Preoţii şi leviţii

STUDIUL 8 » 14-20 NOIEMBRIE 2009

„Domnul a zis lui Aaron: ’… Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie, în mijlocul copiilor lui Israel.’” (Numeri 18,20)

După răzvrătirea lui Core şi după testul cu toiegele, a devenit necesară accentuarea suplimentară a faptului că preoţii şi leviţii aveau de îndeplinit nişte slujbe precise. Fiecare avea o „funcţie” stabilită de Dumnezeu, iar Domnul a trasat anumite linii de demarcaţie între ele. Deşi aceste slujbe şi funcţii au ieşit din uz, mai putem învăţa încă anumite lecţii din ele.

Putem lua în considerare, spre exemplu, sfinţenia şi solemnitatea misiunilor care le fuseseră încredinţate. De aici, am putea învăţa că trebuie să luăm în serios responsabilităţile şi slujbele sacre care ne-au fost încredinţate.

Putem observa şi interdependenţa care exista, pe de o parte, între aceşti oameni şi, pe de altă parte, între ei şi popor. Fără îndoială că avem de învăţat de la ei despre cum să lucrăm în mod armonios, ca o biserică unită.

De asemenea, putem discuta despre modul în care este descoperit harul în aceste capitole, în special în ceea ce priveşte darurile oferite acestor oameni, fără ca ei să aibă vreun merit. Ei deţineau aceste poziţii numai pentru că le-au primit de la Dumnezeu şi nu datorită vreunui merit personal.

Avem aici un minunat simbol al Evangheliei!

„Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.” (Ex. 19,5.6)

1. Cum putem aplica aceste cuvinte la noi, membrii unei bisericii chemate să ducă lumii o solie? Este această chemare necondiţionată? 1 Petru 2,9; Apoc. 14,6-12

În Numeri 18,1, Domnul a dorit să îi asigure pe credincioşi că nu vor muri, dacă se vor apropia de Sanctuar prin preoţii Lui, special aleşi, care aveau să fie mijlocitori între ei şi El. Preoţii, spre deosebire de ceilalţi leviţi, erau însărcinaţi să aibă grijă ca nicio persoană neautorizată să nu se apropie de Sanctuar, ca să nu-l întineze. Acest lucru liniştea adunarea, care se temea că, dacă s-ar fi apropiat, era în primejdie să moară.

2. Citeşte Numeri 18,1-7. Ce precizări au fost făcute cu privire la lucrările încredinţate acestor oameni?

Este important de notat faptul că, deşi tot poporul trebuia să formeze „o împărăţie de preoţi”, numai anumitor persoane li se permitea să îndeplinească anumite slujbe, după cum observăm aici în despărţirea leviţilor şi a familiei lui Aaron de restul poporului şi, mai apoi, în despărţirea familiei lui Aaron de leviţi. Se ştie că, în Noul Testament, slujbele (funcţiile) transmise ereditar, cum s-a întâmplat în cazul leviţilor, au fost desfiinţate. În Noul Testament însă, găsim slujbe distincte îndeplinite de
membrii bisericii (1 Cor. 12,28-31; Efes. 4,11).

Care sunt darurile tale şi cum poţi să le foloseşti mai bine pentru a sluji bisericii tale?

Când citim porunca Domnului din Numeri 18,1-7, remarcăm câteva idei. În primul rând, Domnul arată clar că El este Acela care stabileşte cine să ocupe aceste poziţii. Probabil că această idee a fost subliniată din cauza problemelor apărute anterior, în afară de cazul lui Core şi al adepţilor lui şi de cazul Mariei şi al lui Aaron. Însă, în momentul acesta, nimeni nu mai contesta faptul că preoţii şi leviţii au primit aceste slujbe. Ei ocupau poziţiile respective, fiindcă Dumnezeu a stabilit aşa şi nu mai era
loc pentru niciun comentariu.

De asemenea, merită subliniat motivul pentru care Domnul a stabilit aceste deosebiri: „ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel” (vers. 5). Aici avem o nouă dovadă că Dumnezeu este îndurător, în pofida pedepselor mari pe care le-a aplicat. Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe copiii Săi, şi nu să-i condamne sau să-i distrugă. Planul de Mântuire, de la început şi până la sfârşit, ne descoperă dorinţa Domnului de a izbăvi fiinţele omeneşti căzute de nimicirea la care le duce păcatul (Ioan 3,16-18).

3. Ce cuvinte sunt folosite pentru a descrie relaţia dintre leviţi şi preoţie şi relaţia dintre preoţie şi familia lui Aaron? Ce putem învăţa de aici? Numeri 18,1-7

Când ne gândim la un cadou, ne gândim la un lucru primit în mod „gratuit”, numai prin har. Urmaşii lui Aaron şi leviţii au primit acest privilegiu nu datorită meritelor lor, ci numai datorită harului şi providenţei lui Dumnezeu. Domnul avea nevoie de cineva care să facă această lucrare şi, în înţelepciunea Sa divină, i-a ales pe ei.

Bineînţeles că împreună cu această însărcinare sfântă veneau şi anumite responsabilităţi sfinte. Erau în joc chestiuni de viaţă şi de moarte, atât în domeniul fizic, cât şi în cel spiritual, deoarece Cortul întâlnirii era locaşul lui Dumnezeu pe pământ. Sanctuarul era, în acelaşi timp, un model al lucrării pe care avea să o realizeze Hristos aici pe pământ şi al mijlocirii Sale din ceruri (Evrei 9). Era un fel de Calvar în miniatură, în care totul era arătat prin intermediul „tipurilor” şi umbrelor. Destinul sufletelor se decidea aici. De aici şi solemnitatea slujbelor pe care Domnul le încredinţase acestor oameni.

Gândeşte-te la talentele tale înnăscute. Deşi te străduieşti să le dezvolţi, ele nu sunt altceva decât nişte daruri pe care le-ai primit de la Dumnezeu. Ce faci cu aceste daruri? Le foloseşti pentru binele tău sau pentru binele celorlalţi şi pentru înaintarea lucrării Domnului? Ai nevoie de o cercetare serioasă a sufletului şi de o schimbare?

După ce a făcut distincţie între cele două grupuri de lucrători religioşi, Domnul a dat instrucţiuni cu privire la susţinerea lor financiară. Se pare că ei erau angajaţi „cu normă întreagă”, adică nu „slujeau la mese” (Fapte 6,2) ca să-şi întreţină viaţa. Susţinerea financiară trebuia să vină din altă parte.

4. Care sunt cele mai importante idei din Numeri 18,8-20?

Versetele acestea conţin multe gânduri interesante. De exemplu, să observăm că Domnul leagă îndeaproape darurile aduse Lui cu cele aduse preoţilor. Altfel spus, deşi darurile şi jertfele Îi erau aduse Lui, El le oferea preoţilor. Astfel, când oamenii aduceau daruri înaintea Domnului, ei le aduceau totodată preoţilor. Aceasta ne vorbeşte despre relaţia strânsă dintre Domnul şi preoţi, care slujeau ca mijlocitori între Dumnezeu şi popor.

În acelaşi timp, trebuie să observăm că preoţii erau şi ei oameni. Deşi deţineau această poziţie privilegiată, întreţinerea vieţii lor depindea totuşi de poporul pe care îl slujeau. Prin faptul că primeau ce era mai bun din ulei, vin şi făină, preoţii îşi aminteau mereu că aveau obligaţia de a le sluji oamenilor cu credincioşie, fără să abuzeze de poziţia care le fusese încredinţată.

De asemenea, răscumpărarea cu bani a unui copil sau a unui animal era una dintre metodele prin care Domnul îi învăţa pe israeliţi despre noţiunea de substituire. Într-o zi, în viitor, Hristos avea să-Şi dea viaţa în locul păcătoşilor (vezi 1 Petru 1,18.19). Sarea adusă împreună cu fiecare jertfă era un simbol al permanenţei legământului lui Dumnezeu cu poporul Său (vezi Lev. 2,13).

Ce fel de responsabilităţi sfinte ai? Cât de conştiincios eşti în îndeplinirea însărcinărilor încredinţate de alţii? Ce poţi să faci ca să îţi îndeplineşti responsabilităţile cu mai multă credincioşie?

Seminţia lui Levi nu a primit o anumită zonă în care să locuiască, dar a primit 48 de cetăţi, dintre care 13 erau destinate familiilor preoţilor (Iosuan21,19.41). Domnul a declarat că El era „moştenirea” lor şi „partea lor de moşie” (Num. 18,20).

5. Pe lângă faptul că le-a lăsat o parte din jertfe, ce alt plan a conceput Domnul pentru întreţinerea preoţilor şi a leviţilor? Num. 18,21-32

A-I restitui Domnului a zecea parte din venit (Lev. 27,30) este o practică veche. Ea este prima dată amintită în Biblie atunci când Avraam îi dă zecime lui Melhisedec, împăratul şi preotul Salemului (Gen. 14,18-20; Evr. 7,1.2). Iacov I-a făgăduit Domnului că Îi va înapoia „a zecea parte” din tot ce urma să câştige în viitor (Gen. 28,22). Acum, Domnul hotărăşte cum să fie întrebuinţată zeciuiala lui Iacov şi o oferă pentru susţinerea întregii seminţii a lui Levi, inclusiv a familiilor preoţilor.

Chiar şi leviţii, care erau plătiţi din zecime, aduceau zecime, parte care îi revenea lui Aaron. Leviţii trebuiau să dea ca zecime partea cea mai bună din ceea ce au primit. Prin urmare, zecimea aceasta era folosită la întreţinerea preoţilor şi, în acelaşi timp, îi ajuta pe leviţi să recunoască faptul că sunt dependenţi de Dumnezeu şi că tot ce aveau primeau de la El. Şi ei trebuiau să-şi manifeste recunoştinţa prin restituirea „zecimii din zecime”. Dacă poporul avea nevoie să-şi amintească mereu de dependenţalui de Domnul, cu cât mai mult aveau nevoie leviţii de aceasta!

6. Ce trebuie să înţelegem cu privire la sfinţenia chemării preoţilor şi a leviţior? Numeri 18,32

În acest plan divin, fiecare avea locul lui, fiecare avea ceva de făcut. Preoţii şi leviţii aveau de îndeplinit îndatoririle lor sfinte în slujirea şi lucrarea din Sanctuar, în vreme ce poporul avea datoria lui, şi anume aceea de a aduce zecimea cu credincioşie. Zecimea era un dar mic în comparaţie cu ceea ce făceau leviţii şi preoţii pentru popor. Într-un anumit sens, cu toţii depindeau unii de alţii şi de Domnul.

Aducerea ca jertfă a unei vaci roşii, care să nu fi fost pusă niciodată la jug, este cel mai ciudat ritual din toate serviciile care aveau loc în Sanctuarul lui Israel.

7. Ce lecţii putem învăţa de aici? Numeri 19

Vaca adusă ca jertfă trebuia să fie roşie, un simbol al sângelui lui Hristos, cu siguranţă. Trebuia să fie fără cusur şi să nu fi fost pusă niciodată la jug – un alt simbol al lui Hristos, jertfa fără pată, adusă de bunăvoie pentru a îndeplini lucrarea de ispăşire. El nu a purtat niciun jug, fiindcă era independent de orice lege şi deasupra ei. Vaca roşie pentru jertfă era dusă şi junghiată în afara taberei. La fel, Hristos a suferit dincolo de porţile Ierusalimului (Evr. 13,12), întrucât Golgota se afla în afara zidurilor cetăţii. Aceasta trebuia să arate că El nu a murit numai pentru evrei, ci pentru toată omenirea (Rom. 5,12-20). El declară înaintea lumii căzute că a venit ca să fie Răscumpărătorul ei şi îi îndeamnă pe oameni să primească mântuirea pe care le-o oferă.

După junghierea vacii roşii, preotul, îmbrăcat în haine albe curate, lua cu degetul din sângele care curgea din trupul vacii şi stropea cu el Cortul întâlnirii de şapte ori. Tot la fel, Hristos, în neprihănirea Sa fără pată, după ce Şi-a vărsat sângele preţios, a intrat în Sanctuarul ceresc ca să slujească în favoarea păcătosului. Acolo, sângele Său face împăcare între Dumnezeu şi omenire (vezi Evr. 10,21-23).

Trupul vacii era ars complet, lucru care însemna că este o jertfă completă şi cuprinzătoare. După aceea, cenuşa era strânsă de „un om curat” şi era dusă într-un loc curat din afara taberei. Când avea loc ceremonialul de curăţire, cenuşa era pusă într-un vas şi se turna peste ea apă de izvor. Persoana aceea curată lua isop, îl muia în apă şi apoi stropea atât cortul în care murise cineva, oamenii care locuiau acolo cât şi obiectele din cort. Ceremonialul acesta de curăţire era repetat de câteva ori pentru
a fi complet şi avea rol de curăţire de păcat.

Apa de curăţire, cu care erau stropiţi cei necuraţi, simboliza sângele lui Hristos care a fost vărsat ca să ne cureţe de necurăţiile sufletului. Stropirea repetată ne arată desăvârşirea lucrării care trebuie îndeplinită pentru păcătosul pocăit. El trebuie să consacre tot ce are. Sufletul lui trebuie spălat şi curăţit, dar, totodată, el trebuie să caute curăţia şi sfinţenia în toate aspectele existenţei lui.

Analizează-ţi viaţa. Ce lucruri trebuie supuse procesului de curăţire? La care din ele nu vrei să renunţi şi din ce motiv?

„Planul lui Dumnezeu cu privire la sistemul zecimii este frumos în simplitatea şi în echitatea lui. Toţi pot să-l urmeze cu încredere şi curaj, deoa rece originea lui este divină. În el sunt combinate simplitatea şi utilitatea şi nu este nevoie să fii foarte învăţat pentru a-l înţelege şi a-l aplica. Toţi pot simţi că sunt în stare să ia parte la progresul lucrării preţioase de salvare a sufletelor. Fiecare bărbat, femeie sau tânăr poate să devină un trezorier pentru Domnul şi un contribuabil care împlineşte cererile adresate trezoreriei…

Prin acest sistem sunt aduse la îndeplinire scopuri mari. Dacă toţi credincioşii l-ar accepta, fiecare ar deveni un ispravnic vigilent şi credincios pentru Dumnezeu şi nu ar mai fi nicio lipsă de mijloace financiare pentru a duce mai departe marea lucrare de vestire a ultimei solii de avertizare a lumii.” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei (ediţia 2004), pag. 166.

Întrebări pentru discuţie

1. Care sunt lucrurile legate de zecime care se discută în biserica de azi? De ce este zecimea atât de importantă, nu numai pentru buna funcţionare a bisericii, ci şi pentru bunăstarea spirituală a dăruitorului?

2. Recapitulează secţiunea de joi a studiului. Ce ne transmite ea despre moartea şi lucrarea Domnului Hristos pentru noi şi despre nevoia noastră de a fi curăţiţi de păcat? Ce a făcut El ca să ne ajute să biruim păcatul?

3. Gândeşte-te la casa în care locuieşti. Ce lucruri au nevoie să fie curăţite sau îndepărtate? Ce lucruri o întinează – anumite cărţi, DVD-uri, reviste sau ce altceva? De ce trebuie să scapi de ele?

4. Cum putem să-i ajutăm pe ceilalţi, în special pe tinerii din biserica noastră, să-şi folosească talentele în slujba Domnului? Altfel spus, cum putem să-i îndreptăm în direcţia cea bună, ca să-şi întrebuinţeze darurile în scopuri bune? De ce suntem datori să-i ajutăm?

Rezumat: Din cauza răzvrătirii lui Core şi din cauza dorinţei lui de a fi preot, Dumnezeu i-a arătat lui Moise ce distincţie trebuia să se facă între preoţi şi leviţi. Preoţia era un dar de la Dumnezeu; leviţii erau un dar pentru preoţime. Atât preoţii, cât şi leviţii erau susţinuţi prin intermediul planului zecimii. Prin cenuşa de la vaca roşie, amestecată cu apă, Domnul a oferit un ritual special de curăţire, care ilustra modul în care harul lui Dumnezeu îl curăţeşte pe om de necurăţia păcatului.