Chemarea la ucenicie adresată celor bolnavi

STUDIUL 5 » 25 IANUARIE - 31 IANUARIE

Textul de memorat: „Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţi bolnavi. I-au pus la picioarele lui şi El i-a tămăduit; aşa că noroadele se mirau când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşesc, şchiopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.” (Matei 15:30,31)

„În timpul lucrării Sale, Isus a petrecut mai mult timp vindecând bolnavi decât predicând. Minunile Sale mărturiseau în favoarea adevărului din cuvintele Lui, potrivit cărora nu venise să distrugă, ci să mântuiască. Oriunde mergea, vestea îndurării Sale se răspândea şi ajungea înaintea Lui. Pe unde trecuse, cei care constituiseră obiectul compasiunii Sale se bucurau de sănătate, făcând uz de noile puteri dobândite. În jurul lor, se adunau mulţimi pentru a auzi din gura lor ce făcuse Domnul pentru ei. Vocea Sa a fost pentru mulţi primul sunet pe care l-au auzit; Numele Său, primul cuvânt pe care l-au spus vreodată; faţa Sa, prima pe care au privit-o în viaţa lor. Cum să nu-L iubească pe Isus şi să nu vestească lauda Sa? Trecând prin oraşe mai mici şi mai mari, El era ca un izvor de apă vie, răspândind în jur viaţă şi bucurie.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 19
_____________________
Un proiect pentru inima ta

De meditat: Ca să fii tare în faţa ispitelor, trebuie să te aliezi cu Cel care a fost numit „Dumnezeu tare”.

Predându-ne voinţa în mâinile lui Hristos, ne aliem cu puterea divină. Primim tărie de sus pentru a ne păstra statornici. O viaţă curată şi nobilă, o viaţă de biruinţă asupra apetitului şi a senzualităţii este posibilă pentru oricare om care va uni voinţa sa slabă şi şovăitoare cu voinţa atotputernică şi neclintită a lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 158

Rugăciune: Iată-mă, Doamne, aşa slab cum sunt, Te aleg pe Tine. Dă-mi, Te rog, tărie în faţa ispitelor şi încercărilor din fiecare zi!
__________&__________

Mesia Vindecătorul

1. Citeşte Isaia 53:4; Matei 8:17 şi Ioan 9:1-3. Cum să înţelegem aceste texte? Ce întrebări ridică ele? Ce speranţă ne transmit?

În lumea antică, se credea că boala este consecinţa păcatelor. (Concepţia aceasta este destul de răspândită şi astăzi. De altfel, cui nu i-a trecut niciodată prin minte ideea că boala ar putea fi o pedeapsă pentru vreun păcat?) Astfel, prietenii lui Iov îi sugerau acestuia că nenorocirile suferite şi boala lui se datorau vinovăţiei ascunse, că situaţia grea prin care trecea era o urmare a păcătoşeniei lui. În acelaşi fel, ucenicii Domnului considerau că orbirea era sancţiunea pentru păcat. Implicaţia era că boala nu avea nevoie de diagnostic sau de tratament, ci de ispăşire. Matei face referire la profeţia mesianică a lui Isaia, afirmând că Isus a împlinit-o şi că în El putem găsit vindecare.

În multe religii păgâne antice existau zeităţi vindecătoare, dar despre niciuna nu se afirma că ar fi luat asupra sa neputinţele omului. Isaia a profetizat însă despre un Răscumpărător care avea să ia asupra Sa bolile şi vinovăţia noastră. Alte religii antice vorbeau despre ispăşirea înlocuitoare de care beneficiau membrii familiei regale. În palatul regal, erau aduse jertfe înlocuitoare cu scopul de a satisface intenţiile zeităţilor faţă de împărat, transferându-se în acest mod pedeapsa de la un individ la altul. Dar nicăieri nu exista ideea ca împăratul să moară în locul supuşilor săi.

Insă Isaia a prezis tocmai acest lucru, iar Matei l-a confirmat: Maiestatea cerului avea să îndure bolile omeneşti. Un fapt interesant este acela că termenul tradus în Isaia 53:4 cu „suferinţele” provine dintr-un cuvânt ebraic al cărui sens de bază este „boală” sau „maladie” şi nu greutate” sau „încercare”.

Isus a recunoscut că misiunea Sa cuprindea atât propovăduirea eliberării, cât şi vindecarea celor cu inima zdrobită (Luca 4:17-19). El i-a atras pe mulţi prin puterea care emana din dragostea şi din caracterul Său. Unii L-au urmat din cauză că admirau predicile Sale uşor de înţeles. Alţii au devenit ucenici din cauza modului în care Se purta cu oamenii săraci. Însă mulţi au mers după El, fiindcă El i-a atins şi le-a vindecat inima zdrobită.

Fiecare om îşi are suferinţele lui. Cum ne putem forma obiceiul de a face ucenici prin manifestarea simpatiei faţă de oameni în suferinţele lor mai ales că noi înşine ştim cum este când treci prin necazuri?

Vindecarea trupului

2. Studiază Marcu 2:1-12. Ce învăţătură găsim aici cu privire la relaţia dintre suferinţa fizică şi vinovăţie? Ce învăţături nu ne transmite acest pasaj?

În filosofia greacă antică, dimensiunea spirituală a existenţei umane (sufletul) era privită ca fiind separată de dimensiunea ei fizică (trupul). Se credea că sufletul omului ar fi nemuritor şi că trupul nu ar fi important. Trupul era văzut ca fiind trecător, vremelnic, şi i se acorda o valoare scăzută în comparaţie cu sufletul, care era considerat a fi veşnic.

De altfel, într-unul dintre cele mai celebre texte ale Antichităţii, Platon vorbeşte despre Socrate, învăţătorul lui, care, în faţa morţii, susţine o cuvântare lungă şi elocventă despre cât de corupt şi de rău este trupul, afirmând că, la moarte, sufletul nemuritor va fi în sfârşit liber să facă tot ceea ce corpul nu l-a lăsat să facă.

Biblia ne învaţă cu totul altceva. Trupul uman a fost creat de Dumnezeu în mod direct şi în chip minunat (Psalmii 139:14). Mai mult, trupul nu are o existenţă separată de suflet. Corpul, mintea şi spiritul sunt aspecte ale personalităţii, ale fiinţei sau ale existenţei omeneşti şi nu entităţi independente. Ca urmare, ceea ce afectează trupul afectează şi mintea, şi spiritul, două dimensiuni care, la rândul lor, sunt intercorelate. Astfel, când vindeca pe cineva, Domnul Hristos nu doar că „desfiinţa” cancerul sau vindeca boala de inimă, ci efectiv transforma experienţa fizică, mintală şi spirituală a omului.

Domnul Isus nu vindeca numai trupul, ci omul întreg. Prin această abordare holistică, El recunoştea faptul că sănătatea fizică este inseparabilă de sănătatea spirituală. Prin vindecarea corpului, El declanşa transformarea spirituală. Acesta era de altfel scopul pe care îl urmărea. În definitiv, ce rost ar mai fi avut vindecarea dacă oamenii tot aveau să moară în cele din urmă şi aveau să fie distruşi pentru totdeauna la sfârşitul timpului?

Boala poate să apară ca urmare directă a obiceiurilor păcătoase, dar, destul de des, oamenii şi chiar bebeluşii sunt bolnavi fără o altă cauză aparentă decât aceea că noi trăim într-o lume a păcatului. De ce este important să nu uităm acest trist adevăr atunci când lucrăm cu un om bolnav sau cu un om care are pe cineva drag bolnav?

Vindecarea minţii şi a trupului

Domnul Isus Şi-a făcut ucenici însănătoşind trupul şi mintea oamenilor. În multe cazuri, pacienţii Săi sufereau atât psihic, cât şi fizic. Totuşi obiectivul Său final nu a fost niciodată simpla refacere fizică, ci ucenicia. În urma recăpătării sănătăţii, oamenii beneficiau de douăzeci, de cincizeci sau poate de şaptezeci şi cinci de ani buni de viaţă, pe când, în urma formării ca ucenici, ei beneficiau de viaţa veşnică împreună cu El.

În Luca 8:26-39, omul posedat de demoni din ţinutul gherghesenilor L-a implorat pe Isus, după ce a fost vindecat, să-i permită să rămână cu El, însă Domnul l-a trimis la familia şi la concetăţenii lui ca să le povestească experienţa sa. Mărturia lui avea să fie convingătoare datorită eliberării sale minunate.

3. Studiază Matei 6:19-34; 1 Petru 5:7; 2 Corinteni 4:7-10; Filipeni 4:4-9 şi 1 Ioan 3:20-22. Cum pot ajuta principiile prezentate în aceste pasaje să îi elibereze pe oameni de anxietatea, de vinovăţia şi de ruşinea care constituie cauza multor afecţiuni psihice?

Uneori, suferinţa corpului are o cauză psihică. Această relaţie dintre minte şi corp a fost confirmată de ştiinţa medicală. Anxietatea îi predispune pe unii la afecţiuni ale stomacului. Mânia nestăpânită este un factor declanşator al bolilor coronariene. Când le prezentăm oamenilor principiile sănătăţii mintale, este necesar să subliniem importanţa încrederii în Dumnezeu, conducându-i într-un mod natural spre angajamentul spiritual personal şi spre ucenicia totală.

„Fiecare zi îşi are poverile ei, grijile şi încurcăturile ei şi când ne întâlnim, cât de dispuşi suntem să vorbim despre greutăţile şi despre încercările noastre! Atâtea necazuri împrumutate dau buzna, atâtea temeri sunt îngăduite, o aşa povară de nelinişte este redată în cuvinte, încât s-ar putea crede că nu avem un Mântuitor iubitor şi plin de milă, gata să asculte toate cererile noastre şi să ne fie un ajutor întotdeauna prezent în caz de nevoie.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 121

Umblarea îndeaproape cu Domnul nu este o garanţie a sănătăţii depline dar este ştiut că pacea minţii care vine din cunoaşterea lui Dumnezeu poate avea un impact pozitiv asupra noastră, chiar şi sub aspect fizic. În ce moduri practice ne putem forma obiceiul de a aplica la viaţa noastră principiile prezentate în secţiunea de astăzi a studiului, mai ales dacă avem tendinţa să ne îngrijorăm?

Învierea şi viaţa

4. Într-o lume în care moartea are întotdeauna ultimul cuvânt, cel puţin deocamdată, ce mare speranţă găsim în următoarele pasaje biblice? Luca 7:11-17; Marcu 5:21-43; Ioan 11:37-44.

Pentru ca oamenii să-i urmeze, politicienii, artiştii şi sportivii trebuie neapărat să le ofere ceva. Politicienii recurg la retorică şi la promisiuni fantastice. Artiştii stârnesc emoţiile spectatorilor pentru a-i determina să se identifice cu situaţiile prezentate de ei. Sportivii uimesc prin abilităţile lor fizice. Cei care îi privesc îi invidiază şi îşi doresc să fie şi ei aşa. Dar Domnul Isus ce ne oferă? Scăderea ratei şomajului? Salarii mai mari? Talent de dribler? O voce uluitoare? O interpretare care să stârnească lacrimi? El ne oferă ceva ce nimeni altcineva din lumea aceasta nu ne poate oferi: viaţa veşnică într-o lume nouă. Ce altceva contează mai mult?

În vreme ce reclamele ne insultă inteligenţa cu ofertele lor prea bune ca să fie adevărate, Isus vine cu o super-mega-ofertă viaţa veşnică oferită gratuit, fără taxe de expediere şi de manipulare! Scepticii râd de o astfel de ofertă. Concurenţii produc imitaţii ieftine (de exemplu, ideea că sufletul e nemuritor). Cei interesaţi analizează cu grijă ambele oferte. Isus a făcut trei demonstraţii pentru a-i contrazice pe sceptici, pentru a expune imitaţiile şi pentru a-i mulţumi pe căutătorii sinceri: Învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei şi învierea lui Lazăr au confirmat că oferta Sa incredibilă era reală. Poate că boala şi accidentele au avut câştig de cauză pentru o vreme, însă, în final, viaţa veşnică avea să triumfe. Poate că vindecarea nu a venit chiar atunci când a fost cerută, însă viaţa veşnică le-a fost garantată tuturor celor care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal.

La fel se întâmplă şi astăzi. De multe ori, vindecarea nu vine aşa cum ne-am dori. Oamenii zac uneori ani la rând din cauza unor boli debilitante şi dureroase care, în loc să se vindece, se agravează. În cazul unora survine decesul, în ciuda ungerii şi a rugăciunilor. Nu avem un răspuns cu privire la motivul pentru care unii se însănătoşesc, iar alţii nu.

Însă avem o făgăduinţă cu mult mai bună decât orice vindecare extraordinară: viaţa veşnică la sfârşitul timpului, la revenirea lui Isus, când „sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie” (Daniel 7:18).

De ce este făgăduinţa vieţii veşnice atât de importantă pentru noi? Ce ne-am face fără ea? Ce speranţă am mai avea fără ea?

Vindecările după înălţarea lui Hristos la cer

5. Revezi pasajele din Faptele 3:1-19; 5:12-16; 9:36-42; 20:7-10; 1 Corinteni 12:7-9, 28-31 şi Iacov 5:13-16. Cum pot evalua creştinii de azi importanţa lucrării de vindecare pentru biserica nou-testamentară?

Ucenicii din primul secol L-au auzit pe Domnul Hristos promiţându-le că aveau să vadă „lucruri mai mari decât acestea” (Ioan 1:50; compară cu Ioan 5:20; 14:12). Lucrarea lui Petru şi a lui Pavel, cei mai cunoscuţi ucenici ai bisericii creştine primare, a fost însoţită de vindecări şi de învieri, determinând semnificativ creşterea ei. Prezenta lui Dumnezeu dovedită prin vindecări, i-a convins pe mii de conducători religioşi că Hristos este Mântuitorul. Adesea, aceştia erau urmaţi de cei pe care îi păstoreau.

Se întâmpla uneori ca noii ucenici să nu înţeleagă bine planul divin – Simon Magul a încercat să cumpere puterea de a face minuni, trădându-şi motivaţiile egoiste (Faptele 8:9-25). Totuşi cei mai mulţi recunoşteau minunile ca pe o dovadă a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor. Aceste manifestări ale puterii divine arătau că El există şi este vrednic de laudă.

Deşi Hristos Se înălţase deja la cer, mulţimile continuau să Îl urmeze datorită lucrării ucenicilor Săi. Aceştia duceau mai departe misiunea începută de El. Împlineau viziunea pe care El le-o împărtăşise.

Sănătatea oamenilor a constituit întotdeauna un subiect de interes şi un obiectiv al bisericii creştine – vindecarea era inclusă pe lista darurilor spirituale. De asemenea, în Scriptură au fost consemnate învăţături pentru slujirea celor bolnavi. Darurile acestea aveau să se manifeste printre credincioşi până la a doua venire a lui Hristos, când nu aveau să mai fie necesare. Istoria bisericii consemnează dedicarea credincioşilor din diferite epoci faţă de lucrarea de sănătate. Pentru unii, alinarea suferinţei umane constituia o motivaţie importantă. Alţii erau de părere că vindecarea este primul pas spre cunoaşterea deplină a Evangheliei.

Studiu suplimentar

Luca 18:35-43; 13:10-17; 14:1-6; Ioan 6:1,2; Marcu 6:5-7, 6:54-56; 7:31-37; 8:22-26; Matei 8:1-19; 12:15-23; Ellen G. White, Divina vindecare, capitolele „Exemplul nostru” (p. 17-21) şi „Vindecarea sufletului” (p. 73-85); Lucrarea misionară medicală, capitolul „Planul divin cu privire la lucrarea misionară medicală” (p. 25-29).

Paraliticul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât şi pentru trup. El avea nevoie de sănătate sufletească înainte să poată aprecia sănătatea trupească. Înainte ca tulburarea fizică să poată fi vindecată, Hristos trebuie să despovăreze mintea şi să cureţe sufletul de păcat. Această lecţie nu ar trebui să fie trecută cu vederea. Astăzi există mii de oameni care suferă de boli fizice şi care, asemenea paraliticului, tânjesc după cuvintele: «Păcatele îţi sunt iertate.» Povara păcatului, cu neliniştea lui şi cu poftele lui nesatisfăcute, este temelia bolilor lor. Ei nu pot găsi uşurare până nu vin la Vindecătorul sufletului. Pacea pe care numai El poate s-o dea ar reda vigoare minţii şi sănătate corpului. […]

În căminul paraliticului a fost mare bucurie când acesta s-a întors în familie, ducând cu uşurinţă patul pe care fusese luat cu grijă dinaintea lor numai cu puţin timp în urmă. […] Lauda plină de recunoştinţă se înălţa din acel cămin, iar Dumnezeu era slăvit prin Fiul Său, care dăduse din nou nădejde celui deznădăjduit şi tărie celui lovit. Acest bărbat şi familia sa erau gata să-şi dea viaţa pentru Isus.” – Ellen G. White Divina vindecare p. 77, 79

Întrebări pentru discuţie

1. Cum reuşeşte lucrarea de sănătate să deschidă inimile şi minţile oamenilor, altminteri închise în faţa Evangheliei? Cum ne putem feri de ideea greşită că vindecarea ar fi un scop în sine?

2. Ce pot face bisericile pentru a participa la lucrarea de sănătate? Ce pot face creştinii implicaţi în lucrarea de sănătate pentru a nu fi confundaţi cu aşa-numiţii „vindecători prin credinţă”?

3. Ce le putem spune oamenilor care, citind din Biblie despre vindecări, vin la biserica noastră sau la casele noastre de odihnă şi caută o vindecare ce nu are loc? Ce răspunsuri avem pentru ei? Ce răspunsuri avem pentru noi când încercăm să înţelegem astfel de situaţii? Ce răspunsuri utile găsim în Biblie?