Iniţiativa misionară a lui Dumnezeu

STUDIUL 1 » 27 IUNIE - 3 IULIE

Textul de memorat: „Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteţi martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu.” (Isaia 43:11,12)

Lumea noastră este un dezastru şi principalul motiv suntem noi, oamenii, fiinţe păcătoase, căzute, a căror natură este rea în esenţă. Ne place să credem că am progresat, că ne-am perfecţionat, însă istoria secolului trecut nu este prea încurajatoare. Şi iată-ne, după nici un sfert din acest secol, lucrurile nu arată mai promiţător. Dacă trecutul este un indicator al viitorului, atunci nu ne putem aştepta decât la „sânge, trudă, lacrimi şi sudoare”, cum spunea Winston Churchill.

Dar nu este totul pierdut. Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, iar prin moartea Sa avem făgăduinţa mântuirii, a restaurării, a înnoirii tuturor lucrurilor. „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1). Nu am fost abandonaţi, nu am fost lăsaţi să ne apărăm singuri în spaţiul infinit al unui cosmos rece şi aparent insensibil. Nici nu am putea, fiindcă forţele la care suntem expuşi sunt mult mai puternice decât noi. Iată de ce, înainte de a fi lumea noastră, Dumnezeu a conceput planul de mântuire şi a făcut pentru noi ce nu am fi putut face niciodată singuri.

Dumnezeu a creat bărbat şi femeie

Una dintre întrebările stăruitoare pe care şi le-au pus oamenii este: „De unde venim?”. În primele două capitole ale Bibliei (dar şi în continuare) găsim răspunsul la această importantă întrebare. Numai dacă ştim de unde venim, avem şanse să găsim răspunsuri şi la întrebări precum: „Cine suntem?”, „De ce existăm?”, „Cum trebuie să trăim?” şi „Încotro ne îndreptăm?”.

1. Citeşte Geneza 1 şi 2, insistând asupra pasajului din 1:26-28. Ce mari diferenţe există între crearea omului şi crearea tuturor celorlalte vieţuitoare şi lucruri menţionate în textul biblic? De ce oamenii ies în evidenţă faţă de restul creaţiei?

a. Bărbatul şi femeia au fost creaţi după toate celelalte lucruri şi fiinţe. Ei au avut la dispoziţie tot ce crease Dumnezeu pe pământ – toate le-au fost încredinţate pentru a le studia şi îngriji.

b. Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia altfel decât a creat celelalte fiinţe. Până la acel moment, Domnul a poruncit: „Să fie…” (lumină, cer, apă, peşti şi păsări, animale etc.). Acum porunca se transformă în consfătuire: „Să facem om…” Cele trei Persoane ale Dumnezeirii – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – S-au consfătuit cu privire la crearea omului. Deşi aceste două capitole se ocupă de crearea pământului şi a fiinţelor de pe el, nu este nicio îndoială că accentul cade pe crearea omului.

c. Bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fapt care nu este menţionat în cazul celorlalte lucruri şi fiinţe create până atunci. Deşi textul nu precizează ce înseamnă a fi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, totuşi poate însemna faptul că oamenii reflectau într-un anumit fel caracterul Creatorului lor. Oamenii sunt înzestraţi cu o capacitate morală neîntâlnită la alte vieţuitoare (fluturii sunt frumoşi, fără îndoială, dar nu se frământă cu întrebări referitoare la ce e bine şi ce e rău) şi, de aceea, a fi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu înseamnă a reflecta, într-o anumită măsură, caracterul Său moral.

d. Bărbatul şi femeia trebuiau să aibă stăpânire peste tot ce era pe pământ, să Îl reprezinte pe Dumnezeu pe pământ, să conducă. Aceasta presupune responsabilitate.

Oamenii sunt menţionaţi prima dată în Biblie în primul capitol, dar nu în mod izolat. Noi existăm numai în relaţie cu Dumnezeu. Aşadar, care este locul lui Dumnezeu în viaţa noastră? Cum ar fi viaţa noastră fără El? Faptele apostolilor 17:28

Voinţa liberă

În relatarea despre crearea lumii este inclusă avertizarea dată de Dumnezeu omului de a nu mânca din „pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Geneza 2:9). Astfel, componenta morală a fiinţei umane poate fi observată încă de la începutul existenţei ei, fapt nemaiîntâlnit la celelalte făpturi. Capacitatea de a judeca moral este un mod prin care oamenii reflectă chipul lui Dumnezeu şi asemănarea cu El.

2. Ce ne spune Geneza 2:15-17 despre realitatea voinţei libere a omului?

Dumnezeu ar fi putut crea oameni care să împlinească în mod automat voinţa Sa, la fel ca lumina, Soarele, Luna şi stelele. Toate acestea Îl ascultă fără posibilitatea de a alege altceva. Ele împlinesc voinţa Sa în mod automat prin legile naturale care le ghidează acţiunile.

Crearea bărbatului şi a femeii a fost însă specială. Dumnezeu i-a creat pentru Sine, dar a vrut ca oamenii să facă ei înşişi alegeri, să aleagă să I se închine de bunăvoie, nesiliţi. Dacă nu i-ar fi înzestrat cu această capacitate, ei nu ar fi fost în stare să-L iubească, deoarece adevărata dragoste trebuie oferită de bunăvoie.

Datorită originii ei divine, voinţa umană liberă este protejată şi respectată de Dumnezeu. Creatorul nu Se amestecă în deciziile profunde şi persistente ale oamenilor. Deciziile greşite au consecinţe, uneori extrem de rele, însă nu stă în caracterul Domnului nostru suveran să impună conformarea sau ascultarea.

Principiul voinţei umane libere are implicaţii în trei domenii majore:

În religie: Un Dumnezeu omnipotent nu controlează unilateral voinţa şi deciziile individului.

În etică: Indivizii sunt responsabili moral pentru faptele lor.

În ştiinţă: Acţiunile trupului şi ale creierului nu sunt în întregime determinate de legea cauzei şi efectului. Legile fizice sunt implicate în acţiunile noastre, însă voinţa liberă înseamnă că avem de ales în ce priveşte acţiunile noastre, în special în cele de ordin moral.

Ce decizii morale libere trebuie să iei în următoarele ore, zile, săptămâni? Cum te poţi asigura că foloseşti corect acest dar sfânt? Gândeşte-te bine la consecinţele pe care le va avea folosirea lui incorectă!

Căderea

3. De ce au păcătuit primii oameni când au mâncat din fructul interzis? Geneza 3:6,7

Faptul de a mânca un fruct nu a fost un păcat în sine. Să ne gândim însă la circumstanţele în care s-a petrecut acest lucru. Adam şi Eva erau fiinţe cu voinţă liberă, creaţi de Dumnezeu după chipul Său. Aceasta includea libertatea, dar şi obligaţia de a se conforma voinţei Sale. Ei nu au mâncat fructul dintr-o nevoie stringentă, ci mai degrabă pentru că aşa au ales. A fost un act al voinţei lor libere, un act de sfidare a instrucţiunilor clare şi specifice ale lui Dumnezeu.

Ca şi ei, noi trebuie să alegem singuri dacă să Îl ascultăm sau nu pe Dumnezeu şi dacă să preţuim sau să sfidăm Cuvântul Său. Dumnezeu nu va forţa pe nimeni să creadă în Cuvântul Său. El nu ne va forţa să Îl ascultăm şi nici să Îl iubim. El ne permite să alegem personal pe ce cale să mergem. Însă, după aceea, trebuie să fim gata să trăim cu consecinţele alegerilor noastre.

Practic, mâncând acel fruct, Adam şi Eva I-au spus lui Dumnezeu că nu era un conducător perfect. Au contestat suveranitatea Lui. S-au dovedit neascultători şi, ca urmare, au adus păcatul şi moartea pe pământ.

Adam şi Eva au trebuit să plece din Paradis. Era o consecinţă inevitabilă, dar şi o dovadă de îndurare din partea lui Dumnezeu. El nu le-a permis oamenilor răzvrătiţi accesul la pomul vieţii. Din iubire pentru ei, nu le-a îngăduit să trăiască veşnic în starea teribilă în care îi adusese păcatul. (Gândeşte-te cum ar fi să trăieşti veşnic într-o lume plină de durere, tristeţe şi rău cum e a noastră!) Au fost alungaţi din frumoasa grădină pentru a lucra pământul mai puţin prietenos de afară (versetele 23, 24).

Citeşte 1 Ioan 2:16, gândindu-te la studiul de astăzi. În ce măsură s-au manifestat la căderea în păcat elemente menţionate aici? În ce privinţe ne confruntăm noi cu aceste ispite?

Iniţiativa lui Dumnezeu de a ne salva

Biblia arată că, după căderea în păcat, Dumnezeu a fost Cel care i-a căutat pe primii noştri părinţi şi nu invers. De altfel, bărbatul şi femeia nici nu au avut intenţia să-L caute, ci, dimpotrivă, au încercat să se ascundă de El. Cât de bine ilustrează gestul lor atitudinea generală a oamenilor: ei fug de Cel care vine în căutarea lor, de singurul care-i poate salva! Adam şi Eva au fugit de El în Eden, iar urmaşii lor, dacă nu se supun îndemnului Duhului Sfânt, fac la fel şi astăzi!

Din fericire, Dumnezeu nu i-a abandonat pe primii noştri părinţi şi nu ne abandonează nici pe noi! De atunci, de când a strigat după Adam şi Eva: „Unde eşti?”, şi până astăzi, El încă ne strigă. El este, într-adevăr, primul misionar.

„Prin darul inegalabil al Fiului Său, Dumnezeu a înconjurat lumea întreagă cu o atmosferă a harului tot atât de reală ca aerul care circulă în jurul globului. Toţi aceia care aleg să respire din această atmosferă dătătoare de viaţă vor trăi şi vor creşte până la statura de bărbaţi şi femei în Hristos Isus.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 68

Da, cea mai mare descoperire a lucrării lui Dumnezeu de salvare a omului poate fi văzută în întruparea şi lucrarea Domnului Isus.

4. Ce ne spun următoarele texte biblice despre moartea lui Isus?

Ioan 3:14,15

Isaia 53:4-6

2 Corinteni 5:21

Dumnezeu „L-a făcut păcat pentru noi” „pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat”. Iată de ce a fost nevoie pentru ca noi să putem deveni „neprihănirea lui Dumnezeu în El”! Dumnezeu a făcut un schimb: Isus a luat asupra Sa păcatele şi suferinţa noastră ca un păcătos, aşa încât noi, deşi păcătoşi, să putem fi socotiţi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, aşa cum este Isus Însuşi.

Metaforele misiunii

Misiunea este expresia iniţiativei lui Dumnezeu de a salva omenirea pierdută. Ea este motivată de dragoste. Dumnezeu L-a trimis pe Hristos în misiunea de a aduce mântuire întregii lumi. Peste patruzeci de declaraţii despre universalitatea misiunii lui Isus se regăsesc exclusiv în Evanghelia după Ioan (vezi, de exemplu, Ioan 3:17; 12:47). Și, după cum Hristos a fost trimis de Tatăl, tot aşa El îi trimite la rândul Său pe ucenici: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21).

5. Citeşte Matei 5:13,14. Ce metafore ale misiunii sunt utilizate în aceste texte şi ce simbolizează ele?

Metafora sării şi cea a luminii exprimă funcţiile esenţiale ale influenţei creştine asupra umanităţii. Dacă sarea acţionează din interior, amestecându-se cu materia cu care intră în contact, lumina acţionează din exterior, iluminând tot ce atinge. Termenul „pământ” din expresia „sarea pământului” se referă la oamenii cu care creştinii trebuie să se amestece, în vreme ce termenul „lumea” din expresia „lumina lumii” se referă la omenirea aflată în întuneric.

Copiii lui Israel au fost încurajaţi să trăiască după principiile morale şi după regulile de sănătate date lor de Dumnezeu. Ei trebuiau să fie o lumină care să lumineze şi să atragă – „te pun să fii Lumina neamurilor” (Isaia 49:6). Existenţa lor colectivă într-o stare de sănătate, prosperitate şi loialitate faţă de Sabatul Domnului şi faţă de celelalte porunci avea să fie o declaraţie despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu de creare şi răscumpărare. Iar popoarele învecinate, observând prosperitatea lor, ar fi trebuit să se apropie de ei şi să-şi dorească să înveţe de la Domnul. (Cel puţin aşa ar fi trebuit să fie!)

Prin influenţa lor asupra lumii, creştinii sunt chemaţi să limiteze corupţia lumii. Necredincioşii sunt de multe ori feriţi de a face fapte rele datorită unei conştiinţe morale care îşi are rădăcina în influenţa creştină. Creştinii au o influenţă bună asupra lumii corupte nu numai din exterior, ci şi din interior, amestecându-se printre oameni pentru a le împărtăşi mesajul creştin al mântuirii.

Cât de bun martor eşti pentru oamenii care te înconjoară? Dar biserica din care faci parte? Scade lumina din intensitate? Îşi pierde sarea gustul? De unde crezi că trebuie să înceapă redeşteptarea şi reforma?

Studiu suplimentar

Misiunea este o acţiune a Dumnezeirii. Ea este asociată în primul rând cu Isus Hristos, a cărui Întrupare este temelia credinţei şi a misiunii creştine. Prin viaţa şi moartea Sa, Isus a deschis şi a netezit calea pentru mântuirea întregii omeniri. Noi, ca urmaşi şi misionari ai Săi, trebuie să le spunem oamenilor vestea bună despre ce a făcut Isus pentru ei.

„Biserica lui Hristos de pe pământ a fost organizată în scop misionar, iar Domnul doreşte să vadă toată biserica concepând metode şi mijloace prin care oamenii mari şi mici, bogaţi şi săraci să poată auzi mesajul adevărului. Nu toţi sunt chemaţi să lucreze personal în câmpurile străine, dar toţi pot face ceva, prin rugăciunile şi darurile lor, pentru a contribui la lucrarea misionară.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, p. 29

Întrebări recapitulative

1. De ce este important pentru noi să ne cunoaştem originile („De unde venim?”)?

2. În ce aspecte se diferenţiază crearea oamenilor de crearea celorlalte fiinţe?

3. De ce i-a înzestrat Dumnezeu pe oameni cu voinţă liberă?

4. Ce implicaţii are principiul voinţei umane libere în domenii ca: religia, etica şi ştiinţa?

5. De ce gestul oamenilor de a mânca din fructul interzis a fost considerat păcat?

6. Care a fost cea mai semnificativă „activitate misionară” a lui Dumnezeu?

7. Ce schimb „nedrept” a făcut Dumnezeu ca să ne salveze?

8. Care este semnificaţia misionară a metaforelor „sarea pământului” şi „lumina lumii” folosite de Isus?

Menţionare! Materialele: prezentare PowerPoint, rezumat şi imaginea textului de memorat sunt preluate de la http://www.fustero.es/index_ro.php. (Mulţumiri!)
Coperta ciclului de Studii biblice şi Veştile misionare ale fiecărui trimestru le veţi găsi doar la pagina primei lecţii!