Isus şi oamenii de la periferia societăţii

STUDIUL 7 » 8 FEBRUARIE - 14 FEBRUARIE

Textul de memorat: „Atunci, femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: «Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul?»” (Ioan 4:28,29)

O tânără cu un trecut incredibil de nefericit şi de oribil (la vârsta de şaisprezece ani avea deja doi copii din flori) se afla în arest şi aştepta să fie judecată pentru uciderea unui asistent social care venise să-i ia bebeluşul, singura fiinţă pe care o iubea.

Singură, fără mamă, tată, soţ sau vreo altă rudă, privea disperată spre viitorul sumbru care o aştepta. În urma vizitelor unui pastor, ea a aflat că Domnul Hristos o iubeşte şi o iartă în ciuda tuturor greşelilor ei, în ciuda situaţiei ei disperate prezente şi poate chiar viitoare. Deşi dispreţuită de oameni, fata aceasta a ajuns să cunoască dragostea veşnică a lui Dumnezeu. Această „paria” a societăţii a descoperit sensul vieţii în Domnul Hristos, a cărui iubire şi acceptare întrece orice norme şi valori ale lumii în care trăim.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: Tăria de caracter se descoperă în ocaziile în care poţi înainta doar prin încrederea în făgăduinţele lui Dumnezeu.

„Aşa este cu toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu… Ele sunt frunze din acel copac care este «pentru vindecarea neamurilor» (Apocalipsa 22:2). Primite, asimilate, ele trebuie să fie tărie de caracter, inspiraţie şi sprijin în viaţă… Nimic în afară de acestea nu poate da curajul şi credinţa care umplu întreaga făptură cu energie vitală.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 105

Rugăciune: Mă încred în făgăduinţele Tale, Doamne. Ajută neputinţei şi necredinţei mele!
__________&__________

Elementele degradate ale societăţii

Oamenii stabilesc ierarhii. De obicei, cei bogaţi şi învăţaţi ajung în poziţiile cele mai înalte. Cetăţenii de treabă, oamenii „simpli” ocupă în mod normal treptele de mijloc ale ierarhiei sociale. Cei care nu intră în niciuna dintre aceste categorii sunt elementele degradate, oamenii de la periferia societăţii: prostituatele, consumatorii de droguri, criminalii, persoanele fără adăpost etc. Pe timpul lui Isus, în lista aceasta erau incluşi şi leproşii, şi vameşii.

1. Citeşte Matei 21:28-32 şi Luca 15:1-10. Ce ne spun aceste pasaje biblice despre atitudinea Domnului Hristos faţă de oamenii de la periferia societăţii?

Datorită cărui fapt a ajuns drojdia societăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu înaintea celor care se credeau neprihăniţi? Ce au descoperit aceşti nenorociţi şi nu descoperiseră cei din elita societăţii? De ce avea Isus mai multă priză la aceşti oameni?

Deşi înrăiţi din cauza plăcerilor păcătoase şi uneori ascunşi în spatele unei măşti a durităţii, oamenii de la periferia societăţii erau (şi sunt) mai uşor de convins decât cei aroganţi, cu pretenţii de superioritate şi de neprihănire din fruntea societăţii. De multe ori în spatele bravadei celor marginalizaţi se află goliciunea emoţională caracterizată de o slabă stimă de sine. În mod frecvent, la vârsta adolescentei aceşti oameni se răzvrătesc în mod deschis, căutând cu înfrigurare să-şi creeze o identitate personală care să le compenseze nesiguranţa sufletească. Această identitate se află în mod intenţionat la polul opus faţă de dorinţele celor care reprezintă pentru ei autoritatea (de regulă, părinţii).

Domnul Isus nu a căutat să le distrugă bruma de stimă de sine care le mai rămăsese, ci le-a redat simţământul valorii personale, manifestându-Şi dragostea cu consecvenţă şi acceptându-i cu multă căldură.

Ce atitudine ai faţă de cei consideraţi a fi „paria” societăţii? Fii sincer: Nu-i aşa că în foarte multe cazuri te simţi superior lor? Dacă da, gândeşte-te la implicaţiile acestui simţământ.

Prinsă în flagrant

2. Citeşte Ioan 8:1-11. Ce descoperim în acest pasaj biblic despre atitudinea lui Isus faţă de oamenii de la periferia societăţii?

După ce S-a revigorat spiritual pe Muntele Măslinilor, Domnul Isus S-a întors la templu. Mulţimile s-au strâns în jurul Lui. În timp ce le vorbea, fariseii au adus cu forţa înaintea Sa o femeie adulteră şi L-au întrebat ce părere avea despre Legea lui Moise, care prevedea ca adulterul să fie pedepsit cu moartea. Isus Şi-a dat seama că întrebarea lor era nesinceră, că scopul lor nu era să afle adevărul, ci să-L prindă cu vorba. Pedeapsa capitală nu mai putea să fie hotărâtă de curţile de judecată iudaice. De aceea, conducătorii iudei se gândiseră că ar putea să compromită reputaţia lui Isus dacă reuşeau să-L determine să respingă public omorârea femeii cu pietre. Dacă, din contră, ar fi arătat că era în favoarea execuţiei aveau să-L acuze de sfidarea autorităţii romane.

Femeia neajutorată şi vinovată s-a trezit prinsă în această intrigă politică. Ea nu aflase nimic despre lucrarea Domnului Isus şi despre mila Sa. De aceea, dacă răspunsul Său nu ar fi început cu memorabilele cuvinte: „Cine dintre voi este fără păcat…”, pentru ea, ar fi răsunat ca o condamnare la moarte.

Răspunsul lui Isus a aşezat semnul egal între toţi cei de faţă. Poate că oamenii neprihăniţi ar fi fost îndreptăţiţi să aplice pedeapsa, dar ei aveau şi obligaţia de a da dovadă de îndurare. De fapt, dintre toţi cei prezenţi, numai Hristos era fără păcat. Conducătorii religioşi s-au retras unul câte unul, iar femeia aceea dispreţuită şi vinovată a primit o viaţă nouă prin har.

„Iertând-o pe această femeie şi încurajând-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu acoperă păcatul şi nici nu micşorează simţământul de vinovăţie El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreţ şi batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă, dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere şi nădejde.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 462

Ellen G. White nu ne oferă mai multe detalii cu privire la situaţia acestei femei, însă ştim că era o adulteră, că fusese prinsă „chiar când săvârşea preacurvia”. Uneltirea conducătorilor nu a schimbat această realitate. Cum de a primit totuşi iertare? Cum putem învăţa să fim îndurători cu cei vinovaţi fără să acoperim păcatul?

Cei mai jos dintre cei de jos

3. Citeşte Marcu 5:1-20. Compară situaţia în care se găsea acest om cu cea a persoanelor fără adăpost din vremea noastră. Compară starea lui de sănătate mintală cu cea a unui bolnav psihic. Ce deosebiri şi ce asemănări ai găsit? Cum sunt trataţi în societatea modernă oamenii care suferă de o boală mintală? Cum explicăm faptul că Isus îi îndeamnă pe acest bărbat să-şi povestească experienţa vindecării, în timp ce, în cazul altora, insistă ca vindecarea sau minunea să nu fie destăinuită?

Ne este dificil să ne imaginăm starea oribilă în care se afla acest om, care îşi ducea zilele într-un cimitir. Deşi unii susţin că el era pur şi simplu nebun, textul biblic susţine altceva. (Dacă e vorba doar despre un caz de nebunie, cum explicăm ce s-a întâmplat cu porcii?)

Ceea ce trebuie să reţinem din această istorisire este faptul că nu avem voie să ignorăm nicio fiinţă umană, nici chiar pe cei alienaţi mintal (fie ei posedaţi de demoni, afectaţi de boli mintale sau de consumul de droguri). În unele cazuri, este nevoie de ajutor de specialitate.

Creştinii nu trebuie să uite că Hristos a murit pentru toţi, inclusiv pentru cei despre care credem că nu pot fi ajutaţi. Toţi merită să fie trataţi cu îndurare, cu respect şi cu bunătate. Şi apoi, cine suntem noi ca să decidem ce cazuri sunt fără speranţă, aflate dincolo de puterea lui Dumnezeu? Din perspectiva noastră, situaţia pare fără rezolvare, însă, din perspectiva lui Dumnezeu, fiecare om are o valoare infinită. În lucrarea noastră cu oamenii foarte tulburaţi şi distruşi, să nu uităm că, dacă nu ar fi fost adusă jertfa de pe Golgota, situaţia noastră, a tuturor, ar fi fost fără speranţă.

Gândeşte-te la câteva persoane cunoscute sau apropiate care, din diferite cauze, sunt într-o stare foarte rea din punct de vedere mintal, spiritual sau fizic. Încearcă să le vezi prin ochii Dumnezeului nostru iubitor. Ce poţi face (în afară de rugăciune) pentru a sluji nevoilor lor şi pentru a le arăta o licărire din dragostea Sa?

Femeia de la fântână

4. Studiază Ioan 4:5-32 şi apoi răspunde la întrebările de mai jos:

d. Deşi a fost impresionată de faptul că Isus îi cunoştea trecutul promiscuu, care dintre cuvintele rostite de femeie în mărturia ei au arătat că încă mai avea unele îndoieli cu privire la identitatea Lui? Ce învăţăm de aici despre valoarea răbdării în lucrarea de a face ucenici?

Vameşii şi păcătoşii

Ne este greu să ne imaginăm cum ar fi arătat lumea noastră dacă nu ar fi apărut păcatul. Deşi au trecut atâtea milenii, frumuseţea naturii încă mai mărturiseşte despre măreţia, puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Mintea noastră întunecată de păcat cu greu reuşeşte să înţeleagă cum ar fi arătat oamenii şi relaţiile dintre ei dacă lumea noastră nu ar fi căzut în păcat. Ceea ce ştim fără umbră de îndoială este faptul că deosebirile de clasă, prejudecăţile şi graniţele culturale şi etnice nu ar fi existat.

Pe de altă parte, se poate afirma că nu este posibil ca aceste graniţe să dispară înainte de revenirea Domnului Hristos. Dimpotrivă, pe măsură ce starea lumii se înrăutăţeşte, ne putem aştepta ca barierele acestea să devină mai evidente. Totuşi noi suntem creştini şi trebuie să depunem eforturi pentru a depăşi aceste bariere care au produs atâta durere şi suferinţă, mai cu seamă celor pe care societatea îi respinge ca pe nişte oameni vrednici de cel mai mare dispreţ.

5. Reciteşte Matei 9:9-13, Ce elemente din afirmaţiile Domnului Hristos şi din atitudinea Sa arată care este esenţa creştinismului? Acordă o atenţie specială cuvintelor citate de El din Vechiul Testament: „Bunătate voiesc, nu jertfe” (Osea 6:6). De ce este necesar să fim atenţi să nu ne facem şi noi vinovaţi de atitudinea pe care El o condamnă aici (mai ales dacă luăm în considerare faptul că fiecare dintre noi este, într-o anumită măsură, produsul societăţii în care trăieşte, este influenţat de prejudecăţile şi de barierele sociale specifice zonei)?

„Fariseii priveau la Hristos cum stătea la masă cu vameşii şi cu păcătoşii. El era calm şi stăpân pe sine, amabil, politicos şi prietenos; deşi nu s-au putut abţine să nu o admire, scena aceasta era atât de diferită de modul lor de a se purta, încât nu au suportat să o mai privească. Fariseii îngâmfaţi se înălţau pe ei înşişi şi îi desconsiderau pe cei care nu fuseseră binecuvântaţi cu aceleaşi privilegii şi cu aceeaşi lumină ca ei. Ei îi urau şi îi dispreţuiau pe vameşi şi pe păcătoşi. Cu toate acestea, în ochii lui Dumnezeu, vina lor era mai mare. Lumina cerească strălucea pe cărarea lor, zicând: «Iată drumul, mergeţi pe el!»; însă ei au refuzat cu nesocotinţă acest dar.” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 5, p. 1088

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „La fântâna lui Iacov” (p. 183-195), „Taci, fii liniştită!” (p. 333-341), „Printre curse” (p. 460-462); Divina vindecare, capitolele „Ajutându-i pe cei ispitiţi” (p. 164-169), „Lucrarea pentru cei necumpătaţi” (p. 171-182), „Ajutor pentru cei fără ocupaţie şi fără adăpost” (p. 183-200).
„Singurii oameni pe care nu i-a susţinut au fost aceia care se ţineau deoparte în orgoliul lor şi se uitau de sus la ceilalţi. […]

Cei căzuţi trebuie ajutaţi să creadă că nu este prea târziu pentru ei să fie oameni. Hristos l-a onorat pe om cu încrederea Sa, ajutându-l astfel să fie de onoare. El i-a tratat cu respect chiar şi pe aceia care căzuseră pe treptele cele mai de jos. Pentru Hristos, a fi în contact neîncetat cu vrăjmăşia, stricăciunea şi necurăţia însemna o durere continuă; însă El n-a rostit niciodată vreun cuvânt care să arate că sensibilitatea Sa suferise un şoc sau că gustul Său rafinat fusese ofensat. Oricare ar fi fost obiceiurile rele, prejudecăţile adânci sau pasiunile care stăpâneau fiinţele umane, El i-a întâmpinat pe toţi cu o blândeţe plină de milă. Când vom fi părtaşi ai Duhului Său, îi vom privi pe toţi oamenii ca pe fraţii noştri, având aceleaşi ispite şi încercări, căzând adesea şi luptându-se să se ridice din nou, războindu-se cu descurajările şi dificultăţile, însetând după compasiune şi ajutor. […] Atunci ne vom purta în aşa fel, încât să nu-i descurajăm sau să-i respingem, ci să trezim speranţa în inimile lor.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 164, 165

Întrebări pentru discuţie

1. Ce atitudini ai nevoie să-ţi schimbi ca să devii un martor eficient pentru oamenii de la periferia societăţii? Ce obiceiuri împământenite în biserica ta ar trebui schimbate pentru ca ea să devină mai eficientă? Cum putem stabili nişte aşteptări rezonabile atunci când lucrăm pentru cei al căror caz este socotit a fi printre cele mai grele?

2. Cum a evitat Isus să scuze păcatul şi să îi condamne pe păcătoşi? Cum a folosit El încrederea şi încurajarea pentru a schimba radical direcţia spre care se îndreptau oamenii dispreţuiţi de la acea dată? Oamenii de la periferia societăţii erau în general suspicioşi faţă de conducătorii religioşi. Cum a procedat Isus ca să le câştige încrederea?

3. Ce bariere stau între oamenii de la periferia societăţii şi biserica ta? Cum pot fi dărâmate aceste bariere?