Răstignit şi înviat

STUDIUL 13 » 20 IUNIE - 26 IUNIE

Textul de memorat: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învieze.” (Luca 24:7)

Domnul Isus a fost conştient din copilărie că a venit pe acest pământ pentru a împlini voia Tatălui (Luca 2:41-50). El a dat învăţătură, a vindecat şi a slujit cu hotărârea fermă de a asculta de Tatăl. Acum, după ultima cină, venise timpul să meargă singur, să spună „da” voinţei lui Dumnezeu, să fie trădat şi tăgăduit, să fie judecat şi răstignit şi să se înalţe biruitor asupra morţii.

El a ştiut pe tot parcursul vieţii că nu putea să evite crucea. În evanghelii, cuvântul trebuie este utilizat de multe ori în relaţie cu suferinţele şi cu moartea lui Isus (Luca 17:25; 22:37; 24:7; Matei 16:21; Marcu 8:31; 9:12; Ioan 3:14). El trebuie să meargă la Ierusalim. El trebuie să pătimească. El trebuie să fie tăgăduit. El trebuie să fie înălţat. Nimic nu avea să-L descurajeze pe Fiul lui Dumnezeu să meargă la Golgota. El a denunţat orice sugestie de a respinge crucea ca venind de la Satana (Matei 16:22,23). Convingerea Sa era că trebuia „să meargă…, să pătimească…, să fie omorât… şi… să învieze” (vers. 21). Pentru El, drumul către cruce nu era opţional, ci necesar. Era drumul pe care El Însuşi îl alesese (Luca 24:25,26,46), ca parte din „taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui” (Coloseni 1:26).

Teribila luptă din Grădina Ghetsimani

La început, când i-a creat pe Adam şi pe Eva, Dumnezeu i-a aşezat într-o grădină frumoasă, care le oferea tot ce aveau ei nevoie pentru o viaţă fericită. La scurt timp după aceea, a apărut Satana. El a venit şi i-a ispitit pe cei doi, aruncând lumea de curând creată în marea controversă dintre bine şi rău (Geneza 3).

Acum, la timpul stabilit de Dumnezeu, o altă grădină (Luca 22:39-46) a devenit câmpul de bătălie pentru marele război dintre adevăr şi minciună, dintre neprihănire şi păcat, dintre planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului şi intenţia lui Satana de a distruge omenirea.

În Eden, lumea noastră a fost cufundată în nenorocirea păcatului; în Ghetsimani, ea a primit asigurarea biruinţei finale. Edenul a asistat la triumful tragic al eului semeţit împotriva lui Dumnezeu; Ghetsimani a fost locul în care eul s-a supus lui Dumnezeu şi în care a fost obţinută biruinţa asupra păcatului.

1. Compară ce s-a întâmplat în Eden (Geneza 3:1-6) cu ce s-a întâmplat în Ghetsimani (Luca 22:39-46). Care este marea deosebire?

În esenţă, Ghetsimani ne vorbeşte despre două lucruri: despre cea mai răutăcioasă tentativă a lui Satana de a-L abate pe Isus de la misiunea şi planul lui Dumnezeu şi despre exemplul cel mai nobil de bizuire pe puterea lui Dumnezeu pentru a împlini voinţa şi planul Său. Ghetsimani arată că, oricât de aprigă este lupta şi oricât de slab este omul, biruinţa este sigură pentru aceia care au cunoscut puterea rugăciunii aşa ca Domnul Isus: „Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42).

Toate forţele lui Satana s-au aruncat în luptă împotriva lui Isus. Ucenicii, pe care Domnul îi iubea atât de mult, erau neputincioşi faţă de suferinţa Sa. „Sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.”

Se apropia momentul când Iuda avea să-L trădeze printr-un sărut, iar preoţii şi străjerii templului erau gata să Îl prindă. Cu toate acestea, Isus ne-a arătat că rugăciunea şi supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu îi oferă sufletului forţa necesară pentru a purta marile poveri ale vieţii.

Care a fost factorul decisiv pentru biruinţa lui Isus? Ce poţi face pentru ca, data viitoare când vei fi ispitit, să biruieşti aşa cum a biruit El?

Iuda

2. Ce ne spune Luca despre Iuda? Satana s-a străduit să îi câştige pe toţi ucenicii, nu numai pe Iuda. De ce a avut succes numai la el? Luca 22:3

Luca spune că Domnul Isus S-a rugat singur toată noaptea pe munte înainte de a-i alege pe ucenici (Luca 6:12-16). Era într-adevăr Iuda un răspuns la rugăciune? Iuda nu fusese destinat să-l trădeze pe Isus, dar, prin trădarea şi apostazia sa, planul lui Dumnezeu s-a împlinit. Deşi avea atâta potenţial, deşi ar fi putut deveni un apostol de talia lui Pavel, Iuda a pornit într-o direcţie complet greşită. „El a hrănit spiritul rău al avariţiei până când aceasta a devenit forţa dominantă a vieţii lui. Iubirea pentru Mamona a atârnat mai greu decât iubirea lui pentru Hristos.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 716

Cu ocazia înmulţirii pâinilor, Iuda a fost cel dintâi care a perceput valoarea politică a acestei minuni şi „a pus pe picioare proiectul de a-L lua pe Hristos cu forţa şi de a-L face împărat” (Ibidem, pp. 718, 719). Însă, în momentul în care Isus a denunţat această încercare, Iuda a fost dezamăgit: „Aşteptările lui erau mari. Dezamăgirea lui a fost amară” (Ibidem, p. 719). El credea, ca şi ceilalţi ucenici, că Isus avea să-Şi folosească puterile ieşite din comun pentru a pune temeliile unei împărăţii pământeşti şi îşi dorea un loc în această împărăţie. Ce tragedie! Dorinţa lui de a obţine un loc în împărăţia efemeră, care nu a venit niciodată, l-a făcut să-şi piardă locul în împărăţia eternă care avea să vină în mod cert.

Într-o altă ocazie, când o urmaşă devotată a lui Isus a ales să-I ungă picioarele cu mir scump, Iuda a catalogat fapta ei ca pe o risipă de bani (Ioan 12:1-8). Singura lui preocupare erau banii şi, în final, iubirea de bani i-a eclipsat dragostea pentru Isus. Obsesia aceasta pentru bani şi putere l-a determinat să pună un preţ pe darul nepreţuit al Cerului (Matei 26:15). Din momentul acela, „Satana a intrat în Iuda” (Luca 22:3), iar Iuda a devenit un suflet pierdut.

Nu este deloc greşit să avem o poziţie socială bună, putere sau bani. Problema apare atunci când aceste lucruri (şi altele asemănătoare) trec înaintea credincioşiei faţă de Dumnezeu. De ce este important să ne analizăm mereu atitudinea faţă de aceste lucruri?

Ori cu El, ori împotriva Lui

Din perspectiva răstignirii Domnului Isus, nu există teren neutru pentru fiinţele umane. La sfârşit, ne vom afla fie de o parte, fie de cealaltă. „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte” (Matei 12:30). Cuvinte categorice, care ne pot crea puţin disconfort, însă Domnul Isus exprimă o realitate şi arată ce presupune adevărul acesta pentru cei implicaţi în marea controversă dintre Hristos şi Satana. Suntem fie de partea lui Isus, fie de partea lui Satana. Da, atât de categoric este Isus!

3. Citeşte despre următoarele persoane şi notează cum s-au raportat la Domnul Isus!

Membrii Sinedriului (Luca 22:52,53). Ce greşeli au comis ei, de ce le-au comis şi cum ne putem feri de o atitudine similară faţă de Isus?

Pilat (Luca 23:1-7,13-25). Ce l-a determinat pe Pilat să spună: „Nu găsesc nicio vină în El” (Ioan 19:4) şi, totodată, să Îl condamne la moartea prin crucificare? Ce putem învăţa din eşecul lui de a face ce era corect?

Irod (Luca 23:6-12). Care a fost marea lui greşeală şi ce putem învăţa din ea?

Cei doi tâlhari (Luca 23:39-43). Doi păcătoşi privesc spre Domnul Hristos răstignit, dar reacţiile lor sunt total diferite. Ce ne spune aceasta despre necesitatea de a decide de partea cui vrem să fim în marea controversă dintre bine şi rău? Cum descoperă această scenă faptul că suntem fie de o parte, fie de cealaltă?

Învierea Mântuitorului

4. Cine le-a adus ucenicilor vestea despre învierea Domnului Isus? Luca 24:1-11

Duminică, femeile s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt cu un singur scop: să încheie ritualul de înmormântare. Deşi fuseseră atâta timp cu Isus, ele nu înţeleseseră cu adevărat ce urma să se întâmple. Nu se aşteptau să găsească mormântul gol sau ca îngerii să le spună: „Nu este aici, ci a înviat!” (Luca 24:6). Ele au fost primele fiinţe cărora li s-a încredinţat misiunea de a vesti învierea Mântuitorului. Ele s-au grăbit să le dea vestea şi altora, dar nimeni nu le-a crezut (Luca 24:11). Pentru ucenici, cuvintele lor păreau nişte „basme” născocite de nişte femei obosite şi îndurerate (vers. 10, 11). Dar cât de repede aveau să descopere că ele aveau dreptate!

5. De ce a ocupat învierea Domnului un loc atât de important în predicarea apostolilor şi în credinţa bisericii primare? De ce este ea esenţială şi pentru noi astăzi? Faptele apostolilor 4:33; 1 Corinteni 15:14

În primele capitole din cartea Faptele apostolilor sunt cel puţin opt referiri la învierea Domnului (cap. 1:22; 2:22-32; 3:14,15; 4:1,2,10,12,33; 5:30-32). Învierea este fundamentală pentru lucrarea răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi pentru întreaga credinţă şi existenţă creştină. Apostolul Pavel arată lucrul acesta foarte clar: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Este zadarnică deoarece numai în învierea Sa găsim speranţă. Fără această speranţă, viaţa noastră se termină aici, o dată pentru totdeauna. Viaţa lui Hristos nu s-a încheiat la mormânt şi avem promisiunea că nici viaţa noastră nu se va încheia acolo!

„Dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci lungul şir de intervenţii ale lui Dumnezeu pentru răscumpărarea şi mântuirea poporului Său se sfârşeşte într-o fundătură, într-un mormânt. Dacă învierea lui Hristos nu este realitate, atunci nu avem nicio asigurare că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, întrucât moartea are ultimul cuvânt. Credinţa este inutilă pentru că Acela care este obiectul ei nu Şi-a justificat calitatea de Domn al vieţii. Credinţa creştină este atunci încarcerată în mormânt alături de ultima şi cea mai înaltă descoperire de Sine a lui Dumnezeu prin Hristos – dacă Hristos este într-adevăr mort.” – George Eldon Ladd, A Theology of the New Testament, p. 318

„Trebuie să se împlinească tot”

6. În diferitele Sale apariţii de după înviere, spre ce anume a îndreptat Domnul Isus atenţia ucenicilor, ca să-i ajute să înţeleagă ce s-a întâmplat cu El? De ce este lucrul acesta semnificativ pentru noi, în mărturia pe care o dăm oamenilor? Luca 24:13-49

Învierea Domnului Isus ar fi trebuit să fie o dovadă îndestulătoare cu privire la mesianitatea Sa. După ce a fost bătut cu biciul şi brutalizat, a fost ţintuit pe cruce, străpuns în coastă cu o suliţă, înfăşurat într-o pânză şi, în final, aşezat într-un mormânt. Chiar dacă am accepta ideea absurdă că ar fi supravieţuit crucificării şi înmormântării, nu ne putem imagina cum ar fi putut ucenicii să vadă în El un Mesia triumfător în condiţiile în care ar fi venit înaintea lor plin de sânge şi vânătăi, slăbit şi clătinându-Se pe picioare!

Dimpotrivă, Isus li S-a arătat viu şi în stare să meargă pe jos câţiva kilometri pe drumul spre Emaus, de exemplu. Merită subliniat faptul că, în această ocazie, înainte de a le dezvălui identitatea Sa, El le-a îndreptat atenţia spre Scripturi, oferindu-le un fundament biblic solid pentru a crede în El.

Mai târziu, când a venit în mijlocul ucenicilor, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale, a mâncat împreună cu ei, dar, mai presus de toate, le-a îndreptat atenţia spre Cuvântul lui Dumnezeu: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri” (Luca 24:46-48).

Şi de data aceasta, Isus a apelat la Scripturi pentru a-i ajuta să înţeleagă exact ce se întâmplase cu El. De asemenea, El a pus învierea Sa într-o relaţie directă cu misiunea de predicare a Evangheliei la toate popoarele.

Aşadar, observăm că, deşi le-a dat şi alte dovezi puternice despre faptul că era viu, El i-a trimis întotdeauna la Cuvântul lui Dumnezeu. De altfel, dacă nu ar fi fost Cuvântul acesta, cum am mai fi aflat despre chemarea şi misiunea noastră de a vesti lumii Evanghelia? Cum am mai fi aflat Vestea Bună? Biblia a rămas la fel de importantă pentru noi, cum a fost şi pentru Domnul Isus şi pentru ucenici.

Cât timp acorzi citirii Bibliei? Ce impact are ea asupra vieţii tale, asupra deciziilor tale şi asupra modului în care te porţi cu alţii? Gândeşte-te cum îţi influenţează Biblia viaţa, deciziile şi relaţiile cu oamenii!

Studiu suplimentar

„Semnificaţia morţii lui Hristos va fi înţeleasă de sfinţi şi de îngeri. Oamenii căzuţi nu ar putea avea o casă în paradisul lui Dumnezeu fără Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii. Atunci, să nu înălţăm noi oare crucea lui Hristos? Îngerii Îi dau cinste şi slavă lui Hristos, fiindcă nici măcar ei nu sunt în siguranţă decât privind la suferinţele Fiului lui Dumnezeu. Îngerii cerului sunt păziţi de apostazie tocmai prin eficienţa crucii. Fără cruce, ei nu ar fi în siguranţă faţă de rău mai mult decât au fost înainte de căderea lui Satana. Desăvârşirea îngerilor nu a rezistat în cer. Iar desăvârşirea omului s-a năruit în Eden, paradisul fericirii. Toţi cei care îşi doresc siguranţa pe pământ sau în cer trebuie să privească la Mielul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 5, p. 1132

Întrebări pentru discuţie

1. Care este diferenţa dintre condiţiile în care au păcătuit primii oameni în Eden şi condiţiile în care a biruit Isus în Ghetsimani? Care a fost factorul decisiv pentru căderea lor, respectiv pentru biruinţa Lui?

2. De ce s-a pierdut Iuda? Era destinat să facă alegerea pe care a făcut-o sau a ales în mod liber să meargă pe această cale? Argumentaţi răspunsul.

3. De ce nu există neutralitate în marea controversă dintre Hristos şi Satana?

4. De ce menţionarea femeilor care au adus vestea învierii Domnului susţine credibilitatea acestui eveniment?

5. De ce a ocupat învierea Domnului un loc atât de important în predicarea apostolilor şi în credinţa bisericii primare? De ce este ea esenţială şi pentru noi astăzi?

6. La ce anume a apelat Mântuitorul înviat pentru a-i ajuta pe ucenici să înţeleagă ce se întâmplase cu El? La ce anume putem apela şi noi, atunci când nu ne sunt clare anumite evenimente majore din lumea noastră?