Misionarul neprevăzut

STUDIUL 3 » 11 IULIE - 17 IULIE

Textul de memorat: „Şi mulţi leproşi erau în Israel pe vremea prorocului Elisei, şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţit, afară de Naaman Sirianul.” (Luca 4:27)

Cărţile 1 şi 2 Împăraţi, care conţin istoria celor două regate în care s-a divizat Israelul de la anul 970 î.Hr. aproximativ şi până în 560 î.Hr., consemnează evenimentele emoţionante şi dramatice ale profundelor transformări politice cunoscute de poporul lui Dumnezeu. Aici găsim istoria lui Ilie şi a lui Elisei, doi profeţi ai lui Dumnezeu, oameni cutezători, ale căror experienţe au captivat imaginaţia celor mici şi mari din toate generaţiile.

La fel de interesantă este şi similaritatea dintre lucrarea lui Elisei şi cea a lui Isus. Ambii au înviat oameni care muriseră, au vindecat leproşi şi au hrănit mulţi oameni flămânzi din cantităţi mici de hrană.

Studiul din această săptămână se ocupă de una dintre aceste minuni: vindecarea lui Naaman, un om bogat, puternic şi un idolatru foarte mândru, care, în marea sa nevoie, a experimentat puterea Dumnezeului celui viu, în primul rând datorită mărturiei cuiva la care nu ne-am fi aşteptat să fie misionar.

Dintre multele adevăruri spirituale pe care le găsim în această relatare, reţinem modelul de mărturie transculturală, în pofida tensiunii şi rivalităţii dintre două naţiuni. De asemenea, în această istorisire putem vedea un exemplu despre cum funcţionează planul de mântuire.

Avea totul, dar…

1. Care erau prestigiul şi realizările de care se bucura Naaman? Ce anume umbrea totul în viaţa lui? 2 Împăraţi 5:1

Versetul acesta conţine mai multe caracteristici sau titluri care îl plasează pe Naaman în eşalonul superior al societăţii siriene. El avea o mare influenţă asupra împăratului Siriei, se bucura de multă stimă din partea acestuia şi era mâna lui dreaptă în problemele militare şi religioase (versetul 18). De asemenea, era extrem de bogat (versetul 5). În versetul 1 apare însă şi un mare „dar…”. Toată puterea, onoarea şi vitejia lui îşi pierdeau strălucirea în faţa celei mai temute boli din timpurile acelea: lepra. Boala aceasta arunca o umbră dureroasă asupra a tot ce realizase. Însă tot ea l-a adus în contact cu profetul lui Dumnezeu, contact în urma căruia a început să I se închine adevăratului Dumnezeu.

2. Ce situaţii asemănătoare cu a lui Naaman găsim în Marcu 1:40-45; 2:1-12; Luca 8:41-56? În afară de vindecare, care este numitorul comun al acestor relatări?

Tulburările, tragediile şi tranziţiile vieţii îi pot face pe oameni mai receptivi la adevărul spiritual şi îi pot determina să Îl caute pe Dumnezeu. Problemele de ordin fizic, psihic, politic sau de altă natură pot deschide inimile oamenilor faţă de Divinitate. Pierderile personale, catastrofele naţionale şi războaiele sunt motivatori importanţi, care îi determină pe mulţi să apeleze la o putere superioară lor. Biserica este de multă vreme conştientă de faptul că numărul celor care se întorc la Dumnezeu tinde să fie mai mare în zonele în care oamenii sunt loviţi de o suferinţă personală sau colectivă.

Pe de-o parte, Naaman părea să aibă totul; pe de alta, era un om zdrobit, fără speranţă. În ce situaţii asemănătoare ne găsim şi noi? Cum putem învăţa să rămânem lângă Dumnezeu atât în bucurie, cât şi în necaz?

Un martor neaşteptat

3. Citeşte 2 Împăraţi 5:1-7. De ce ar fi ascultat sirienii ce spunea o fetiţă sclavă? Ce presupunea acest lucru?

Biblia nu ne dă niciun detaliu despre cum s-a purtat această copilă, dar este clar că a fost ceva la ea care a atras atenţia familiei. Pe baza spuselor acestei copile sclave care slujea în casa lui, un conducător militar bogat şi puternic se duce la împărat, îi spune ce a aflat de la ea şi obţine permisiunea de a pleca. Dar nu pleacă oricum, ci încărcat cu daruri pentru profet. Este clar că s-a petrecut ceva mai mult decât este consemnat în acest pasaj. Instrumentul prin care Dumnezeu a sădit cunoaşterea despre El în rândurile elitei siriene a fost o sclavă evreică, o fetiţă anonimă, smulsă cu cruzime din sânul familiei ei de o ceată de jefuitori sirieni. Fetiţa aceasta însă nu s-a lăsat copleşită de cruzimea şi de lipsa de sens a acestui act, nici de viaţa ei de sclavă, ci a vorbit despre credinţa ei neclintită în puterea lui Dumnezeu de a schimba viaţa, putere care atunci lucra prin Elisei în Samaria (versetul 3). La fel ca Daniel şi prietenii lui din Babilon, ea a reuşit să transforme vicisitudinea într-un mijloc de a-I da slavă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a transformat captivitatea ei într-o ocazie de împărtăşire a credinţei. Ellen G. White scrie că „purtarea servitoarei captive, modul în care s-a purtat în acea casă păgână, este o mărturie puternică despre puterea educaţiei timpurii din familie.” – Profeţi şi regi, p. 245

4. Citeşte 2 Împăraţi 5:6,7. Ce se poate deduce despre boala lui Naaman, din felul cum a reacţionat împăratul lui Israel?

Un alt lucru care ne frapează este reacţia împăratului lui Israel la primirea scrisorii: Sunt eu Dumnezeu? Pot eu să vindec un om de lepră? Cuvintele lui arată cât de temută era această boală şi că numai o minune putea scăpa pe cineva de lepră. Scrisoarea sugera cumva că el ar fi trebuit să se ocupe de vindecarea lui Naaman. Conştient că nu avea nicio putere în acest sens, singurul gând care i-a trecut prin minte era că împăratul Siriei căuta un nou motiv de ceartă.

Ce ne spune istoria copilei din casa lui Naaman despre modul în care credinţa noastră, stilul nostru de viaţă şi acţiunile noastre îi pot atrage pe oameni la noi, la adevărurile care ne-au fost încredinţate şi la Dumnezeu?

Profetul Elisei

Lucrarea profetului Elisei în secolul IX î.Hr. ajunge până la noi sub forma a optsprezece episoade care acoperă o perioadă de peste cincizeci de ani. Elisei a activat în principal în calitate de conducător al şcolii profeţilor, iar lucrarea sa a fost în mare parte publică. Ea a inclus semne şi minuni atât la nivel personal, cât şi naţional. Sfatul şi ajutorul profetului Elisei erau căutate atât de regi, cât şi de oamenii de rând.

5. Citeşte 2 Împăraţi 2:1-15. În ce a constat chemarea lui Elisei şi de ce a cerut el o îndoită măsură din duhul lui Ilie?

Fără îndoială că Elisei a fost chemat de Dumnezeu; el a avut câteva experienţe extraordinare care trebuie să-i fi confirmat această chemare. Mai mult chiar, el a cerut „o îndoită măsură” din Duhul Sfânt, fapt care ne arată că era conştient de nevoia sa după puterea divină, singura care îl putea ajuta să-şi împlinească lucrarea. Acest om al lui Dumnezeu a înţeles un lucru pe care Isus avea să-l sublinieze mai târziu: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Este o lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim toţi, indiferent de poziţia pe care o ocupăm în lucrarea Domnului.

6. Ce spune textul din 2 Împăraţi 5:8 despre concepţia pe care o avea Elisei cu privire la chemarea sa?

După cum putem vedea din istoria chemării lui Elisei, este evident că puterea pe care a cerut-o i-a fost dată. Totuşi el a demonstrat că avea o concepţie sănătoasă şi onestă despre rolul şi chemarea sa când i-a spus împăratului: Lasă-l pe Naaman să ştie „că este un proroc în Israel”! (2 Împăraţi 5:8).

La fel de interesantă trebuie să fi fost şi scena venirii acestui comandant de armată cu alaiul lui, când s-au arătat în toată măreţia lor la poarta casei lui Elisei, o casă probabil mică şi modestă în comparaţie cu luxul de care se bucura Naaman. Totuşi Elisei nu a părut deloc intimidat de Naaman şi de suita lui. De altfel, nici măcar nu a ieşit din casă pentru a-i întâmpina, ci a trimis la ei un sol pentru a-i da o comandă acestui comandant! Singura răsplată pentru lunga călătorie de la Damasc până acolo a fost o directivă care i s-a părut absurdă: să se ducă la Iordan şi să se scalde în el! Îi fusese dată totuşi o promisiune: „Vei fi curat” (versetul 10). Fără îndoială, mândria acestui om important a fost rănită serios. Dar poate că tocmai aceasta fusese intenţia!

Vindecarea lui Naaman

7. Citeşte 2 Împăraţi 5:11-14. Ce aflăm aici despre Naaman? Ce lecţii avea nevoie să înveţe Naaman? Cum putem să ni le însuşim şi noi?

Dacă profetul Elisei l-ar fi întâmpinat personal pe înaltul său oaspete şi dacă ar fi folosit gesturi însoţite de formule magice şi de alte ritualuri atât de obişnuite în religiile păgâne, Naaman nu ar fi ezitat deloc. Modul în care a fost primit l-a făcut să se simtă insultat din două motive: nu numai că profetul nu a ieşit din casă pentru a-l întâmpina personal, ci l-a trimis la râul Iordan să fie vindecat de lepră.

În ce priveşte protocolul, Naaman avea dreptate. Elisei ar fi trebuit să iasă din casă şi să-l salute. Iar râurile din Damasc erau fără îndoială mai bune, din moment ce apele lor erau mai curate decât ale noroiosului Iordan. Cu toate acestea, prin Elisei, Dumnezeu îl trimitea pe Naaman la Iordan, un râu din Israel. Întregul proces de vindecare era menit să demonstreze, înainte de toate, că exista în Israel un profet al Dumnezeului adevărat şi, în al doilea rând, că Dumnezeu răsplăteşte ascultarea din credinţă.

8. Revizuieşte întreaga istorie a vindecării lui Naaman. Peste ce situaţii „inacceptabile” a trebuit să treacă pentru a fi vindecat?

Naaman a fost convins de slujitorii lui să se supună acestui nou „comandant” divin şi măcar să facă o încercare. S-a lăsat înduplecat de argumentul lor că, dacă tratamentul recomandat ar fi fost complicat, l-ar fi urmat. Cu siguranţă că i-a fost greu să-şi înghită mândria şi să asculte de fetiţa sclavă, apoi de profetul străin care nu i-a arătat nicio urmă de respect şi, în final, de propriii servitori. Nevoia de vindecare îl adusese însă în pragul disperării.

Condiţiile iniţiale pentru vindecarea lui au fost credinţa şi supunerea. Imediat ce şi-a învins orgoliul şi s-a conformat voinţei exprimate a lui Dumnezeu, cufundându-se de şapte ori în Iordan, a fost vindecat.

Peste ce fel de situaţii „inacceptabile” suntem chemaţi şi noi să trecem uneori? Cât de dispuşi suntem să ascultăm sfaturile sau sugestiile unor persoane cărora, de obicei, nu le dăm ascultare?

Un nou credincios

9. De ce s-a întors Naaman la Elisei după ce a fost vindecat? Ce dovedesc cuvintele lui cu privire la ceea ce credea acum? 2 Împăraţi 5:15

După vindecare, Naaman ar fi putut să plece de la Iordan direct la Damasc. A dorit totuşi să-şi exprime mulţumirea şi s-a întors la profet. De data aceasta, l-a cunoscut pe Elisei în persoană. Mărturisirea că Dumnezeul lui Israel este suveran în lume este tema principală a Bibliei. Cuvintele acestea, rostite de un păgân, constituie una dintre ideile principale ale revelaţiei Vechiului Testament. Convertirea lui Naaman a arătat că noua sa experienţă trebuia legată de Dumnezeul lui Israel. Profetul era israelit, râul era cel mai important din Israel, iar numărul şapte făcea trimitere clară la Dumnezeul creator.

10.Ce mesaj implicit i-a transmis Elisei lui Naaman prin refuzul de a primi daruri de la el? 2 Împăraţi 5:16; vezi şi Romani 3:24.

Experienţa lui Naaman este o ilustrare a modului în care funcţionează credinţa adevărată: Naaman a primit ceva ce nu ar fi putut obţine prin eforturile personale. Refuzul lui Elisei de a primi darurile sale i-a arătat că mântuirea nu poate fi câştigată sau cumpărată, ci este în întregime un dar al harului lui Dumnezeu. În acelaşi timp însă, dorinţa lui de a-i oferi ceva lui Elisei ilustrează răspunsul credinţei, un răspuns venit din recunoştinţa pentru lucrul primit. Elisei a refuzat darul, urmând exemplul lui Avraam care a nu a luat răsplata pentru ajutorul oferit împăraţilor păgâni, pentru ca nimeni să nu poată spune: „Am îmbogăţit pe Avram” (Geneza 14:23). Elisei a ştiut că, dacă ar fi acceptat darul, lecţia transmisă lui Naaman nu ar mai fi avut acelaşi impact. Vindecarea era lucrarea lui Dumnezeu şi era în întregime un act al harului.

„Gândul acesta să fie pe deplin stabilit în mintea fiecăruia: Dacă Îl acceptăm pe Hristos ca Răscumpărător, trebuie să-L acceptăm şi în calitate de Conducător. Nu putem avea asigurarea şi încrederea desăvârşită în Hristos ca Mântuitor al nostru până nu Îl recunoaştem ca Împărat al nostru şi până nu ascultăm de poruncile Sale. Aşa ne dovedim devotamentul faţă de Dumnezeu. Atunci, credinţa noastră se va vedea că este veritabilă, fiindcă este o credinţă activă. Ea lucrează prin dragoste.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, p. 16

Ce dovezi ale iubirii pentru Dumnezeu se pot observa în viaţa ta?

Studiu suplimentar

„La câteva secole după întoarcerea lui Naaman în casa lui din Siria, vindecat la trup şi convertit în spirit, credinţa lui minunată a fost amintită şi recomandată de Mântuitorul drept lecţie practică pentru toţi aceia care pretind că Îi slujesc lui Dumnezeu. «Mulţi leproşi erau în Israel pe vremea prorocului Elisei”, a declarat Mântuitorul, „şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţit, în afară de Naaman Sirianul» (Luca 4:27). Dumnezeu i-a trecut cu vederea pe numeroşii leproşi din Israel, deoarece necredinţa lor le-a închis uşa binelui. Un nobil păgân care fusese fidel convingerilor sale privitoare la ce e bine şi care a simţit că avea nevoie de ajutor, a fost în ochii lui Dumnezeu mai vrednic de binecuvântarea Sa decât cei loviţi din Israel care şi-au desconsiderat şi dispreţuit privilegiile primite de la Dumnezeu. El lucrează pentru aceia care apreciază favorurile Sale şi care răspund luminii oferite lor din cer.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 252-253

Întrebări recapitulative

1. Ce rol a jucat suferinţa în procesul convertirii lui Naaman la credinţa adevărată? Cum ar trebui, aşadar, să privim suferinţa, necazurile, perioadele de restrişte din viaţa noastră?

2. Cum se explică faptul că sirienii (Naaman, soţia lui, slujitorii lui, împăratul Siriei) au ascultat şi au crezut spusele unei fetiţe evreice, care slujea ca sclavă? Ce lecţii învăţăm de aici despre mărturia tăcută pe care le-o dăm altora cu privire la credinţa noastră?

3. În ce a constat chemarea lui Elisei şi de ce a cerut el o îndoită măsură din duhul lui Ilie?

4. Ce lecţii avea nevoie să înveţe Naaman din interacţiunea cu Elisei? Noi cum ni le putem însuşi?

5. Prin ce situaţii greu de acceptat a trebuit să treacă Naaman pentru a fi vindecat? Prin ce situaţii asemănătoare suntem chemaţi şi noi să trecem uneori? De ce?

6. Ce ne face să credem că Naaman a început să I se închine Dumnezeului lui Israel? Cum se explică cerinţa sa şi răspunsul dat de Elisei? (vezi 2 Împăraţi 5:18,19)

7. Ce a dorit Elisei să-i transmită lui Naaman refuzându-i darurile?