Când lumea ta se prăbuşeşte
STUDIUL 3 » 9 IANUARIE – 15 IANUARIE
Textul de memorat: „Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.” (Isaia 7:9 dp)
Într-o zi de Sabat, Connie şi Roy se întorceau cu maşina de la biserică. Când au intrat pe aleea din curte, o găină pitică a traversat agitată în zbor, prin faţa lor. Ceva nu era în regulă. Păsările de curte trebuiau să fie în siguranţă în ţarcul lor, dar ieşiseră. O cercetare rapidă le-a arătat ce se întâmpla. Căţeluşa vecinilor scăpase şi ea din curtea ei şi era jos, lângă heleşteu, cu Daisy în dinţi. Daisy era o găină frumoasă, cu o coadă albă, stufoasă. Connie a scos-o pe Daisy din colţii câinelui, dar prea târziu. Pasărea a murit în braţele ei. Connie s-a aşezat acolo, în curte, cu găina moartă în braţe şi o jelea.
O altă pasăre a fost foarte tulburată. Un răţoi mare şi alb, a văzut-o pe Connie ţinând-o pe Daisy în braţe şi se pare că a crezut că ea omorâse găina. Aşa se face că, în următoarele săptămâni, ori de câte ori o vedea pe Connie, răţoiul o ataca răutăcios, ciupind-o foarte tare cu ciocul lui puternic. Uneori este greu să ne dăm seama cine ne sunt prietenii şi cine, duşmanii.
În această săptămână vom studia despre un rege al lui Iuda care avea şi el aceeaşi problemă şi vom încerca să înţelegem de ce a făcut el alegeri greşite.
Duminică, 10 ianuarie – Pericol dinspre nord (Isaia 7:1-9)
1. Cu ce criză teribilă s-a confruntat regele Ahaz? 2 Împăraţi 15:37,38; 16:5,6; Isaia 7:1,2
Ţările din nord, Israel (Efraim) şi Siria (Aram), au atacat împreună regatul mai mic al lui Iuda, din sud, când Iuda era slăbit din cauza atacurilor edomiţilor şi ale filistenilor. În trecut, Iuda luptase împotriva lui Israel, dar o alianţă între Israel şi Siria era prea mult. Se pare că Israel şi Siria doreau să-l forţeze pe Iuda să se alieze cu ei împotriva marii puteri a lui Tiglat-Pileser al III-lea al Asiriei (numit Pul în 2 Împăraţi 15:19), care îi ameninţa cu expansiunea imperiului său. Israel şi Siria lăsaseră deoparte lupta lor veche în faţa acestui pericol mai mare. Dacă ar fi cucerit Iuda şi ar fi pus acolo un rege-marionetă (Isaia 7:5,6), ar fi putut folosi resursele şi forţa de muncă din această ţară.
2. Care a fost soluţia lui Ahaz când lumea lui se destrăma? 2 Împăraţi 16:7-9; 2 Cronici 28:16
În loc să recunoască faptul că Dumnezeu era singurul lui prieten care putea să-l salveze, pe el şi ţara lui, Ahaz a încercat să şi-l facă prieten pe Tiglat-Pileser al III-lea, duşmanul duşmanilor lui. Împăratul asirian a răspuns bucuros cererii de ajutor împotriva Siriei şi a lui Israel. El primit o mită bogată, dar i-a fost oferită o scuză bună ca să pună mâna pe Siria, lucru pe care l-a şi făcut fără întârziere (2 Împăraţi 16:9). Puterea alianţei dintre Siria şi Israel a fost frântă. Pe termen scurt, se părea că Ahaz salvase Regatul lui Iuda.
Acţiunea aceasta a lui Ahaz nu ar trebui să fie o surpriză. El fusese unul dintre cei mai răi regi din Iuda până atunci (2 Împăraţi 16:3,4; 2 Cronici 28:2-4).
Ce putem învăţa din alegerea lui Ahaz? Dacă nu ascultăm de Domnul, oare ne vom încrede în El când vor veni încercări? (Iacov 2:22; Ieremia 12:5)
Luni, 11 ianuarie – Încercare de a-l opri pe rege (Isaia 7:3-9)
Ahaz îşi cântărea opţiunile politice pentru a face faţă ameninţării din nord, dar Domnul ştia ceva ce el nu ştia. Dumnezeu îngăduise să vină asupra regelui aceste probleme ca să-l disciplineze şi să-l facă să-şi vină în fire (2 Cronici 28:5,19). Mai mult, deşi a apela la Tiglat-Pileser pentru ajutor părea o idee logică şi atrăgătoare din punct de vedere omenesc, Dumnezeu ştia că lucrul acesta ar fi adus împărăţia davidică a lui Iuda sub o stăpânire străină de sub care nu şi-ar mai putut reveni niciodată. Miza era foarte mare, aşa că Domnul l-a trimis pe Isaia la rege ca să-l convingă să nu ceară ajutor Asiriei.
3. De ce i-a spus Domnul lui Isaia să îl ia cu el pe fiul lui, Şear-Iaşub? Isaia 7:3
Ahaz a tresărit când Isaia l-a salutat şi i l-a prezentat pe fiul lui, care se numea „O rămăşiţă se va întoarce”. O rămăşiţă a cui? Se va întoarce de unde? Deoarece tatăl băiatului era profet, numele a sunat ca un mesaj de rău augur despre un popor care merge în robie. Sau era vorba despre întoarcerea la Dumnezeu, despre pocăinţă („a se întoarce” are şi sensul de „a se pocăi”)? Mesajul lui Dumnezeu pentru Ahaz era: „Înseamnă ce vrei tu să însemne! Întoarce-te de la păcatele tale sau mergi în robie, dar din robie se va întoarce doar o rămăşiţă. Decizia îţi aparinţe!”
4. Cum a rezolvat solia lui Dumnezeu situaţia regelui? Isaia 7:4-9
Ameninţarea Siriei şi a Israelului aveau să treacă, iar Iuda avea să fie cruţat. Pentru Dumnezeu, popoarele care lui Ahaz i se păreau nişte enormi vulcani aprinşi erau „două cozi de tăciuni care fumegă”. Ahaz nu trebuia să apeleze la Asiria pentru ajutor.
Dar, pentru a lua hotărârea cea bună, Ahaz trebuia să se încreadă în Domnul şi în promisiunile Lui. Avea nevoie să creadă ca să poată rămâne în picioare (vers. 9). În ebraică, expresiile traduse prin „a crede” şi „a sta în picioare” au aceeaşi rădăcină ca „adevăr” şi „amin” (a spune adevărul, ceva de încredere). Ahaz trebuia să fie sigur înainte de a fi asigurat; trebuia să se încreadă ca să fie de încredere.
De ce avem nevoie ca să putem „sta în picioare”?
Marţi, 12 ianuarie – O nouă şansă (Isaia 7:10-13)
Ahaz nu a răspuns la chemarea lui Isaia de a avea credinţă. Dumnezeu, în îndurarea Lui, i-a mai dat regelui o şansă, spunându-i să ceară un semn. Este una dintre cele mai mari invitaţii la credinţă care i-au fost adresate vreodată unui om! Dumnezeu nu a pus nicio restricţie. Nici nu Şi-a limitat oferta la jumătate din Împărăţia Sa, cum făceau conducătorii omeneşti când atingeau apogeul generozităţii (Estera 5:6; 7:2; Marcu 6:23). El era gata şi dispus să golească tot cerul şi pământul pentru un rege nelegiuit, dacă acesta ar fi vrut să creadă! Ahaz ar fi putut cere un munte de aur sau soldaţi cât nisipul mării.
5. Cum a răspuns Ahaz şi de ce? Isaia 7:12
La prima vedere, răspunsul lui Ahaz pare evlavios şi respectuos. El nu voia să-L pună la încercare pe Dumnezeu cum făcuseră israeliţii în timpul pribegiei prin pustiu (Exodul 17:2; Deuteronomul 6:16). Dar acum, Dumnezeu îl invitase pe rege să-L pună la încercare (vezi Maleahi 3:10). Acceptarea darului Său copleşitor de generos I-ar fi făcut plăcere lui Dumnezeu şi nu I-ar fi pus răbdarea la încercare. Dar Ahaz nu era dispus să Îi îngăduie lui Dumnezeu să-l ajute să creadă. El şi-a zăvorât uşa inimii pentru a ţine credinţa afară.
6. Ce a spus Isaia? Isaia 7:13
Isaia a arătat că, refuzând să-L pună pe Dumnezeu la încercare, aparent ca să nu-L obosească, Ahaz chiar L-a obosit pe Dumnezeu. Dar, mai tulburător, Isaia se referă aici la „Dumnezeul meu”, deşi mai înainte îi spusese regelui: „Cere un semn de la Domnul, Dumnezeul tău.” Când a refuzat oferta divină, Ahaz L-a respins pe Domnul. Domnul era Dumnezeul lui Isaia, şi nu al lui Ahaz.
De ce este Domnul atât de răbdător şi dornic să ne mântuiască, în timp ce noi suntem atât de orbi şi împietriţi?
Miercuri, 13 ianuarie – Semnul necerut (Isaia 7:14)
Oferta unui semn nu l-a clintit pe Ahaz şi, când Dumnezeu a spus că va da El Însuşi un semn, trebuia să fie ceva ce doar Divinitatea putea concepe (Isaia 55:9; 1 Corinteni 2:9). Surpriză! Semnul este un fiu.
7. Cine este femeia şi cine este Copilul ei?
Nicăieri în Vechiul Testament nu este arătată împlinirea acestui semn aşa cum s-a făcut pentru alte semne (Ghedeon – Judecătorii 6:36-40). Iată o parte dintre posibilele împliniri întemeiate doar pe Vechiul Testament:
1) Deoarece termenul tradus cu „fecioara” se referă la o tânără aflată la vârsta căsătoriei, mulţi presupun că este o femeie căsătorită care trăieşte în Ierusalim, probabil soţia lui Isaia. În Isaia 8:3 este consemnată naşterea unui fiu al lui Isaia de către „prorociţă” (soţia lui, ale cărei solii profetice au fost, cel puţin, copiii ei – Isaia 7:3; 8:18). Însă acest fiu a fost numit Maher-Şalal-Haş-Baz (Isaia 8:1-4), nu Emanuel. Totuşi, există o asemănare între ei: până să ajungă să poată alege binele sau răul, Siria şi Israel aveau să fie pustiite (Isaia 7:16; 8:4).
2) Unii sugerează că Emanuel este Ezechia, fiul lui Ahaz, care a fost următorul rege. Dar acest fiu nu este numit nicăieri Emanuel.
3) Deoarece Emanuel este misterios, iar numele lui, tradus obişnuit prin „Dumnezeu cu noi”, se referă la prezenţa lui Dumnezeu, El ar putea fi chiar Fiul profetizat în Isaia 9 şi 11. Descrierea Lui ca fiind divin (Isaia 9:6) şi „Vlăstarul lui Isai” (Isaia 11:10) întrece tot ce ar fi putut fi atribuit bunului rege Ezechia.
4) Un copil născut în mod natural de o femeie necăsătorită aflată la vârsta căsătoriei ar fi fost nelegitim (Deuteronomul 22:20,21). De ce S-ar referi Dumnezeu la un asemenea copil ca la un semn care să inspire credinţă?
Noul Testament Îl identifică pe Isus cu Emanuel (Matei 1:21-23), născut în mod miraculos şi în curăţie dintr-o fecioară nemăritată, dar logodită. Isus este şi Fiul lui Dumnezeu (Isaia 9:6; Matei 3:17), şi „Odrasla”, şi „Vlăstarul” lui Iese (Isaia 11:1,10; Apocalipsa 22:16). Poate că un „Emanuel” mai timpuriu, a cărui creştere i-ar fi dovedit lui Ahaz punctualitatea împlinirii profetice, ar fi servit drept antemergător al lui Isus. Nu ştim. Dar ştim ce avem nevoie să ştim: „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4:4), ca să ne facă parte de prezenţa Sa în viaţa noastră.
Cum ne mângâie realitatea venirii Fiului lui Dumnezeu între oameni?
Joi, 14 ianuarie – „Dumnezeu este cu noi!” (Isaia 7:14)
După cum numele copiilor lui Isaia au o anumită semnificaţie (Şear-Iaşub, „O rămăşiţă se va întoarce” şi Maher-Şalal-Haz-Baz, „Grăbeşte de pradă, aruncă-te asupra prăzii”) şi numele Emanuel are o semnificaţie. Literalmente înseamnă „Dumnezeu cu noi”. Dar această traducere acceptată în mod obişnuit omite un lucru important. Aşa cum se întâmplă cu celelalte nume evreieşti de acest gen, din care lipsesc verbele, verbul „a fi” trebuie să fie adăugat pentru că nu este exprimat în limba ebraică. Prin urmare, Emanuel trebuie să fie tradus cu „Dumnezeu este cu noi” (compară cu Isaia 8:10), la fel ca numele Isus, forma grecească şi scurtă a termenului ebraic Yehoshua sau Ioshua, care înseamnă „Domnul este mântuire”, în care verbul trebuie să fie adăugat (compară cu Isaia, care înseamnă „Mântuirea Domnului”).
Dar numele „Emanuel” nu este doar descriere abstractă, ci o afirmare a unei promisiuni care este împlinită acum: „Dumnezeu este cu noi!”
8. Care este semnificaţia făgăduinţei că Dumnezeu este cu noi?
Nu există asigurare mai mare şi mai plină de mângâiere. Dumnezeu nu le promite copiilor Lui că nu vor îndura greutăţi şi durere, ci promite că va fi cu ei (vezi Psalmii 23:4 şi Isaia 43:2).
„Unde era Domnul când cei trei prieteni ai lui Daniel au fost aruncaţi în foc? Cu ei! (Daniel 3:23-25). Unde era în timpul strâmtorării lui Iacov, când s-a luptat până în zori? În braţele lui Iacov, cât a putut de aproape (Geneza 32:24-30). Chiar şi atunci când nu apare în mod fizic pe pământ, Domnul este cu poporul Său în experienţele lui. Unde era Domnul când noroadele l-au condamnat pe Ştefan? «Stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu» (Faptele 7:55). Când S-a ridicat la cer, Isus «a şezut la dreapta Măririi, în locurile preaînalte» (Evrei 1:3). De ce era El în picioare când Ştefan era pe punctul de a fi omorât cu pietre? După cum spunea Morris Venden: «Isus nu avea de gând să accepte aşa ceva fără luptă!»” – Roy Gane, God’s Faulty Heroes, p. 66
Cum ne ajută cunoaşterea faptului că Dumnezeu este cu noi, atunci când trecem prin încercări şi suferinţe grele?
Vineri, 15 ianuarie – Un gând de încheiere
„Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era «chipul lui Dumnezeu», chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, «strălucirea slavei Lui». Şi tocmai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. Pe acest pământ întunecat de păcat, El a venit să descopere lumina iubirii lui Dumnezeu, să fie «Dumnezeu cu noi». De aceea, despre El s-a profetizat că «Îi vor pune numele Emanuel».” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 19
„Ar fi fost bine pentru Regatul lui Iuda dacă Ahaz ar fi primit această solie ca din partea Cerului. Dar, alegând să se sprijine pe braţul de carne, el a căutat ajutor la păgâni. În disperare a trimis vorbă lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei […]. Cererea a fost însoţită de un dar bogat din tezaurul regelui şi al templului.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 329
Rezumat: Dumnezeu l-a adus pe necredinciosul rege Ahaz în situaţii în care a trebuit să ia decizii grele: să creadă sau să nu creadă. Aceasta era dilema. Chiar dacă Domnul i-ar fi dat orice semn pe care l-ar fi putut concepe, el a refuzat să Îi permită lui Dumnezeu să-i demonstreze că are cel puţin un motiv să creadă. În schimb, l-a ales ca „prieten” pe împăratul Asiriei.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Ezechiel 11-17
1. De ce fel de templu s-au bucurat cei exilaţi?
2. Despre cine se spune că îşi purtau idolii în inimă?
3. Care sunt cetăţile-surori ale Ierusalimului şi unde sunt aşezate geografic?
4. Cu ce scop i-a luat împăratul Babilonului prizonieri pe împărat şi pe maimarii lui Iuda?
Evanghelizare, Secţiunea 11, subcapitolul „Boston şi New England”
5. În ce fel puteau medicii să ajute mult în cadrul adunărilor din Boston?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!