Adunarea bisericii din Ierusalim

STUDIUL 8 » 18 AUGUST – 24 AUGUST

Textul de memorat: „Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.” (Faptele apostolilor 15:11)

Pavel şi Barnaba s-au întors în Antiohia din Siria după mai bine de doi ani. Şi, din moment ce întreaga biserică se implicase în trimiterea lor ca misionari, era firesc ca ei să prezinte un raport al lucrării lor. în acest raport, ei nu s-au lăudat cu realizările lor, ci au arătat ce reuşise Dumnezeu să facă prin ei.

Desigur, s-a pus accentul pe succesul misiunii pentru alte popoare, cu toate că şi mulţi evrei veniseră la credinţă. între timp însă, după episodul cu Corneliu, convertirea străinilor necircumcişi devenise o problemă (Faptele 11:1-18), iar acum, când foarte mulţi dintre ei erau primiţi în biserică, lucrurile s-au complicat foarte mult. Mulţi credincioşi din Ierusalim erau nemulţumiţi. Din punctul lor de vedere, străinii trebuiau mai întâi să se circumcidă, adică să devină prozeliţi iudei, dacă doreau să facă parte din poporul lui Dumnezeu şi pentru a avea părtăşie cu el.

Faptele 15 este dovada că problema străinilor atinsese punctul critic şi ne arată cum a procedat biserica pentru a găsi o soluţie. Conciliul din Ierusalim a constituit un punct de turnură în istoria bisericii apostolice, din perspectiva misiunii ei mondiale.

Duminică, 19 august – Motivul disputei

Încă de la începuturile ei, biserica din Antiohia a fost compusă din evrei şi din străini necircumcişi (Faptele 11:19-21; Galateni 2:11-13) care trăiau se pare în bună înţelegere unii cu alţii. Armonia dintre ei a fost însă tulburată în momentul sosirii unui grup de credincioşi din Ierusalim.

1. Cu ce problemă s-a confruntat biserica? Faptele 15:1-5

Este posibil ca oamenii aceştia veniţi din Iudeea, cunoscuţi sub numele de „iudaizanţi”, să fi făcut parte tot „din partida fariseilor care crezuseră” (vers. 5). Prezenţa fariseilor în biserică nu ar trebui să ne surprindă, întrucât Pavel însuşi fusese fariseu înainte de convertire (Filipeni 3:5). Se pare că oamenii aceştia veniseră în Antiohia din proprie iniţiativă (Faptele 15:24), deşi un alt episod petrecut ulterior tot în Antiohia arată că majoritatea iudeilor, inclusiv apostolii, nu se simţeau foarte comod în biserică în prezenţa străinilor necircumcişi (Galateni 2:11-13).

În Epistola către galateni, Pavel nu vorbeşte pozitiv despre iudaizanţi, ci îi numeşte „oameni care vă tulbură” (Galateni 1:7; 5:10) şi „fraţi mincinoşi” (Galateni 2:4) pentru că motivele lor reale erau distrugerea libertăţii spirituale date de Evanghelie şi „convertirea” acestor străini la legalismul iudaic.

Ideea lor era destul de simplă: convertiţii din alte popoare nu puteau fi mântuiţi dacă nu practicau circumcizia şi dacă nu respectau toate legile ceremoniale iudaice. Mântuirea se găsea, în opinia lor, doar în comunitatea cu care Dumnezeu făcuse legământ şi, potrivit Vechiului Testament, nu exista altă cale de a intra în poporul ales al lui Dumnezeu decât prin circumcizie (Geneza 17:9-14; Exodul 12:48). într-un cuvânt, cei din alte popoare puteau avea parte de mântuire doar dacă deveneau mai întâi prozeliţi iudei.

Pavel şi Barnaba nu au putut fi de acord cu astfel de condiţii, care contraziceau Evanghelia în esenţa ei. Iar modul agresiv în care au abordat problema cei veniţi din Iudeea a generat dezbateri aprinse; cuvântul stasis (tradus prin expresia „un viu schimb de vorbe”) din Faptele 15:2 are sensul de „conflict” sau „disensiune”. Chestiunea era totuşi prea importantă ca să fie tratată doar la nivel local. Era ameninţată unitatea bisericii. Fraţii din Antiohia au decis atunci să trimită Ierusalim o delegaţie din care să facă parte şi Pavel şi Barnaba, în vederea găsirii unei soluţii.

Pune-te în locul iudaizanţilor. Cu ce argumente ţi-ai susţine poziţia?

Luni, 20 august – Circumcizia

Un motiv major de dispută în acest conflict îl constituia circumcizia. Ritualul acesta nu fusese instituit de oameni (compară cu Matei 15:2,9), ci fusese poruncit de Dumnezeu însuşi ca semn al legământului Său cu descendenţii lui Avraam, poporul Său ales (Geneza 17:9-14).

2. În afară de nou-născuţii israeliţi, cine altcineva trebuia să se mai supună ritualului circumciziei? Exodul 12:43-49

Binecuvântările legământului nu erau limitate la cei născuţi israeliţi, ci îl aveau în vedere şi pe orice sclav sau străin care îşi dorea să aibă parte de ele, dacă se supunea circumciziei. După circumcizie, străinul avea acelaşi statut înaintea lui Dumnezeu ca israelitul autohton: „Va fi ca şi băştinaşul” (vers. 48).

Circumcizia era deci o condiţie indispensabilă (pentru un bărbat) pentru a fi acceptat în poporul legământului. Şi, întrucât Isus era Mesia cel promis, părea normal ca iudaizanţii să susţină ideea că străinii nu puteau beneficia de mântuire dacă nu deveneau mai întâi evrei.

3. Ce credea Pavel despre circumcizie? Romani 3:30; 1 Corinteni 7:18; Galateni 3:28; Galateni 5:6

Când susţineau că străinii nu puteau fi mântuiţi dacă nu deveneau mai întâi iudei, oamenii aceştia făceau confuzie între două noţiuni: legământ şi mântuire. Apartenenţa la iudaism nu garanta mântuirea (Ieremia 4:4; 9:25). Avraam însuşi a fost mântuit (socotit neprihănit) prin credinţă, eveniment care a precedat, nu a urmat circumcizia (Romani 4:9-13). Mântuirea a fost dintotdeauna prin credinţă, pe când legământul era promisiunea lui Dumnezeu de a aduce la cunoştinţa întregii omeniri caracterul Său şi planul Său de mântuire. în acest scop îl alesese pe Israel (Geneza 12:1-3).

Legând prea strâns conceptul de legământ cu cel de mântuire, credincioşii aceştia au ajuns să considere circumcizia un fel de asigurare pentru mântuire. Ori harul mântuitor al lui Dumnezeu nu intervine acolo unde intervin faptele omului. De aceea, a le impune credincioşilor din alte popoare circumcizia ca mijloc de mântuire era o distorsionare a adevărului Evangheliei (Galateni 1:7; 2:3-5), o negare a harului lui Dumnezeu (Galateni 2:21) şi a faptului că păcătosul are nevoie de Isus (Galateni 5:2). Mai mult, însemna să negi caracterul universal al mântuirii (Coloseni 3:11; Tit 2:11). Pavel nu putea accepta cu niciun preţ astfel de idei.

De ce este periculos să credem că avem asigurată mântuirea dacă suntem membri ai bisericii adevărate?

Marţi, 21 august – Dezbaterea

4. Ce idei a prezentat Petru în cadrul dezbaterii din Ierusalim? Faptele 15:7-11

Evident, nu sunt redate toate detaliile întrunirii. Ar fi interesant de ştiut, de exemplu, ce argumente au adus iudaizanţii şi ce au spus Pavel şi Barnaba (Faptele 15:5,12). însă Luca a notat doar cuvântarea lui Petru şi pe cea a lui Iacov.

În cuvântarea lui, Petru li s-a adresat apostolilor şi prezbiterilor şi le-a reamintit experienţa lui cu Corneliu, de la care trecuseră câţiva ani. în esenţă, el aduce acelaşi argument ca în cuvântarea pe care o ţinuse atunci în faţa fraţilor din Ierusalim (Faptele 11:4-17). Dumnezeu însuşi arătase că aproba convertirea lui Corneliu (deşi era un străin necircumcis), oferindu-le, lui şi casei lui, darul Duhului pe care îl oferise şi apostolilor la Cincizecime.

În providenţa Sa, Dumnezeu a lucrat prin Petru, un om cunoscut printre credincioşi, ca să-i convingă pe creştinii dintre iudei că, în ce priveşte mântuirea, El nu face nicio deosebire între evrei şi celelalte popoare. Cu toate că nu beneficiaseră de regulile şi de prevederile vechiului legământ cu privire la curăţire, străinii care credeau nu mai erau consideraţi necuraţi, fiindcă Dumnezeu însuşi le curăţise inimile. Declaraţia finală a lui Petru seamănă foarte mult cu ce ar spune Pavel: „Credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus” (Faptele 15:11).

5. Ce soluţie a propus Iacov? Faptele 15:13-21

Cuvântarea pe care a ţinut-o ne lasă să înţelegem că Iacov avea o poziţie de autoritate (compară cu Faptele 12:17; 21:18, Galateni 2:9,12). Indiferent ce înţelegea el prin ridicarea din nou a cortului lui David, care în profeţia lui Amos se referă la restaurarea dinastiei davidice (Amos 9:11,12), ţelul lui principal a fost să demonstreze că Dumnezeu luase deja măsuri ca străinii să se poată „alipi” poporului lui Dumnezeu.

Propunerea lui a fost să nu li se mai impună convertiţilor din alte popoare restricţii suplimentare, în afară de cele cerute în mod normal de la străinii care doreau să trăiască în ţara lui Israel.

Miercuri, 22 august – Hotărârea apostolilor

6. Care sunt cele patru cerinţe propuse să fie obligatorii pentru convertiţii din alte popoare? Faptele 15:28,29

Problema principală pentru care fusese convocată acea întrunire a bisericii a fost rezolvată satisfăcător. întrucât mântuirea este prin har, credincioşii neevrei nu erau obligaţi să se supună circumciziei pentru a se alătura bisericii. Ei trebuiau totuşi să se abţină de la carnea jertfită idolilor în ritualuri păgâne şi consumată într-o sărbătoare la templu sau vândută pe piaţă, de la consumul de sânge şi carne de la animale sugrumate (care nu a fost scursă complet de sânge) şi de la imoralitatea sexuală în orice formă.

Majoritatea creştinilor contemporani consideră că interdicţiile alimentare au fost nişte recomandări temporare. Argumentul lor este că aceste lucruri erau extrem de respingătoare pentru evrei şi interzicerea lor avea menirea de a crea o punte de legătură între credincioşii iudei şi credincioşii străini. Şi se afirmă că toate celelalte legi din Vechiul Testament, inclusiv legile alimentare din Leviticul 11 şi porunca despre Sabat (Exodul 20:8-11), nefiind incluse în această listă, nu mai sunt obligatorii pentru creştini.

Totuşi hotărârea luată de apostoli nu a fost temporară şi nu a fost un cod nou de etică creştină, care să elimine tot ce ţinea de Vechiul Testament. Apostolii şi prezbiterii bisericii, sub călăuzirea Duhului Sfânt (Faptele 15:28), au citat practic regulile din Leviticul, capitolele 17-18, cu privire la străinii stabiliţi în Israel.

În contextul cărţii Leviticul, interdicţiile acestea semnifică renunţarea la păgânism. Străinul care dorea să locuiască în Israel trebuia să abandoneze practicile păgâne cu care era obişnuit (Leviticul 18:30). La fel, credinciosului care nu era evreu şi dorea să i se alăture bisericii i se cerea să ia poziţie fermă împotriva păgânismului.

Faptul că hotărârea aceasta nu a fost temporară reiese şi din Apocalipsa 2:14,20, unde sunt repetate prima şi ultima interdicţie şi se face referire indirect la celelalte două. Sunt dovezi istorice că ea a fost considerată normativă de creştini la mult timp după încheierea perioadei nou-testamentare.

Cum ne putem forma obiceiul de a ne aduna, de a ne asculta unii pe alţii şi de a rezolva într-un spirit de respect şi de umilinţă problemele apărute?

Joi, 23 august – Scrisoarea de la Ierusalim

7. Ce măsuri suplimentare a luat biserica din Ierusalim în legătură cu hotărârea conciliului? Faptele 15:22-29

Prima măsură a fost redactarea unei scrisori care să aducă la cunoştinţa credincioşilor din alte popoare hotărârea luată. A fost scrisă în numele apostolilor şi al prezbiterilor din Ierusalim şi era un document oficial care reflecta recunoaşterea autorităţii bisericii din Ierusalim, care era condusă de apostoli, de către celelalte comunităţi creştine. Fiind scrisă probabil în anul 49 d.Hr., această scrisoare este unul dintre primele documente creştine despre care se ştie.

Biserica din Ierusalim a mai decis să numească doi delegaţi, pe Iuda Barsaba şi pe Sila, care să-i însoţească pe Pavel şi pe Barnaba la Antiohia cu misiunea de a duce epistola şi de a-i atesta conţinutul.

8. Cum a reacţionat biserica din Antiohia la epistolă? Faptele 15:30-33

După ce s-a citit epistola, credincioşii s-au bucurat foarte mult de mesajul încurajator: circumcizia nu era cerută din partea convertiţilor străini. Nu a fost adusă nicio obiecţie cu privire la cerinţele ei. Aşa a fost aplanată, teoretic cel puţin, prima disensiune serioasă din biserica primară.

La final, lucrarea lui Pavel a avut aprobarea totală a conducătorilor bisericii din Ierusalim, iar lui Pavel şi Barnaba „le-a fost întinsă mâna dreaptă a bisericii”, ca semn al acceptării şi al încrederii (Galateni 2:9). Cu toate acestea, pentru creştinii evrei care au continuat să respecte legea iudaică, părtăşia la masă cu creştinii de altă naţionalitate, pe care îi considerau necuraţi din punct de vedere ritualic, a rămas o mare problemă.

Faptul acesta a rămas motiv de dispută, după cum o demonstrează şi incidentul cu Petru, consemnat în Galateni 2:11-14. „Nici chiar ucenicii nu erau cu toţii pregătiţi să primească din inimă hotărârea bisericii.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 145

Fii sincer: Cât de uşor îţi este să ai părtăşie cu credincioşii de altă rasă, cultură, clasă socială? Cum poţi scăpa de această atitudine contrară Evangheliei?

Vineri, 24 august – Un gând de încheiere

„În general, convertiţii iudei nu erau dispuşi să se mişte atât de repede, pe cât le deschidea calea providenţa lui Dumnezeu. Ca urmare a lucrării apostolilor printre neamuri, era clar că nou-convertiţii dintre aceştia din urmă aveau să îi întreacă cu mult la număr pe convertiţii dintre iudei. Iudeii se temeau că, dacă restricţiile şi ceremoniile legii lor nu aveau să fie obligatorii pentru neamuri, ca o condiţie pentru părtăşia în biserică, particularităţile naţionale ale iudeilor, care până aici îi ţinuseră deosebiţi de toţi ceilalţi oameni, vor ajunge în cele din urmă să dispară printre aceia care primeau solia Evangheliei.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, pp. 138-139

„Nici chiar ucenicii nu erau cu toţii pregătiţi să primească din inimă hotărârea consiliului. Unii erau plini de râvnă pentru legea ceremonială şi îl priveau cu neplăcere pe Pavel, fiindcă socoteau că principiile sale cu privire la obligaţiile legii iudaice erau laxe.” – Ibidem, pp.144-145

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Timotei 1 – Tit 3
1. Ce făcuseră Figel, Ermogen şi alţii?
2. Ce urmărise Timotei „de aproape”?
3. Cine sunt cei pentru care „totul este curat” şi cei pentru care „nimic nu este curat”?
4. Ce spune Pavel că „este bine şi de folos pentru oameni”?

Istoria mântuirii, capitolul 26
5. Când s-a împlinit făgăduinţa că unii dintre cei care erau cu Domnul Isus nu vor gusta moartea?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) sau Istoria Mântuirii – Ellen G. White (Audio-InterCer)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat” din meniul „Departamente”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Ştirile de Sabat video pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia (secţiunea „Ştirile de Sabat”). De pe YouTube se poate descărca cu YTD Video Downloader.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!