Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

De la cârtiri la apostazie

STUDIUL 5 » 24-30 OCTOMBRIE 2009
„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume.” (Filipeni 2,14.15)

Când stâlpul de nor s-a ridicat de deasupra Cortului întâlnirii, la Sinai, şi când preoţii au pornit după chivot, Moise a spus: „Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!” (Num. 10,35). Era ca un strigăt de biruinţă, la care marile oştiri ale lui Israel porneau la drum cu bucurie. În sfârşit, mergeau spre Ţara Făgăduinţei!

Imaginează-ţi cum ar fi dacă prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru ar fi vizibilă! Am tinde să credem că, având un semn atât de clar şi de indiscutabil, israeliţii erau cu mult mai dispuşi şi mai dornici să asculte de poruncile Sale, în călătoria lor spre împlinirea făgăduinţei date strămoşilor lor cu mult timp în urmă.

Desigur că nu aşa stau lucrurile, nici chiar în cazul poporului lui Dumnezeu. Săptămâna aceasta, vom studia despre dificultăţile israeliţilor şi despre îndoiala, necredinţa şi nerecunoştinţa lor. În timpul studiului, să nu uităm să aplicăm aceste învăţături la noi, aşteptătorii împlinirii unei făgăduinţe şi mai mari (Evr. 11,40).

1. Citeşte Numeri 11 şi pune-ţi următoarele întrebări:

Ce îmi spune acest incident despre cât de important este să ne aducem aminte de felul în care ne-a condus Domnul în trecut?
Cum îmi explic reacţia Domnului faţă de ei? Ce pot învăţa din acest pasaj despre stăpânirea poftelor?

Literal, textul ebraic îi numeşte pe aceşti oameni nemulţumiţi „cârtitorii de rău”. Ne putem imagina cu privire la ce fel de „rele” se plângeau. Probabil că aveau impresia că Dumnezeu i-a condus într-o capcană a morţii, în pustie, şi nu în ţara făgăduită, unde „curgea lapte şi miere”. După atâtea minuni pe care le-au văzut în Egipt şi la trecerea Mării Roşii, cârtirile lor însemnau răzvrătire. Influenţa lor putea fi molipsitoare şi dăunătoare pentru poporul nou format. Iar focul venit de la Domnul a mistuit „o parte din marginea taberei” (vers. 1). Focul s-a stins numai la mijlocirea lui Moise.

Poporul nu avea niciun motiv întemeiat să se plângă de hrană. Mana putea fi gătită în mai multe feluri: putea fi măcinată cu râşniţa sau pisată în piuă şi putea fi coaptă sau fiartă (Ex. 16,23; Num. 11,8). Fără îndoială că Dumnezeu, care a creat atât de multe bunătăţi pentru toţi oamenii, nu avea să-i lase pe copiii Săi să mănânce ceva cu gust neplăcut. Mai mult, ei aveau lapte de capră, de oaie şi de vacă. Lăsau laptele să se prindă şi puteau face unt (Deut. 32,14). Cât priveşte carnea, diferitele tipuri de jertfe de mulţumire – jertfele aduse pentru împlinirea unei juruinţe, jertfele aduse ca dar de bunăvoie, jertfele de mulţumire – se încheiau cu o masă comună, în care preotul, leviţii invitaţi, cel care aducea darul, familia şi slujitorii lui, mâncau împreună. Este limpede că nu duceau lipsă de mâncare.

Există o maximă: „Ai grijă ce ceri şi pentru ce te rogi, că s-ar putea să primeşti.” Ce înseamnă aceasta şi ce putem învăţa de aici?

Când israeliţii s-au întors atât de repede la idolatrie şi s-au închinat înaintea viţelului de aur, Moise a stăruit înaintea lui Dumnezeu ca să-i ierte, spunând: „dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Ex. 32,32)

2. Cum a reacţionat Moise, când i-a auzit şi i-a văzut „plângând” pe fiecare la cortul lui şi strigând: „Cine ne va da carne să mâncăm?” De ce a fost neîntemeiată atitudinea lui? În ce aspecte putem observa firea omenească slabă a acestui mare om al lui Dumnezeu? Num. 11,4.10-15

3. Citeşte Numeri 11,21-23. În ce aspecte din acest pasaj putem observa din nou firea omenească slabă a lui Moise?

În ciuda greşelilor lui şi în ciuda lipsei lui de încredere, Domnul l-a sprijinit să ducă povara care îl apăsa, prin numirea a şaptezeci de bătrâni care să-l ajute (vers. 16, 17). Experienţa celor şaptezeci de bătrâni a fost semănătoare cu experienţa pe care au avut-o ucenicii Domnului Hristos în Ziua Cincizecimii, când S-a coborât Duhul Sfânt peste ei, cu singura deosebire că ucenicii nu au „prorocit”. Cei şaptezeci de bătrâni au fost onoraţi de Dumnezeu înaintea întregului popor prin darul prorociei.

„Ei n-ar fi fost niciodată aleşi, dacă Moise ar fi dovedit o credinţă corespunzătoare în semnele primite cu privire la puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Dar Moise a amplificat prea mult poverile şi lucrarea, aproape pierzând din vedere faptul că el nu era decât instrumentul prin care Dumnezeu lucrase. El nu era îndreptăţit nici în cea mai mică măsură să-şi îngăduie un spirit de cârtire, care era blestemul lui Israel.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 385. Citeşte cu atenţie Numeri 11,20: „pentru că n-aţi ascultat de Domnul, care este în mijlocul vostru [„L-aţi respins” – versiunea NIV]”. Prin urmare, a-L respinge pe Domnul nu înseamnă a apostazia complet, a nega existenţa lui Dumnezeu sau a ţi se şterge numele din registrul bisericii. Ce putem învăţa din acest incident despre cât de uşor ne putem înşela cu privire la relaţia personală cu Dumnezeu?

În timpul plăgilor din Egipt, Sefora, soţia lui Moise, a locuit împreună cu cei doi fii ai ei acasă la tatăl ei, „preotul Madianului”. Când Israel şi-a aşezat tabăra la Sinai, Ietro i-a adus pe Sefora şi pe cei doi băieţi la Moise. Sefora a observat că soţul ei arăta foarte obosit şi i-a spus lui Ietro. Acesta a observat mai îndeaproape metoda administrativă folosită de Moise şi i-a propus să îşi reorganizeze activitatea prin numirea unor căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci şi peste zece. El l-a sfătuit ca aceştia să se ocupe de cazurile mai puţin însemnate, iar Moise să se ocupe doar de cazurile grele. Moise a fost de acord şi au fost aleşi oameni care „judecau poporul în tot timpul” (Ex. 18,13-26). Acest lucru avea să stârnească gelozie şi invidie în sufletul Mariei şi al lui Aaron.

4. Ce trăsături rele de caracter manifestă Maria şi Aaron? Compară păcatul lor cu atitudinea şi caracterul lui Moise. Ce ne spune Biblia despre felul în care priveşte Dumnezeu atitudinea lor greşită? Numeri 12

În original, verbul „au vorbit” (vers. 1) [„au început să vorbească” – NIV] este la feminin singular, arătând că Maria a venit prima cu acuzaţia amintită în versetul 2. Ea era geloasă pe Sefora şi o învinovăţea că l-ar fi convins pe Moise să numească judecători, aşa cum îl sfătuise Ietro. Ea socotea că Sefora era etiopiană [„cuşită” – versiunea NIV], probabil din cauză că avea pielea de culoare închisă. De fapt, Sefora era madianită, o descendentă a lui Avraam, prin Madian, fiul născut acestuia de Chetura. Ea se închina Dumnezeului adevărat. Totodată, numele acesta de batjocură se datora faptului că o parte dintre familiile cuşiţilor locuiau printre madianiţi în partea de est a Muntelui Sinai şi la estul Golfului Aqaba din Arabia. Ea putea fi numită şi madianită, şi cuşită. La fel se întâmplă şi azi, spre exemplu, atunci când un om născut în ţara noastră, dar provenit dintr-o familie de germani, poate fi numit fie neamţ, fie român. Dar cel mai probabil este că numele de cuşit era folosit în mod calomnios.

În ciuda manifestărilor vizibile ale puterii lui Dumnezeu, Maria şi Aaron au adoptat o atitudine foarte greşită. Cercetează-ţi inima: La ce atitudini greşite trebuie să renunţi, ca să nu pierzi viaţa veşnică?

Se întâmpla probabil în luna septembrie; strugurii erau copţi, iar smochinii aduseseră al doilea rând de roade. Israeliţii călătoriseră aproximativ unsprezece zile ca să ajungă la Cades-Barnea, în apropiere de graniţa de sud a Canaanului. Ne putem închipui cu câtă bucurie şi voioşie au primit mulţimile vestea că se apropiau de împlinirea visurilor.

5. Citeşte Deuteronom 1,19-23. Ce greşeală s-a făcut aici?

6. Citeşte Numeri 13 şi răspunde la întrebările de mai jos:

Domnul a acceptat să îi lase să trimită iscoade, dar de ce era aceasta un compromis? Care au fost consecinţele?
Ce ne spune reacţia majorităţii israeliţilor despre adevăratul lor caracter, care nu se schimbase deşi ei văzuseră manifestările puterii divine?

Nu avem nicio îndoială că poporul s-a bucurat să audă că noua lor patrie era îmbelşugată. Israeliţii s-au minunat de ciorchinele imens de strugure, purtat de cele două iscoade. Era într-adevăr o ţară mult mai bună decât se aşteptau.

Dar au apărut problemele, aşa cum se întâmplă întotdeauna în lumea aceasta plină de păcat. Bineînţeles, Domnul ştia că ţara aceasta era locuită de păgâni. Însă evreii nu trebuiau oare să aibă încredere că El le va purta de grijă? Nu îi condusese El până acolo şi nu Se ocupase El personal de egipteni? Cu toate acestea, ei au uitat de puterea şi de făgăduinţele lui Dumnezeu şi au văzut numai piedicile care îi aşteptau. În ciuda argumentelor aduse de Caleb şi de Iosua, ei au ascultat de celelalte iscoade, care le-au umplut mintea cu previziuni sumbre.

Cum poţi să te deprinzi să ai încredere în Dumnezeu, în pofida piedicilor care par imposibil de trecut? Ce decizii poţi lua azi, ca să ai o atitudine corectă în situaţiile prin care vei trece în viitor?

7. Citeşte Numeri 14. Care este lecţia cea mai importantă şi mai impresionantă pe care o desprindem din această relatare? Ţi s-a întâmplat să faci ceva asemănător?

Printre cuvintele cele mai îngrozitoare pe care le-au rostit vreodată evreii, se numără şi acelea prin care îşi exprimau dorinţa de a-şi alege un conducător care să-i ducă înapoi în Egipt (vers. 3, 4). Egiptul era întruchiparea sclaviei, a robiei păcatului, a morţii, a înstrăinării de Dumnezeu. Israeliţii nu aveau nicio scuză ca să se poarte în felul acesta, după ce au fost martorii unei eliberări atât de uimitoare.

„Iscoadele necredincioase îi învinuiau în gura mare pe Caleb şi pe Iosua şi cineva a strigat că trebuie să fie omorâţi cu pietre. Gloata nebună a pus mâna pe pietre cu care să-i omoare pe bărbaţii aceştia credincioşi. S-au aruncat asupra lor cu ţipete de nebunie când, deodată, pietrele le-au căzut din mâini. Au amuţit şi au început să tremure de spaimă. Dumnezeu intervenise pentru a opri planurile lor ucigaşe. Slava prezenţei Sale, asemenea unei flăcări arzătoare, lumina cortul întâlnirii. […] nimeni n-a îndrăznit să se mai împotrivească.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi
(ediţia 1999), pag. 396.

8. Ce dovezi avem că Dumnezeu S-a purtat cu milă şi îndurare faţă de aceşti oameni care s-au răzvrătit în mod deschis împotriva Lui? Vers. 20

Să analizăm reacţia lor faţă de pedeapsa pe care au primit-o. După ce au respins ceea ce Dumnezeu dorea să facă pentru ei, israeliţii s-au hotărât să încerce să intre în Canaan prin forţele lor, lucru care a dus, bineînţeles, la dezastru. Dacă ei ar fi avut încredere în Dumnezeu, care făcuse deja foarte mult pentru ei, dezastrul acesta ar fi putut fi prevenit. Din nefericire, însă, aşa cum se întâmplă mereu cu păcatul, mulţi oameni nevinovaţi, care nu au participat la răzvrătire, au avut de suferit din cauza păcatelor altora.

Citeşte capitolele „De la Sinai la Cades” şi „Cele douăsprezece iscoade” din Patriarhi şi profeţi de Ellen G. White.

„Oamenii aceştia, după ce au pornit pe o cale rea, s-au ridicat cu încăpăţânare împotriva lui Iosua şi Caleb, împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu. Fiecare pas înainte îi făcea şi mai hotărâţi. Erau porniţi să descurajeze orice efort de a lua în stăpânire Canaanul. Ei au sucit adevărul pentru a sprijini influenţa lor dăunătoare. ’Este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei’, au zis ei. Acest raport nu era numai rău, ci şi mincinos. Nu se potrivea cu restul raportului. Iscoadele declaraseră că ţara era roditoare şi prosperă şi poporul de statură uriaşă, lucruri ce ar fi fost cu neputinţă, dacă climatul ar fi fost aşa de nesănătos, încât să se poată spune despre ţară că ’mănâncă pe locuitorii ei’. Dar atunci când îşi lasă inima în voia necredinţei, oamenii se aşază sub controlul lui Satana şi nimeni nu poate spune până unde îi poate duce el.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi (ediţia 1999), pag. 394.

Întrebări pentru discuţie

1. De ce este important să cultivăm în orice situaţie o atitudine de laudă şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu? Avem noi pentru ce să-I mulţumim, indiferent de împrejurările în care ne aflăm? De ce este important să medităm la motivele de mulţumire şi nu la nenorocirile care se abat asupra noastră? Cum ne ajută recunoştinţa şi lauda să avem o credinţă puternică?

2. Aţi observat cât de molipsitor este spiritul de critică şi de nemulţumire? Aţi observat cât de uşor adoptăm această atitudine? Ce ne spune acest lucru despre nevoia noastră de a avea grijă ce cuvinte rostim?

3. Atitudinea manifestată de evrei în această situaţie ni se pare imposibil de acceptat. Manifestăm noi în vreun fel (poate mai subtil!) aceeaşi atitudine, în timp ce aşteptăm revenirea Domnului Isus (care se pare că întârzie)?

Rezumat: Cele unsprezece zile de călătorie între Sinai şi Cades-Barnea, la graniţa Canaanului, au constituit pentru israeliţi perioada cea mai neplăcută pe care au petrecut-o în pustie. Strigătul poporului împotriva manei a fost atât de copleşitor, încât Moise L-a rugat pe Dumnezeu să-l lase să moară chiar acolo. Acuzaţia înverşunată adusă de Maria şi Aaron lui Moise, cu privire la poziţia lui de conducător, a fost o altă lovitură grea. Mai departe, după veştile rele aduse de iscoade, poporul a întrecut măsura, iar consecinţa a fost rătăcirea prin pustie timp de patruzeci de ani.

2009 Cartea Numeri. Un popor călător

Organizarea taberei
STUDIUL 1 » 26 SEPTEMBRIE - 2 OCTOMBRIE 2009
Pregătirea poporului
STUDIUL 2 » 3-9 OCTOMBRIE 2009
Închinare şi consacrare
STUDIUL 3 » 10-16 OCTOMBRIE 2009
Trâmbiţe, sânge, nor şi foc
STUDIUL 4 » 17-23 OCTOMBRIE 2009
De la cârtiri la apostazie
STUDIUL 5 » 24-30 OCTOMBRIE 2009
Pregătiri pentru intrarea în Canaan
STUDIUL 6 » 31 OCTOMBRIE – 6 NOIEMBRIE 2009
Lupta pentru putere
STUDIUL 7 » 7-13 NOIEMBRIE 2009
Preoţii şi leviţii
STUDIUL 8 » 14-20 NOIEMBRIE 2009
Păcatul lui Moise şi Aaron
STUDIUL 9 » 21-27 NOIEMBRIE 2009
„Nebunia” profetului
STUDIUL 10 » 28 NOIEMBRIE – 4 DECEMBRIE 2009
A doua generaţie: avertizări
STUDIUL 12 » 12-18 DECEMBRIE 2009
Cetăţile de scăpare
STUDIUL 13 » 19-25 DECEMBRIE 2009

Alte trimestre

2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011