Experienţa unităţii în biserica primară
STUDIUL 5 » 27 OCTOMBRIE-2 NOIEMBRIE
Textul de memorat: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Faptele apostolilor 2:42)
Unitatea bisericii este rodul experienţei ei spirituale comune în Isus, care este adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Relaţiile dintre membrii cu un parcurs spiritual comun sunt mai solide. Primii adventişti au avut această experienţă în timpul mişcării millerite. Căutarea unei explicaţii pentru dezamăgirea din 1844 i-a unit sufleteşte. Aşa a apărut Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi aşa a fost descoperit adevărul despre judecata de cercetare şi despre tot ce presupune ea.
Experienţa pe care au avut-o ucenicii lui Isus după înălţarea Sa la cer este o mărturie despre puterea pe care o au Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea şi părtăşia de a crea unitate şi armonie între nişte credincioşi atât de diferiţi. Ea este posibilă şi astăzi!
„Subliniez că părtăşia este un element deosebit de important în închinarea colectivă. (…) Nu există niciun substitut pentru relaţia spirituală care îl leagă pe creştin de ceilalţi credincioşi şi de Domnul Isus Hristos. (…) Isus Hristos aduce mai întâi sufletul la El, dar apoi îl pune întotdeauna în relaţie cu ceilalţi credincioşi din trupul Său, biserica.” – Robert G. Rayburn, O Come, Let Us Worship, 1980, p. 91
Duminică, 28 octombrie – Zilele de pregătire
Înainte de moartea Sa, Isus le-a promis ucenicilor că nu-i va lăsa orfani, ci le va trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt. Duhul avea să le aducă aminte ce le spusese El şi avea să-i îndrume în descoperirea altor adevăruri (Ioan 14:26; 16:13). În ziua înălţării Sale la cer, Isus a repetat făgăduinţa: „Veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt… Veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori.” (Faptele 1:5,8).
1. Ce au făcut ucenicii în această perioadă de zece zile? Faptele 1:12-14
„În timp ce aşteptau împlinirea făgăduinţei, ucenicii îşi umileau inimile în sinceră pocăinţă şi-şi mărturiseau necredinţa. În timp ce-şi aminteau cuvintele pe care Hristos li le-a adresat înainte de moartea Sa, ei au priceput mult mai bine înţelesul lor. Adevărurile care le dispăruseră din memorie le erau acum aduse din nou în minte şi ei le repetau unul după altul. Ei îşi reproşau unii altora că nu îl înţeleseseră pe Mântuitorul. Ca o procesiune, scenă după scenă din minunata Sa viaţă trecea pe dinaintea lor. Meditând la viaţa Lui curată şi sfântă, ei au simţit că nicio strădanie nu va fi prea grea şi niciun sacrificiu prea mare ca să poată da mărturie prin viaţa lor despre caracterul plin de iubire al lui Hristos. O, gândeau ei, dacă le-ar fi fost cu putinţă să mai trăiască din nou cei trei ani petrecuţi cu învăţătorul, cu cât zel s-ar fi străduit să-l dovedească cât de mult îl iubeau şi cât de sinceri erau în mâhnirea lor că L-au întristat cândva, prin vreun cuvânt sau printr-o faptă de necredinţă! Dar se mângâiau la gândul că fuseseră iertaţi. Şi s-au hotărât ca, pe cât le era cu putinţă, să-şi ispăşească necredinţa
printr-o curajoasă mărturie despre El înaintea lumii. (…) înlăturând orice neînţelegeri, orice dorinţă de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creştină.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed.2014, pp. 28-29
Ce aspiraţii ai pentru viaţa ta de credinţă? Ce poţi învăţa din regretele pentru faptele trecute pentru a-ţi îndrepta viitorul?
Luni, 29 octombrie – De la Babel la Cincizecime
După înălţarea lui Isus la cer, zilele de pregătire spirituală ale ucenicilor au culminat cu revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii. În Vechiul Testament, aceasta era a doua dintre cele trei sărbători majore la care aveau obligaţia să participe toţi bărbaţii israeliţi. Avea loc la cincizeci de zile după Paşte (de aici şi numele) şi se aduceau ca jertfă de mulţumire cele dintâi roade ale pământului.
Este posibil ca, pe vremea lui Isus, Sărbătoarea Cincizecimii să fi inclus şi o comemorare a dării Legii pe muntele Sinai (Exodul 19:1). Am putea să vedem aici o dovadă că Legea lui Dumnezeu face parte integrantă din mesajul creştin despre moartea lui Isus, prin care primesc iertare toţi cei care se pocăiesc de faptele lor de încălcare a Legii. Un text biblic fundamental despre zilele din urmă pune împreună Legea cu Evanghelia: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12).
Când a fost dată Legea pe Sinai (Exodul 19:16-25; Evrei 12:18), au avut loc numeroase fenomene extraordinare, la fel şi la Cincizecime (Faptele 2:2-4).
2. Care este semnificaţia acestui eveniment extraordinar? Faptele 2:5-13
Cincizecimea era o ocazie de bucurie, o sărbătoare a recunoştinţei faţă de Domnul pentru bunătăţile Sale. Puterea lui Dumnezeu se vede în mod special în minunea vorbirii în diverse limbi. Iudeii veniţi din tot Imperiul Roman special pentru această sărbătoare au auzit mesajul despre Isus, Mesia, în limba lor.
Cincizecimea poate fi văzută ca reversul „încurcării limbilor” de la Turnul Babel care a determinat răspândirea oamenilor pe pământ. Minunea făcută de Duhul lui Dumnezeu este pentru reunificarea familiei umane. Unirea bisericii lui Dumnezeu la scară globală depune mărturie despre scopul împărăţiei Sale de a-i readuce pe locuitorii pământului în marea familie a lui Dumnezeu.
Marţi, 30 octombrie – Legătura frăţească
În urma predicii şi a apelului lui Petru la pocăinţă şi mântuire, aproape trei mii de oameni au înţeles că Isus este Mesia, Cel în care se împlineau făgăduinţele din Vechiul Testament. Ei au primit convingerea de la Dumnezeu. Probabil că mulţi aflaseră despre Isus şi veniseră de departe la Ierusalim ca să-L vadă. Alţii poate că îl văzuseră şi ascultaseră cuvintele Lui despre mântuirea oferită de Dumnezeu, dar nu se hotărâseră să-L urmeze. La Cincizecime, Dumnezeu a intervenit în mod minunat şi a dat mărturie prin ucenici despre învierea lui Isus şi despre faptul că, în Numele Său, toţi pot avea iertare de păcate (Faptele 2:38).
3. Ce activităţi aveau în comun aceşti primi urmaşi ai lui Isus? Cum a luat naştere această legătură frăţească? Faptele 2:42-47
Prima activitate a acestei grupe de credincioşi a fost asimilarea învăţăturii apostolilor. Studiul Bibliei este primul pas în dezvoltarea spirituală. Isus însuşi le spusese ucenicilor să-i înveţe să păzească tot ce le poruncise El (Matei 28:20). Credincioşii au învăţat de la apostoli despre viaţa şi slujirea lui Isus, despre învăţăturile, pildele şi predicile Sale şi despre minunile Sale, toate explicate ca împlinire a Scripturilor ebraice scrise de profeţi.
Credincioşii se adunau pentru rugăciune şi pentru frângerea pâinii (Cina Domnului sau poate doar o masă de părtăşie). „Legătura frăţească” transmite ideea de comunitate – credincioşii petreceau frecvent şi regulat timp împreună la templu, care era încă locul de devoţiune şi închinare, şi în case particulare. Rugăciunea este un element vital pentru biserică, dar şi pentru dezvoltarea spirituală. Credincioşii „stăruiau” în aceste activităţi. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa lor i-a impresionat puternic pe cei din jur -„erau plăcuţi înaintea întregului norod”- şi a dat o mărturie puternică despre adevărul că Isus este Mesia.
Ce poate învăţa biserica ta despre unitate, părtăşie si mărturie, din exemplul bisericii primare?
Miercuri, 31 octombrie – Generozitate şi lăcomie
O consecinţă firească a părtăşiei urmaşilor lui Isus după Cincizecime a fost susţinerea lor reciprocă: „aveau toate de obşte” (Faptele 2:44,45). Folosirea în comun a bunurilor nu era o condiţie impusă de biserică, ci o decizie voluntară a membrilor ei de a-şi manifesta dragostea unul faţă de celălalt în acest mod. Era şi o dovadă a unităţii lor. Susţinerea aceasta reciprocă a durat ceva timp. Găsim mai multe detalii în Faptele 4 şi 5, dar şi în alte locuri din Noul Testament.
În acest context este menţionat prima oară Barnaba, care a vândut un teren şi a adus banii la apostoli (4:36,37). El este dat ca exemplu demn de urmat.
4. Compară comportamentul şi atitudinea lui Barnaba cu cele ale lui Anania şi ale Safirei. Care a fost păcatul acestui cuplu? Faptele 4:32-37 Faptele 5:1-11
Pe lângă păcatul de a-L minţi pe Duhul Sfânt, Anania şi Safira s-au făcut vinovaţi de lăcomie şi de poftă. Probabil că nu există păcat care să distrugă părtăşia şi dragostea frăţească mai rapid decât egoismul şi lăcomia. Dacă Barnaba este întruchiparea spiritului de părtăşie al bisericii primare, Anania şi Safira ilustrează exact opusul. Luca este onest şi aminteşte că în biserică au existat şi persoane mai puţin virtuoase.
Porunca a zecea din Decalog (Exodul 20:1-17) este diferită de celelalte. Acelea se referă la fapte vizibile, iar ultima, la o dorinţă ascunsă a inimii. Pofta nu este o acţiune, ci un proces al gândirii. La fel ca fratele ei, egoismul, nu este un păcat vizibil, ci o boală a naturii umane păcătoase şi „se vede” doar din fapte. Porunca aceasta vizează rădăcina răului manifestat prin faptele condamnate de celelalte porunci. Prin poftă, Anania şi Safira au ajuns sub stăpânirea lui Satana la fel ca Iuda, mai înainte.
Cum putem birui pofta din viaţa noastră? De ce lauda si recunoştinţa sunt un antidot puternic împotriva ei?
Joi, 1 noiembrie – Grija faţă de săraci
Folosirea în comun a resurselor era o dovadă vizibilă a unităţii bisericii primare. Generozitatea descrisă în Faptele apostolilor continuă să fie manifestată şi de bisericile din Macedonia şi din Ahaia la rugămintea lui Pavel de a-i ajuta pe săracii din Ierusalim (Faptele 11:27-30; Romani 15:26; 1 Corinteni 16:1-4; Galateni 2:10). Darurile strânse de aceste biserici, formate în principal din credincioşi dintre neamuri, sunt dovada clară a grijii şi iubirii pentru fraţii lor iudei din Ierusalim. Deşi diferiţi din punct de vedere cultural şi etnic, ei formează împreună un singur trup şi cred în aceeaşi Evanghelie. Părtăşia aceasta cu cei în nevoie demonstrează unitatea bisericii.
5. Care spune Pavel că vor fi rezultatele dărniciei bisericii din Corint? 2 Corinteni 9:8-15
Experienţa unităţii bisericii primare este exemplu şi pentru noi. Dar unitatea nu poate exista fără implicarea voluntară a tuturor credincioşilor. Conducătorii primei biserici creştine şi-au făcut o misiune din promovarea dărniciei. Ea trebuie hrănită zilnic, la fel ca dragostea din familie. Şi poate fi încurajată şi manifestată pe mai multe căi.
Unitatea membrilor bisericii primare a fost stimulată de mai multe lucruri: rugăciunea, închinarea, părtăşia, viziunea comună şi studiul. Ei au înţeles că misiunea lor era să vestească Evanghelia în toată lumea şi că erau datori să se iubească şi să aibă grijă unul de altul. Ei au dovedit că sunt una prin susţinerea cu generozitate a bisericii locale, dar şi a bisericilor din alte locuri, chiar îndepărtate.
„Bunăvoinţa lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce altceva putea da naştere la o asemenea dărnicie decât sfinţirea lucrată de Spiritul Sfânt? Atât în ochii credincioşilor, cât şi ai necredincioşilor, aceasta era o minune a harului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 252
Aţi dat vreodată dovadă, ca biserică, de generozitate faţă de alte biserici? De ce binecuvântări v-aţi bucurat în acea ocazie?
Vineri, 2 noiembrie – Un gând de încheiere
„Această dărnicie din partea credincioşilor era urmarea revărsării Duhului Sfânt. Cei întorşi la Evanghelie erau «o inimă şi un suflet». Un interes comun îi stăpânea pe toţi, şi anume succesul misiunii care le fusese încredinţată; iar lăcomia nu avea loc în viaţa lor. Iubirea pentru fraţii lor şi pentru lucrarea căreia i se consacraseră era mai mare decât iubirea de bani şi de averi. Faptele lor mărturiseau că ei preţuiau sufletele oamenilor mai mult decât bogăţiile pământeşti.
Aşa va fi întotdeauna când Duhul lui Dumnezeu pune stăpânire pe viaţă. Cei ale căror inimi sunt pline cu iubirea lui Hristos vor urma exemplul Aceluia care S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim. Bani, timp, influenţă – toate darurile pe care ei le-au primit din mâna lui Dumnezeu le vor preţui numai ca mijloace de înaintare a lucrării Evangheliei.
Aşa era în prima biserică şi, când în biserica de azi se vede că, prin puterea Duhului Sfânt, membrii şi-au dezlipit inima de lucrurile pământeşti şi sunt gata să facă sacrificii pentru ca semenii lor să audă Evanghelia, adevărurile vestite vor avea o puternică influenţă asupra ascultătorilor.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 54-55
Pentru studiu suplimentar: Faptele apostolilor, cap. 4, „Ziua Cincizecimii”.
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Geneza 7-13
1. Până la ce dată calendaristică s-a uscat pământul, după potop?
2. Din cine se trag popoarele neamurilor de pe malul mării?
3. Cine erau fraţii lui Avram, născuţi în acelaşi an cu el?
4. Cum şi-a dat seama Faraon că Sara era nevasta lui Avram?
Istoria mântuirii, capitolul 36
5. Când a ştiut Stefan că îşi dădea ultima mărturie?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio)
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”) sau YouTube (canalul „Conferinta Muntenia – Biserica Adventista de Ziua a Saptea”).
De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!