Haine de sărbătoare

» STUDIUL 8: 14 MAI - 20 MAI

Text de memorat: „Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.” (Isaia 61,10)

Trăind în vremea în care au domnit Ozia, Ahaz şi Zedechia, Isaia a predicat de-a lungul a peste patru decenii tulburi, timp în care a scris una dintre cele mai frumoase cărţi din Biblie. Scrisă într-o perioadă dificilă din punct de vedere politic, moral, militar şi economic, cartea lui Isaia este plină de avertismente legate de nenorocirile care aveau să se abată asupra celor nepocăiţi, dar şi de făgăduinţele mântuirii, eliberării şi speranţei: o speranţă care se găseşte în „Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel”, în Acela care zice: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” (Is. 48,17)

Isaia i-a îndemnat pe oameni să se îmbrace cu hainele frumoase ale neprihănirii şi să accepte mântuirea oferită de Dumnezeu. Ilustraţiile în care face referire la diferite tipuri de veşminte ne transmit până astăzi anumite adevăruri spirituale. Pentru contemporanii lui Isaia şi pentru noi rămâne o întrebare: Vom cere haina neprihănirii sau vom continua să umblăm în ruşinea păcatului şi a goliciunii noastre?

Nu mai aduceţi jertfe fără rost

1. Care era starea spirituală a lui Iuda în vremea lui Isaia? Is. 3,18-23

Primele capitole din Isaia ne înfăţişează în culori destul de sumbre starea spirituală a Regatului din Sud. Urmaşii oamenilor care au fost martorii minunilor extraordinare din timpul Exodului, au ajuns într-o stare de mulţumire de sine. Ei credeau că minunile acelea avuseseră loc, dar ajunseseră să nu le mai dea importanţă şi chiar să se întrebe ce legătură aveau ei cu ele.

Primele cinci capitole din Isaia te vor ajuta să înţelegi din cauza căror fapte sau atitudini au fost oamenii aceştia ameninţaţi cu astfel de nenorociri. Ce asemănări există între starea lor şi starea bisericii noastre de astăzi?

Probabil că partea cea mai înfricoşătoare se găseşte în primul capitol în care Domnul deplânge toate regulile şi practicile lor religioase. Oamenii aceştia pretindeau că erau slujitorii Domnului şi că respectau formele de închinare.

2. Ce spune Domnul despre ei şi despre închinarea lor? Is. 1,11-15

Totuşi, Domnul este plin de îndurare, ca întotdeauna; El caută să mântuiască pe cât mai mulţi oameni. Crucea este cea mai mare dovadă de care avem nevoie, că Domnul vrea să fim mântuiţi. Chiar şi în aceste prime capitole, observăm că Domnul Îşi cheamă poporul şi îi pune la dispoziţie o cale de a evita dezastrul.

Cum te închini înaintea Domnului? La ce te gândeşti atunci când te închini înaintea Lui? Cât de multe lucruri au devenit o rutină şi cât de multe pornesc dintr-o inimă sinceră, plină de laudă, de pocăinţă? Cum poţi să faci deosebirea între ele?

Buze necurate

Isaia a primit chemarea de a fi profet în perioada sumbră descrisă înprimele capitole din cartea sa, adică aproximativ în anul 740 î.Hr., anul în care a murit Ozia, regele Israelului. Ozia a avut un început bun, dar a apostaziat în ultima parte a domniei (2 Cron. 26) şi a avut un sfârşit groaznic. Isaia şi-a început lucrarea exact în acel moment, dar numai după ce a primit de la Domnul o viziune impresionantă.

3. Ce reacţie are Isaia când primeşte viziunea despre Sanctuarul ceresc? Is. 6,1-8. De ce este semnificativ gestul lui, mai ales pentru felul în care înţelegem Planul de Mântuire?

Reacţia lui Isaia nu este determinată de contrastul dintre puterea şimaiestatea lui Dumnezeu şi neputinţa omenească şi nici de contrastul dintre eternitatea lui Dumnezeu şi efemeritatea omului. Ea are de a face mai degrabă cu moralitatea. Isaia vede în viziune „poalele mantiei” lui Dumnezeu (Is. 6,1), care umplu Templul, şi este copleşit de contrastul dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi păcătoşenia lui. El a înţeles în clipa aceea că problema lui era de natură morală şi că firea lui decăzută şi degradarea lui puteau să-i provoace moartea. Şi apoi cum putea el, „un om cu buze necurate”, să vorbească înaintea Domnului oştirilor?

4. Care a fost soluţia la problema lui? Is. 6,7.8

Gestul simbolic de atingere a buzelor cu cărbunele aprins face referire la convertirea lui Isaia. El era acum iertat de păcat; primise o viaţă nouă în Domnul, iar rodul acelei convertiri este descoperit în versetul 8, în răspunsul: „Iată-mă, trimite-mă!” Ştiind că păcatul lui fusese curăţit, el a mers înainte prin credinţă, cu încredere în neprihănirea şi sfinţenia pe care Dumnezeu i le descoperise în acea viziune.

Nelegiuirea lui Isaia a fost îndepărtată şi păcatul lui a fost ispăşit. El „s-a născut din nou”, iar rezultatul imediat a fost dispoziţia de a răspunde la chemarea: „Cine va merge pentru noi?” Întreabă-te: Ce atitudine am avut eu imediat după convertire?

Haine care nu rezistă

După cum am văzut, Isaia i-a avertizat multă vreme pe oameni cu privire la judecată, dar el a adăugat lângă avertismente făgăduinţele încurajatoare ale lui Dumnezeu. După ce explică pedepsele Domnului care s-auabătut asupra pământului, Isaia se adresează israeliţilor care au aşteptat cu sinceritate împlinirea tuturor făgăduinţelor, dar care au dat uitării multele ocazii dificile, în care Domnul a fost alături de poporul Său.

5. Citeşte Isaia 51,6-8. Ce mesaj le transmite Domnul israeliţilor? Cu ceeste asemănat pământul? Dar locuitorii lui? Ce speranţă ne transmite acest pasaj?

Ştim cu toţii prea bine cât de repede se deteriorează hainele! Nu este nevoie de prea mult, pentru ca hainele cele mai scumpe şi mai frumoase să se strice. Ce asemănare potrivită pentru această lume şi pentru oamenii care o populează! Nici nu am venit bine pe lume şi deja trebuie să plecăm din ea! În Noul Testament, Iacov aseamănă existenţa noastră cu un abur (Iacov 4,14). Oricât ne-am zbate, până la urmă tot ce este în lumea aceasta se învecheşte şi dispare ca o haină!

Însă Isaia compară lumea cu mântuirea lui Dumnezeu, cu neprihănirea Sa, cu haina neprihănirii lui Hristos, singura care aduce mântuire, o mântuire care durează veşnic. Domnul ne vorbeşte aici despre cele două opţiuni pe care le au la dispoziţie oamenii: moartea veşnică sau viaţa veşnică pe un pământ nou, care nu „se va preface în zdrenţe ca o haină” (vers. 6), civa dura veşnic. Din zilele lui Adam şi Eva şi până la venirea lui Hristos, acestea au fost, sunt şi vor fi singurele două opţiuni finale ale omenirii.Ele se exclud reciproc. Fiecare trebuie să decidă în dreptul său ce va alege.

Citeşte Isaia 51,7. Ce înseamnă aceste cuvinte pentru noi, astăzi? Cum neajută faptul că avem Legea în inimă să ştim ce este bine de făcut? Faptul că avem această cunoaştere ne este suficient pentru a trece la împlinirea lucrurilor bune? Sau avem nevoie şi de altceva? De ce anume?

Haine de sărbătoare

Când citim Vechiul Testament suntem tentaţi adeseori să privim numai la părţile lui sumbre. Criticii Bibliei au o deosebită plăcere să scoată în evidenţă aceste pasaje şi să spună: „Cine ar putea să iubească un astfel de Dumnezeu sau să I se închine?” Noi însă nu citim numai anumite părţi din Biblie, ci ţinem cont de toată Biblia.

Pe lângă avertizări, Domnul ne oferă şi o cale de a scăpade condamnare. Da, răzvrătirea şi neascultarea duc la condamnare şi la moarte. Însă Domnul stăruie mereu pe lângă poporul Său, ca să aleagă cealaltă cale: a mântuirii, a neprihănirii, a siguranţei.

6. Citeşte Isaia 52. Ce mesaj ne transmite Domnul aici? Ce speranţă ne oferă El? Ce reprezintă, în acest context, hainele de sărbătoare?

Şi de data aceasta, Domnul Îşi cheamă poporul înapoi la pocăinţă, la ascultare şi la mântuire. „Hainele de sărbătoare” sunt hainele neprihănirii, acel veşmânt pe care îl au toţi cei care s-au predat Domnului şi care trăiescprin credinţă şi în ascultare de poruncile Sale. Niciodată nu a fost complicat: din Eden şi până astăzi, Dumnezeu nu le-a cerut oamenilor nimic altceva decât să trăiască prin credinţă, în ascultare de El. Lucrul cel mai impresionant la Isaia 52 este finalul capitolului şi capitolul următor. Nu este o coincidenţă faptul că Isaia, după ce cheamă poporul să se îmbrace în haine de sărbătoare, realizează cea mai frumoasă descriere profetică a morţii înlocuitoare a lui Isus, un eveniment care a pus la dispoziţia tuturor oamenilor aceste haine. Omenirea poate fi salvată din ruina în care a adus-o păcatul numai prin viaţa şi moartea Domnului Hristos.

7. Ce ni se spune în vers. 3 despre darul mântuirii?

O altă versiune a Bibliei, redă prima parte a versetului astfel: „V-aţi vândut pe nimic…”. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte – ne vindem sufletele pe nimic, dorind să obţinem lucrurile din lumea aceasta, deşi ştim că ea va pieri ca o haină. Lucrul acesta ne pune într-o dilemă, fiindcă nu putem cumpăra şi nici nu putem crea o cale de scăpare. Suntem mântuiţi numai prin harul lui Dumnezeu care a fost manifestat prin jertfa uimitoare adusă pentru noi pe cruce.

Hainele mântuirii

Unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Biblie este Luca 4,16-20,unde ni se spune că Isus Se afla în sinagoga din cetatea natală şi S-a ridicat şi a citit din cartea lui Isaia, capitolul 61. Apoi, spre uimirea tuturor celor prezenţi, El a declarat: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea dinScriptură, pe care le-aţi auzit” (Luca 4,21).

8. Citeşte Isaia 61 în întregime. Care este tema acestui capitol? Cum este prezentată Evanghelia aici? Ce teme prezente aici sunt preluate şi dezbătute în Noul Testament? (Vezi vers. 6.)

Versetele acestea sunt atât de frumoase şi atât de pline de simboluri, încât au fost preluate şi de scriitorii Noului Testament! Strâns legat de tema studiului nostru este versetul 10, versetul de memorat al studiului. „Mijloacele pregătite sunt îndeajuns, iar neprihănirea veşnică a lui Hristos este atribuită fiecărui suflet care crede. Veşmântul scump şi nepătat, ţesut în războiul cerului, este pregătit pentru păcătosul pocăit şi plin de credinţă, iar el poate să spună: «Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii» (Isaia 61,10).” – Ellen G. White, Solii alese, pag. 394

Cuvântul tradus aici cu „împodobit” provine dintr-un verb ebraic care înseamnă „a face slujba de preot”. Avem aici o prefigurare a concepţiei nou-testamentale, potrivit căreia toţi credincioşii lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în hainele mântuirii, sunt „preoţi”. Ei nu sunt mijlocitori, aşa cum eraupreoţii din Vechiul Testament sau cum este Domnul Isus, ci mai degrabă le dau altora mărturie despre mila, harul şi mântuirea lui Dumnezeu.

Reciteşte Isaia 61. Ce făgăduinţe din acest capitol îţi poţi însuşi? Ce obiceiuri îţi poţi schimba pentru ca aceste făgăduinţe să se împlinească în viaţa ta?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. „Pierdut şi găsit”; Profeţi şi regi, cap. „Îndrumaţi în Legea lui Dumnezeu”; Hristos, Lumina lumii, cap. „Golgota”; Tragedia veacurilor, cap. „O lucrare de reformă”.
„Hainele albe sunt curăţia de caracter, neprihănirea lui Hristos atribuită păcătosului. Aceasta este într-adevăr o haină din ţesătură cerească, ce poate fi cumpărată numai de la Hristos cu o viaţă de ascultare din toată inima.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 4, pag. 88

Întrebări pentru discuţie

1. Meditaţi la tema închinării din Isaia 1. Există forme de închinare care sunt inacceptabile înaintea lui Dumnezeu? Ce formă inacceptabilă de închinare se practică în zilele noastre, chiar şi în biserica noastră? Problema este închinarea în sine sau este mai degrabă legată de închinători?

2. Isaia 61,3 spune: „Să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în locul plânsului, un untdelemn de bucurie în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi «terebinţi ai neprihănirii», «un sad al Domnului», ca să slujească spre slava Lui”. Despre ce este vorba aici? Cum putem avea parte de împlinirea acestei făgăduinţe?

3. Delmore Schwartz a scris o povestire despre o ninsoare care a creat, în mod miraculos, nişte statui frumoase în tot oraşul New York. Oamenii erau uimiţi. Tot oraşul era fascinat. Personajul principal a fost atât de impresionat, încât a renunţat la slujba lui, pentru că nu putea să facă nimic decât să stea şi să se uite la statui, fapt care părea a-i da un rost în viaţă. Mai târziu, în povestire, toate statuile dispar în urma unei ploi mărunte abătute peste oraş. Toate lucrurile reintră în normal. În final, personajul principal cade sau se aruncă în faţa trenului şi moare. Ideea este că, dacă ne punem încrederea în lucrurile din lumea aceasta, vom fi dezamăgiţi, fiindcă pământul se strică la fel ca o haină. Ai cunoscut vreodată personal această dezamăgire? Ce ai învăţat din această experienţă?