Demascare şi judecată
STUDIUL 6 » 30 IANUARIE – 5 FEBRUARIE
Textul de memorat: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Isaia 25:9)
După ce un predicator şi-a încheiat predica cercetătoare despre mândrie, o femeie care auzise mesajul l-a aşteptat şi i-a spus că era foarte tulburată şi dorea să-şi mărturisească un mare păcat. Predicatorul a întrebat-o despre ce păcat era vorba.
– Despre păcatul mândriei, a răspuns ea. Pentru că, zilele trecute am stat aproape o oră în faţa oglinzii să-mi admir frumuseţea!
– Oh, a răspuns predicatorul, acesta nu este un păcat al mândriei, ci un păcat al imaginaţiei! – C.E. Macartney, comp. Paul Lee Tan, p. 1100
De când păcatul s-a născut în inima unui înger măreţ, mândria nu a respectat limitele realităţii (nici la îngeri şi nici la oameni). Nicăieri această problemă nu este mai rea decât în aceia care nutresc mândria spirituală, o trăsătură jalnică în fiinţe atât de corupte, încât salvarea lor poate fi realizată doar prin faptele altcuiva în dreptul lor.
În această săptămână vom învăţa, printre alte lucruri, despre originile mândriei şi ale înălţării de sine, cele două păcate originare.
Duminică, 31 ianuarie – Judecata popoarelor (Isaia 13)
În introducerea din Isaia 13:1 se menţionează că prorocia care urmează i-a fost dată lui Isaia (compară cu Isaia 1:1; 2:1). De asemenea, ea pare să fie şi începutul unei noi secţiuni a cărţii (capitolele 13-23) care conţine prorocii împotriva unor popoare.
1. De ce prorociile împotriva popoarelor încep cu Babilonul?
În Isaia 10:5-34 a fost deja vestită o judecată împotriva Asiriei, cel mai mare pericol în zilele lui Isaia. În Isaia 14:24-27 se repetă pe scurt planul Domnului de a zdrobi Asiria, dar capitolele 13-23 se ocupă în principal de alte ameninţări, Babilonul fiind cea mai mare.
Înzestrat cu o moştenire culturală, religioasă şi politică bogată şi veche, Babilonul a apărut mai târziu ca o superputere care a cucerit Iuda şi l-a dus în exil. Dar, din perspectivă omenească, în vremea lui Isaia Babilonul nu era o ameninţare evidentă pentru poporul lui Dumnezeu. Mai degrabă Asiria a dominat Babilonul. Din anul 728 î.Hr., când Tiglat-Pileser al III-lea a cucerit Babilonul şi s-a proclamat împărat peste Babilon sub numele de Pul (2 Împăraţi 15:19; 1 Cronici 5:26), împăraţii asirieni au recucerit Babilonul de câteva ori (710 î.Hr., 702 î.Hr., 689 î.Hr. şi 648 î.Hr.). Totuşi, Babilonul avea să devină o superputere în regiune, cea care urma să distrugă Regatul lui Iuda.
Observă limbajul folosit în Isaia 13. Cum poate un Dumnezeu iubitor să facă sau să permită să se întâmple aceste lucruri? Si unii oameni nevinovaţi aveau să sufere (vers. 16). Cum înţelegem această acţiune a lui Dumnezeu? Ce ar trebui să ne spună aceste pasaje şi altele, care vorbesc despre mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului şi a răului, despre natura îngrozitoare a păcatului şi a răului? Dacă Dumnezeul dragostei răspunde în felul acesta, înseamnă că păcatul este extrem de rău. Aceste avertizări date prin Isaia sunt date de acelaşi Isus care a iertat, a vindecat, a pledat pentru păcătoşi şi i-a îndemnat să se pocăiască. Cum înţelegi această latură a caracterului unui Dumnezeu plin de iubire? S-ar putea ca această mânie să izvorască din dragostea Lui? Cum? Priveşte şi din perspectiva crucii, unde Însuşi Isus a purtat păcatele lumii, a suferit mai rău decât a suferit vreodată cineva, mai mult şi decât acei „nevinovaţi” care au suferit pentru păcatele altora. Cum ne ajută suferinţa lui Isus pe cruce să răspundem la aceste întrebări dificile?
Luni, 1 februarie – Babilonul din timpul sfârşitului (Isaia 13:2-22)
În 626 î.Hr., Nabopolassar din Caldeea a restaurat gloria Babilonului, devenind împărat în Babilon şi marcând începutul dinastiei neo-babiloniene. El a participat, împreună cu Media, la înfrângerea Asiriei. Fiul lui, Nebucadneţar al II-lea, a fost împăratul care a cucerit Regatul lui Iuda şi a dus poporul în exil.
2. Cum a sfârşit în cele din urmă cetatea Babilon? Daniel 5
În 539 î.Hr., când Cirus a luat Babilonul, înglobându-l în Imperiul Medo-Persan, cetatea şi-a pierdut independenţa pentru totdeauna. În 482 î.Hr., Xerxes I a înăbuşit cu brutalitate o revoltă a Babilonului. El a înlăturat statuia lui Marduk, zeul suprem, şi a distrus fortificaţii şi temple. În 331 î.Hr., Alexandru cel Mare a cucerit Babilonul de la perşi fără nicio luptă. În ciuda visului său de a face din Babilon capitala lui din Răsărit, cetatea a ajuns în declin în câteva secole. În 198 d.Hr., împăratul roman Septimius Severus a găsit Babilonul complet pustiu. Marea cetate era părăsită. Astăzi mai trăiesc câţiva săteni irakieni prin părţile sitului antic, dar cetatea nu a mai fost reconstruită.
Judecata Babilonului descrisă în Isaia 13 îi eliberează pe urmaşii lui Iacov care au fost asupriţi de Babilon (Isaia 14:1-3). Evenimentul care a împlinit profeţia a fost cucerirea Babilonului de către Cirus, în 539 î.Hr. Deşi el nu a distrus cetatea, acesta a fost începutul sfârşitului pentru Babilon, care nu a mai constituit niciodată o ameninţare pentru poporul lui Dumnezeu.
Isaia 13 prezintă căderea Babilonului ca pe o pedeapsă divină, în secvenţe dramatice. Războinicii care iau cu asalt cetatea sunt agenţii lui Dumnezeu (vers. 2-5). Timpul judecăţii este numit „Ziua Domnului” (vers. 6,9), iar mânia lui Dumnezeu este atât de puternică, încât se răsfrânge asupra stelelor, a soarelui, a lunii, a cerurilor şi a pământului (vers. 10,13). Compară cu cântarea Deborei din Judecătorii 5, care Îl descrie pe Domnul ca făcându-Şi apariţia prin cutremur de pământ şi ploaie; elementele naturii, inclusiv stelele, luptă împotriva opresorului străin (vers. 4,20,21).
Dacă cineva care trăia în Babilon, la apogeul gloriei lui, ar fi putut citi Isaia 13:19-22, i s-ar fi părut absurd şi imposibil. Ce profeţii, încă neîmplinite, par absurde şi imposibile acum?
Marţi, 2 februarie – „Cum ai căzut din cer…” (Isaia 14)
Ca răspuns la căderea Babilonului (Isaia 13), prin care poporul lui Dumnezeu este eliberat (Isaia 14:1-3), în versetele 4-23 este rostit în mod figurat un reproş batjocoritor (vezi şi Mica 2:4; Habacuc 2:6) împotriva împăratului Babilonului. Ironizarea este poetică, nu trebuie luată literal. Nu este un comentariu despre starea celor morţi, ci un mod dramatic de a-i spune semeţului împărat că va fi doborât, ca şi alţi monarhi mândri dinaintea lui.
3. Cum ar putea pasajul din Isaia 14:12-14 să i se aplice împăratului Babilonului?
Împăraţii babilonieni nu au fost modeşti (Daniel 4, 5). Dar aspiraţia de a fi „ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14) întrece şi cel mai trufaş ego. Deşi pretindeau că au legături strânse cu zeii, împăraţii le erau supuşi, lucru demonstrat vizibil în fiecare an, în a cincea zi a festivalului de Anul Nou babilonian, când împăratul trebuia să îşi dea jos însemnele regale înainte de a se apropia de statuia lui Marduk, pentru ca regalitatea să-i poată fi reafirmată. Ideea de a înlocui chiar şi un zeu minor era văzută ca nebunească şi sinucigaşă.
Şi în Ezechiel 28, aroganţa sfidătoare până la cer este identificată cu conducătorul cetăţii. Totuşi, nu este doar descrierea unui monarh pământesc, Dumnezeu arată către altcineva: mândrul potentat era în Eden, un heruvim ocrotitor pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, fiind fără prihană din ziua în care a fost creat şi până când s-a găsit păcatul în el şi a fost izgonit; el va fi nimicit în foc (Ezechiel 28:12-18). Termenii de aici sunt atât de figurativi, încât, dacă ar fi vorba de un om, nu ar avea sens. Însă Apocalipsa 12:7-9 vorbeşte despre o fiinţă puternică aruncată din cer împreună cu îngerii săi: „Satana, acela care înşală întreaga lume”, cel care a înşelat-o pe Eva în Eden (Geneza 3). Satana are o imaginaţie plină de trufie (Ezechiel 28:2). Moartea lui va dovedi că nu este dumnezeu. Spre deosebire de Isus Hristos, Satana va pieri în mijlocul mării de foc (Apocalipsa 20:10), pentru a nu mai întina vreodată universul.
Compară Isaia 14:13,14 cu Matei 11:29, Ioan 13:5 şi Filipeni 2:5-8. Ce ne spun aceste texte despre caracterul lui Dumnezeu şi cel al lui Satana? Cum priveşte Domnul mândria, aroganţa şi dorinţa după supremaţie?
Miercuri, 3 februarie – Poarta cerului (Isaia 13-14)
În Isaia 14, ironizarea lui Satana, „Luceafărul strălucitor” (Lucifer), „fiul zorilor” este împletită cu căderea împăratului Babilonului. De ce? În Apocalipsa 12:1-9, un balaur, identificat cu Satana, încearcă să nimicească un copil imediat ce se naşte. În mod clar, aici copilul este Isus Hristos. Dar cel care a încercat să-l omoare pe copilaş a fost regele Irod (Matei 2). Balaurul este atât Satana, cât şi agenţii omeneşti prin care lucrează (aici, Irod). În acelaşi fel, Satana a fost puterea din spatele Babilonului şi al prinţului Tirului (Ezechiel 28).
4. De ce mai târziu termenul „Babilon” se referă la Roma (1 Petru 5:13) şi la o putere malefică în Apocalipsa 14:8; 16:19; 17:5; 18:2,10,21?
La fel ca Babilonul literal, Roma şi „Babilonul” din Apocalipsa sunt puteri trufaşe şi nemiloase, care asupresc poporul lui Dumnezeu. În Apocalipsa 17:6 se spune că este „îmbătat de sângele sfinţilor”. Aceste puteri se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, idee exprimată chiar de numele „Babilon”. În limba babiloniană, numele bab ili înseamnă: „poarta zeului (zeilor)”, cu referire la locul de acces spre tărâmul divin. Compară cu Geneza 11, în care oamenii construiesc Turnul Babel ca să atingă cerul şi să nu mai fie nevoiţi să dea socoteală de nimic înaintea lui Dumnezeu.
Când s-a trezit din visul cu scara ce lega cerul de pământ, Iacov a exclamat: „Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:17). „Casa lui Dumnezeu” este „poarta cerurilor”, adică este calea de acces spre cer. „Poarta cerului” la Betel şi „poarta zeului” la Babilon erau două căi opuse de a ajunge la cer. Scara lui Iacov îşi avea originea în cer, era descoperită de sus, de Dumnezeu. Dar Babilonul, cu turnurile şi templele sale, era construit de oameni, de jos. Aceste căi opuse reprezintă două drumuri spre mântuire: harul oferit de Dumnezeu şi faptele omului. Adevărata religie este bazată pe modelul de la Betel: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă” (Efeseni 2:8,9). Orice „religie” falsă, inclusiv formalismul şi umanismul secular, se bazează pe modelul trufaş al Babilonului. Vezi şi parabola Domnului Isus despre fariseu şi vameş (Luca 18:9-14).
După ce a stat câţiva ani într-o mănăstire Zen, compozitorul canadian Leonard Cohen a spus într-un interviu: „Nu sunt salvat.” Care crezi că era problema lui? Ce nu înţelesese despre mântuire?
Joi, 4 februarie – Triumful final al copiilor lui Dumnezeu (Isaia 24-27)
Aceste patru capitole din Isaia descriu înfrângerea finală a duşmanilor lui Dumnezeu şi eliberarea poporului Său.
5. În ce se aseamănă descrierea lui Isaia despre pustiirea pământului (Isaia 24) cu descrierea lui Ioan despre evenimentele legate de cei o mie de ani care urmează după a doua venire a lui Isus (Apocalipsa 20)?
La fel ca în capitolele 13 şi 14 din Isaia, aspecte ale Babilonului literal se aplică şi la puteri de mai târziu, iar „împăratul Babilonului” reprezintă unirea dintre conducătorii omeneşti cu mintea diabolică din spatele lor, Satana însuşi. Aşadar, mesajul că Babilonul a căzut (Isaia 21:9) poate fi repetat şi mai târziu (Apocalipsa 14:8; 18:2); Satana va fi nimicit după a doua venire a lui Isus (Apocalipsa 20:10). În timp ce distrugerea Babilonului literal a fost o judecată a „zilei Domnului” (Isaia 13:6,9), o altă „zi mare şi înfricoşată” este pe punctul de a veni (Ioel 2:31; Maleahi 4:5; compară cu Ţefania 1:7).
Viziunea lui Isaia este prezentată prin intermediul unor situaţii care îi sunt cunoscute, şi anume vremea când „luna va fi acoperită de ruşine şi soarele, de groază, căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim” (Isaia 24:23). Fără îndoială, Isaia a crezut că viziunea se aplică Ierusalimului pe care îl cunoştea, dar Apocalipsa explică faptul că ea va fi împlinită de fapt în Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:2,23).
6. Îi nimiceşte Dumnezeu cu adevărat pe cei nelegiuiţi? Isaia 28:21
Lucrarea lui Dumnezeu de nimicire este numită „lucrarea Lui ciudată”, pentru că El nu Se bucură să o aducă la îndeplinire. Este adevărat că păcatul poartă în el seminţele autodistrugerii (Iacov 1:15). Dar, deoarece Dumnezeu are puterea supremă asupra vieţii şi a morţii şi El stabileşte vremea, locul şi modul în care are loc distrugerea finală (Apocalipsa 20), nu are niciun sens să susţinem că El va pune capăt blestemului păcatului într-un mod pasiv, îngăduind doar ca principiul de cauză-efect să-şi urmeze cursul natural.
Care este acel singur lucru pe care îl putem face dacă vrem ca şi noi să fim între biruitori? (Proverbele 3:5-7; Romani 10:9)
Vineri, 5 februarie – Un gând de încheiere
„Se va ridica întrebarea: Cum este cu mântuirea? Oare este condiţionată? Nu, toţi putem veni la Hristos. Şi dacă venim la El, care este condiţia? Condiţia este ca, printr-o credinţă vie, să ne prindem cu totul de meritele sângelui unui Mântuitor crucificat şi înviat. Când facem aşa, înseamnă că facem faptele neprihănirii. Dar, când Dumnezeu îl cheamă pe un păcătos din lumea noastră şi-i adresează invitaţia, nu există nicio condiţie. El este atras de invitaţia lui Isus, şi nu vine pe principiul: «Acum trebuie să răspunzi, dacă vrei să vii la Dumnezeu.» Păcătosul vine şi, pe măsură ce se apropie şi Îl vede pe Isus înălţat pe crucea Calvarului – aceasta fiind o imagine pe care Dumnezeu o imprimă în mintea lui – şi descoperă că dragostea de care el se prinde întrece orice imaginaţie.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 6, p. 32
Rezumat: Isaia a văzut că, după Asiria, Babilonul urma să cucerească Iuda. Dar, în ciuda conducătorilor foarte puternici ai întunericului acestei lumi (Efeseni 6:12), care lucrau prin duşmanii de pe pământ ai lui Dumnezeu şi care aveau îndrăzneala să-şi aroge atribute divine, în cele din urmă Domnul va stăpâni şi va aduce pacea veşnică pe planeta noastră zbuciumată.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Ezechiel 32-38
1. Ce trebuia să facă profetul pentru un om rău şi care erau consecinţele împlinirii sau neîmplinirii misiunii?
2. Cine era păstorul despre care vorbea Domnul şi cum avea să păstorească oile dacă era mort demult?
3. Unde este scrisă făgăduinţa unei inimi noi?
4. În ce timp istoric se va sui Gog împotriva poporului lui Dumnezeu?
Evanghelizare, Secţiunea 11, subcapitolul „Oraşele vestice”
5. Unde ar fi fost o greşeală să se construiască sau să se cumpere clădiri mari?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!