Petru şi credincioşii dintre neamuri

STUDIUL 9 » 22 AUGUST - 28 AUGUST

Textul de memorat: „«Pocăiţi-vă», le-a zis Petru, «şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.»” (Faptele apostolilor 2:38,39)

Petru a fost primul apostol care a proclamat mântuirea neamurilor. El a continuat să asigure conducerea bisericii mai mulţi ani la rând după înfiinţarea ei şi chiar după ce Pavel a devenit misionarul neamurilor prin excelenţă. Petru şi Pavel au ajutat biserica primară şi conducerea ei (formată în majoritate din iudei) să înţeleagă universalitatea Marii Trimiteri.

Petru s-a ocupat de realizarea unităţii între credincioşi, unindu-i pe convertiţii dintre neamuri, care nu aveau cunoştinţe despre legile şi tradiţiile iudaice, cu convertiţii dintre iudei, care tindeau să transforme tradiţiile în adevăruri divine absolute. Ca toţi pionierii misionari, Petru a trebuit să facă distincţie între adevărurile divine absolute, neschimbătoare, şi tradiţiile religioase, relative, fără consecinţe majore în viaţa credinciosului, fie el iudeu sau păgân. Astfel, când s-a adunat laolaltă biserica din Ierusalim, el a fost acela care a declarat cu privire la neamuri că Dumnezeu „n-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă” (Faptele 15:9), contribuind astfel la soluţionarea problemelor care periclitau unitatea bisericii primare.

Petru la Cincizecime

Ultimele cuvinte rostite de Isus înainte de înălţare au fost de natură misionară: „Îmi Veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele 1:8). Ele repetă mandatul de a răspândi Evanghelia în toată lumea. După numai cincizeci de zile, lucrarea a început să capete contur, iar Petru a jucat un rol important.

1. Cum dovedeşte evenimentul relatat în Faptele 2:5-21 că Dumnezeu intenţiona ca Evanghelia să ajungă în toată lumea şi că rolul de a o proclama îl aveau iudeii?

Marea Trimitere şi-a găsit prima împlinire în Ziua Cincizecimii. Prima revărsare a Duhului Sfânt a avut ca ţintă evanghelizarea lumii şi a avut rezultate mari, dar a fost numai o anticipare a rezultatelor cu mult mai mari ce aveau să apară în anii următori.

Predica lui Petru a conţinut câteva idei care au rămas relevante până în zilele noastre:

Mai întâi, el a afirmat că profeţiile şi făgăduinţele din Vechiul Testament s-au împlinit în Hristos (Faptele 2:17-21), un adevăr dovedit prin minunile şi semnele puternice care au însoţit lucrarea Sa, dar şi prin moartea şi învierea Sa (Versetele 22-24).

În al doilea rând, a arătat că Isus a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu, iar acum El este Hristos (Mesia) şi Domn al tuturor (Versetele 33-36). În El, pot primi iertarea de păcate toţi aceia care se pocăiesc şi sunt botezaţi (Versetele 38, 39).

Îl vedem aici pe Petru exact aşa cum era: un ucenic activ şi vocal, care îşi apără credinţa în Isus, chemat de El să fie un conducător puternic al bisericii în zilele ei de început. Deşi mai puţin cosmopolit, eficient şi adaptabil la alte culturi şi religii decât era apostolul Pavel (Vezi Galateni 2:11-14), Petru a deschis calea Evangheliei spre aproximativ cincisprezece popoare în ziua în care le-a predicat iudeilor din diaspora aflaţi în Ierusalim. El s-a folosit astfel de o ocazie foarte importantă pentru a duce Vestea bună în Orientul Mijlociu de la data aceea.

Ce anume te împiedică să fii receptiv la călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum a fost Petru? Cum pot fi îndepărtate eventualele obstacole?

Convertirea lui Corneliu (1)

2. Citeşte Faptele 10:1-8,23-48. Ce învăţăm despre mântuire şi mărturie din istoria acestui om convertit dintre neamuri?

Convertirea lui Corneliu, un ofiţer din armata romană, a fost numită „Cincizecimea neamurilor”. Este o relatare esenţială în cartea Faptele apostolilor, deoarece răspunde la întrebarea care stârnea cele mai mari dezacorduri în biserica primară: Putea un om dintre neamuri să devină creştin fără ca mai întâi să devină iudeu?

Sediul armatei romane pentru toată Iudeea, inclusiv pentru Ierusalim, era Cezareea. Corneliu era probabil unul dintre cei şase centurioni aflaţi la conducerea celor şase sute de ostaşi din cohorta „Italiana” care îşi avea baza acolo. Numele indică descendenţa sa dintr-o ilustră familie de ofiţeri romani, din care făcuse parte şi comandantul care îl învinsese pe Hannibal, un general cartaginez care devastase Roma ani la rând. Corneliu era un om temător de Dumnezeu, care se bucura de părtăşia spirituală cu familia lui, care se ruga în mod regulat şi era generos cu nevoiaşii. Dumnezeu a auzit rugăciunile lui şi a trimis la el un înger cu un mesaj special.

„Crezând că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului, Corneliu Îl venera, recunoştea autoritatea Lui şi căuta sfatul Său în toate aspectele vieţii. Îi era credincios lui Iehova în viaţa de familie şi în îndatoririle de serviciu. Ridicase în casa lui un altar lui Dumnezeu, întrucât nu îndrăznea să-şi aducă la îndeplinire planurile sau să-şi poarte responsabilităţile fără ajutorul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 133

Observăm, de asemenea, reacţia lui Corneliu la întâlnirea cu Petru: s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat, un act care probabil că l-a şocat pe apostol. Înţelegem de aici că acest om, deşi era cucernic şi binecuvântat de Dumnezeu, avea încă multe adevăruri de învăţat, unele chiar elementare.

Ce calităţi ale lui Corneliu ar fi bine să urmărim să dezvoltăm şi noi în viaţa noastră spirituală?

Convertirea lui Corneliu (2)

„Atunci, Petru a început să vorbească şi a zis: «În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El” (Faptele 10:34,35). Deşi pentru noi cuvintele acestea nu par chiar atât de revoluţionare, faptul că ele au ieşit de pe buzele lui Petru este uluitor. Să nu uităm cine era Petru, de unde provenea el şi care erau atitudinile cu care încă se lupta (Vezi Galateni 2:11-16). Experienţa aceasta cu Corneliu l-a ajutat să înţeleagă că avea un comportament greşit şi să-şi facă o mai bună imagine despre intenţiile lui Dumnezeu cu privire la răspândirea Evangheliei.

3. Citeşte Faptele 11:14. De ce este nevoie ca Evanghelia să fie dusă şi unor oameni evlavioşi, aşa cum era Corneliu?

După cum am văzut, Corneliu era un „om temător de Dumnezeu” (Faptele 10:2), care mai avea multe de învăţat (ca noi toţi, de altfel). Faptul că postea, se ruga şi făcea multe milostenii era o dovadă a deschiderii inimii sale către Domnul şi, la timpul potrivit, Dumnezeu a intervenit în mod minunat în viaţa sa.

„Nici rugăciunea, nici milosteniile nu au în ele însele o virtute care să-l recomande pe păcătos înaintea lui Dumnezeu; numai harul lui Hristos, prin jertfa Sa ispăşitoare, poate înnoi inima şi poate face slujirea noastră plăcută înaintea lui Dumnezeu. Acest har a lucrat la inima lui Corneliu. Spiritul lui Hristos i-a vorbit sufletului; Isus îl atrăsese la El, iar el s-a supus acestei atracţii.” – Comentariile lui Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 6, p. 1059

O altă idee care merită reţinută este aceea că Dumnezeu nu a trimis îngerul la Corneliu cu scopul de a-i propovădui Evanghelia, ci pentru a-l pune în legătură cu Petru, apostolul care avea să-i vorbească despre Isus (Vezi Faptele 10:34-44). Avem aici un exemplu despre cum lucrează Dumnezeu prin oameni, pentru alţi oameni.

4. Ce lămuriri ne aduce Romani 2:14-16 cu privire la situaţia în care se afla Corneliu?

Viziunea primită de Petru

Petru şi-a schimbat atitudinea faţă de neamuri înainte să intre în contact cu Corneliu, schimbare de a cărei necesitate ceilalţi credincioşi iudei nu erau conştienţi (Vezi Faptele 10:44,45). Ce anume a produs această schimbare în Petru?

5. Citeşte Faptele 10:9-22 şi 11:1-10. De ce a fost nevoie ca Dumnezeu să-i dea lui Petru o asemenea viziune? Care a fost efectul?

Convertirea lui Corneliu şi rolul lui Petru, care a dat mărturie, au fost atât de importante pentru misiunea bisericii, încât Dumnezeu a comunicat în mod supranatural atât cu misionarul, cât şi cu cel care avea să-l cheme: a trimis un înger la Corneliu, iar lui Petru i-a dat o viziune.

De asemenea, să nu pierdem din vedere un detaliu: Petru a găzduit în Iope la un tăbăcar (Faptele 9:43; 10:6,32). Iudeii aveau repulsie faţă de tăbăcari, deoarece aceştia se atingeau de animale moarte şi excreţii de animale în procesul de prelucrare a pieilor.

Înainte de a avea viziunea, unele dintre atitudinile lui Petru erau contrare Evangheliei. Atât el, cât şi familia lui Corneliu aveau nevoie să renunţe la o parte din bagajul lor cultural. Toţi oamenii, reprezentaţi în viziunea lui Petru de „tot felul de dobitoace [animale]”, sunt copiii lui Dumnezeu.

Chemarea lui Petru de a-i da mărturie lui Corneliu ne lasă să înţelegem că, deşi toţi oamenii sunt acceptaţi de Dumnezeu, nu toate religiile sunt acceptate. Corneliu era deja un om pios, ca aproape orice om din societatea antică. Ca soldat, era probabil familiarizat cu închinarea la zeul războiului, iar ca ofiţer, participase probabil la închinarea adusă împăratului ca zeu. Dar aceste lucruri nu erau acceptate de Dumnezeu.

Avem aici o lecţie pentru aceia care se apropie de religiile necreştine, pornind de la premisa egalităţii acestora cu creştinismul. Atitudinea lor, chiar dacă în unele cazuri este motivată de intenţii bune, duce la diluarea unicităţii şi scopului adevărurilor biblice.

Cum arătăm respect faţă de oamenii cu a căror credinţă nu suntem de acord?

Hotărârea de la Ierusalim

Succesul iniţial al misiunii pentru neamuri a ridicat în biserica primară problema convertirii lor la credinţa în Isus, o credinţă care i-a „altoit” la credinţa biblică (Romani 11:17). Întotdeauna apar tensiuni când oamenii din alte religii şi culturi se alătură unei biserici cu principii solide. În acest caz, creştinii iudei, cu marele lor respect faţă de cerinţele legilor şi ritualurilor din Vechiul Testament, au presupus că noii convertiţi dintre neevrei aveau să accepte şi să dea ascultare acestor legi şi ritualuri. Cea mai mare problemă era circumcizia, semnul fundamental al intrării în comunitatea iudaică pentru bărbaţi, un simbol al conformării faţă de toate cerinţele iudaismului. Era necesar să li se impună acestor convertiţi la creştinism circumcizia? Unii creştini din Iudeea îşi susţineau această convingere într-un limbaj teologic ferm: pentru ei, circumcizia era esenţială pentru mântuire.

6. Cum a clarificat Adunarea Bisericii de la Ierusalim această problemă importantă? Faptele apostolilor 15:23-29

Conciliul de la Ierusalim nu s-a ocupat în mod exclusiv de problema circumciziei, ci de o serie întreagă de practici culturale pe care Evanghelia nu le cerea de la convertiţii ei. Hotărârea Adunării (versetele 23-29) a oferit o platformă comună pe care creştinii iudei şi cei dintre neamuri puteau coexista în bună înţelegere. Valorile fundamentale ale iudeilor erau respectate, iar neamurilor li se îngăduia să evite circumcizia. A fost o decizie atât de ordin practic, cât şi teologic. Ea este pentru biserică un model de tratare a problemelor înainte ca discordia să capete proporţii. Misionarii cu experienţă învăţă să identifice principiile fundamentale ale credinţei creştine şi să pună accentul pe ele, fără să se cramponeze de lucruri neesenţiale pentru credinţă.

Ce lecţii desprinse din această relatare pot ajuta biserica de astăzi în rezolvarea chestiunilor controversate?

Studiu suplimentar

Citeşte Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolul „Iudei şi neamuri”, p. 188-200.

Întrebări recapitulative

1. De ce nu un alt apostol, ci Petru a fost primul chemat să interacţioneze cu neamurile în privinţa predicării Evangheliei?

2. Care era planul lui Dumnezeu cu privire la neamuri şi ce rol ar fi trebuit să joace iudeii în acest plan? Se poate vorbi şi în prezent despre un scenariu asemănător (un plan pentru lume şi o categorie de credincioşi în rolul principal)? Argumentează-ţi opinia!

3. Ce învăţăm despre Dumnezeu din istoria convertirii lui Corneliu? De ce este nevoie ca Evanghelia să fie dusă şi unor oameni evlavioşi, aşa cum era acest ofiţer roman?

4. De ce îngerul trimis la Corneliu nu i-a vorbit acestuia despre Isus, ci l-a pus în legătură cu Petru? Ce lecţie învăţăm de aici cu privire la metodele lui Dumnezeu în vestirea Evangheliei? De ce ne trimite pe noi, oamenii, şi nu o face prin îngeri?

5. De ce a fost nevoie ca Dumnezeu să-i dea lui Petru viziunea cu animalele (Fapte 10:9-20) înainte de a-l trimite acasă la Corneliu? Ce atitudini şi mentalităţi avem nevoie să depăşim la rândul nostru, pentru a putea intra în contact cu cei pe care îi considerăm diferiţi?

6. De ce folosesc unii creştini viziunea dată lui Petru ca argument pentru a mânca orice fel de carne (şi de la animalele necurate)? Ce ne spune aceasta despre atenţia şi consecvenţa cu care trebuie să interpretăm Scriptura?

7. Meditează asupra pasajului din Romani 2:14-16. Cum ar trebui să ne raportăm la această idee, din perspectiva misiunii? Altfel spus, dacă cei care nu cunosc legea scrisă o au în inimile lor, de ce mai este nevoie să le vestim Evanghelia?

8. Care erau problemele apărute odată cu convertirile tot mai numeroase dintre neamuri şi cum a clarificat Adunarea Bisericii de la Ierusalim aceste probleme? Ce lecţii desprindem de aici pentru problemele cu care ne confruntăm în prezent?

9. Cum putem face diferenţa între principiile fundamentale ale credinţei creştine şi chestiunile minore, neesenţiale?