Fericita noastră nădejde
STUDIUL 11 » 7 SEPTEMBRIE – 13 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58)
Isus a vestit împărăţia lui Dumnezeu ca pe o realitate prezentă de care ne putem bucura chiar acum. El i-a trimis pe ucenicii Săi să ducă aceeaşi solie şi să o trăiască practic prin vestirea Evangheliei şi slujirea semenilor, adică să dăruiască fără plată, după cum au primit (Matei 10:5-8).
De asemenea, Isus a spus că împărăţia Sa era o altfel de împărăţie – „nu din lumea aceasta” (Ioan 18:36) -, ci una care avea să vină. Împărăţia lui Dumnezeu a fost instaurată prin întruparea, lucrarea, moartea şi învierea lui Isus, dar El aştepta şi vremea când împărăţia Sa avea să înlocuiască împărăţiile acestei lumi şi domnia lui Dumnezeu avea să fie deplină.
Prin definiţie, adventiştii – cei care aşteaptă venirea Sa şi această împărăţie – sunt un popor al speranţei. Dar această speranţă nu este doar pentru o viitoare lume nouă. Deşi priveşte spre viitor, speranţa transformă prezentul. Având această speranţă, noi trăim în prezent aşa cum aşteptăm să trăim în viitor şi începem să lucrăm pentru a face transformările necesare ca să fim potriviţi pentru lumea aceea minunată care va fi.
Duminică, 8 septembrie – „Până când, Doamne?”
În Scriptură vedem apeluri repetate ale poporului lui Dumnezeu – în special în perioadele de robie, exil, asuprire, sărăcie sau alte nedreptăţi ori tragedii – ca El să intervină. Ca robi în Egipt, exilaţi în Babilon şi în multe alte situaţii, israeliţii au strigat la Dumnezeu să vadă şi să audă suferinţa lor şi să îndrepte relele existente. Biblia ne oferă numeroase exemple de situaţii în care Dumnezeu a intervenit pentru a-Şi salva şi repune în drepturi poporul, uneori aducând răzbunarea asupra asupritorilor şi vrăjmaşilor.
Dar, de obicei, aceste eliberări au fost de scurtă durată şi profeţii au continuat să îndrepte atenţia spre o intervenţie finală, când Dumnezeu va pune capăt răului şi îi va ridica pe cei asupriţi. În acelaşi timp, profeţii au continuat şi ei să strige: „Până când, Doamne?” De exemplu, îngerul Domnului a întrebat despre exilul israeliţilor: „Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă?” (Zaharia 1:12).
Psalmii sunt plini de plângeri despre aparenta prosperitate şi binele de care au parte cei răi, în timp ce neprihăniţii au parte de necazuri, asuprire şi sărăcie. Psalmistul face apel în mod repetat ca Dumnezeu să intervină, ştiind că ordinea din lumea de acum nu este cea lăsată şi dorită de Dumnezeu şi preluând strigătul profeţilor şi al celor asupriţi: „Până când, Doamne?” (Psalmii 94:3-7).
Într-un sens, nedreptatea este mai greu de suportat de cei care cred într-un Dumnezeu drept, care doreşte dreptate pentru toţi copiii Săi. Întotdeauna, poporul lui Dumnezeu va avea un simţământ de nerăbdare văzând răul din lume, iar aparenta neimplicare a lui Dumnezeu îl face şi mai nerăbdător. De aici şi întrebările dure ale profeţilor: „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor?” (Habacuc 1:2).
Un strigăt asemănător găsim şi în Noul Testament, unde însăşi natura este descrisă ca gemând după Dumnezeu să o salveze şi să o re-creeze (Romani 8:19-22). În Apocalipsa 6:10, „Până când, Doamne?” este strigătul celor care au murit ca martiri din cauza credinţei lor. Dar este acelaşi strigăt ca Dumnezeu să intervină pentru poporul Său asuprit şi prigonit.
1. Ce spune Domnul Isus despre răspunsul lui Dumnezeu la strigătele şi rugăciunile repetate ale poporului Său ca El să intervină? Ce legătură există între acest răspuns şi nevoia de credinţă? Luca 18:1-8
Luni, 9 septembrie – O speranţă deosebită
Adesea, religia a fost criticată pentru tendinţa de a le distrage atenţia credincioşilor de la viaţa de aici şi acum şi a o îndrepta spre o viaţă de apoi, mai bună. Aceste critici au la bază ideea că preocuparea pentru viaţa viitoare devine un mod „sfânt” de a fugi de realitate şi îl face pe credincios mai puţin folositor lumii şi societăţii. Uneori, credincioşii şi-au adus singuri asupra lor astfel de critici, chiar cultivând, predicând şi practicând astfel de atitudini.
Şi avem exemple de oameni cu influenţă care le spun celor săraci şi asupriţi să îşi accepte partea acum, deoarece, când Isus va reveni, totul va fi îndreptat.
Da, lumea noastră este decăzută, stricată, plină de tragism şi nu este greşit sau anormal să tânjim după timpul când Dumnezeu va îndrepta totul în această lume, când va pune capăt nedreptăţii, durerii şi întristării şi va înlocui neorânduiala prezentă cu împărăţia Sa glorioasă şi neprihănită. Fără această speranţă, fără această făgăduinţă, am fi fără nicio nădejde.
În prima parte a predicii Sale despre sfârşitul lumii (Matei 24 şi 25), Domnul Isus a detaliat nevoia de scăpare, chiar a afirmat: „Şi, dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate” (Matei 24:22). Însă aceasta este mai degrabă o introducere la explicaţia Sa despre semnificaţia făgăduinţelor lui Dumnezeu. Dacă, în ce priveşte speranţa creştină pentru viitor, ne concentrăm doar – sau în primul rând – pe acest aspect, al nevoii de a scăpa de lumea aceasta, înseamnă să pierdem din vedere câteva lucruri mult mai profunde pe care Isus le-a prezentat.
2. Care sunt cele mai importante puncte din această predică a lui Isus? Rezumă sfaturile Sale despre cum să trăim în timp ce aşteptăm revenirea Sa. Matei 24 şi 25
Speranţa în împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu referitoare la viitorul pe care îl pregăteşte pentru lumea noastră ar trebui să ne determine să ne implicăm activ, să fie scânteia pentru o viaţă bogată şi o trăire profundă, care ne va face să fim deosebiţi de ceilalţi.
Cum ar putea şi ar trebui să influenţeze speranţa şi făgăduinţa revenirii lui Isus modul în care trăim acum, în special în ce priveşte ajutorarea semenilor?
Marţi, 10 septembrie – Speranţa învierii
Speranţa creştină în a doua venire a lui Isus nu înseamnă doar a aştepta un viitor strălucit. Pentru primii creştini, învierea lui Isus a făcut ca făgăduinţa revenirii Sale să fie o realitate puternică. Dacă El a putut să iasă din mormânt, lucru pe care l-au văzut cu ochii lor, cu siguranţă că El putea să revină pentru a încheia planul de îndepărtare a păcatului şi a efectelor sale şi de reînnoire a lumii (1 Corinteni 15:22,23).
Pentru apostolul Pavel, învierea a fost elementul-cheie al speranţei revenirii lui Isus. El a arătat că tot ce predicase şi credinţa însăşi au sens numai ca urmare a învierii lui Isus: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică” (1 Corinteni 15:17). Meditează la cuvintele lui de aici şi la importanţa învierii lui Hristos pentru speranţa noastră.
3. Cum i-ai explica unui necredincios interesat de ce adevărul despre înviere este central în speranţa creştină? 1 Corinteni 15:12-19
Ucenicii au fost transformaţi de faptul că L-au văzut pe Isus înviat. El îi trimisese mai înainte să vestească prin cuvânt şi faptă împărăţia lui Dumnezeu (Matei 10:5-8), dar moartea lui Isus le spulberase curajul şi le zdrobise orice speranţă. Misiunea încredinţată după aceea (Matei 28:18-20) de Domnul lor cel înviat şi împuternicită de revărsarea Duhului Sfânt (Faptele 2:1-4) i-a impulsionat să vestească Evanghelia şi să trăiască după legea împărăţiei celei noi.
Eliberaţi de puterea şi de teama morţii, primii credincioşi au trăit plini de curaj şi au mărturisit Numele lui Isus (1 Corinteni 15:30,31). Răul care aduce moartea este acelaşi rău care aduce suferinţă, nedreptate, sărăcie şi asuprire, în toate formele sale. Totuşi, datorită lui Isus şi a biruinţei Sale asupra morţii, toate acestea se vor sfârşi într-o zi. „Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:26).
De fapt, indiferent cum i-am ajuta acum pe oameni, ei tot vor muri. Ce ne învaţă acest adevăr crud despre cât de important este să le spunem tuturor despre speranţa pe care o pot găsi în moartea şi învierea lui Isus?
Miercuri, 11 septembrie – Speranţa cu privire la judecată
4. Cum vezi realitatea dezolantă descrisă de Solomon? Eclesiastul 8:14
Deşi suferinţa, asuprirea şi situaţiile tragice sunt greu de suportat, rănirile sau batjocora sunt şi mai greu de îndurat, mai ales dacă par a fi fără rost sau trec neobservate de ceilalţi. Posibila lipsă de sens a întristării este mai apăsătoare decât întristarea în sine. O lume care nu va trebui să dea socoteală niciodată, pentru care nu există o judecată finală, este absurditatea crudă supremă. Nu este deloc surprinzător că scriitorii atei din secolul XX se plângeau de ceea ce ei numeau „absurdul” condiţiei umane. Fără speranţă pentru dreptate, fără speranţă pentru judecată, fără speranţă ca lucrurile să fie puse în ordine, lumea noastră, într-adevăr, ar fi o lume absurdă.
Dar strigătul din Eclesiastul 8:14 nu este finalul acestei istorii. La sfârşitul protestelor sale, Solomon schimbă sensul brusc. După aceste plângeri despre lipsa de sens, în cele din urmă el spune: Stai puţin, Dumnezeu va judeca, aşa că nu se poate spune că totul este lipsit de sens; de fapt, totul şi toţi contează.
5. Ce ne spune mai departe înţeleptul despre cât de important este tot ce facem aici? Eclesiastul 12:13,14
Speranţa că va fi o judecată este legată de ceea ce credem despre natura lui Dumnezeu, despre viaţă şi despre lumea în care trăim. După cum am văzut, Biblia arată că noi trăim într-o lume creată şi iubită de Dumnezeu, dar care a luat-o într-o direcţie greşită, iar Dumnezeu îşi pune în aplicare planul Său de a o recrea şi totul se face prin viaţa şi moartea lui Isus. Judecata lui Dumnezeu este o parte-cheie în rezolvarea problemei lumii noastre. Pentru cei care au trebuit să suporte relele acestei lumi – care au fost marginalizaţi, brutalizaţi, asupriţi şi exploataţi – fără îndoială că făgăduinţa judecăţii este o veste bună.
Ce înseamnă pentru tine să ştii că, în curând şi într-un mod pe care nu ni-l putem imagina, dreptatea după care tânjim acum atât de mult va veni? Cum putem câştiga speranţă din această făgăduinţă?
Joi, 12 septembrie – Nu vor mai fi lacrimi, nici durere
6. Încearcă să îţi imaginezi cum va fi viaţa descrisă în următoarele pasaje biblice. De ce este greu să îţi imaginezi viaţa fără păcat, fără moarte, fără durere şi fără lacrimi? Apocalipsa 21:1-5; 22:1-5
În mod indiscutabil, modul în care Biblia descrie viaţa noastră după eradicarea păcatului este minunat şi glorios si, fără îndoială, redă numai în parte ceea ce ne aşteaptă. Chiar şi în aceste versete, descrierile ne prezintă la fel de mult ce nu va fi acolo şi ce va fi. Deoarece lumea în care trăim este singura lume pe care o cunoaştem, poate să fie greu pentru noi să ne imaginăm viaţa fără durere şi suferinţă, fără moarte şi teamă, fără nedreptate şi sărăcie.
Acolo nu doar că nu vor exista aceste lucruri, dar descrierea adaugă ceva mult mai personal: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 21:4). Vorbind despre cei care vor fi salvaţi, mila lui Dumnezeu pentru cei care au suferit în istoria omenirii atinge punctul culminant în această propoziţie. El pune capăt suferinţei lor, dar, mult mai mult decât atât, El le şterge personal lacrimile.
Zdrobiţi şi înspăimântaţi de o viaţă de păcat şi de o lume a nedreptăţii şi a tragediei, putem vedea în cartea Apocalipsa licăriri ale procesului vindecării pentru toţi cei care, într-un fel sau altul, am fost victime ale păcatului. Descriind pomul vieţii, Ioan explică faptul că „frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Din nou, Dumnezeu dă dovadă de înţelegere şi compasiune pentru ceea ce a însemnat să fii om, să simţi, să experimentezi, să fii martor şi chiar să participi la răul făcut în această lume. Planul Său pentru re-crearea lumii noastre include restaurarea şi vindecarea fiecăruia dintre noi.
Până atunci, noi încercăm să facem tot ce putem mai bine prin Hristos, să ne facem partea, oricât de mică şi neînsemnată ar fi, să le slujim celor din jur care au nevoie de ajutor. Orice ar fi – cuvinte blânde, o masă caldă, ajutor medical, îmbrăcăminte, un sfat bun – orice putem face ar trebui să facem cu aceeaşi iubire altruistă, jertfitoare şi plină de abnegaţie pe care a manifestat-o Domnul Isus când a fost pe pământ.
Desigur, lumea va merge din rău în mai rău, în ciuda celor mai mari eforturi ale noastre. Mântuitorul a ştiut acest lucru, totuşi acest adevăr nu L-a oprit din a le sluji altora şi nu ar trebui să ne oprească nici pe noi.
Vineri, 13 septembrie – Un gând de încheiere
„Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi de bucurie străbate prin creaţiunea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin domeniile spaţiului fără sfârşit. De la atomul minuscul şi până la lumile cele mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi într-o bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 678
Rezumat: Dumnezeu nu va permite ca răul să continue la nesfârşit. Cea mai mare făgăduinţă a Bibliei este revenirea lui Isus, care va pune capăt răului, va vindeca nedreptatea şi va crea o lume nouă, aşa cum trebuia să fie aceasta. Bazată pe învierea lui Isus, această speranţă transformă prezentul şi ne dă curaj să slujim lui Dumnezeu şi semenilor în timp ce aşteptăm revenirea Sa.
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolul „Chemarea la o treaptă mai înaltă”; Tragedia veacurilor, capitolul „Pustiirea pământului”.
BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND
Biblia: 2 Regi 10-16
1. Ce a nimicit şi ce nu a părăsit Iehu?
2. Cum l-a determinat Ioas pe Hazael să nu atace Ierusalimul?
3. Cum a încercat Menahem să-şi întărească domnia?
4. Cum l-a convins Ahaz pe împăratul Asiriei să-l izbăvească din mâna împăratului Siriei?
Evanghelizare, subcapitolul „Plănuirea unei evanghelizări tot mai vaste”
5. Ce au făcut aceia care au primit de ani de zile lumina de a merge în teritorii noi?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!