Sanctuarul ceresc

STUDIUL 1 » 28 SEPTEMBRIE - 4 OCTOMBRIE

Textul de memorat: „Ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate.” (1 Împăraţi 8:49)

„Unde locuieşte Dumnezeu?”

Această întrebare, deşi simplă, ne poate pune în încurcătură. Ea ar putea da naştere la întrebări şi mai dificile, precum: „Dacă Dumnezeu locuieşte într-un anumit loc, cum e posibil ca El să fie pretutindeni?” sau „Are Dumnezeu nevoie de o locuinţă?”; „Dacă nu are nevoie de locuinţă, atunci de ce are totuşi o locuinţă?” sau „De ce are totuşi nevoie de ea?”.

Toate sunt întrebări bune şi, dacă ţinem cont de cât de limitată este cunoaşterea noastră (şi cât de multe sunt lucrurile pe care nu le ştim), răspunsul nu este uşor de dat.

În ciuda acestor limitări, putem avea un răspuns pe baza cunoştinţelor pe care le deţinem. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi ştim din Biblie că Dumnezeu locuieşte în cer, ştim că, „de acolo, de sus”, El intervine în mod activ în favoarea noastră şi că sediul activităţii Sale este sanctuarul ceresc.

Scriptura afirmă clar: sanctuarul ceresc este un loc real, din care putem afla adevăruri importante despre caracterul şi despre lucrarea Dumnezeului nostru.

Săptămâna aceasta, ne propunem să ne îndreptăm atenţia spre sanctuarul ceresc şi spre lucrarea pe care Dumnezeu o îndeplineşte acolo pentru noi, întrucât ceea ce face El în sanctuar este într-adevăr în favoarea noastră.

Reşedinţa lui Dumnezeu

Noi spunem adeseori că „Dumnezeu este pretutindeni” sau că este „omniprezent”, ceea ce înseamnă că El este prezent în tot universul. Si nu ne înşelăm, întrucât El însuşi spune: „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape … şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Nu umplu Eu cerurile şi pământul?” (Ieremia 23:23,24)

David a înţeles că nimeni nu se poate ascunde de prezenţa Sa (vezi Psalmul 139).

La fel ca el, şi Pavel susţine că Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi, cel puţin din punct de vedere spiritual (Faptele 17:27,28).

Un atribut complementar omniprezenţei lui Dumnezeu este existenţa Sa eternă. El nu are nici început şi nici sfârşit (Psalmii 90:2). El a existat dintotdeauna şi va rămâne în veşnicie (Iuda, vers. 25).

1. Ce aflăm din Scriptură despre locuinţa lui Dumnezeu? 1 Împăraţi 8:49; Psalmii 102:19. Cum să înţelegem ce ni se spune aici? Putem să înţelegem?

Trebuie să admitem că înţelegerea noastră asupra naturii Sale este limitată. El este spirit (Ioan 4:24) şi de aceea nicio clădire, oricât de impunătoare, nu Îl poate cuprinde (1 Împăraţi 8:27). Dar Biblia afirmă că cerul (Ioan 14:1-3) şi sanctuarul din cer sunt nişte locuri reale (Evrei 8:2), unde Dumnezeu poate fi văzut (Faptele 7:55,56; Apocalipsa 4:2,3). Pe această bază, credem că cerul şi sanctuarul din cer sunt locurile unde Dumnezeu Se întâlneşte cu făpturile pe care le-a creat.

Locuinţa lui Dumnezeu este un subiect greu de înţeles sau de imaginat pentru noi. Dar Biblia ne spune că locuinţa Sa este reală. Ce putem face pentru a ne deprinde să avem încredere în tot ce ne învaţă Biblia, chiar dacă uneori ne este greu să înţelegem? De ce este important să învăţăm să avem încredere, chiar şi atunci când nu înţelegem?

Sala tronului

2. Citeşte Psalmii 47:6-9; 93:1,2; 103:19. Ce ne învaţă aceste texte despre Dumnezeu şi despre tronul Său la scaunul Său de domnie?

În Biblie există mai multe viziuni despre tronul lui Dumnezeu. Cele mai multe dintre ele descriu un fel de „adunare cerească” pe care o conduce Dumnezeu, ca împărat. Un lucru interesant este că majoritatea viziunilor au legătură cu problemele de pe pământ, înfăţişându-L, de regulă, pe Dumnezeu ca intervenind sau vorbind în favoarea oamenilor neprihăniţi.

Toată Biblia Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca Suveran al universului. Bunăoară, în cartea Psalmilor tema cel mai des întâlnită este stăpânirea Sa. El nu este împărat numai în cer, ci şi „Împărat peste tot pământul” (Psalmii 47:7) şi nu va ocupa această poziţie doar cândva, în viitor, ci o ocupă deja aici şi acum (Psalmii 93:2).

Faptul că tronul lui Dumnezeu se află în cer are câteva implicaţii. Una dintre ele este aceea că Dumnezeu este independent de restul universului şi, în acelaşi timp, superior lui.

3. Citeşte Psalmii 89:14; 97:2. Ce ne învaţă aceste texte despre caracterul lui Dumnezeu şi despre modul Său de a stăpâni?

Stăpânirea lui Dumnezeu este caracterizată de neprihănire şi dreptate şi, deopotrivă, de dragoste şi de onestitate. Aceste calităţi morale descriu modul în care El intervine în lumea noastră şi subliniază poziţia Sa în Întregul univers. Totodată, ele sunt însuşirile pe care El aşteaptă să le aibă şi poporul Său (Mica 6:8; compară cu Isaia 59:14). Ce privilegiu sfânt avem să manifestăm în viaţa noastră aceste calităţi!

„După cum pământul, ascultând de legile naturale ale lui Dumnezeu, avea să rodească, producând comori de nepreţuit, la fel inima omului, ascultând de Legea Sa morală, avea să reflecte însuşirile caracterului Său.” – Ellen G. White, Căminul adventist, p. 144

Cum putem reflecta mai bine bunătatea, neprihănirea şi dreptatea într-o lume plină de răutate, fărădelege şi nedreptate? De ce este necesar să manifestăm aceste calităţi?

Închinarea în cer

4. Citeşte Apocalipsa 4 şi 5. Ce ne descoperă aceste două capitole despre locuinţa lui Dumnezeu din cer? Dar despre planul de mântuire?

Practic, viziunea despre sala tronului din cer este o viziune despre sanctuarul din cer. Lucrul acesta este dovedit de limbajul utilizat, care face referire la sistemul religios ebraic. Spre exemplu, cuvintele pentru „uşă” şi „trâmbiţă” din Apocalipsa 4:1 apar frecvent în Septuaginta (traducerea în greaca veche a Vechiului Testament) cu referire la sanctuar. Cele trei pietre preţioase din Apocalipsa 4:3 apar şi pe pieptarul marelui-preot. Cele şapte lămpi de foc ne aduc aminte de sfeşnicele din Templul lui Solomon. Cei douăzeci şi patru de bătrâni ne trimit cu gândul la cele douăzeci şi patru de cete preoţeşti care slujeau la templu pe parcursul unui an şi care făceau rugăciuni simbolizate aici de tămâia din „potirele de aur” (Psalmii 141:2). Toate aceste versete ne trimit la serviciul de închinare din Vechiul Testament, care se desfăşura în sanctuarul pământesc.

De asemenea, Mielul înjunghiat din Apocalipsa 5 arată spre moartea sacrificială a lui Hristos. El este unicul mijlocitor al mântuirii şi este socotit vrednic datorită biruinţei obţinute (Apocalipsa 5:5), datorită jertfei Sale (Apocalipsa 5:9,12) şi datorită divinităţii Sale (Apocalipsa 5:13).

„Hristos a luat asupra Sa natura omenească şi Şi-a dat viaţa ca jertfă, pentru ca omul, ajungând părtaş la natura divină, să poată avea viaţa veşnică.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, p. 141

Scenele descrise în aceste două capitole, în centrul cărora se află tronul divin, înfăţişează lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii. Remarcăm aici că această lucrare s-a desfăşurat sub privirile fiinţelor inteligente din cer, fapt ce constituie un alt aspect esenţial al temei marii lupte.

Gândeşte-te ce înseamnă faptul că Hristos, în calitate de Dumnezeu, a luat asupra Sa natura noastră omenească şi a murit în locul nostru; cu alte cuvinte, El a luat asupra Sa toate relele pe care le-ai făcut şi pentru care ai merita să fii pedepsit. De ce este necesar ca tot ce faci să aibă la bază acest adevăr?

Sala de judecată

5. Ce altă activitate mai desfăşoară Dumnezeu în templul din cer? De ce este important să ştim acest lucru? Psalmii 11:4-7; Habacuc 2:20.

Mulţi psalmi arată că Domnul nu este indiferent la nevoile celor neprihăniţi sau la nedreptăţile pe care ei le suferă adesea. El va interveni în favoarea celor care strigă după dreptate, îndreptăţindu-1 pe cel nevinovat şi condamnându-l pe cel vinovat (Deuteronomul 25:1). Când Dumnezeu judecă, sala tronului devine o sală de judecată, iar tronul ceresc, un scaun de judecată. Cel care stă pe scaunul de domnie este Judecătorul (Psalmii 9:4-8), fapt cunoscut în Orientul Apropiat antic, unde împăraţii îndeplineau totodată şi rolul de judecători. La judecată sunt chemaţi atât cei răi, cât şi cei buni. Cei răi primesc o pedeapsă similară celei primite de Sodoma şi Gomora, dar cei buni „privesc faţa Lui” (Psalmii 11:6,7).

Asocierea dintre sala tronului şi sala de judecată apare şi în Daniel 7:9-14 (un pasaj important asupra căruia vom reveni ulterior). Şi de această dată, judecata constă din două hotărâri: decizia de dezvinovăţire a sfinţilor şi decizia de condamnare a duşmanilor lui Dumnezeu.

Profetul Habacuc Îl întreabă pe Dumnezeu de ce tace în faţa nedreptăţii (cap. 1), iar Domnul îl asigură că judecata Sa va veni negreşit (cap. 2:1-5). Idolii nu au „duh” care să-i însufleţească (vers. 19), dar Dumnezeul Creator stă pe scaunul Său de domnie din templu (din sanctuarul ceresc) şi este pregătit să judece. În final, profetul dă următorul îndemn: „Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (vers. 20). Atitudinea corespunzătoare în faţa stăpânirii şi a judecăţii lui Dumnezeu este tăcerea plină de veneraţie.

Aşadar, sanctuarul din cer este locul în care Dumnezeu Îşi descoperă prezenţa într-un mod special, locul în care El primeşte închinarea din partea fiinţelor cereşti şi în care aduce la îndeplinire judecata Sa dreaptă pentru toţi oamenii. Dumnezeu este drept şi toate întrebările noastre legate de dreptate vor primi răspuns la timpul socotit potrivit de El, nu de noi.

Adeseori, trecem prin situaţii în care strigăm după dreptate şi nu ni se face dreptate. De ce este nevoie să avem încredere în dreptatea divină? Dacă nu ar fi făgăduinţa lui Dumnezeu că ne va face dreptate, ce speranţă ne-ar mai rămâne?

Locaşul mântuirii

6. Ce lucrare îndeplineşte Domnul Isus Hristos înaintea tronului lui Dumnezeu? Evrei 8:1.2

Cartea Evrei ne învaţă că Hristos slujeşte în sanctuarul ceresc în calitate de Mare-Preot al nostru. Scopul acestei lucrări este mântuirea noastră, întrucât El Se înfăţişează „pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:24). El simte cu noi şi ne asigură că nu vom fi respinşi şi că vom primi îndurare şi har (Evrei 4:15,16) în virtutea jertfei Sale pentru noi. La fel ca sanctuarul pământesc, sanctuarul ceresc este locul unde se face „ispăşire” (sau răscumpărare) pentru păcatele celor care cred (Evrei 2:17). Acelaşi Isus care a murit pentru noi slujeşte în cer „pentru noi”.

7. Ce scene din sanctuar sunt descrise în Apocalipsa 1:12-20; 8:2-6; 11:19; 15:5-8?

În scena introductivă, din Apocalipsa 1:12-20, Domnul Hristos este înfăţişat îmbrăcat în haine preoţeşti şi stând în mijlocul celor şapte sfeşnice.

A doua scenă prezintă sala tronului din cer cu scaunul de domnie, sfeşnicele, marea, Mielul înjunghiat, sângele şi potirele de aur pline cu tămâie (cap. 4 şi 5) care fac trimitere la lucruri din sanctuar.

A treia scenă face referire la slujba neîntreruptă de mijlocire care are loc în prima încăpere a sanctuarului ceresc (cap. 8:2-6).

A patra scenă, care este de altfel şi scena centrală a cărţii, ne lasă să întrevedem chivotul legământului din a doua încăpere (cap. 11:19).

A cincia scenă expune privirilor noastre întregul sanctuar din cer (cap. 15:5-8).

A şasea scenă se distinge de toate celelalte, deoarece nu cuprinde o referire explicită la sanctuar, probabil pentru a arăta că lucrarea Domnului Hristos de acolo s-a încheiat (cap. 19:1-10).

Scena finală înfăţişează cetatea sfântă şi măreaţă care coboară „din cer” pe pământ şi despre care se spune că este „cortul lui Dumnezeu” (cap. 21:1-8).

În urma unui studiu atent, descoperim relaţia strânsă dintre aceste scene, dar şi extinderea treptată a lucrării de mântuire: de la lucrarea lui Hristos pe pământ la slujirea Sa cerească în prima şi în a doua încăpere, apoi la încheierea slujirii ca Mare-Preot şi, în final, la „cortul lui Dumnezeu” de pe Noul Pământ.

Studiu suplimentar

„Lui Pavel i-a fost arătat cerul şi, în cuvântarea despre lucrurile slăvite pe care le-a văzut acolo, cel mai bun lucru pe care a putut să-l facă a fost să nu încerce să le descrie. El ne spune că ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi nici la inima omului nu s-au suit lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care Îl iubesc. Aşadar, oricât v-aţi pune imaginaţia la lucru, oricât v-aţi strădui să încercaţi să înţelegeţi şi să vă gândiţi la greutatea veşnică de slavă, simţurile voastre finite, solicitate şi obosite de acest efort, nu o vor putea pricepe, fiindcă dincolo se întinde infinitul. Este nevoie de toată veşnicia pentru a descoperi frumuseţile şi pentru a scoate la lumină comorile preţioase ale Cuvântului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1107.

„Cel mai măreţ edificiu ridicat vreodată de mâini omeneşti este o reflectare palidă a gloriei şi a imensităţii locuinţei Regelui regilor, unde mii de mii Îi slujesc şi de zece mii de ori zece mii stau înaintea Lui (Daniel 7:10), acel templu plin de slava tronului veşnic, în care serafimii, paznicii lui strălucitori, îşi acoperă feţele în adorare. Totuşi, prin intermediul sanctuarului pământesc şi al ceremoniilor lui, erau transmise adevăruri importante despre sanctuarul ceresc şi despre marea lucrare de răscumpărare a omului, îndeplinită acolo.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 414

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte de la secţiunea de vineri, al doilea citat din Ellen White. Ce vrea să spună prin faptul că sanctuarul pământesc şi ceremoniile lui transmiteau „adevăruri importante” pentru mântuirea noastră? Care sunt aceste adevăruri? De ce sunt importante?

2. Ce înseamnă faptul că Dumnezeu „locuieşte” în cer? Cum să înţelegem ideea?

3. Studiul din săptămâna aceasta a amintit faptul că fiinţele inteligente din univers văd lucrarea pe care Dumnezeu o realizează în favoarea omenirii. De ce este crucial să înţelegem acest aspect? Cum ne ajută să înţelegem tema marii lupte şi importanţa acestei teme pentru planul de mântuire, în ansamblu? Ce ne spune despre caracterul lui Dumnezeu faptul că El le permite unor fiinţe create să analizeze modul în care El acţionează?