şi creştini, au observat relaţia strânsă dintre Daniel 8:14 şi Daniel 9:24-27, o profeţie impresionantă, considerată în mod tradiţional a arăta spre venirea lui Mesia.

5. Ce evenimente sunt prezentate în Daniel 9:24-27? Care sunt punctele comune ale acestui pasaj cu Daniel 8:14?

Termenul chazon („vedenie”) din Daniel 8:13 se referă la întreaga profeţie din Daniel 8; termenul mareh, din Daniel 8:26, se referă în mod precis la „vedenia cu serile şi dimineţile”, viziune care rămăsese neexplicată de înger. Tocmai de această profeţie era uimit Daniel şi nu reuşea nicidecum să o înţeleagă (Daniel 8:27).

După câţiva ani, îngerul Gabriel i se arată, lui Daniel pentru a-l ajuta să înţeleagă viziunea (apare acelaşi termen ca în 8:26 – mareh) despre cele două mii trei sute de zile (Daniel 9:23). Profeţia despre cele şaptezeci de săptămâni din acest pasaj ne ajută să înţelegem timpul indicat în profeţia din Daniel 8:14. Verbul „au fost hotărâte” din Daniel 9:24 poate fi tradus mai fidel cu verbul „a aloca” sau „a tăia din”, ceea ce ne lasă să înţelegem că aceste şaptezeci de săptămâni fac parte din perioada mai lungă, perioada de două mii trei sute de zile, că ele sunt „tăiate” din acel interval de timp profetic. Am obţinut astfel punctul de pornire al acestei perioade profetice (vezi citatele de la secţiunea de mâine).

Studiu suplimentar

Citeşte capitolele 23 şi 24 din Tragedia veacurilor de Ellen G. White.

În Daniel, începutul celor şaptezeci de săptămâni este marcat de „darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului” (cap. 9:25). Cartea lui Ezra consemnează trei decrete cu privire la Ierusalim şi la templu, dar numai cel de-al treilea este eficient (Ezra 7:12-26). Împăratul persan Artaxerxes I a emis în 457 î.Hr. un decret care prevedea atât reconstruirea templului, cât şi reconstruirea Ierusalimului ca centru politic şi administrativ (Ezra 7:25,26). În Biblie, numai acest decret este urmat de recunoştinţă şi mulţumiri la adresa lui Dumnezeu care a lucrat la inima împăratului (Ezra 7:27,28). În plus, cele şaptezeci de săptămâni (patru sute nouăzeci de ani) se întind până în vremea lui Hristos, „până la Unsul, la Cârmuitorul” (Daniel 9:25), numai dacă pornim de la anul 457. Printr-un calcul simplu, obţinem şi data încheierii acestei perioade – 1844 d.Hr.

Întrebări pentru discuţie

1. Studiaţi un material în care se oferă explicaţii mai detaliate despre legătura dintre Daniel 8:14 şi Daniel 9:24-27. Ce ne spune această legătură strânsă despre importanţa versetului din Daniel 8:14?

2. Ellen G. White scria: „Subiectul sanctuarului şi al judecăţii de cercetare trebuie clar înţeles de poporul lui Dumnezeu. Toţi oamenii au nevoie să cunoască personal poziţia şi misiunea Marelui-Preot. Altfel le va fi imposibil să manifeste acea credinţă care este absolut necesară în această perioadă sau să ocupe locul hotărât de Dumnezeu pentru ei.” – Tragedia veacurilor, p. 488. De ce este atât de important să înţelegem aceste lucruri?

3. Vorbind despre cornul cel mic, Daniel 7 şi 8 se referă doar la Roma, nu la comunism, cum au susţinut unii, şi nici la lumea musulmană, cum susţin unii astăzi. Cum putem rămâne credincioşi convingerilor noastre, fără a le produce altora suferinţe inutile? De ce trebuie să dovedim că problema o constituie un sistem, nu oamenii prinşi în acel sistem?