Ucenici din toate popoarele

STUDIUL 10 » 1 MARTIE - 7 MARTIE

Textul de memorat: „Căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” (Isaia 56:7)

Anunt important! in materialul audio s-a strecurat o greseala in subampartirea de duminica intrebarea numarul 1, textul din Mica 4,1.2 este gresit (s-a citit o referinta din Noul Testament), si este corectat numai in fisierul cu textele studiului.)

Încă de la început, mesajul lui Hristos a fost destinat oamenilor de pretutindeni. Evanghelia s-a răspândit pe tot globul din cauza caracterului ei universal. Totuşi ucenicii nu au acceptat foarte uşor ideea aceasta. Reacţia lor iniţială, vădită de exemplu cu ocazia discuţiei Învăţătorului lor cu femeia din Samaria, arată clar cât de greu le-a fost. Ei socoteau că Mesia venise ca împlinire a profeţiilor făcute de evrei şi pentru a împlini în mod exclusiv aşteptările iudeilor. Ei nu înţeleseseră sau înţeleseseră greşit profeţiile lui Isaia, de exemplu, care făcea referire în cartea lui la toate popoarele. Mesia nu avea să vină doar pentru un singur popor. Mântuirea venea într-adevăr de la evrei, dar era pentru toţi oamenii. Ucenicii aveau să treacă hotarele ţării, aveau să înfrunte conflictele internaţionale, diferenţele de limbă şi alte impedimente, fiindcă Domnul lor consfinţise deja modelul misiunii transculturale.
Adventiştii de ziua a şaptea găsesc această chemare în Apocalipsa 14:6: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.”
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: Uneori, luptând pentru demnitate, ne murdărim. Însă, când umblăm după sfinţenie, devenim demni.

„Curăţenia este demnitatea săracului, prin ea el se arată superior sorţii sale.” – George Sand

Rugăciune: Doamne Isuse, Te rog, curăţă-mă şi ajută ca aceasta să fie cununa mea în Tine!
__________&__________

Aşa cum au spus profeţii

Profeţii din vechime au prorocit despre convertirea oamenilor din alte popoare la o credinţă întemeiată pe Scriptură. Zeităţile, închinarea păgână şi stilul lor de viaţă distructiv aveau să fie răsturnate de credinţa în Iahwé şi de o ascultare totală de El. Duşmanii lui Israel aveau să vină cu grămada la Ierusalim şi să ceară să fie primiţi, fiind însetaţi de cunoaşterea spirituală. Misiunea poporului ales era să le transmită naţiunilor din jur invitaţia universală a lui Dumnezeu. Din nefericire zelul israeliţilor a fost deviat de la misiune şi îndreptat spre preocupările vremelnice. Marea viziune a fost îngropată sub mulţumire de sine şi îngâmfare. Dar Domnul Hristos a venit să o readucă la viaţă.

1. Citeşte Isaia 56:6-8; Mica 4:1,2; Iona 3:7-10; 4:1. Ce ne spun aceste pasaje biblice despre misiunea universală a poporului ales şi despre cât de limitaţi erau unii în ce priveşte înţelegerea ei?

Israel ar fi trebuit să fie lumina neamurilor. Văzând avantajele israeliţilor, păgânii ar fi trebuit să le pună întrebări despre credinţa lor monoteistă şi mulţi dintre ei să se alipească de Dumnezeul adevărat.

Din păcate, la modul general vorbind, lucrurile nu au stat deloc aşa. Israeliţii şi-au îndreptat toată atenţia asupra lor înşişi şi L-au pierdut din vedere atât pe Dumnezeul care le oferise atât de mult, cât şi scopul mai amplu pentru care existau.

Creştinii din timpurile moderne se confruntă cu o situaţie asemănătoare. Vor investi ei cu abnegaţie în lucrarea Evangheliei sau se vor preocupa doar de ei înşişi, dând uitării scopul mai amplu al existenţei lor? Poate că nu ne dăm seama cât de uşor e să cădem în această capcană!

„În Numele Domnului, să ridicăm glasul cu laudă şi mulţumire pentru rezultatele obţinute în lucrarea din străinătate. Dar Generalul nostru care niciodată nu greşeşte, ne spune: «Înaintaţi, intraţi în teritorii noi! Înălţaţi stindardul în orice ţară! ‘Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine.’»

Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: «Înainte, mereu înainte!». Îngerii lui Dumnezeu vor merge înaintea noastră pentru a pregăti calea. Povara noastră pentru «ţinuturile care sunt dincolo» nu poate fi lăsată jos, până când pământul întreg nu va fi luminat de slava Domnului.” – Mărturii, vol. 6, p. 28, 29

„Vai de tine, Horazine!”

2. Ce mesaj important desprindem din următoarele texte biblice? Cum îl putem aplica la viaţa noastră? La ce principiu arătat aici trebuie să fim foarte atenţi? Matei 11:20-24; Luca 4:25-30; 17:11-19; Ioan 10:16.

Domnul Hristos ar fi vrut ca poporul Său, care se bucurase de atât de multe avantaje, să se trezească şi să înţeleagă adevărata lui chemare şi adevăratul lui scop, să înţeleagă că mântuirea, chiar şi pentru o naţiune aleasă, nu este un drept primit prin naştere; să înţeleagă că mântuirea nu se transmite genetic, ci, dimpotrivă, ea este decizia conştientă de a accepta darul lui Dumnezeu, o decizie pe care puteau să o ia chiar şi cei din afara lui Israel.

Uneori, antrenorii îi provoacă pe sportivi comparându-i cu adversarii. „Dacă v-aţi antrena cu tot atâta conştiinciozitate, energie şi intensitate ca ei, aţi câştiga!” Dorinţa lor evidentă este să-i stimuleze, să le întărească motivaţia.

În acelaşi fel, dorinţa lui Isus era ca poporul Său să se bucure pe deplin de mântuire, aşa cum se bucuraseră deja unii care erau dintre neamuri. Cuvintele Sale i-au scandalizat pe cei care nu erau dispuşi să-L asculte, deşi ei ar fi trebuit să fi cunoscut şi să fi acceptat de mult aceste adevăruri.

Cei care au mai multe avantaje spirituale decât alţii trebuie să înţeleagă că ele vin de la Dumnezeu, că nu îi fac superiori altora şi că trebuie să fie întrebuinţate spre slava Sa.

Ce putem spune despre noi, ca popor, care beneficiem de atâtea avantaje de la Dumnezeu? De ce este important mai întâi să recunoaştem că le-am primit? De ce este important ca apoi să recunoaştem cu smerenie responsabilităţile ce ne revin?

„Am vrea să-L vedem pe Isus”

3. Citeşte Ioan 12:20-32. Ce ni se spune aici despre caracterul universal al Evangheliei?

Vestea intrării triumfale a Domnului Isus în Ierusalim făcuse mare vâlvă în cetate. Osanalele au amuţit curând, iar în locul lor au început să se audă întrebări: Ce se va mai întâmpla? Va fi încoronat Isus ca împărat?

Printre cei veniţi la Ierusalim să sărbătorească Paştele, se aflau şi câţiva greci pioşi. Ei au venit la Filip şi i-au spus: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” Ar fi vrut să stea de vorbă cu El şi să primească învăţătură de la El. Ce dovadă uimitoare cu privire la caracterul universal al lui Mesia şi al mesajului Său! Ce trist că iudeii, care ar fi trebuit să fie cei dintâi care să-şi exprime o astfel de dorinţă, doreau să scape de El!

Probabil că grecii s-au apropiat mai întâi de Filip, din cauză că el avea un nume grecesc. De asemenea, este posibil ca Filip să fi ştiut limba greacă, întrucât era din Betsaida, un oraş pescăresc cosmopolit. Din text, reiese faptul că Isus nu era de faţă la început, aflându-Se probabil undeva în apropiere, la locul de închinare rezervat pentru iudei.

Când li S-a alăturat apoi ucenicilor şi grecilor în curtea exterioară, Domnul le-a spus printre altele: „Dacă Îmi slujeşte cineva…”, arătând astfel că oricine – bărbat sau femeie, iudeu sau grec – putea să fie ucenicul Său, cu condiţia să accepte preţul uceniciei.

4. Care este preţul uceniciei? Cum putem să înţelegem aceste cuvinte ale Domnului Isus? Ioan 12:25

După aceste cuvinte, rostite cât încă străinii mai erau acolo, s-a auzit un glas din cer care, potrivit declaraţiei Domnului Isus, nu a fost pentru El, ci pentru cei de faţă, iudei şi greci deopotrivă, în vederea întăririi lor în credinţă. Tot cu această ocazie, El a afirmat că avea să moară pentru toţi oamenii.

Dărâmarea barierelor

5. Citeşte Ioan 7:35; 8:47 şi Luca 10:25-37. Ce afirmaţii din aceste texte biblice ne arată că, printre creştinii care caută să facă ucenici din toate popoarele, nu ar trebui să existe bariere sociale, etnice sau de altă natură?

Dispreţul unora dintre conducătorii iudei faţă de Isus nu cunoştea margini. Ce situaţie teribilă: tocmai ei, care ar fi trebuit să fie cei dintâi care să-L primească, I s-au opus cu cea mai mare vehemenţă! Preoţii L-au luat în derâdere când străinii înţelegeau că El este Mesia. Ce lecţie însemnată pentru cei care se cred privilegiaţi din punct de vedere spiritual!

In dispreţul lor, ei L-au etichetat zicând că are demon şi numindu-L samaritean. Şi-au bătut joc de mărturia Sa printre greci, manifestându-şi resentimentele faţă de cei de altă naţionalitate şi de altă religie. Pentru ei, însuşi faptul că Isus Se gândise să-i înveţe pe greci era de neconceput! În răspunsul Său, Domnul Hristos a subliniat că, în comparaţie cu naţionalitatea, caracterul este mai important.

Un alt fapt care merită remarcat este acela că El a povestit o întâmplare adevărată cu un samaritean pentru a arăta ce înseamnă să împlineşti cu adevărat Legea lui Dumnezeu. Conducătorii religioşi din parabolă, cu vederile lor înguste, din cauză că suciseră înţelesul legii levitice şi al curăţiei, au trecut pe lângă omul rănit şi au mers înainte. În schimb, samariteanul, un străin dispreţuit, a trecut cu bună ştiinţă peste prejudecăţile etnice şi i-a salvat viaţa. Ce mustrare usturătoare pentru cei care îi resping şi îi desconsideră pe cei în nevoie pe motiv că aceştia nu aparţin aceluiaşi popor, aceluiaşi mediu social sau cultural ca ei!

Care a fost ultima ocazie în care nu ai ajutat pe cineva în nevoie? De ce nu l-ai ajutat? Privind înapoi acum, ce crezi că ar fi trebuit să faci?

Marea Trimitere

6. Citeşte Romani 15:12; Faptele 1:7,8; Ioan 11:52,53; Matei 28:19,20. Care este mesajul esenţial al acestor texte biblice? Care este punctul comun al acestui mesaj cu cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14?

Lucrarea finală a lui Dumnezeu rămâne incompletă atâta timp cât Evanghelia veşnică transmisă prin mesajul celor trei îngeri din Apocalipsa 14 nu trece peste orice graniţă de ordin rasial, etnic, naţional sau geografic. Scriptura declară fără echivoc că Evanghelia aceasta va ajunge în toată lumea. Triumful lui Dumnezeu şi proclamarea ei sunt două lucruri sigure.

De asemenea, mai este profetizat şi faptul că neamurile vor primi Evanghelia. Lucrul acesta este cert că se va întâmpla, dar cine se va oferi să fie mijlocul prin care harul lui Dumnezeu să ajungă la oameni? Cine I se va alătura lui Hristos în dărâmarea barierelor rasiale etnice şi de limbă care stau în calea răspândirii Evangheliei? Cine îşi va goli bucuros portofelul? Cine va renunţa la confortul vremelnic şi la legăturile de familie pentru a susţine cauza Cerului? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem fiecare. Ce facem pentru a lucra cu semenii noştri indiferent cine sunt şi de unde sunt ei? Ce păcat că unii credincioşi acceptă ca teoriile antirasiale, prejudecăţile culturale şi barierele sociale născocite de Diavol să îi abată de la proclamarea cu putere a Evangheliei, într-o vreme când fraţii lor de credinţă s-au răspândit pe tot pământul, dându-şi viaţa de bunăvoie pentru ca Evanghelia să poată fi predicată!

„Succesul nostru misionar a fost direct proporţional cu efortul nostru plin de lepădare de sine şi de sacrificiu de sine. Numai Dumnezeu poate să aprecieze lucrarea care s-a făcut atunci când solia Evangheliei a fost proclamată în cuvinte clare şi directe. S-a intrat în câmpuri noi şi s-a făcut lucrare energică. S-au semănat seminţele adevărului, lumina a strălucit asupra multor minţi, aducând vederi mai cuprinzătoare cu privire la Dumnezeu şi o apreciere mai corectă a caracterului care trebuie să fie format. Mii de oameni au fost aduşi la cunoaşterea adevărului aşa cum este el în Isus. Ei au fost umpluţi de credinţa care lucrează prin iubire şi curăţă sufletul.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 28

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolele „Marea însărcinare” (p. 25-34) şi „Ziua Cincizecimii” (p. 35-46); Hristos, Lumina lumii, capitolele „În curtea de afară” (p. 621-626) şi „Samariteanul milos” (p. 497-505).

„Un samaritean, fiind în călătorie, a ajuns la locul în care era suferindul şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. Nu s-a mai întrebat dacă străinul era iudeu sau dintre neamuri. […]

În felul acesta, s-a răspuns pentru totdeauna la întrebarea: «Cine este aproapele meu?». Hristos a arătat că aproapele nostru nu înseamnă numai cineva din biserică sau de credinţa noastră. Nu trebuie să facem nicio deosebire de rasă, culoare sau clasă. Aproapele nostru este orice persoană care are nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nostru este orice suflet rănit şi zdrobit de vrăjmaşul. Aproapele nostru este oricine este proprietatea lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 503

Întrebări pentru discuţie

1. Ce spune suportul financiar pe care îl oferi misiunii globale a bisericii despre cât de reală este dedicarea ta faţă de Marea Trimitere? De ce este necesar ca implicarea noastră să depăşească stadiul simplei susţineri financiare? Cum pot fi direcţionate spre evanghelizarea transculturală fondurile alocate în prezent întreţinerii bisericii?

2. „Noi nu trebuie să avem simţământul că lucrarea Evangheliei depinde în principal de pastor. Dumnezeu i-a dat fiecărui om o lucrare de făcut în legătură cu Împărăţia Sa. Oricine mărturiseşte Numele lui Hristos trebuie să fie un lucrător sârguincios, dezinteresat, gata să apere principiile neprihănirii. Fiecare suflet ar trebui să ia parte activă la propăşirea cauzei lui Dumnezeu. Oricare ne-ar fi chemarea, noi, creştinii, avem ceva de făcut pentru a-L vesti lumii pe Hristos. Noi trebuie să fim misionari, având ca principală ţintă câştigarea de suflete la Hristos.” Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 427

În cadrul grupei, meditaţi la aceste cuvinte şi întrebaţi-vă ce altceva mai puteţi face pentru a contribui la încheierea lucrării pe care am fost chemaţi să o facem.

3. Meditează la cuvintele rostite de Domnul Isus în Ioan 12:25. Ce înseamnă să ne urâm viaţa în lumea aceasta? Cum se manifestă această „ură”?