Administrarea creştină – privilegiu şi responsabilitate

STUDIUL 13 » 24 MARTIE – 31 MARTIE

Textul de memorat: „Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Petru 2:12)

Viaţa noastră, ca administratori creştini, trebuie să fie o mărturie despre Dumnezeul căruia îi servim, în sensul că influenţa noastră asupra celor din jur trebuie să fie pozitivă şi puternică. Istoria vieţii noastre nu poate să fie izolată de cea a lumii în care trăim. Dimpotrivă, avem privilegiul de a exemplifica un mod de viaţă mai bun înaintea celor care nu ştiu lucrurile pe care le-am aflat noi.

Administrarea creştină înseamnă să ne însuşim chemarea lui Dumnezeu de a duce o viaţă evlavioasă. Dumnezeu ne cheamă să avem un stil de viaţă diferit de altele (2 Corinteni 6:17), un stil pe care alţii să-l observe şi despre care să ne pună întrebări. De aceea am primit îndemnul: „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn! Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15).

În acest ultim studiu vom discuta despre beneficiile personale ale administrării bunurilor lui Dumnezeu, despre efectele ei în plan spiritual, despre influenţa noastră şi despre secretul mulţumirii în viaţa de creştin, a cărei esenţă este „Hristos în voi, nădejdea slavei” (Coloseni 1:27).

Duminică, 25 martie – Administrarea creştină şi evlavia

Evlavia este un subiect vast. Ea înseamnă o viaţă sfântă (Tit 1:1), în care devenim asemenea lui Hristos, având o atitudine de devoţiune şi făcând fapte plăcute Lui (Psalmii 4:3; Tit 2:12). Ea este semnul religiei autentice şi are făgăduinţa vieţii veşnice, făgăduinţă pe care nu ne-o oferă nici filosofia, nici bogăţia, nici faima, nici puterea şi nici renumele.

1. Ce spune Pavel despre pericolele din vremea sfârşitului. În ce fel îl afectează acestea şi pe un bun creştin? 2 Timotei 3:1-9

În epistola lui Iacov se aminteşte despre răbdarea şi viaţa lui Iov, care ne demonstrează că putem rămâne evlavioşi chiar şi în suferinţă. Şi ne mai arată cât de mult urăşte Satana acest stil de viaţă. Dumnezeu însuşi afirmă că nu mai exista niciun alt om care să-l egaleze pe Iov în ce priveşte calitatea credinţei şi a vieţii lui (Iov 2:3).

„Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău” (Iov 1:1). Credinţa lui Iov se vedea nu doar din mărturia sa verbală sau din ritualurile religioase la care participa, cu toate că şi acestea făceau parte din viaţa lui (vers. 5). Temerea lui de Dumnezeu era exprimată printr-o viaţă continuă de evlavie, chiar şi în încercările cele mai teribile. A fi evlavios nu înseamnă totuşi a fi perfect, ci doar a reflecta perfecţiunea în sfera personală.

2. Ce spune Ezechiel despre Noe, Daniel şi Iov? Cum ar trebui să fim şi noi? Ezechiel 14:14

Administrarea creştină este, de fapt, o expresie a vieţii de evlavie. Cei credincioşi nu au doar o formă de evlavie. Ei sunt cu adevărat evlavioşi şi dovedesc acest lucru prin modul lor de viaţă, prin modul în care se poartă cu lucrurile pe care li le-a încredinţat Dumnezeu. Iar credinţa lor se vede nu doar din ceea ce fac, ci şi din ceea ce nu fac.

Luni, 26 martie – Mulţumirea

3. Dacă trebuie să ne deprindem să fim mulţumiţi cu starea în care ne găsim, de unde ar trebui să vină de fapt această mulţumire? Filipeni 4:11

Scriindu-i lui Timotei, Pavel aminteşte la un moment dat despre o categorie de oameni „care cred că evlavia este un izvor de câştig” (1 Timotei 6:5). Ce descriere potrivită pentru unii şarlatani care apar pe micile ecrane astăzi! Ei câştigă o grămadă de bani din promisiunile pe care li le fac ascultătorilor că, dacă vor fi credincioşi (adică dacă vor susţine financiar lucrarea lor), se vor îmbogăţi şi ei. A spune că bogăţia se datorează credincioşiei este tot materialism, doar că este îmbrăcat în mantia creştinismului.

Realitatea este că evlavia nu are nicio tangenţă cu bogăţia. Dacă ar avea, unii dintre cei mai răi oameni ar trebui consideraţi evlavioşi doar pentru că sunt cei mai bogaţi. Pavel combate această idee, declarând că „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6). Evlavia însoţită de mulţumire în orice circumstanţe este cea mai de preţ bogăţie, fiindcă harul lui Dumnezeu este cu mult mai preţios decât câştigul financiar. De aceea, ar trebui să fim mulţumiţi dacă avem „cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm” (1 Timotei 6:8). Pentru că, oricât de mult am avea, tot vom considera că nu este de ajuns, dacă suntem înclinaţi să vedem lucrurile astfel.

4. Ce secrete prezentate în versetele următoare ne pot ajuta să fim mulţumiţi în viaţă? Romani 8:28; Evrei 13:5; Filipeni 4:4-13

„Să fii mulţumit în orice situaţie este o mare artă, o taină spirituală. […] Mulţumirea creştină este acea dispoziţie spirituală plăcută, interioară, liniştită, curtenitoare care se supune de bunăvoie şi care se desfată în vrerea înţeleaptă şi părintească a lui Dumnezeu în orice situaţie. […] Este un vas cu untdelemn preţios, foarte liniştitor şi util pentru inimile tulburate, în adversităţi şi necazuri.” – Jeremiah Burroughs, The Rare Jewel of Christian Contentment, pp. 1, 3

Marţi, 27 martie – Încrederea

5. Ce sfat primim în Proverbele 3:5?

Textul din Proverbele 3:5 ar trebui să fie deviza noastră. Dar şi în acest caz e mai uşor de spus decât de făcut. De câte ori nu ni se întâmplă ca, teoretic, să ne încredem în Dumnezeu şi în dragostea şi grija Sa pentru noi, dar să ne îmbolnăvim de îngrijorare din cauza unor lucruri cu care ne confruntăm! Uneori, viitorul poate părea foarte înfricoşător, cel puţin în mintea noastră.

Cum să învăţăm atunci să ne încredem în Dumnezeu? Mergând înainte prin credinţă şi ascultând de Domnul în tot ce facem. Încrederea este o atitudine a minţii; ea nu se diminuează prin exercitare, ci sporeşte. Un mod de a ne-o manifesta este administrarea cu credincioşie a bunurilor lui Dumnezeu. Ea constituie fundamentul şi forţa motrice pentru un adevărat creştin şi devine vizibilă în fapte.

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta.” Cuvântul „inimă” are întotdeauna sens figurat în Scriptură şi se referă la interiorul nostru, locul unde se iau hotărârile, la caracterul nostru, motivele, intenţiile, fiinţa noastră întreagă.

Este mai uşor să ne încredem în Dumnezeu când este vorba de lucrurile asupra cărora nu avem control, deci nici alternativă. Însă este mai greu să ne încredem în El pentru lucruri pe care le putem controla şi când suntem puşi în faţa mai multor opţiuni.

Apostolii sunt un exemplu de încredere în Dumnezeu din toată inima. „Deşi au fost la fel de slabi şi de neajutoraţi ca orice alt slujitor care este angajat în lucrarea lui Dumnezeu, ei şi-au pus toată încrederea în Domnul. Bogăţia lor a fost cultura minţii şi a sufletului şi oricine îl va face pe Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmă şi totul în toate poate avea această bogăţie.” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, ed.2004, pp.17-18

Este adevărat ca este mai uşor să te încrezi în Dumnezeu în lucrurile pe care nu le poţi controla. Reuşeşti să te încrezi în El şi în lucrurile asupra cărora ai control? Ce poţi face concret?

Miercuri, 28 martie – Influenţa noastră

„Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul” (Efeseni 5:8). Pavel defineşte transformarea inimii ca schimbare ce poate fi percepută de alţii. Când „umblăm în lumină”, mărturia noastră zilnică de buni administratori creştini va acţiona ca o lumină în această lume întunecată.

Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12). Noi reflectăm lumina lui Dumnezeu printr-un caracter stabil în viaţa noastră de fiecare zi.

6. Cum Îi aduce slavă lui Dumnezeu modul în care administrăm bunurile Sale? Ce influenţă au faptele noastre asupra altora? Matei 5:16; Tit 2:7; 1 Petru 2:11,12

Administrarea creştină înseamnă gestionarea bunurilor lui Dumnezeu, dar nu se limitează la atât. Purtarea noastră este observată de membrii familiei, de membrii bisericii, de lumea în care trăim şi chiar de universul întreg (1 Corinteni 4:9). Când suntem buni creştini şi la locul de muncă, arătăm ce efect au principiile împărăţiei asupra vieţii. Aşa îi influenţăm pe alţii. Îl descoperim pe Hristos printr-o amabilitate şi moralitate care poartă amprenta Creatorului.

Şi etica muncii noastre trebuie să concorde cu valorile administrării creştine. Influenţa pe care o exercităm la locul de muncă sau prin vocaţia noastră nu stă „într-un loc ascuns” (Luca 11:33), ci este ca „o cetate aşezată pe un munte” (Matei 5:14).

„Orice lucru din natură are lucrarea rânduită lui şi nu murmură în poziţia pe care o ocupă. În lucrurile spirituale, fiecare om, bărbat sau femeie, are sfera şi vocaţia sa. Dobânda pe care o cere Dumnezeu va fi proporţională cu mărimea capitalului încredinţat, după măsura darului lui Hristos. […] Acum este timpul şi privilegiul tău […] să dovedeşti statornicie de caracter, ceea ce te va face de o reală valoare morală. Hristos are un drept la serviciul tău. Spune-te Lui în mod sincer.” – Ellen G. White, Astăzi cu Dumnezeu, ed. 1991, p. 238

Ce fel de influenţă are etica muncii tale asupra colegilor tăi de serviciu sau asupra celor din familie? Ce mesaj le transmiţi despre credinţa ta?

Joi, 29 martie – Evaluarea

Noi suntem străini şi călători pe pământ, iar destinaţia noastră finală este cerul cel frumos, desăvârşit şi plin de pace (Evrei 11:13,14). Dar, până să ajungem în cer, trebuie să ne ducem existenţa aici. Iar în viaţa creştină, dusă în cadrul marii lupte, nu există poziţie neutră. Fie trăim pentru Dumnezeu, fie trăim pentru duşmanul Lui: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte” (Matei 12:30). La revenirea Sa, se va dovedi clar şi fără echivoc de partea cui suntem.

7. Care sunt cuvintele pe care am dori să le auzim la revenirea lui Isus şi ce nu am vrea să auzim? Care este semnificaţia acestor cuvinte? Matei 25:21; Matei 7:23

Evaluarea „bine, rob bun şi credincios” este cel mai frumos calificativ pe care îl va primi vreodată un administrator creştin. Când Dumnezeu aprobă eforturile noastre de a gestiona bunurile Sale, vom avea satisfacţia extraordinară că am făcut tot ce am putut mai bine, fiind conştienţi totuşi că mântuirea noastră se datorează nu faptelor făcute de noi pentru Hristos, ci faptelor făcute de El pentru noi (Romani 3:21; 4:6).

Viaţa unui bun creştin este reflectarea credinţei lui. La mântuirea prin fapte se face referire în cuvintele adresate celor care au încercat să se îndreptăţească înaintea lui Dumnezeu prin faptele lor, arătându-se cât de inutilă este în realitate această îndreptăţire de sine (vezi Matei 7:21-23).

„Când urmaşii lui Hristos îi înapoiază Domnului ce este al Lui, ei adună o comoară care li se va da când vor auzi cuvintele: «Bine, rob bun şi credincios… intră în bucuria stăpânului tău.»” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 448

În esenţă, administrarea creştină înseamnă să trăieşti în aşa fel încât cele două mari porunci, dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele, să fie motivaţia tuturor faptelor tale.

În ce măsură este aceasta motivaţia ta?

Vineri, 30 martie – Un gând de încheiere

„Hristos a venit în această lume pentru a ne descoperi dragostea lui Dumnezeu. Urmaşii Lui trebuie să continue lucrarea începută de El. Să ne străduim să ne ajutăm şi să ne încurajăm unii pe alţii. Căutarea binelui celorlalţi este mijlocul prin care poate fi găsită adevărata fericire. Omul nu lucrează împotriva intereselor personale atunci când îl iubeşte pe Dumnezeu şi când îşi iubeşte semenii. Cu cât este mai puţin egoism în sufletul lui, cu atât este mai fericit, fiindcă împlineşte scopul lui Dumnezeu pentru El.” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, pp. 20-21

„În bisericile pline de viaţă există dezvoltare şi creştere. Există, de asemenea, un schimb constant între primirea şi transmiterea mai departe a ceea ce îi aparţine Domnului. Dumnezeu îi dă credinciosului adevărat lumină şi binecuvântare, pe care el, la rândul lui, le transmite altora în lucrarea pe care o face pentru Domnul. Când credinciosul dă mai departe din ce a primit, capacitatea lui de a primi creşte. Se face loc pentru a primi noi rezerve de har şi de adevăr. El primeşte o lumină mai clară şi o cunoaştere mai profundă. Viaţa şi dezvoltarea bisericii depind de capacitatea lui de a da şi a primi. După un timp, cel care primeşte, dar nu dă niciodată mai departe încetează să mai primească. Dacă adevărul nu ajunge de la el la alţii, credinciosul îşi pierde capacitatea de a primi. Trebuie să le oferim şi altora bunurile cerului, dacă vrem să primim noi binecuvântări.” – Ibidem, p. 29

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Luca 6-12
1. Ce a făcut Isus înainte de a-i alege pe cei doisprezece ucenici?
2. Cine mai umbla împreună cu Isus şi grupul ucenicilor şi de ce?
3. Ce menţiune geografică face Luca despre ţinutul gherghesenilor?
4. După ce criterii prognozau oamenii starea vremii în timpul lui Isus?

Istoria mântuirii, capitolul 5
5. Ce evenimente viitoare i-au fost descoperite lui Adam?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Comentarii pentru zecimi şi daruri 2018 (descarcă/download) . Aceste comentarii au fost pregătite de Departamentul Administrarea Creştină a Vieţii, Conferinţa Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!