A treia călătorie misionară
STUDIUL 10 » 1 SEPTEMBRIE – 7 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (Faptele apostolilor 20:24)
Relatarea lui Luca despre cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel începe destul de brusc. Textul spune simplu că apostolul, după ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, sediul activităţii lui misionare, a pornit din nou la drum, străbătând „din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii” (Faptele 18:23). O călătorie de peste două mii de kilometri este redată într-o singură frază!
Aceasta deoarece locul cel mai important al călătoriei a fost Efes, unde Pavel a rămas mai mult timp decât în oricare altă cetate în care a lucrat. Din punct de vedere evanghelistic, Efesul a fost foarte roditor; de aici, mesajul lui Pavel s-a răspândit în toată provincia Asia (Faptele 19:10,26). Bisericile din Colose, Hierapolis şi Laodiceea au fost înfiinţate probabil în această perioadă, posibil datorită lui Epafra (Coloseni 4:12,13), unul dintre colegii lui Pavel (Coloseni 1:7; Filimon 23).
De remarcat că aceasta este ultima călătorie a lui Pavel ca om liber consemnată în Faptele apostolilor. Următoarea, până la Roma, a făcut-o ca întemniţat.
Duminică, 2 septembrie – În Efes (1)
Faptele 18:24-28 raportează că, în timp ce Pavel se afla în drum spre Efes, a venit în această cetate şi un credincios iudeu, pe nume Apolo. El era un bun vorbitor şi un bun cunoscător al Scripturii. Şi era un urmaş al lui Isus, după cum reiese clar din descrierea făcută de Luca: „El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus” (vers. 25). Însă nu cunoştea decât botezul lui Ioan. Fusese botezat de Ioan Botezătorul şi îl cunoscuse pe Isus în timpul vieţii Sale pe pământ, dar probabil că se mutase în altă parte – probabil în Alexandria – înainte de răstignire şi de Cincizecime.
Aquila şi Priscila i-au dat informaţiile lipsă. El ştia să demonstreze cu Scriptura că Isus era Mesia cel aşteptat de Israel (vers. 28), dar nu era la curent cu ce se întâmplase cu urmaşii lui Isus după încheierea lucrării lui Isus pe pământ. Aquila şi Priscila au mai făcut un lucru pentru el: împreună cu ceilalţi credincioşi din Efes, i-au dat o scrisoare de recomandare adresată bisericilor din Ahaia (vers. 27), pe baza căreia Apolo a făcut o lucrare eficientă în Corint (1 Corinteni 3:4-6; 4:6; 16:12).
1. Ce a făcut Pavel când a sosit în Efes? Faptele 19:1-7
Punctul de legătură dintre istoria lui Apolo şi relatarea despre cei doisprezece bărbaţi pe care i-a cunoscut Pavel în Efes îl constituie experienţa lor similară.
„La sosirea sa la Efes, Pavel a găsit doisprezece fraţi care, asemenea lui Apolo, fuseseră ucenici ai lui Ioan Botezătorul şi, asemenea lui, dobândiseră unele cunoştinţe despre misiunea lui Hristos. Ei nu aveau destoinicia lui Apolo, însă, cu aceeaşi sinceritate şi credinţă, căutau să răspândească în tot locul cunoştinţa pe care o primiseră.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 206
Noi ar trebui să privim botezul lor prin prisma situaţiei speciale în care se aflau. Ei nu veneau din altă confesiune creştină şi nu a fost vorba despre o convertire. Doar au fost integraţi în biserica creştină. Faptul că au primit Duhul Sfânt şi vorbeau în alte limbi înseamnă probabil că au lucrat ca misionari creştini, la fel ca Apolo, având acum împuternicirea deplină de a da mărturie despre Isus Hristos oriunde mergeau.
Luni, 3 septembrie – În Efes (2)
În Efes, Pavel a predicat mai întâi în sinagogă. Când iudeii i s-au opus, s-a mutat împreună cu noii credincioşi în şcoala lui Tiran, unde a predicat zilnic timp de doi ani (Faptele 19:8-10). Luca spune că întreaga provincie a fost intens evanghelizată (vers. 10,26).
În Faptele 19:11-20, Luca aminteşte câteva minuni pentru a ilustra triumful puterii lui Dumnezeu într-o cetate în care magia şi alte practici superstiţioase erau foarte răspândite. Nu încape îndoială că Dumnezeu a făcut vindecări prin Pavel, însă unora li se poate părea ciudată ideea că până şi basmalele şi şorţurile atinse de el aveau puteri vindecătoare (Faptele 19:12), chiar dacă ea ne trimite cu gândul la modul în care s-a vindecat femeia cu scurgerea de sânge (Luca 8:44). Este aici probabil un caz în care Dumnezeu vine în întâmpinarea nevoilor oamenilor, coborând la nivelul lor de înţelegere – efesenii aveau multe superstiţii.
Mulţumit de rezultatele misiunii sale în Efes, Pavel şi-a propus să plece la Ierusalim (Faptele 19:21). Luca nu menţionează din ce motiv a vrut să plece, însă din scrierile lui Pavel ştim că dorea să ducă fondurile strânse pentru biserica din Ierusalim afectată de sărăcie (Romani 15:25-27; 1 Corinteni 16:1-3). Punerea la comun a bunurilor din primii ani şi foametea gravă din timpul domniei lui Claudiu îi sărăcise pe credincioşii din Iudeea. Deşi ştia la ce riscuri se expunea (Faptele 20:22,23; Romani 15:31), Pavel a dorit să răspundă apelului lor pentru ajutor (Galateni 2:10), văzând în aceasta o ocazie de a le întări încrederea că el era apostol şi de a consolida unitatea bisericii, devenită deja transculturală.
2. Care a fost adevăratul motiv al răscoalei izbucnite în Efes la finalul şederii lui Pavel acolo? Faptele 19:23-41
Răscoala a izbucnit din cauza pierderilor serioase suferite de închinarea păgână ca urmare a lucrării lui Pavel. Motivaţia reală a lui Dimitrie a fost cea financiară, însă a reuşit să o transforme într-o problemă religioasă, deoarece Templul Dianei (Artemis) din Efes era recunoscut drept una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.
Citeşte Faptele 19:27. Observă cât de abil este Dimitrie când invocă „evlavia” în încercarea lui de a nu pierde sursa de bani. De ce trebuie să ne ferim de această atitudine?
Marţi, 4 septembrie – În Troa
După ce a încetat revolta (Faptele 19:23-41), Pavel a plecat din Efes. Dar nu s-a dus direct la Ierusalim, ci a făcut un ocol lung prin Macedonia şi prin Ahaia (Faptele 20:1-3). În această călătorie a fost însoţit de reprezentanţi ai câtorva biserici ale neamurilor (vers. 4).
3. Din ce motive nu este pasajul acesta o dovadă că creştinii nu s-ar mai fi închinat sâmbăta, ci duminica? Faptele 20:7-12
Popasul lui Pavel în Troa s-a încheiat cu o adunare a bisericii „în ziua dintâi a săptămânii” (Faptele 20:7). Scopul întâlnirii: „ca să frângem pâinea”, expresie care se referă probabil la Cina Domnului, urmată sau nu de masa de părtăşie care o însoţea frecvent încă din primele zile ale bisericii din Ierusalim (Faptele 2:42,46). Faptul că nu se aminteşte nimic despre pahare şi rugăciuni nu exclude această posibilitate. Episodul acesta este adus de unii ca dovadă că închinarea de sâmbăta ar fi fost înlocuită cu închinarea în ziua de duminică încă din timpul lui Pavel, cel puţin în bisericile neamurilor.
Dar să nu tragem concluzii pripite. Să vedem mai întâi în ce zi a avut loc această adunare şi ce fel de adunare a fost.
În camera în care a avut loc adunarea erau multe lumini (Faptele 20:8) şi Pavel şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii şi apoi până la ziuă (vers. 11), iar tânărul Eutih a adormit de-a binelea. Aceasta înseamnă că adunarea a avut loc noaptea.
A fost noaptea dinspre sâmbătă spre duminică sau noaptea dinspre duminică spre luni? Depinde ce sistem de calculare a timpului a folosit Luca: dacă a folosit sistemul evreiesc, în care ziua începe şi se încheie la apus, sau dacă a folosit sistemul roman, în care ziua începe şi se încheie la miezul nopţii. Dacă a folosit primul sistem, atunci adunarea a avut loc sâmbătă noaptea; dacă a folosit al doilea sistem, atunci a avut loc duminică noaptea.
Oricum, cert este că, după cum o dovedeşte contextul (vers. 7-12), nu a fost o adunare obişnuită, ci una specială, fiindcă Pavel urma să plece a doua zi. Nu avem aşadar motive temeinice să aducem acest caz izolat şi excepţional ca argument pentru păzirea duminicii.
Gândeşte-te la validitatea păzirii sâmbetei ca zi de odihnă. Ce argumente biblice ne întăresc credinţa ca adventişti de ziua a şaptea şi chemarea de a răspândi cele trei solii îngereşti în toată lumea?
Miercuri, 5 septembrie – În Milet
În drumul său către Ierusalim, Pavel a mai făcut un popas în Milet, unde le-a adresat conducătorilor bisericii din Efes un cuvânt de rămas-bun.
4. Ce idee principală transmite Pavel în introducerea cuvântării sale? Faptele 20:18-21
Pavel îşi făcuse planuri pentru o nouă călătorie, în care inclusese Roma şi Spania (Romani 15:22-29), şi era convins că nu avea să mai revină în Asia. De aceea, şi-a început cuvântarea cu un fel de dare de seamă cu privire la lucrarea îndeplinită în Efes. Scopul nu era însă doar să prezinte ce făcuse în trecut, mai exact cum se purtase cu efesenii, ci ce avea să facă în viitor, fiindcă se temea de ce avea să i se întâmple în Ierusalim.
Temerea lui era fondată. Biserica din Ierusalim îl privea cu oarecare scepticism, dacă nu chiar cu ostilitate, din cauza trecutului său de persecutor şi din cauza Evangheliei necondiţionate de circumcizie pe care o predica (Faptele 21:20-26). Pentru autorităţile iudaice, el era un trădător şi un răzvrătit împotriva tradiţiilor religioase (Faptele 23:1,2). De asemenea, la mijlocul primului secol, pe fondul proastei guvernări romane, Iudeea era animată de idealuri revoluţionare şi naţionaliste. Situaţia aceasta şi-a pus amprenta asupra tuturor segmentelor societăţii iudaice, probabil şi asupra bisericii. În asemenea condiţii, lucrarea fostului fariseu printre cei din alte popoare trebuie să fi fost cunoscută de mulţi (Faptele 21:27-36).
Şi acestea nu erau singurele motive de îngrijorare. În Faptele 20:28-31, Pavel le-a dat conducătorilor bisericii din Efes un sfat despre cum să procedeze cu învăţătorii mincinoşi, numiţi de el „lupi răpitori”, care aveau să inducă turma în eroare şi să o schimbe în rău. Ameninţarea învăţătorilor falşi, ridicaţi chiar din biserică, a fost aşadar reală, încă din zorii creştinismului. Istoria creştinismului scoate la iveală pagubele imense aduse bisericii de învăţătorii falşi. Problema aceasta va exista până la sfârşit (2 Timotei 4:3).
Pavel avea foarte multe motive de frământare, dar şi-a păstrat neştirbite credincioşia şi zelul.
Citeşte 2 Corinteni 4:8-14. Ce idee exprimată de Pavel aici putem aplica la viaţa noastră, mai ales atunci când ne confruntăm cu încercări? Care era speranţa lui cea mai mare?
Joi, 6 septembrie – În Tir şi Cezareea
Luca ne istoriseşte ce a făcut Pavel mai departe în drumul său către Ierusalim, după popasul din Milet. Apostolul a petrecut o săptămână în Tir, pe coasta feniciană, unde corabia a fost descărcată (Faptele 21:1-6). Credincioşii de acolo l-au rugat să nu se ducă la Ierusalim. Faptul că ei i-au cerut lucrul acesta „prin Duhul” nu intră în contradicţie cu îndrumarea primită de el mai devreme de la Dumnezeu. În Faptele 19:21, în greacă apare şi expresia „prin Duhul”, ceea ce sugerează că Pavel şi-a pus de gând să meargă la Ierusalim inspirat de Duhul Sfânt. Probabil că Duhul Sfânt le descoperise credincioşilor din Tir pericolele care-l pândeau pe apostol şi, din grijă pentru el, i-au recomandat să nu continue drumul. De altfel, nici chiar apostolul nu ştia cu precizie ce avea să i se întâmple în Ierusalim (Faptele 20:22,23). Dumnezeu nu descoperă întotdeauna toate detaliile, nici măcar unui om ca Pavel.
5. Ce eveniment a avut loc în Cezareea în legătură cu călătoria lui Pavel la Ierusalim? Faptele 21:10-14
Agab era un profet din Ierusalim, amintit deja în Faptele 11:27-30, în istorisirea despre foamete. La fel ca profeţii din Vechiul Testament (de exemplu, Isaia 20:1-6; Ieremia 13:1-10), el şi-a însoţit mesajul de gesturi, ilustrând pe viu ce avea să i se întâmple lui Pavel la Ierusalim şi cum avea să dat în mâinile neamurilor (romanilor) de către duşmanii lui.
Însoţitorii lui Pavel au luat mesajul lui Agab ca pe o avertizare, nu ca pe o profeţie şi au încercat să-l convingă să nu se ducă la Ierusalim. Pavel a fost mişcat de grija lor, dar era hotărât să-şi împlinească misiunea, chiar dacă avea să-l coste viaţa. Pentru el, integritatea Evangheliei şi unitatea bisericii contau mai mult decât siguranţa sau interesele personale.
„Niciodată mai înainte nu se apropiase apostolul de Ierusalim cu o inimă atât de întristată. El ştia că avea să găsească puţini prieteni şi mulţi vrăjmaşi. El se apropia de cetatea care îl lepădase şi îl ucisese pe Fiul lui Dumnezeu şi asupra căreia atârna acum ameninţarea mâniei dumnezeieşti.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 292
Cu toate că a fost interpretat greşit, calomniat, tratat necuvenit şi de multe ori insultat, Pavel a mers înainte prin credinţă. Ce ai face într-o situaţie ca a lui?
Vineri, 7 septembrie – Un gând de încheiere
„Succesul care însoţea predicarea Evangheliei a trezit din nou mânia iudeilor. Din fiecare colţ veneau veşti despre întinderea noii învăţături, prin care iudeii erau scutiţi de păzirea ritualurilor legii ceremoniale şi neamurilor le era îngăduit să aibă aceleaşi privilegii ca iudeii, ca nişte copii ai lui Avraam. (…) Declaraţia sa puternică, cum că „nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur” (Coloseni 3:11), era privită de vrăjmaşii săi ca o cutezătoare batjocorire a credinţei şi au hotărât ca glasul lui să fie adus la tăcere.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp.286-287
„Şi el nu putea conta nici pe simpatia şi nici pe sprijinul propriilor fraţi în credinţă. Iudeii neconvertiţi, care merseseră atât de aproape pe urmele lui, se grăbiseră să răspândească cele mai neplăcute rapoarte la Ierusalim, atât ei personal, cât şi prin scrisoare, cu privire la el şi la lucrarea lui; şi chiar şi unii dintre apostoli şi prezbiteri primiseră ca adevărate aceste rapoarte, nefăcând nicio încercare de a le contrazice şi nemanifestând vreo dorinţă de a fi în armonie cu Pavel.” – Ibidem, pp. 292-293
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Evrei 7-13
1. Sub ce formă a fost făcută făgăduinţa noului legământ?
2. Ce anume implică existenţa unui testament?
3. Ce scrie Pavel că au îndurat credincioşii evrei după ce „au fost luminaţi”?
4. Din ce cuvinte aflăm despre o posibilă arestare şi întemniţare a lui Timotei?
Istoria mântuirii, capitolul 28
5. Ce anume a făcut o impresie adâncă asupra multora dintre cei prezenţi la judecarea Domnului Isus?
Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!