Hristos, Domnul Sabatului

STUDIUL 5 » 25 APRILIE - 1 MAI

Textul de memorat: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.” (Marcu 2:27,28)

Este semnificativ faptul că, deşi li s-a adresat neamurilor, Luca face referire atât de frecvent la Sabat. Din totalul de cincizeci şi patru de referiri la Sabat din evanghelii şi din cartea Faptele apostolilor, şaptesprezece se găsesc în Luca, nouă în Faptele apostolilor, nouă în Evanghelia după Matei, zece în Evanghelia după Marcu şi nouă în Evanghelia după Ioan. Deşi era un convertit dintre neamuri, Luca a crezut în mod neîndoielnic în valabilitatea Sabatului Zilei a şaptea pentru evrei şi, deopotrivă, pentru neamuri. Domnul Hristos nu a adus nicio modificare în privinţa respectării Zilei de odihnă.

Într-adevăr, „în decursul lucrării Sale pe pământ, Hristos a subliniat cerinţele obligatorii ale Sabatului; în toată învăţătura Sa, a arătat un profund respect faţă de instituţia pe care El Însuşi o dăduse. Pe vremea Sa, Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta mai degrabă caracterul oamenilor egoişti şi arbitrari decât caracterul lui Dumnezeu. Hristos a înlăturat învăţătura falsă prin care cei ce pretindeau că Îl cunosc pe Dumnezeu Îl reprezentau greşit.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 183

Tema propusă pentru studiu în această săptămână este Isus ca Domn al Sabatului: cum a respectat El ziua de odihnă şi ce exemplu ne-a lăsat în această privinţă. Practica păzirii primei zile a săptămânii ca zi de odihnă nu este susţinută nici de Domnul Hristos, nici de vreunul dintre scriitorii Noului Testament.

Obiceiul lui Isus

Sinagoga îndeplinea un rol foarte important în viaţa religioasă a iudeilor. Ea a fost adusă la existenţă în timpul exilului (când templul era distrus) în scopul închinării, dar şi în scopul educării copiilor. Oriunde existau cel puţin zece familii de evrei putea fi ridicată o sinagogă. Crescând în Nazaret, Isus a urmat „obiceiul” de a merge la sinagogă în fiecare Sabat şi nici când S-a întors prima dată în cetatea Sa nu a făcut excepţie.

1. Care a fost atitudinea lui Isus faţă de Sabat? Există vreun indiciu că El ar fi desfiinţat obligativitatea de a-l păzi sau că ar fi arătat spre altă zi în locul lui?

Marcu 1:21

Marcu 6:2

Luca 4:16-30

Luca 6:6-11

Luca 13:10-16

Luca 14:1-5

„După obiceiul Său” (Luca 4:16). Numai Luca foloseşte acest mod de exprimare: în Luca 4:16, unde notează că Isus a mers la sinagoga din Nazaret, şi în Luca 22:39, unde menţionează că Isus, ştiind că nu mai era mult până la răstignire, „S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor”. În ambele ocazii, „obiceiul” era legat de închinare şi de rugăciune.

De ce ar trebui să ne facem un obicei din a merge la biserică în Sabat, la fel cum a făcut Isus? În primul rând, pentru că, deşi Dumnezeu este pretutindeni şi ne putem închina Lui oriunde, când ne strângem împreună, în acelaşi loc, în ziua stabilită de El la crearea lumii şi prin porunca sfântă, avem o experienţă deosebită. În al doilea rând, pentru că astfel putem să afirmăm public că Dumnezeu este Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. În al treilea rând, avem astfel ocazia să relaţionăm cu alţii şi să ne împărtăşim unii altora bucuriile şi îngrijorările.

Cei care ne acuză de legalism sau spun că noi suntem „în robie”, fiindcă păzim Sabatul, pierd din vedere binecuvântarea pe care o aduce Sabatul. Cum ai simţit personal câtă eliberare îţi poate aduce păzirea Sabatului?

Sabatul – mesajul şi semnificaţia lui

La sinagogă, Isus a citit din cartea profetului Isaia (Luca 4:17). Sabatul era nu doar pentru mersul la biserică în vederea închinării, ci şi pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. O viaţă fără Cuvântul Său nu este departe de capcana păcatului: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119:11).

2. Citeşte Luca 4:17-19. Cum înţelegem aceste cuvinte astăzi, ţinând seama de tot ce ştim despre Domnul Isus, despre persoana şi lucrarea Sa? Cum s-a împlinit această profeţie mesianică în experienţa ta cu Domnul?

După ce a citit din Isaia 61:1,2, Isus a spus: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4:21). Să ne oprim puţin asupra cuvântului „astăzi”. Evreii se gândeau că Împărăţia lui Dumnezeu avea să vină cândva, în viitor, într-un mod spectaculos şi agresiv, desfiinţând regimul străin din Iudeea şi instaurând domnia lui David. Însă, în acel Sabat, L-au auzit pe Domnul Isus declarând că Împărăţia venise deja prin El şi că misiunea Sa era să sfărâme puterea păcatului, să-l zdrobească pe Satana şi să-i elibereze pe captivii aflaţi sub stăpânirea lui.

Gândeşte-te, de asemenea, la relaţia strânsă dintre Sabat şi declaraţiile Sale mesianice. Sabatul este ziua de odihnă în Hristos (Evrei 4:1-4); Sabatul este un simbol al libertăţii, al eliberării pe care o avem prin Hristos (Romani 6:6,7); Sabatul ne aminteşte de crearea lumii şi, în acelaşi timp, de făgăduinţa re-creării ei prin Hristos (2 Corinteni 5:17; 1 Corinteni 15:51-53). Isus nu a ales întâmplător Sabatul ca zi în care să vindece, să-i elibereze pe cei asupriţi şi ţinuţi captivi de boală.

Sabatul este ziua săptămânală în care comemorăm ce am primit de la Isus, comemorare gravată în ceva mai durabil decât piatra – gravată în timp!

Cum te-a ajutat păzirea Sabatului să înţelegi mai bine mântuirea numai prin credinţă?

Vindecări la Capernaum, în ziua Sabatului

După ce a fost respins în Nazaret, Domnul Isus S-a întors în Capernaum unde lucrase până atunci (Matei 4:13). Acest oraş important a devenit centrul lucrării Sale în Galileea. Acolo exista o sinagogă (construită, din câte se pare, de un ofiţer roman – Luca 7:5) şi Isus, potrivit obiceiului Său, în Sabat mergea la sinagogă.

În Sabatul consemnat de Luca, Isus a făcut foarte multe lucruri – a dat învăţătură, a făcut vindecări şi a predicat. Nu se precizează despre ce a predicat, însă este notat faptul că oamenii erau uimiţi „pentru că vorbea cu putere” (Luca 4:32). Învăţătura Lui era total diferită de cea a rabinilor. El nu oferea soluţii de moment. El vorbea cu autoritate, bazat pe Scripturi, cu putere de la Duhul Sfânt, spunând păcatului pe nume şi îndemnând la pocăinţă.

3. Ce adevăruri ne sunt descoperite în Luca 4:31-37 în legătură cu (1) marea luptă, (2) realitatea existenţei demonilor, (3) scopul Sabatului şi (4) puterea lui Dumnezeu asupra răului? Ce altceva mai descoperi aici?

În pasajul din Luca 4:31-41, apare prima vindecare făcută în Sabat dintre cele cinci menţionate de Luca (Luca 4:38,39; 6:6-11; 13:10-16; 14:1-16). În predica de la Nazaret, Domnul Isus anunţase că misiunea Sa era să-i vindece pe cei cu inima zdrobită şi să-i elibereze pe cei apăsaţi. În acest Sabat, când Se afla în Capernaum, în sinagoga plină cu închinători, un om posedat de demoni I s-a opus spunând: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret?… Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu” (Luca 4:34). Demonul, făcând parte din oştirea lui Satana şi fiind o fiinţă supranaturală, L-a recunoscut repede pe Mântuitorul întrupat. În relatarea aceasta, vălul dintre lumea văzută şi cea nevăzută a fost dat la o parte.

Cât de clar a putut fi observată aici marea luptă! Există totuşi ocazii în care ochii noştri nu o pot vedea. În ce situaţii din viaţă ai observat-o? Care este singura ta speranţă de a ieşi biruitor? Vezi şi 1 Corinteni 15:2.

Isus, Domnul Sabatului

În pasajul din Luca 6:1-11, sunt prezentate două situaţii în care Domnul Isus intră în conflict cu fariseii pe tema Sabatului.

4. Cum a răspuns Isus la acuzaţia că El şi ucenicii Săi nu ar respecta Legea şi Sabatul? Luca 6:1-5

Trecând prin lanurile de grâu, ucenicii au smuls spice, le-au frecat în palme şi au mâncat boabele. Fariseii, dornici să-i acuze de călcarea Sabatului, au înfăţişat deformat fapta lor. În răspunsul Său, Domnul Isus le-a luat apărarea ucenicilor, dându-l ca exemplu pe regele David care, într-o ocazie când i-a fost foame, a intrat în Casa Domnului împreună cu ostaşii lui şi a mâncat pâinea sfântă din care nu aveau voie să mănânce decât preoţii. Astfel, Isus a arătat că fariseii, în legalismul lor vechi de secole, adunaseră regulă peste regulă, tradiţie peste tradiţie şi transformaseră Sabatul dintr-o zi de bucurie în una de chin.

5. Ce lecţii despre Sabat se pot desprinde din Luca 6:6-11?

Toate evangheliile sinoptice menţionează vindecarea omului cu mâna uscată, însă numai Luca precizează că mâna uscată era cea dreaptă (Luca 6:9-11). Detaliul notat de doctorul Luca ne ajută să înţelegem că omul acesta nu putea duce o viaţă normală din cauza deficienţei lui. Cazul său a stârnit două reacţii. Pe de o parte, reacţia fariseilor care au „pândit” clipa ca Isus să-l vindece pentru a-L acuza de încălcarea Sabatului. De cealaltă parte, este reacţia lui Isus care le ştia gândurile şi le-a arătat că El este Domnul Sabatului, Creatorul Sabatului şi că nu Îşi va trăda misiunea de a-l elibera pe omul acela din lanţurile infirmităţii. El a aşezat astfel Sabatul într-o perspectivă divină: este permis ca în ziua Sabatului să facem bine şi să salvăm o viaţă (Luca 6:9-11).

Cât de orbiţi erau aceşti conducători de propriile reguli, despre care credeau că veneau de la Dumnezeu! Ce putem face pentru a nu cădea în această capcană a tradiţiilor si învăţăturilor omeneşti, care pot să ne orbească faţă de adevărurile divine?

Sabatul şi valoarea omului

Dintre evangheliile sinoptice, numai Evanghelia după Luca menţionează aceste două vindecări făcute de Domnul Isus în Sabat (Luca 13:10-16; 14:1-15). Prima a stârnit indignarea conducătorului sinagogii, iar a doua i-a redus la tăcere pe farisei. În ambele situaţii, din cauza modului lor greşit de a înţelege Legea, adversarii L-au acuzat pe Isus de călcarea Sabatului.

6. Ce învăţături importante ne sunt descoperite în Luca 13:10-16 şi 14:1-6 cu privire la uşurinţa cu care pot fi pervertite adevărurile biblice fundamentale?

Gândeşte-te la femeia gârbovă. Ca femeie, era dispreţuită de farisei; în plus, purta această cocoaşă de optsprezece ani, timp suficient ca să îşi piardă răbdarea şi să-şi întărească părerea că viaţa nu are sens, iar lucrul cel mai deranjant era că nu avea nicio putere să iasă din această situaţie.

În întâmpinarea ei vine harul divin personificat. Isus a văzut-o, a chemat-o la El, i-a zis că este vindecată, Şi-a întins mâinile peste ea, iar ea „îndată s-a îndreptat” (Luca 13:13). Chinul în care trăise timp de optsprezece ani s-a risipit deodată şi în locul lui a venit o bucurie deplină – „slăvea pe Dumnezeu” (vers. 13). Prin fiecare verb folosit sub inspiraţie, Luca recunoaşte valoarea şi demnitatea femeii şi, desigur, valoarea şi demnitatea fiecărei fiinţe dispreţuite, indiferent de situaţia în care se află.

În cea de-a doua minune (Luca 14:1-6), Domnul Isus îl vindecă pe un om bolnav de dropică (hidropizie – acumulare patologică de lichid în cavităţile naturale ale corpului sau în ţesuturi – n. red.). Anticipând obiecţiile conducătorilor care-L urmăreau la fiecare pas, El a pus două întrebări. Prima era legată de scopul Legii („Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” [vers. 3]), iar a doua era legată de valoarea fiinţei umane („Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” [vers. 5]). Răspunsul era evident, întrucât, potrivit lui Luca, toţi au rămas fără replică. Ipocrizia lor, demascată aici de Isus, este de cea mai joasă speţă – ei îşi ascundeau adevăratele intenţii în spatele unei aparente evlavii şi a indignării sfinte pentru o presupusă încălcare „revoltătoare” a Legii lui Dumnezeu.

Studiu suplimentar

„Dumnezeu nu ar putea să-Şi oprească mâna nici măcar pentru o clipă, fiindcă omul ar cădea şi ar muri. Iar omul are şi el de îndeplinit o lucrare în această zi [în Sabat]. Trebuie avute în vedere cele necesare vieţii, bolnavii trebuie îngrijiţi, nevoile celor lipsiţi trebuie împlinite. Nu va fi socotit nevinovat acela care neglijează să aline suferinţa în Sabat. Ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu a fost făcută pentru om, iar faptele de milă sunt în armonie perfectă cu menirea ei. Dumnezeu nu doreşte ca făpturile Sale să sufere nici măcar o oră durerea care ar putea fi alinată în Sabat sau în oricare altă zi.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 207

„Nicio altă instituţie încredinţată evreilor nu a tins să îi distingă de popoarele învecinate atât de bine ca Sabatul. Dumnezeu a plănuit ca respectarea lui să îi identifice ca fiind cei care I se închină Lui. Sabatul trebuia să fie un semn al separării lor de idolatrie şi al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Însă, pentru a-l sfinţi, oamenii înşişi trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă, ei trebuie să devină părtaşi la neprihănirea lui Hristos.” – Ibidem, p. 283

Întrebări pentru discuţie

1. Ce avea Isus obiceiul să facă în ziua Sabatului şi ce lecţie ne transmite lucrul acesta?

2. Care sunt binecuvântările de care ne bucurăm când venim la adunare, în Sabat?

3. Ce texte biblice poţi aduce ca argument că Isus nu a schimbat ziua Sabatului?

4. Ce importanţă are devotamentul faţă de păzirea Sabatului din perspectiva marii controverse dintre Hristos şi Satana?

5. Care este scopul Sabatului, prin prisma vindecărilor pe care Isus le-a făcut în această zi?

6. Cum înţelegi expresia: „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului”?

7. Ce tradiţii şi obiceiuri legate de păzirea Sabatului ne orbesc faţă de adevărata închinare şi faţă de nevoile semenilor noştri?

8. Cum a folosit Isus ziua Sabatului pentru a sublinia valoarea fiinţei umane? Ce lecţie învăţăm din exemplul Său?