Cincizecimea
STUDIUL 2 » 7 IULIE – 13 IULIE
Textul de memorat: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.” (Faptele apostolilor 2:32,33)
Cincizecimea era la evrei Sărbătoarea Săptămânilor (Exodul 34:22), sau Ziua Celor Dintâi Roade (Numeri 28:26), şi şi-a luat denumirea aceasta fiindcă era celebrată la cincizeci de zile după a doua zi de Paşte, când era adus ca ofrandă snopul de orz. Cincizecimea era o ocazie de bucurie şi de recunoştinţă, când poporul aducea înaintea Domnului „cele dintâi roade din secerişul grâului” (Exodul 34:22).
Ocazia aceea a rămas simbolică pentru revărsarea Duhului Sfânt în măsură mai bogată ca niciodată, pentru că, într-o singură zi, s-au botezat trei mii de persoane, considerate „un prim rod” spiritual al bisericii. Având loc după înălţarea lui Isus la cer, revărsarea Duhului a fost un eveniment supranatural brusc care i-a transformat pe apostoli din nişte galileeni simpli şi anonimi în nişte bărbaţi cu putere de convingere şi curaj, capabili să schimbe lumea.
Cincizecimea a mai fost numită şi ziua de naştere a bisericii, pentru că atunci urmaşii lui Hristos, evrei şi neamuri, au primit identitatea de nouă comunitate a lui Dumnezeu pe pământ.
Duminică, 8 iulie – Venirea Duhului
În ascultare de porunca lui Isus, credincioşii au aşteptat la Ierusalim făgăduinţa Duhului şi au aşteptat cu rugăciuni fierbinţi, cu pocăinţă sinceră şi cu laude. În Ziua Cincizecimii, ei „erau toţi împreună în acelaşi loc”, probabil în aceeaşi cameră mare de sus amintită în Faptele 1. În curând însă aveau să iasă în public (Faptele 2:6-13).
1. Ce elemente supranaturale au însoţit revărsarea Duhului? Faptele 2:1-3
Scena a fost cu totul neobişnuită. Mai întâi, un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic a venit din cer şi a umplut toată casa. Apoi, nişte limbi ca de foc s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre cei prezenţi.
În Scriptură, vântul şi focul sunt asociate frecvent cu o teofanie, o manifestare a Divinităţii (vezi Exodul 3:2; 19:18; Deuteronomul 4:15). Ele apar, de asemenea, în descrierile Duhului lui Dumnezeu (Ioan 3:8; Matei 3:11). La Cincizecime, indiferent de semnificaţia acestor fenomene, ele au semnalat un moment special din istoria mântuirii: revărsarea promisă a Duhului.
Duhul a fost continuu activ. Influenţa Sa asupra poporului lui Dumnezeu din perioada Vechiului Testament a fost de multe ori remarcabilă, dar nu a fost niciodată completă. „În timpul perioadei patriarhale, influenţa Duhului Sfânt fusese deseori descoperită în chip vădit, însă niciodată în plinătatea ei. Acum, ascultând de cuvântul Mântuitorului, ucenicii au înălţat rugăciuni fierbinţi pentru acest dar şi, în cer, Domnul Hristos a adăugat şi mijlocirea Sa. El a cerut darul Duhului, ca să-l poată revărsa asupra poporului Său.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 29
Ioan Botezătorul a vestit că Mesia care era gata să vină avea să boteze cu foc (Luca 3:16; vezi Faptele 11:16) şi Isus însuşi a vorbit despre acest lucru de câteva ori (Luca 24:49, Faptele 1:8). Această revărsare avea să constituie primul Său act de mijlocire înaintea lui Dumnezeu (Ioan 14:16,26; 15:26). La Cincizecime, făgăduinţa s-a împlinit.
Botezul cu Duh Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost un eveniment unic, legat de biruinţa lui Isus pe cruce şi de înălţarea Sa la cer, dar umplerea cu Duhul Sfânt este o experienţă ce trebuie repetată continuu în viaţa credincioşilor (Faptele 4:8,31; 11:24; 13:9,52; Efeseni 5:18).
Ce dovezi ai ca Duhul Sfânt lucrează în viaţa ta?
Luni, 9 iulie – Darul limbilor
În Faptele 2:4, darul Duhului s-a manifestat prin vorbirea în limbi. Aceasta a fost totuşi doar unul dintre multele Sale moduri de manifestare (Faptele 10:45,46; 19:6). Printre celelalte se numără: prevestirea evenimentelor viitoare (Faptele 11:28), viziunile (Faptele 7:55), cuvântările inspirate (Faptele 2:8; 28:25), vindecarea (Faptele 3:6,12; 5:12,16) şi calificarea pentru slujire (Faptele 6:3,5).
Darul limbilor de la Cincizecime nu este dovada specifică sau cea mai importantă dovadă a înzestrării cu Duhul Sfânt. Manifestarea aceasta a avut ca scop începerea misiunii mondiale a bisericii. Ea a fost necesară pentru împlinirea chemării din Faptele 1:8. Ca să depăşească barierele culturale şi să ducă Evanghelia până la marginile pământului, apostolii aveau nevoie să comunice cu oamenii din diferite popoare în limba lor.
2. Ce dovezi avem că apostolii au vorbit la Cincizecime în limbile străine existente la data aceea? Faptele 2:5-12
Se estimează că în primul secol existau în lume între opt şi zece milioane de evrei şi că circa 60% dintre ei locuiau în afara teritoriului Iudeei. Mulţi dintre cei prezenţi la Ierusalim pentru sărbătoare erau din ţări străine şi nu cunoşteau aramaica, limba evreilor din Iudeea la data aceea.
Convertiţii din Ziua Cincizecimii au fost în majoritatea lor evrei din diferite ţări. Faptul că apostolii au vorbit în limbi străine existente şi nu în limbi necunoscute extatice este demonstrat de termenul dialektos (Faptele 2:6,8), care înseamnă „limbă a unui popor sau a unei regiuni” (compară cu Faptele 21:40; 22:2; 26:14). În astfel de limbi au vorbit ei. Şi a fost într-adevăr un miracol că nişte simpli galileeni au fost în stare să comunice într-o limbă de care nu avuseseră habar cu câteva ore mai înainte. Singura explicaţie pe care au găsit-o unii localnici care au asistat la această scenă a fost aceea că apostolii ar fi fost sub influenţa alcoolului, fiindcă rosteau cuvinte care lor li se păreau fără sens: „Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: «Sunt plini de must!»” (Faptele 2:13).
O manifestare puternică a lui Dumnezeu are loc chiar sub ochii lor, iar ei o iau drept o manifestare a beţiei! Ce putem face pentru a nu ajunge şi noi atât de orbi din punct de vedere spiritual?
Marţi, 10 iulie – Cuvântarea lui Petru
Acuzaţia că apostolii ar fi fost beţi i-a oferit lui Petru ocazia de a explica ce se întâmpla. În cuvântarea lui, el a făcut mai întâi trimitere la Scriptură (Faptele 2:16-21) pentru a arăta că revărsarea Duhului era o împlinire a profeţiei.
3. Când spune Petru că avea să se împlinească profeţia lui Ioel? Faptele 2:17; Ioel 2:28
Profeţia lui Ioel era despre veacul viitor al mântuirii (Ioel 2:32) care avea să fie anunţat de câteva semne din natură şi de revărsarea îmbelşugată a Duhului (vers. 28-31). Când a interpretat evenimentul de la Cincizecime în lumina acestei profeţii, Petru a intenţionat să sublinieze importanţa lui istorică. El o citează însă cu o diferenţă semnificativă. În locul cuvintelor introductive „după aceea” (vers. 28), care arătau în general către un timp viitor, a aşezat cuvintele „în zilele de pe urmă” (Faptele 2:17), pentru a anunţa astfel că începuse o nouă etapă în desfăşurarea planului de mântuire. Aceasta nu constituie desigur o descriere completă a evenimentelor din zilele finale, ci o dovadă a simţământului acut al urgenţei timpului ce caracteriza biserica primară. Primii creştini nu ştiau când avea să vină sfârşitul, dar erau convinşi că nu mai era mult timp până atunci.
4. Ce scop principal a urmărit Petru când a prezentat Evanghelia? Faptele 2:22-32
După ce evidenţiază semnificaţia profetică a Cincizecimii, Petru vorbeşte despre viaţa, moartea şi învierea lui Isus, evenimente petrecute recent în mijlocul lor. Cel mai mult însă insistă asupra învierii, arătând că ea este factorul hotărâtor. Pentru el, ea este argumentul suprem în favoarea lui Isus (Faptele 2:22,27) şi, ca să-şi susţină ideea, citează din Scriptură.
Isus nu a putut fi ţinut captiv de moarte, fiindcă El era Mesia. Pentru Petru şi pentru toţi scriitorii Noului Testament, învierea lui Isus devenise aşadar dovada concludentă a mesianităţii Lui şi, chiar mai mult, a validităţii mesajului creştin despre mântuire.
De ce este învierea Domnului Isus un adevăr esenţial pentru noi astăzi?
Miercuri, 11 iulie – Înălţarea (proslăvirea) lui Isus
În a treia parte a cuvântării sale, Petru revine la fenomenul vorbirii în limbi care atrăsese atenţia oamenilor. Apostolii nu erau beţi, lucru care oricum ar fi fost ciudat pentru oricine, întrucât nu era decât ora nouă dimineaţa (Faptele 2:15), ci vorbeau în limbi pentru că Duhul Sfânt tocmai fusese revărsat peste ei din cer.
5. Ce legătură există între înălţarea lui Isus la dreapta lui Dumnezeu şi revărsarea Duhului? Faptele 2:33-36
„La dreapta lui Dumnezeu” este o poziţie de autoritate (Psalmii 110:1-3). Argumentul pe care Petru l-a susţinut cu Scriptura este că Isus a „turnat” Duhul peste urmaşii Lui, fiindcă fusese înălţat la o astfel de poziţie în cer. Înălţarea sau proslăvirea nu I-a conferit lui Isus un alt statut decât cel deţinut anterior (Ioan 1:1-3; 17:5), ci a fost recunoaşterea supremă din partea Tatălui a prerogativelor Sale de Domn şi Mântuitor (Faptele 2:36).
Evenimentul acesta ne conduce la una dintre temele principale ale Scripturii: conflictul cosmic dintre bine şi rău. Ideea este că Duhul n-ar fi putut coborî deplin, dacă Isus n-ar fi fost proslăvit (Ioan 7:39) şi că Isus n-ar fi fost proslăvit, dacă n-ar fi triumfat pe cruce (Ioan 17:4,5). Altfel spus, proslăvirea lui Isus a fost condiţia pentru venirea Duhului, întrucât acesta era semnul că Dumnezeu a aprobat ceea ce a realizat Isus pe cruce, inclusiv înfrângerea celui care îşi însuşise în mod fraudulos conducerea acestei lumi (Ioan 12:31).
Intrarea păcatului în lume a aruncat o umbră asupra lui Dumnezeu. Moartea Domnului Isus a fost necesară nu numai pentru răscumpărarea oamenilor, ci şi pentru justificarea poziţiei lui Dumnezeu şi demascarea lui Satana ca impostor. Veacul mântuirii începuse deja prin lucrarea lui Isus (Luca 4:18-21). Când a scos demoni şi a iertat păcate, El i-a eliberat pe captivii lui Satana. Însă doar crucea I-a dat autoritate deplină în acest sens. Prin jertfa lui Isus, care le aducea oamenilor garanţia mântuirii, Satana a primit o lovitură decisivă şi Duhul a fost revărsat în vederea pregătirii unui popor pentru venirea lui Hristos.
Joi, 12 iulie – Cele dintâi roade
Ascultătorii lui Petru au fost răscoliţi de cuvintele lui. Poate că unii dintre ei se aflaseră cu câteva săptămâni mai înainte în mulţimea care ceruse răstignirea lui Isus (Luca 23:13-25). Acum însă, convinşi că Isus din Nazaret era într-adevăr Mesia trimis de Dumnezeu, i-au întrebat pe apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
6. Care sunt cele două condiţii fundamentale pentru a primi iertarea? Faptele 2:38
Pocăinţa înseamnă schimbarea radicală a direcţiei vieţii şi întoarcerea cu spatele către păcat (Faptele 3:19; 26:20), nu doar tristeţe şi remuşcare. Asemenea credinţei, pocăinţa autentică este un dar de la Dumnezeu care poate fi acceptat sau respins (Faptele 5:31-33; 26:19-21; Romani 2:4).
Pocăinţa a fost asociată cu botezul încă din vremea lui Ioan Botezătorul (Marcu 1:4). Acesta a devenit mai exact o expresie a ei, un ritual care simboliza spălarea de păcate şi regenerarea morală produsă prin Duhul Sfânt (Faptele 2:38; 22:16; compară cu Tit 3:5-7).
7. Ce făgăduinţă specială le este dată celor care se pocăiesc şi se botează? Faptele 2:38,39
La Cincizecime, oamenii au primit nu doar iertarea păcatelor, ci şi plinătatea Duhului în vederea creşterii personale, în vederea slujirii în biserică şi, mai ales, în vederea misiunii. Aceasta a fost probabil cea mai mare dintre toate binecuvântările pe care le-au primit, fiindcă scopul principal al existenţei bisericii este răspândirea veştii bune a Evangheliei (1 Petru 2:9). Din ziua aceea înainte, ei au avut asigurarea mântuirii şi puterea Duhului Sfânt, care avea să le confere autoritate pentru misiunea la care a fost chemată biserica.
De ce trebuie să ai asigurarea iertării păcatelor înainte de a trece la proclamarea Evangheliei? Ce speranţă în Isus le poţi oferi altora, dacă tu nu o ai?
Vineri, 13 iulie – Un gând de încheiere
Revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime a descoperit ce se întâmpla în cer şi faptul că Dumnezeu Tatăl acceptase jertfa lui Hristos pentru păcatele lumii. Şi a mai arătat că fusese inaugurată slujirea lui Hristos în cer pentru noi, în virtutea jertfei pe care o adusese pe pământ. Evenimentele acestea uimitoare sunt o dovadă în plus că între cer şi pământ există o legătură mai strânsă decât ne putem imagina acum.
„Înălţarea lui Isus la cer a fost semnalul că urmaşii Lui urmau să primească binecuvântata făgăduinţă. (…) Când Hristos a trecut prin porţile cerului, El a fost întronat în mijlocul adorării îngerilor. De îndată ce această ceremonie s-a încheiat, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate, şi Hristos a fost cu adevărat proslăvit, chiar cu slava pe care o avusese la Tatăl din veşnicie.
Revărsarea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a fost comunicarea din partea Cerului că întronarea Mântuitorului a avut loc. Potrivit făgăduinţei Sale, El a trimis din ceruri Duhul Sfânt asupra urmaşilor Săi, ca un semn că El a primit, ca Preot şi împărat, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Cel Uns peste poporul Său.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 30
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: 2 Corinteni 6-12
1. Ce fel de „arme” oferă neprihănirea?
2. Prin ce anume i-a întristat Pavel pe corinteni, fără să-i pară rău?
3. Ce anume spune Pavel că i-a dat Dumnezeu, pentru zidirea corintenilor?
4. Ce spune Pavel că sunt datori să facă părinţii pentru copiii lor?
Istoria mântuirii, capitolul 20
5. Ce fel de spirit au arătat israeliţii în urma raportului iscoadelor?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!