Oameni simpli chemaţi să fie ucenici

STUDIUL 6 » 1 FEBRUARIE - 7 FEBRUARIE

Textul de memorat: „Pe când trecea Isus pe lângă Marea Galileei, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari. Isus le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.» Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după El.” (Marcu 1:16-18)

Moartea Domnului Hristos a fost marele factor egalizator al condiţiei umane: ea a arătat că toţi suntem păcătoşi şi avem nevoie de harul lui Dumnezeu. În lumina crucii, barierele de ordin etnic, politic, economic şi social dispar. Uneori însă, în lucrarea noastră cu sufletele, uităm acest adevăr crucial şi căutăm mai întâi de toate să-i câştigăm pe cei „onorabili” sau „mari” în ochii lumii.

Nu aşa a procedat Isus, care a înţeles cât de deşarte sunt măreţia şi onoarea lumii. În multe situaţii, tocmai oamenii „de succes” – fariseii din poziţii înalte, saducheii înstăriţi şi aristocraţia romană – i-au făcut cele mai multe probleme. Spre deosebire de aceştia, oamenii „simpli” – tâmplarii, pescarii, agricultorii, femeile casnice, păstorii, soldaţii şi servitorii – s-au strâns în jurul Său şi L-au primit cu bucurie.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: Cine vrea să aibă tărie de caracter va trebui să-şi întărească credinţa.

„Credinţa este aceea care ne uneşte cu Cerul şi ne aduce tărie pentru a face faţă puterilor întunericului… Mulţi au sentimentul că le lipseşte credinţa şi, de aceea, rămân departe de Hristos. Aceste suflete, în nevrednicia lor deznădăjduită, să se prindă de îndurarea Mântuitorului lor plin de compasiune. Nu vă uitaţi la voi înşivă, ci la Hristos… Când veniţi la El, să credeţi că El vă primeşte, căci aşa a făgăduit. Nu puteţi pieri dacă faceţi acest lucru, Niciodată!” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 50

Rugăciune: Doamne, Te rog, măreşte-mi credinţa!
__________&__________

Originile modeste ale Domnului Isus

1. Citeşte Luca 2:21-28; Marcu 6:2-4; Leviticul 12:8. Ce ne spun aceste texte biblice despre clasa socială din care a făcut parte Isus? În ce mod l-a influenţat lucrarea, apartenenţa, la această clasă?

Jertfa de curăţire adusă de Iosif şi Maria era un indiciu al provenienţei lor dintr-un mediu sărac. Legea mozaică prevedea ca darul de curăţire să fie un miel sau, în cazul oamenilor nevoiaşi, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Astfel, încă de la început – de la naşterea Sa într-un staul şi darurile aduse de părinţii Săi la templu -, Domnul Isus este înfăţişat ca asumându-Şi natura umană în casa unor oameni săraci şi de rând. Totodată, dovezile arheologice par să arate că Nazaretul, cetatea în care El Şi-a petrecut copilăria, era un orăşel sărac şi neînsemnat. Şi, cu toate că meseria de tâmplar este onorabilă, ea nu Îl plasa nicidecum în rândul „elitei”.

„Părinţii lui Isus erau săraci şi depindeau de truda lor zilnică. El era obişnuit cu sărăcia, cu sacrificiul de sine şi cu lipsurile. Experienţa aceasta I-a fost de folos. În viaţa Sa de muncă nu existau clipe de lenevie care să invite ispita. Nu au existat ore lipsite de preocupare, un timp care să deschidă calea pentru legături corupătoare. Pe cât a fost cu putinţă, El a închis uşa în faţa ispititorului. Nici câştigul, nici plăcerea, nici laudele, nici mustrările nu L-au putut determina să consimtă la o faptă rea. Era înţelept în a discerne răul şi puternic pentru a-i rezista.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 72

Creatorul tuturor lucrurilor care există (vezi Ioan 1:1-3) a coborât printre oameni, luând asupra Sa natura umană şi născându-Se într-o familie destul de săracă. Care ar trebui să fie reacţia noastră în faţa acestui mare sacrificiu?

Transformarea oamenilor de rând

2. Citeşte Ioan 2:1-11 şi Matei 15:32-39. În ce mod S-a folosit Isus de dorinţele şi nevoile zilnice obişnuite ale oamenilor pentru a face ucenici şi a le transforma viaţa?

Oamenii „simpli” au aceleaşi nevoi fizice, emoţionale şi sociale ca toţi oamenii. Ei au nevoie de hrană, au nevoie să ştie că sunt importanţi şi au nevoie de prieteni. Domnul Isus ştia aceste lucruri şi a căutat să fructifice ocaziile în care putea să ajungă la inima lor prin intermediul acestor nevoi universale.

Fie că a transformat apa în vin nefermentat de struguri, fie că a făcut predicatori din nişte pescari (Marcu 1:16-18), El era maestru la transformarea obişnuitului în extraordinar. Cei care priveau Îi puneau la îndoială calificarea în mod frecvent (Marcu 6:3) şi îşi puneau întrebări pentru lipsa de ostentaţie. Deoarece tânjeau după extraordinar, treceau cu vederea lucrurile şi faptele pe care le considerau „obişnuite” şi, în felul acesta, riscau să sufere o pierdere veşnică.

De regulă, Domnul Isus a căutat să intre în legătură cu oamenii consideraţi obişnuiţi deoarece aceştia, nefiind înfumuraţi, erau dispuşi să se încreadă cu totul în Dumnezeu. Deseori cei care sunt încântaţi de talentele, capacităţile şi realizările lor nu simt nevoia după ceva mai mare decât ei înşişi. Şi cât de mult se înşeală! Mulţi dintre contemporanii lui Hristos erau învăţaţi, aveau o poziţie socială înaltă sau avere mare, dar numele lor au fost date de mult uitării. În schimb, au rămas în amintire nişte oameni obişnuiţi – agricultori, pescari, tâmplari, păstori, olari, femei casnice, servitori – care au devenit nişte martori extraordinari pentru Hristos.

Cu toţii suntem înclinaţi să-i venerăm pe oamenii de succes şi pe cei bogaţi. În ce măsură ai această înclinaţie? Cum îţi poţi forma obiceiul de a ţine permanent cont de faptul că toţi oamenii sunt valoroşi, indiferent de statutul lor social, de renume sau de avere?

Chemarea unui pescar cu defecte

Petru s-a remarcat într-un mod aparte – a fost considerat cel mai influent ucenic din perioada Noului Testament, iar în prezent a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai influenţi oameni din istoria lumii. Iată ce înseamnă să schimbi obişnuitul în extraordinar!

3. Citeşte textele biblice de mai jos. Ce ne spun ele despre schimbarea radicală suferită de Petru?

Luca 5:1-11. Ce cuvinte rostite de Petru ne arată că era conştient de nevoia lui după Isus? De ce este necesar să cultivăm în viaţa noastră această însuşire?

Matei 16:13-17. Ce ne spune acest pasaj despre deschiderea lui Petru faţă de lucrarea Duhului Sfânt?

Matei 26:75. Ce trăsături ale lui Petru descoperim aici? Ce anume din atitudinea sa I-a permis lui Dumnezeu să-l schimbe?

Domnul Isus a avut mult de lucru la caracterul lui Petru, dar, în final, toate experienţele prin care au trecut împreună au fost frumoase. Deşi era un „simplu” pescar plin de defecte, Petru s-a schimbat radical în urma timpului petrecut alături de Domnul, şi aceasta în pofida unor greşeli grave – el L-a tăgăduit pe Învăţătorul său de trei ori.

Putem desprinde multe idei valoroase din istoria vieţii lui Petru, însă dorim să ne oprim aici doar asupra următorului fapt: în momentul în care a început să-şi dea seama cine era Isus, Petru a fost conştient de lipsurile lui şi le-a recunoscut. Răbdător şi îngăduitor, Mântuitorul l-a transformat într-un om care a contribuit la schimbarea cursului istoriei.

De ce este bine să nu ne pripim să îi judecăm pe oameni şi să le punem eticheta „imposibil de mântuit”?

Valoarea fiinţei umane

Într-o ocazie, un evanghelist s-a arătat foarte fericit (şi probabil că s-a lăudat) pentru faptul că la prezentările susţinute de el participaseră persoane de calitate, din clasa înaltă. (Să sperăm că s-ar fi bucurat în aceeaşi măsură şi de participarea oamenilor „simpli”!)

La Domnul Hristos nu existau deosebiri de clasă – pentru El, niciun om nu era „obişnuit”, ci fiecare era o excepţie. Metodele întrebuinţate de El pentru a ajunge la mase erau ilustraţiile simple şi o vorbire clară. Niciun gest al Său nu lăsa să se înţeleagă că n-ar fi fost interesat de vreo fiinţă umană. Asemenea Lui, formatorii de ucenici de astăzi trebuie să fie atenţi în lucrarea lor cu oamenii ca să nu dea impresia că îi preţuiesc mai mult pe unii şi mai puţin pe alţii.

4. Citeşte Luca 12:6,7; 13:1-5; Matei 6:25-30. Ce ne spun aceste pasaje biblice despre valoarea unui om? Este uşor să aderăm la nivel declarativ la aceste adevăruri, dar ne facem cumva vinovaţi de alimentarea în taină a acelor diferenţieri artificiale care au fost eradicate la Golgota?

Pe atunci, păsările care se vindeau cel mai ieftin pe piaţă erau vrăbiile. O pereche de vrăbii costa un assarion – la data aceea, cea mai mică monedă de aramă, atât ca dimensiuni, cât şi ca valoare. Textul biblic ne spune însă că nici măcar o vrabie nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.

Dacă vrăbiile sunt atât de importante, atunci ce valoare au oamenii pentru care a murit Hristos? Jertfa de pe cruce a fost pentru noi, nu pentru păsări. Ea este o dovadă despre „valoarea infinită” (ca să împrumutăm o expresie utilizată frecvent de Ellen G. White) a fiecărei fiinţe umane, indiferent de statutul ei social, un statut stabilit de altfel în funcţie de nişte concepţii şi nişte criterii care în cer nu au nicio noimă sau chiar sunt contrare principiilor cerului.

Ellen G. White scria că „Hristos ar fi murit pentru un singur suflet, pentru ca acel singur suflet să poată trăi de-a lungul veşniciei” (Mărturii, vol. 8, p. 73). Pentru un singur suflet! Meditează la implicaţiile acestei idei impresionante. Ce influenţă ar trebui să aibă acest gând asupra concepţiei noastre despre oameni şi, totodată, asupra concepţiei despre noi înşine?

O lume fără deosebiri de clasă

Probabil că cea mai atrăgătoare particularitate a creştinismului primar a fost faptul că nu existau deosebiri de clasă. Zidurile de despărţire se surpaseră sub greutatea Evangheliei. Omul obişnuit era biruitor prin, Hristos. Prin Hristos, din om obişnuit, el devenea un om extraordinar. Tâmplari, vameşii pietrarii, împărătesele, servitorii, preoţii, grecii, romanii, bărbaţii, femeile: bogaţii şi săracii, toţi au devenit egali în Împărăţia harului. Comunitatea creştină trebuia să fie o comunitate în care să nu existe delimitări de clasă.

5. Ce ne spun următoarele texte biblice despre egalitatea oamenilor înaintea lui Dumnezeu? De ce nu le-a fost uşor scriitorilor biblici să înţeleagă acest adevăr esenţial?

6. Cum au aplicat primii creştini principiul acceptării universale? Cum a înlesnit această idee, că Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii simpli şi obişnuiţi, extinderea rapidă a creştinismului? Faptele 2:43-47; 4:32-37.

Cât de bine aplicăm noi, la nivel individual şi colectiv, aceste principii în lucrarea cu oamenii? Ce ne împiedică să facem mai mult în acest sens?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Educaţie, capitolul „Lucrarea vieţii” (p. 269, 270); Evanghelizare, capitolul „Lucrarea pentru cei din clasa de mijloc” (p. 564-566).

„În această lucrare finală de răspândire a Evangheliei, trebuie acoperit un câmp enorm şi, mai mult ca oricând până acum, trebuie să fie recrutate ajutoare din rândurile oamenilor simpli. Atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă vor fi chemaţi de la câmp, din vie şi din atelier şi trimişi de Stăpân să ducă solia Sa. Mulţi dintre aceştia nu prea au avut ocazia de a-şi face o educaţie, dar Hristos vede în ei calităţile care îi vor face capabili să-I împlinească scopul. Dacă îşi pun inima în lucrare şi nu încetează să înveţe, El îi va face destoinici să lucreze pentru El.” – Ellen G. White, Educaţie, p.269-270

Întrebări pentru discuţie

1. Cum a reuşit Domnul Isus să aibă atâta succes în formarea de ucenici din rândul oamenilor obişnuiţi? Din ce motive nu au primit tot atât de repede mesajul Lui cei bogaţi şi cei din elita societăţii? În ce mod au contribuit educaţia şi creşterea Sa umilă la eficienţa lucrării Sale cu oamenii simpli? De cât succes S-ar fi bucurat în această lucrare dacă ar fi fost un prinţ sau un moşier bogat?

2. Citiţi în cadrul grupei 1 Corinteni 1:26-29. Care sunt ideile principale ale acestui pasaj? Citiţi cu atenţie afirmaţia lui Pavel că „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari”. Ce înseamnă aceste cuvinte? Cum să înţelegem această idee în contextul vieţii creştine? Ce ne spun aceste versete despre cât de sucite şi de pervertite sunt căile oamenilor? Ce putem face pentru a ne feri de ele?

3. Ce pot face grupele Şcolii de Sabat ca să devină mai primitoare pentru oamenii obişnuiţi? De ce este necesar ca formatorii de ucenici să sublinieze subiectele de ordin practic şi nu pe cele teoretice, mai ales dacă lucrează cu oameni care suferă şi au nevoie de ajutor?