Metafore ale unităţii
STUDIUL 6 » 3 NOIEMBRIE - 9 NOIEMBRIE
Textul de memorat: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.” (1 Corinteni 12:12)
Cei care au studiat Biblia ştiu că este plină de imagini şi de simboluri care reprezintă anumite realităţi. De exemplu, sistemul sacrificial din Vechiul Testament este o reprezentare a lui Isus şi a planului de mântuire.
În Biblie apar multe alte tipuri de imagini, unele fiind mai simple, precum elementele din natură: apa, focul, vântul. În funcţie de contextul în care se găsesc, ele ilustrează adevăruri spirituale şi teologice. De exemplu, Isus a ilustrat lucrarea Duhului Sfânt prin efectele vântului: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8).
Biblia apelează la o serie de simboluri pentru a descrie unitatea pe care biserica este chemată să o exemplifice înaintea lumii. Luate separat, niciuna dintre aceste imagini nu este completă. Luate împreună, ele ne descoperă multe lucruri despre unitatea bisericii, precum relaţia bisericii cu Dumnezeu, relaţia dintre membri şi relaţia bisericii cu societatea, în general.
Studiul de săptămâna aceasta va analiza câteva dintre aceste metafore şi va sublinia ce ne descoperă ele despre unitatea în Hristos.
Duminică, 4 noiembrie – Poporul lui Dumnezeu
1. Ce ne spun textele următoare despre cei ce formează „poporul lui Dumnezeu”? 1 Petru 2:9,10; Exodul 19:5,6; Deuteronomul 4:20; 7:6
Biserica este un popor, poporul lui Dumnezeu, care îi aparţine Lui – credincioşii îl consideră pe Dumnezeu Tatăl şi Mântuitorul lui, ei au fost răscumpăraţi de Hristos şi ascultă de El. Dumnezeu are pe pământ un popor încă de la începutul planului de mântuire şi biserica din Noul Testament este continuatoarea Israelului din Vechiul Testament.
Poporul acesta, numit „seminţie aleasă”, „preoţie împărătească” şi „neam sfânt”, a fost pus deoparte pentru un scop special (vezi 1 Petru 2:9). Aceasta ne trimite cu gândul la caracterul lui Dumnezeu descris în Exodul 34:6,7. „Dumnezeu Şi-a câştigat un popor care să fie al Lui ca să poată reflecta trăsăturile Sale preţioase de caracter în viaţă şi să le vestească tuturor oamenilor bunătatea şi îndurarea Sa.” – Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 562
2. De ce i-a ales Dumnezeu pe urmaşii lui Avraam ca popor al Său? Mai este valabilă astăzi alegerea aceasta? Deuteronomul 7:6-8
Ce popor din zilele noastre ar merita numele de „neam sfânt”? Niciunul! Niciun om nu merită dragostea şi harul lui Dumnezeu. Biblia spune despre cei credincioşi că sunt un neam sfânt, însă alegerea şi formarea Israelului s-a bazat numai pe dragostea lui Dumnezeu, nu pe vreun merit al vreunui om. Domnul Şi-a adus la existenţă poporul ca o dovadă de iubire şi, în ciuda păcatului şi a apostaziei acestui popor, El Şi-a păstrat făgăduinţa de a-l mântui prin sămânţa lui Avraam, Hristos. Şi alegerea, şi mântuirea sunt prin har. Nimeni dintre noi nu merită harul Său.
Luni, 5 noiembrie – Casa lui Dumnezeu
O altă imagine pentru poporul lui Dumnezeu din Noul Testament este casa lui Dumnezeu. Clădirea aceasta bine închegată, zidită din pietre vii ilustrează relaţiile complexe şi de interdependenţă dintre membrii bisericii.
3. Ce idei subliniază Pavel în pasajul din Efeseni 2:19-22? Ce ne spune imaginea aceasta despre unitatea bisericii?
În pasajul acesta, Pavel combină două imagini ale bisericii: una inertă – casa sau clădirea, iar cealaltă vie – oamenii din casa lui Dumnezeu. O piatră singură nu are cine ştie ce valoare în sine, dar, dacă pietrele sunt zidite împreună, se poate obţine o clădire durabilă. Şi creştinii, doar împreună pot forma casa lui Dumnezeu. Pentru a fi solid, orice edificiu are nevoie de o fundaţie puternică. Pentru casa lui Dumnezeu, temelia şi „piatra din capul unghiului” este Isus Hristos (1 Corinteni 3:11). Fără El, biserica ar înceta să existe. Ea depinde în întregime de El, de viaţa, moartea, învierea şi revenirea Sa. Misiunea ei este răspândirea veştii bune despre El, despre persoana Sa, despre lucrarea Sa pentru noi şi în noi şi despre binecuvântările Sale pentru oricine îl primeşte ca Mântuitor.
A doua imagine – oamenii din casa lui Dumnezeu – pune accentul pe oameni şi pe relaţiile dintre ei şi transmite ideea de familie. Între membrii unei familii există relaţii mai strânse şi mai loiale decât între alţi oameni. Iar loialitatea este extrem de importantă pentru unitate.
Ce ne spune imaginea aceasta despre biserică? Membrii bisericii formează o mare familie. Noi toţi suntem legaţi unul de altul, nu doar pentru că ne tragem dintr-un strămoş comun, Adam, ci şi datorită relaţiei pe care o avem cu Isus, al doilea Adam, prin experienţa „naşterii din nou”. Noi suntem „înrudiţi” nu doar prin adevărurile pe care le susţinem, ci şi prin experienţa convertirii.
Din nefericire, nu toţi oamenii au avut o experienţă frumoasă în familie si este posibil ca imaginea bisericii ca familie să nu aibă relevanţă pentru ei. Cum putem noi, ca biserică, să le fim familie?
Marţi, 6 noiembrie – Templul Duhului Sfânt
O altă metaforă întrebuinţată de Pavel este cea a Templului lui Dumnezeu sau al Duhului Sfânt. Este imaginea unei clădiri costisitoare şi valoroase. El o foloseşte în 1 Corinteni 6:19 cu referire la trupul uman, iar în 1 Corinteni 3:16,17 cu referire la cel mai scump şi mai sfânt edificiu din Orientul Apropiat antic: Templul lui Dumnezeu.
4. Ce vrea să spună Pavel când afirmă: „Voi sunteţi Templul lui Dumnezeu”? Ce avertizare ne dă el? 1 Corinteni 3:16,17
Când le spune credincioşilor din Corint că ei sunt Templul lui Dumnezeu, Pavel nu are în minte un templu sau o clădire. Metafora se referă la creştinii din Corint care formează împreună templul Duhului Sfânt, iar Dumnezeu locuieşte în ei în sens spiritual.
Pentru Pavel, Dumnezeu locuieşte în comunitatea creştină; de aici avertizarea: cine încearcă să o distrugă va fi nimicit de Dumnezeu. Biserica şi prezenţa lui Dumnezeu în ea depind de unitatea credincioşilor. Deşi versetul acesta este folosit frecvent cu referire la grija pentru sănătatea fizică (foarte importantă, de altfel), aici Pavel se referă la cei care distrug unitatea bisericii.
Apostolul amintise deja câteva lucruri care sunt o ameninţare la adresa unităţii: „între voi există invidie, ceartă şi dezbinări” (1 Corinteni 3:3, NTR). Acestea pun în pericol unitatea creştină şi îl determină pe Dumnezeu să Se retragă din templul Său. Conflictele din biserică pot distruge acest „templu”. De aici, îndemnul care este valabil şi pentru noi: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire” (1 Corinteni 1:10).
Şi noi ne confruntam cu invidia, cearta si dezbinările. Ce rol are fiecare în rezolvarea acestor probleme astfel încât unitatea să nu fie pusă în pericol?
Miercuri, 7 noiembrie – Trupul lui Hristos
Probabil că cea mai cunoscută imagine a bisericii şi cea mai semnificativă pentru tema unităţii membrilor ei este cea a trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:12,27).
Biserica este trupul lui Hristos în sensul că membrii ei formează un singur tot şi fiecare îşi îndeplineşte funcţia sa şi responsabilitatea încredinţată.
5. Cum se aplică imaginea aceasta, a bisericii ca trup, la biserica ta locală? Cum se aplică la biserica mondială? 1 Corinteni 12:12-26
Învăţătura aceasta exprimă o realitate profundă: adevărata unitate creştină nu există doar în diversitate, nici în pofida diversităţii, ci prin diversitate. Duhul Sfânt este sursa acestor manifestări ale diversităţii. După cum corpul uman, deşi alcătuit din organe foarte diverse, este uimitor de unitar, la fel ar trebui să fie şi trupul lui Hristos, membrii lui completându-se şi îmbogăţindu-se unii pe alţii.
Imaginea aceasta se poate aplica şi la noi, ca biserică. În ultimele decade, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a crescut rapid. Credincioşii provin din toate mediile şi culturile posibile. Diferenţele etnice, rasiale, culturale, educaţionale şi de vârstă n-ar trebui totuşi să ne separe. Supuse Duhului Sfânt, ele vor fi o forţă care ne va uni, arătând că noi suntem una în Hristos, în ciuda acestor deosebiri.
Noi toţi suntem egali înaintea crucii, indiferent cine suntem şi de unde venim. Pe măsură ce lumea din jur devine tot mai fragmentată, biserica trebuie să demonstreze că unitatea în diversitate este posibilă. Poporul lui Dumnezeu poate exemplifica puterea Evangheliei de a vindeca şi de a împăca. Iar Pavel ne spune şi cum putem atinge acest ideal: „Hristos este Capul bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23); „El este Capul trupului, al bisericii” (Coloseni 1:18). Atunci când fiecare credincios se află în relaţie cu Hristos, întregul trup beneficiază de aceeaşi hrană. De aceea sunt atât de importante studiul Cuvântului lui Dumnezeu, ascultarea de învăţăturile Lui şi închinarea şi rugăciunea împreună!
Joi, 8 noiembrie – Oile şi păstorul
6. Ce aspecte ale metaforei bisericii ca staul ne vorbesc despre unitate? Ioan 10:1-11; (Vezi şi Psalmul 23.)
În lumea modernă a oraşelor mari, viaţa şi ocupaţiile din mediul rural sunt mai puţin cunoscute. Puţini mai ştiu astăzi câte ceva despre relaţia dintre oi şi păstori. Însă, când Isus a spus parabola aceasta, oamenii au înţeles ideea. Când a declarat: „Eu sunt Păstorul cel bun”, ei au recunoscut imediat referirea la Psalmul 23:1. Imaginea aceasta era clară şi sugestivă. În Antichitate, în Orientul Apropiat (şi chiar în prezent, în Orientul Mijlociu) era ştiut că păstorii îşi ocrotesc oile de orice pericol. Imaginea păstorului a devenit una dintre cele mai îndrăgite imagini biblice care ne descriu caracterul lui Dumnezeu şi relaţia Sa cu poporul Său.
Imaginea poporului lui Dumnezeu ca turmă este interesantă. Oile sunt animale inofensive şi lipsite de apărare. Ele au nevoie de un păstor bun care să le ocrotească şi să le îndrume. Uneori se rătăcesc şi păstorul trebuie să le caute şi să le aducă înapoi în staul. Mieii trebuie purtaţi în spinare şi necesită o atenţie deosebită. Oile trebuie îngrijite cu răbdare şi înţelegere. Imaginea aceasta este perfectă pentru biserică, din mai multe puncte de vedere. În relaţia sa cu păstorul, membrul bisericii nu are de ce să se teamă şi are doar de câştigat.
În parabola aceasta, Isus a mai subliniat şi faptul că oile trebuie să asculte de glasul păstorului. Când situaţia o impune, turmele de oi pot fi ţinute la adăpost într-un staul. Problema e cum le mai separi mai târziu? Tot ce are de făcut păstorul este să se aşeze la poarta staulului şi să-şi cheme oile. Acestea îi recunosc vocea şi vin la el (Ioan 10:4). Cunoaşterea glasului Păstorului este esenţială pentru biserică. Unitatea şi siguranţa ei depind de apropierea de Dumnezeu şi de ascultarea de glasul Său.
În general, oamenilor nu le place să fie comparaţi cu oile. În ce sens este imaginea aceasta adecvată pentru noi?
Vineri, 9 noiembrie – Un gând de încheiere
„În contextul Templului din Ierusalim, ca şi al omniprezentelor structuri greco-romane, autorii Noului Testament folosesc metafora templului pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă sfinţenia natura definitorie a lucrării lui Hristos şi a Duhului Sfânt şi solidaritatea credincioşilor în cadrul bisericii. La prima vedere, domeniul arhitectural pare să transmită o imagine statică. Şi totuşi metafora este folosită în combinaţie cu imagistica biologică şi adeseori se accentuează procesul efectiv de zidire. Prin urmare, departe de a avea o imagine statică, «suntem constrânşi să vizualizăm istoria unui proces de construcţie, şi nu un edificiu finalizat». Bisericii i se oferă minunatul privilegiu de a recunoaşte cu smerenie în viaţa şi istoria ei «Templul Dumnezeului celui viu» (2 Corinteni 6:16).” – John McVay, „Metaforele biblice ale bisericii – cărămizile pe care se construieşte o ecleziologie”, în Ángel Manuel Rodriguez, ed., Mesajul, misiunea şi unitatea bisericii, 2016, p. 56
Pentru studiu suplimentar: Viaţa lui Iisus (Hristos, Lumina lumii), cap. 52, „Păstorul divin”; Sfaturi pentru biserică, cap. 43, „Biserica de pe pământ”.
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Geneza 14-20
1. Cine erau cei ce „făcuseră legătură de pace cu Avram”?
2. Câte generaţii aveau să treacă de la Avram până la întoarcerea urmaşilor săi în Canaan?
3. La ce s-a referit Avraam când I-a spus Domnului „Departe de tine…”?
4. Despre ce ţară crezuse Avraam că nu era frică de Dumnezeu acolo?
Istoria mântuirii, capitolul 37
5. În ce râu a fost botezat Pavel?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio)
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”) sau YouTube (canalul „Conferinta Muntenia – Biserica Adventista de Ziua a Saptea”).
De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!