Evanghelia în toată lumea

STUDIUL 13 » 19 SEPTEMBRIE - 25 SEPTEMBRIE

Textul de memorat: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14)

Domnul lucrează prin oameni pentru a duce Evanghelia la alţi oameni. Totuşi, de-a lungul secolelor, milioane de oameni au murit fără să afle despre planul de mântuire. Realitatea este că majoritatea celor care au locuit la un moment dat pe pământ nu au auzit despre istoria mântuirii şi nici nu au aflat despre Vestea bună a harului lui Dumnezeu, aşa cum a fost el descoperit prin Isus Hristos. Aceasta ne conduce la două întrebări persistente. În primul rând, în ziua judecăţii, ce va face Dumnezeu cu aceste miliarde de oameni care nu L-au cunoscut? În al doilea rând, poate fi mântuit un om care nu a cunoscut planul de mântuire, aşa cum este el în Isus?

Unii ar răspunde că mântuirea există numai într-o singură denominaţiune creştină; alţii cred, din contră, că toate religiile conduc la Dumnezeu şi la viaţa veşnică.

Când încercăm să răspundem la aceste întrebări, să păstrăm în minte adevărul esenţial că Isus ne-a descoperit caracterul lui Dumnezeu, că El ne iubeşte pe toţi şi doreşte să fie mântuiţi cât mai mulţi posibil (2 Petru 3:9 etc.). El este un Dumnezeu al dreptăţii şi, la sfârşit, toţi locuitorii universului vor face următoarea declaraţie: „Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3)

Isus Hristos, singurul Mântuitor

Unii creştini sunt convinşi că numai aceia care aud Evanghelia şi o primesc pot fi mântuiţi. Oamenii aceştia, catalogaţi uneori drept „exclusivişti”, sunt de părere că toate religiile necreştine sunt invenţii ale oamenilor căzuţi, o expresie a răzvrătirii cu bună ştiinţă împotriva lui Dumnezeu. De aceea, ei consideră că necreştinii sunt în afara harului salvator al lui Isus Hristos.

Alţi creştini fac un pas mai departe şi afirmă că nu există mântuire în afara bisericii lor şi a sistemului lor de doctrine, nici chiar pentru alţi creştini declaraţi. Pentru ei, celelalte denominaţiuni, cu învăţăturile lor contradictorii, s-au aşezat în afara providenţei lui Dumnezeu şi nu au nicio şansă să intre în Împărăţia cerului. Spre exemplu, papa Bonifaciu al VIII-lea a declarat următoarele într-o bulă papală (Unam sanctam) din anul 1302: „Este absolut necesar pentru mântuire ca fiecare fiinţă umană să fie supusă pontifului roman.” Chiar unii protestanţi au susţinut ceva asemănător cu privire la biserica lor.

1. Citeşte Faptele apostolilor 4:12. Ce afirmaţie se face aici şi cum să o înţelegem?

Cuvintele Scripturii sunt foarte clare: mântuirea se găseşte numai în Isus Hristos şi în nimeni altul. Este important totuşi să nu dăm textului alt sens decât cel intenţionat.

Orice om mântuit – fie că a trăit înainte de întruparea lui Isus, fie după – va fi mântuit numai prin Isus.

„Printre păgâni sunt oameni care se închină lui Dumnezeu fără să ştie, oameni la care lumina nu este niciodată adusă de instrumente omeneşti, dar care nu vor pieri. Deşi nu cunosc Legea scrisă a lui Dumnezeu, ei au auzit glasul Său vorbindu-le în natură şi au făcut lucrurile cerute de Lege. Faptele apostolilor lor sunt dovada că Duhul Sfânt le-a atins inimile şi sunt recunoscuţi ca fiind copii ai lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 638

Rolul cunoştinţelor

Deşi este clar că Hristos este singura cale spre mântuire, unii oameni cred că nu este necesară o cunoaştere amănunţită a Lui pentru a fi mântuit. Alţii cred că oamenii care nu Îl cunosc pe Hristos şi care nu au venit niciodată în contact cu Evanghelia, dar care, sub influenţa Duhului Sfânt, simt nevoia de eliberare şi acţionează datorită acestei nevoi, vor fi mântuiţi. Citatul din Ellen G. White de la finalul secţiunii de ieri ne transmite această idee.

2. Ce lămuriri ne aduc următoarele texte în această privinţă?

Psalmii 87:4-6;

Ioan 10:16;

Faptele apostolilor 14:17;

Faptele apostolilor 17:26-28;

Romani 2:12-16.

3. Ce adevăr subliniază apostolul Pavel în textul din Romani 2:6,7?

Pavel pare a afirma aici că există unii oameni din afara creştinismului care primesc viaţa veşnică pe baza principiului „ascultarea înseamnă viaţă”. Ascultarea de legea conştiinţei, în măsura în care ea este în armonie cu Legea lui Dumnezeu şi cu cunoaşterea diferenţei fundamentale dintre bine şi rău, va conta în ziua judecăţii pentru aceia care nu au auzit niciodată despre planul de mântuire. Aceşti oameni sunt receptivi la lucrarea Duhului Sfânt în inimile lor.

De ce este greşit să ne exprimăm cu privire la cine va fi sau cine nu va fi mântuit?

Universalismul şi pluralismul

Unii susţin că, la sfârşit, Dumnezeu îi va mântui pe toţi oamenii, indiferent de convingerile lor şi de modul cum au trăit. Aceasta se numeşte universalism – convingerea că toţi oamenii sunt atât de strâns legaţi de Dumnezeu, încât vor fi mântuiţi chiar dacă nu au auzit niciodată de Evanghelie sau dacă nu au crezut niciodată în ea. Nu spune oare Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”? Şi atunci, argumentează ei, dacă El îi iubeşte pe toţi oamenii, cum poate lăsa pe cineva să piară, să sufere chinul veşnic în iad? Cum ar putea Dumnezeu să îngăduie să ardă în focul veşnic cineva pe care-l iubeşte? Iată cum o doctrină falsă (chinul veşnic) duce la o altă doctrină falsă (universalismul).

Înrudit cu universalismul este pluralismul, convingerea că toate religiile sunt la fel de valide şi că toate duc la Dumnezeu şi la mântuire. Potrivit acestei teologii, nicio religie nu este în ea însăşi mai bună sau superioară alteia.

Pentru pluralişti, numeroasele ritualuri şi credinţe religioase, simboluri şi metafore din religiile lumii nu sunt decât diferenţe de suprafaţă, sub care se află un conţinut similar. Ei subliniază, de exemplu, că majoritatea religiilor pun accent pe dragostea lui Dumnezeu şi pe dragostea faţă de semeni, pe regula de aur şi pe speranţa în viaţa viitoare fericită. În concepţia lor, toate Confesiunile susţin în esenţă unul şi acelaşi lucru şi, de aceea, sunt căi valide spre Dumnezeu, iar încercarea de a-i presa pe membrii religiilor necreştine cu convingerile creştine este o atitudine şovinistă şi arogantă.

4. Ce are Biblia de spus despre universalism şi pluralism? Daniel 12:2; Matei 7:13,14; Ioan 3:18; 14:6; 2 Tesaloniceni 2:10; Apocalipsa 20:14; 21:8.

Fără îndoială, universalismul şi pluralismul contrazic Scriptura, care învaţă că nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, că nu toate religiile duc la mântuire.

Ce răspuns îi poţi da cuiva care declară că pretenţia religiei creştine de a fi singura cale spre mântuire (vezi Ioan 14:6) este arogantă şi exclusivistă? Pregăteşte-te să prezinţi acest răspuns în Sabat, în cadrul grupei.

Păcătoşi care au nevoie de har

5. Ce mare speranţă pentru întreaga omenire se găseşte în textul din Ioan 3:17? Cum ne motivează acest adevăr să lucrăm cu alţii?

Biblia spune că noi toţi suntem păcătoşi (Romani 3:2 3) şi Dumnezeu vrea ca toţi să ne pocăim (Faptele apostolilor 17:30; 26:20; 2 Petru 3:9) şi să fim mântuiţi (1 Timotei 2:4). De la Eden încoace, intenţia Sa a fost să salveze omenirea de la ruina şi moartea veşnică aduse de păcat. Ce altă dovadă mai convingătoare decât jertfa lui Hristos dorim să primim ca să ştim că Dumnezeu ne iubeşte şi ne doreşte mântuirea?

Totuşi Scriptura arată clar că Dumnezeu nu îi va mântui pe aceia care se răzvrătesc în mod deschis împotriva Lui.

6. Citeşte Geneza 6:11-13; Romani 1:18; 2 Tesaloniceni 2:12; Apocalipsa 21:8; 22:15. Ce avertizare solemnă găsim în aceste pasaje?

Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, dar toţi oamenii sunt păcătoşi şi au nevoie de har, iar harul le-a fost arătat prin Isus. El a chemat biserica Sa să răspândească vestea bună a harului în toată lumea. „Biserica lui Dumnezeu este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este să ducă Evanghelia în lume. Planul lui Dumnezeu a fost încă de la început ca plinătatea şi desăvârşirea Lui să se reflecte asupra lumii prin biserica Sa. Membrii bisericii, aceia pe care El i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria de a face cunoscută slava Sa; şi, în cele din urmă, prin biserică se va arăta, chiar şi înaintea «domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti», ultima şi deplina manifestare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3:10).” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 9

Ce poţi face personal (nu pastorul, nu prezbiterul, nu diaconul, ci tu însuţi) pentru a învăţa „să faci cunoscută slava Sa” acestei lumi pierdute? Ce schimbări trebuie să faci în viaţa ta pentru a realiza acest lucru?

Chemarea la misiune

7. Despre ce principiu important vorbeşte Pavel în 1 Corinteni 9:22,23 şi cum îl putem aplica şi noi în viaţa noastră?

Domnul a ales, în înţelepciunea Sa, să lucreze prin oameni pentru a-i da lumii vestea iertării şi mântuirii. El a ales bărbaţi şi femei, aşa slabi cum sunt, să lucreze împreună cu Duhul Sfânt şi cu îngerii. Israeliţii ar fi trebuit să fie „lumina” Sa neîntreruptă în timpurile Vechiului Testament, dar prea adesea ei au ascuns lumina „sub obroc” (Matei 5:15). De prea multe ori au păstrat pentru ei binecuvântările primite. În loc să se amestece printre oameni şi să le ofere şi lor din ele, s-au izolat de popoare, ca nu cumva să se „contamineze”.

Planul lui Dumnezeu pentru misiunea mondială s-a bazat pe „metoda sării”: i-a trimis pe credincioşii Săi în lume ca să facă ucenici din toate naţiunile (Matei 28:19; Marcu 16:15,20; Faptele apostolilor 1:8). Istoria misiunii creştine este presărată cu experienţele de sacrificiu de sine ale misionarilor care au fost „sarea pământului”, ducând Evanghelia la oameni, comunităţi şi, uneori, la popoare întregi.

Cu toate acestea, la fel ca la israeliţii de odinioară, prea adesea succesele misionare au fost umbrite de slăbiciunile misionarilor înşişi şi ale organizaţiilor lor. Printre aceste slăbiciuni omeneşti se numără şi: (1) slaba planificare a activităţii, înţelegerea inadecvată a misiunii; (2) concentrarea efortului misionar pe un singur domeniu precum educaţia, asistenţa medicală sau ajutorarea şi refacerea în caz de calamităţi, punând în umbră predicarea Evangheliei; (3) insuficienţa finanţării şi a personalului trimis de organizaţia răspunzătoare; (4) misionarii nepotriviţi cu chemarea şi (5) popoare care interzic predicarea Evangheliei.

8. Pe ce ne putem baza credinţa în succesul deplin al Evangheliei? Isaia 55:11

Evident, nu a spus nimeni că va fi uşor. Suntem implicaţi într-o mare luptă, iar duşmanul caută pe orice cale să pună piedici eforturilor misionare atât în imediata noastră vecinătate, cât şi în colţurile cele mai îndepărtate ale lumii. Noi însă nu trebuie să ne descurajăm, întrucât făgăduinţele lui Dumnezeu ne dau certitudinea că El Îşi va împlini planurile pe pământ.

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, cap. „Pe Muntele Măslinilor”; Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, cap. „Pregătire grabnică pentru lucrare”, p. 335; Mărturii, vol. 5, p. 23.

În Noul Testament sunt folosite două substantive împreună cu adjectivul „tot” pentru a exprima extinderea mondială a misiunii creştine: kosmos (Matei 26:13; Marcu 14:9; 16:15) şi oikoumenē (Matei 24:14). În vreme ce kosmos, termenul general, înseamnă „planeta”, termenul mai specific, oikoumenē, se referă la oameni, locuitorii planetei.

Cât de întinsă era „toată lumea” pentru primii creştini? La câţiva ani după răstignire, Evanghelia ajunsese până în Sciţia, în nord, Etiopia, în sud, India, în est şi Spania, în vest.

În Faptele apostolilor 2:5-11 citim că, în Ziua Cincizecimii, „ziua de naştere” a bisericii creştine, vestea bună le-a fost dată celor ce veniseră la Ierusalim şi urmează o listă de naţiuni, locuri geografice şi grupuri etnice. Încă din prima ei zi de viaţă, biserica creştină a fost conştientă de întinderea mondială a misiunii sale. Dacă cei de atunci au avut această înţelegere, cu cât mai mult ar trebui să o avem noi, astăzi!

Întrebări recapitulative

1. De ce orice om poate fi salvat de la pieire doar prin Isus Hristos?

2. Cum îţi explici faptul că este posibil să fie salvaţi oameni care nu au auzit niciodată de Isus Hristos? Ce argumente poţi aduce?

3. Este cunoaşterea aprofundată a lui Hristos necesară pentru mântuire sau nu? Argumentează-ţi răspunsul!

4. De ce este greşit să ne exprimăm cu privire la cine va fi sau cine nu va fi mântuit?

5. În ce constă conceptul de universalism, din perspectiva mântuirii? Dar pluralismul? Cum apar aceste concepte în lumina Scripturii?

6. Ce răspuns îi poţi da cuiva care declară că pretenţia religiei creştine de a fi singura cale spre mântuire este arogantă şi exclusivistă?

7. Ce avertizare solemnă se găseşte în Sfânta Scriptură pentru cei care resping Evanghelia (indiferent în ce fel)?

8. Care este metoda misionară prin care Dumnezeu a plănuit ca Evanghelia să fie dusă întregii lumi?