Haina de nuntă

» STUDIUL 11: 4 IUNIE - 10 IUNIE

Text de memorat: „Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8,1)

Istoria creştinismului este plină de pagini întunecate. Urmaşi declaraţi ai lui Hristos au săvârşit lucruri oribile şi, după cum ne spun profeţiile biblice, înainte de revenirea Sa, se vor săvârşi multe rele în Numele Său.

Săptămâna aceasta, vom studia o parabolă interesantă care ne descoperăun adevăr dureros – nu toţi cei care pretind a fi urmaşii lui Hristos chiar sunt urmaşii Săi. Dar cine suntem noi, ca să apreciem cine este credincios şi cine este necredincios? Cine suntem noi, ca să vedem „paiul” din ochiul fratelui nostru, prefăcându-ne că nu observăm „bârna” din ochiul nostru? Noi nu avem dreptul de a judeca. Dar Dumnezeu are acest drept.

„Oaspeţii care participă la ospăţul Evangheliei sunt cei care declară că Îi slujesc lui Dumnezeu şi ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii. Totuşi nu toţi cei care se declară a fi creştini sunt ucenici adevăraţi. Înainte de răsplata finală, trebuie să se decidă cine sunt cei pregătiţi să primească moştenirea celor neprihăniţi. Această decizie trebuie să fie luată înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos pe norii cerului, deoarece, atunci când va veni, Domnul va aduce cu Sine răsplata, «ca să dea fiecăruia după fapta lui» (Apocalipsa 22,12).” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 310

Zile tensionate

Matei 21, un capitol care relatează evenimentele din ultima parte a lucrării Domnului Isus pe pământ, este plin de momente tensionate şi impresionante.De asemenea, el ne vorbeşte despre capacitatea teribilă a inimii omeneşti de a se autoînşela şi despre puterea celui rău de a ne face orbi faţă de adevărurile cele mai evidente. Când privim înapoi, ne este uşor să spunem: Cum au putut conducătorii iudei să fie atât de împietriţi, atât de orbi, atât de indiferenţi faţă de numeroasele dovezi oferite de Isus?

Dar să nu ne înşelăm singuri. Avem vreun motiv să credem că noi – adventiştii de ziua a şaptea, care avem atâta lumină – suntem altfel decât ei? Nu manifestăm şi noi, uneori, indiferenţă faţă de adevăr, mai ales atunci când acesta ne mustră pentru păcatele îndrăgite şi pentru iubirea de lume? Da, Dumnezeu ne iubeşte, Hristos a murit pentru noi şi ne-a dăruit iertare. Dar Dumnezeu i-a iubit şi pe oamenii despre care este vorba în acest capitol, care I-au întors spatele lui Isus şi, mai mult, au complotat împotriva Lui. Prin urmare, trebuie
să fim deosebit de atenţi, întrucât greşim dacă socotim că nu avem cum să fim înşelaţi!

1. Care este cadrul în care a fost spusă parabola cu haina de nuntă? Care sunt evenimentele principale? Care este tema principală a capitolului? Ce lecţie spirituală putem desprinde pentru viaţa noastră? Matei 21

Probabil că cele mai impresionante versete din tot capitolul sunt ultimele două. Cu toate că unii I se împotriveau lui Isus, o parte din mesajul Lui a reuşit totuşi să ajungă la inimile lor, întrucât şi-au dat seama că El vorbea despre ei. Ei ar fi avut o scuză dacă nu ar fi înţeles, însă problema este că au înţeles suficient de mult, încât să-şi dorească să scape de El. Un alt lucru interesant este acela că nu au îndrăznit să-L aresteze pe loc, de teama poporului care mergea după El. Cât de trist este că aceşti conducători, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru ceilalţi, aveau atâtea lipsuri şi că mulţi dintre ei nu au reuşit să se îndrepte niciodată! Când se vor trezi la realitate, va fi prea târziu (Rom. 14,10).

Invitaţia împăratului

Nunta este un eveniment deosebit în viaţa oricărui om şi este cu atât mai important în viaţa unui împărat. Iar dacă ai şansa să fii invitat de împărat la nunta fiului său, atunci te poţi considera foarte onorat. Simbolul nunţii fiului de împărat ne trimite cu gândul la relaţia dintre Isus şi biserica Sa (Apoc. 21,2.9; Efes. 5,21-23).

2. Ce legătură există între parabolă şi evenimentele din capitolul precedent? Care este tema lor comună? Matei 22,1-8

Observăm că împăratul a făcut toate pregătirile pentru nuntă, a avut grijă de sală şi de meniu. Apoi a trimis soli, să-i cheme pe invitaţi: „Toate sunt gata, veniţi la nuntă”. Oamenii nu aveau altceva de făcut decât să accepte invitaţia.

De asemenea, observăm motivele pentru care cei chemaţi au refuzat invitaţia. Unii nu au luat-o în serios, au socotit că nu era importantă şi nu au ţinut seama de ea. Ei îi reprezintă pe oamenii din vremea noastră, care nu iau în serios cerinţele lui Dumnezeu şi care nu vor să accepte adevărul.

Alţii „au plecat”. Calea mântuirii este îngustă (Mat. 7,14). Oamenii găsesc tot felul de scuze, ca să scape de invitaţie sau să o refuze. Pentru ei, lucrurile materiale contează mai mult decât invitaţia împăratului. În fine, ultima categorie este formată din oamenii care îi persecută pe cei care vin cu invitaţia. Toţi aceştia au rămas pe dinafară. Să ne gândim şi la cuvintele rostite de împărat despre cei care au ignorat sau au respins invitaţia: „N-au fost vrednici de ea”. Cum explicăm această afirmaţie, dacă ţinem cont de faptul că toţi oamenii sunt păcătoşi şi, prin urmare, nu sunt vrednici? Este vreunul dintre noi vrednic să primească invitaţie de la Împărat? În Biblie, meritul nostru vine din ceea ce a făcut Hristos pentru noi şi nu ţine de noi, ci de ceea ce Îi permitem lui Dumnezeu să facă pentru noi şi în noi.

Care este motivul pe care îl invoci cel mai frecvent când refuzi invitaţia Împăratului? Ce făgăduinţe biblice îţi dau încrederea că Domnul te poate ajuta să renunţi la acest obicei?

Cei care au venit la ospăţ

3. Când cei poftiţi au refuzat şi a doua oară invitaţia, ce le-a poruncit împăratul robilor lui să facă? Mat. 22,9

4. Cine erau cei care au venit la ospăţ? Ce înseamnă faptul că erau „şi buni, şi răi”? Mat. 22,10-14

Ai observat că unii creştini declaraţi sunt deosebit de răutăcioşi şi de antipatici? Ai observat că unii oameni care merg la biserică şi care au convingerea că vor fi mântuiţi sunt negativişti, aspri, ipocriţi şi de-a dreptul răi?

Aşa se întâmplă de când e lumea. Cum ne explicăm, de exemplu, credinţa cruciaţilor, care erau atât de dedicaţi lui Hristos, dar şi-au croit drumul spre Ţara Sfântă prădând şi jefuind? Un martor a declarat următoarele: „Oştile noastre i-au fiert pe păgâni în oale. Ostaşii i-au tras în ţeapă pe copii şi i-au mâncat fripţi la grătar”. Cum au putut să săvârşească asemenea orori în Numele lui Isus? Răspunsul pare a fi simplu: Oamenii aceştia nu erau creştini adevăraţi.

Dar de unde putem şti? Cum putem să tragem concluzia aceasta, de unde ştim ce anume au fost ei învăţaţi să facă şi dacă au avut ocazia să-şi dea seama că era greşit ceea ce făceau? E oare posibil ca vreunul dintre ei să se fi pocăit după aceea şi să fi cerut iertare şi har? Dar ce putem spune despre anumite fapte oribile săvârşite de oameni care păreau destul de credincioşi? Cine suntem noi să-i judecăm? Noi nu avem dreptul să judecăm pe nimeni, dar Dumnezeu are acest drept şi îi va judeca pe toţi.

5. Ce ne spune Scriptura despre judecată? Rom. 14,10; Evr. 10,30; Ecl. 12,14; Dan. 7,9-10.

Adventiştii de ziua a şaptea numesc judecata aceasta „judecata de cercetare” şi la ea face referire parabola din Matei 22.

Gândeşte-te la fapte făcute de-a lungul istoriei, de creştini declaraţi, uneori chiar în Numele lui Isus. Cum ne ajută parabola aceasta să înţelegem că Dumnezeu îi va judeca şi pe ei după dreptate?

Fără haină de nuntă

6. Ce reprezintă haina de nuntă în această parabolă? De ce este acceptarea ei o problemă de viaţă şi de moarte?

Cum s-ar putea împăca teoria „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”, cu faptul că, într-o zi, Dumnezeu va despărţi pentru totdeauna grâul de neghină (Mat. 13,24-30), pe cei înţelepţi de cei neînţelepţi (Mat. 25, 1-13), pe cei credincioşi de cei necredincioşi (Mat. 25,14-30), pe cei care au primit neprihănirea Sa de cei care nu au primit-o (Mat. 22,1-14) şi pe urmaşii adevăraţi ai lui Hristos de cei care pretind că Îl urmează, dar fac lucruri oribile în Numele Său?

Va exista o zi finală a socotelilor pentru toţi oamenii – pentru cei care cred şi pentru cei care doar pretind a crede în aceleaşi făgăduinţe ale mântuirii prin credinţa în ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Dacă mântuirea ar putea fi obţinută prin fapte, totul ar fi simplu; nu ar trebui decât să ne etalăm faptele şi să vedem dacă sunt suficiente.

Însă, dacă mântuirea se bazează pe meritele Altcuiva, dacă neprihănirea necesară pentru mântuire se găseşte în Altcineva şi nu în noi înşine, problema devine mai dificilă, mai nuanţată. În acest sistem, se impune ca judecata să fie făcută de o Fiinţă care nu face niciodată nicio greşeală, pe când în primul sistem (în care faptele sunt criteriul), lucrul acesta nu mai este atât de necesar.

Aceasta este de fapt ideea principală a parabolei: Dumnezeu îi va despărţi pe adevăraţii Săi copii de mulţimea tuturor acelora care doar pretind a-L urma pe Hristos. Care va fi criteriul decisiv? Vor fi acceptaţi numai aceia care s-au îmbrăcat cu haina frumoasă a neprihănirii Domnului Hristos.

Parabola aceasta face o distincţie clară între calitatea de membru al bisericii şi starea de păcătos salvat prin neprihănirea lui Hristos. Analizea ză-ţi viaţa, faptele, gesturile, cuvintele, gândurile, atitudinea faţă de prieteni şi faţă de duşmani. Reflectă ele faptul că porţi haina neprihănirii lui Hristos sau arată că tu ai venit la ospăţul de nuntă cu hainele tale?

Cercetarea

După cum am văzut ieri, în cele din urmă, Dumnezeu va face o separare între cei îmbrăcaţi în neprihănirea Sa şi cei care doar pretind a fi neprihăniţi. Parabola din Matei 22 exprimă, în esenţă, această idee. Într-un sistem religios care nu se bazează pe faptele noastre, ci pe faptele făcute de Altcineva în locul nostru (fapte pe care ni le însuşim prin credinţă), cum ar putea să nu existe această judecată finală?

7. Compară Eclesiastul 12,14 şi 1 Corinteni 4,5 cu parabola din Matei 22. Ce idee au ele în comun? De ce este adevărul acesta atât de important?

Ca adventişti de ziua a şaptea, noi credem că există o mare luptă (Apoc. 12,7-9; 1 Petru 5,8; Iov 1, 2) şi că tot universul este interesat de ea (Dan. 7,10; 1 Cor. 4,9; Efes. 3,10) şi, de aceea, putem respinge cu uşurinţă argumentul adus împotriva ideii că va exista o judecată de cercetare a faptelor, argument bazat pe 2 Tim. 2,19: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”. Este adevărat că Domnul îi cunoaşte pe ai Lui, dar restul universului şi noi înşine, nu-i cunoaştem.

Este important să ţinem cont de tabloul general, de interesul întregului univers faţă de ceea ce se petrece aici cu păcatul, răzvrătirea, mântuirea şi faţă de intervenţia deschisă, corectă şi dreaptă a lui Dumnezeu.
Orice tip de judecată presupune existenţa unei cercetări. Citeşte Geneza 3,9-19: imediat după intrarea păcatului în lume, Dumnezeu a intervenit direct, punându-le primilor oameni întrebări la care cunoştea răspunsul. După cum „cercetarea” aceasta nu a fost pentru El (ci pentru Adam şi Eva, ca să înţeleagă gravitatea păcatului lor), tot la fel judecata de cercetare nu este pentru edificarea lui Dumnezeu, ci pentru edificarea oamenilor şi a celorlalte fiinţe create de El.

În „judecata” din Geneza, Dumnezeu, în harul Său, a anulat hotărârea de moarte (vezi Gen. 3,15). Tot la fel, El anulează hotărârea de moarte din dreptul adevăraţilor Săi urmaşi.

Aşadar, judecata de cercetare este reală! Ne mai îndoim atunci de faptul că trebuie să purtăm tot timpul haina neprihănirii lui Hristos sau că mântuirea este prin har şi nu prin fapte? Ai avea vreo speranţă la judecată, dacă nu ai fi acoperit cu haina neprihănirii lui Hristos?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. „Fără haina de nuntă”.
„Dar Planul de Mântuire are un scop mai larg şi mai profund decât mântuirea omului; Hristos a venit pe pământ nu numai pentru acest lucru. El n-a venit numai pentru ca locuitorii acestei mici lumi să poată considera Legea lui Dumnezeu aşa cum ar trebui privită, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului Univers.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 68

„Cu toate acestea, Satana nu a fost încă nimicit. Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ce era cuprins în lupta aceea mare. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie mai bine lămurite. Şi, pentru binele omului, existenţa lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuie să aleagă cui vrea să slujească.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 761

Întrebări pentru discuţie

1. Gândiţi-vă la istoria creştină, la lucrurile oribile, săvârşite în Numele lui Isus de oameni care declarau că sunt creştini. Unii au săvârşit crime îngrozitoare la adăpostul credinţei. Cum ne ajută această realitate tristă să înţelegem că este necesară o separare între pretinşii urmaşi ai lui Isus şi urmaşii Săi adevăraţi, aşa cum ne arată parabola din Matei 22 şi alte texte din Biblie?

2. Ellen G. White ne arată clar că haina lui Hristos este neprihănirea Sa care nu numai că ne acoperă, adică ne îndreptăţeşte, ci ne şi schimbă după chipul Său şi ne ajută să reflectăm caracterul Său în viaţa noastră. Cum putem face distincţie între aceste două adevăruri esenţiale? De ce este important să facem distincţie între ele?

3. Gândiţi-vă la realitatea marii lupte şi la importanţa ei în teologia adventiştilor de ziua a şaptea. Găsiţi texte biblice care să susţină această doctrină şi care să dovedească importanţa ei.

4. Isus a încheiat parabola cu aceste cuvinte: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Mat. 22,14). Ce a vrut să spună?