Onestitatea faţă de Dumnezeu
STUDIUL 7 » 10 FEBRUARIE – 16 FEBRUARIE
Textul de memorat: „Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.” (Luca 8:15)
Ce înseamnă să avem o inimă curată şi cum se manifestă omul cu o astfel de inimă? în societatea contemporană, onestitatea este o regulă etică vagă şi relativă; majoritatea oamenilor dau dovadă de incorectitudine din când în când, dar o consideră acceptabilă, atâta timp cât nu este vorba despre ceva foarte grav. Iar în anumite situaţii, o consideră justificată.
Adevărul şi onestitatea merg întotdeauna mână în mână. Problema este însă că noi nu ne-am născut cu înclinaţia să fim sinceri; însuşirea aceasta morală trebuie învăţată şi constituie esenţa caracterului unui creştin.
Dacă suntem oneşti, ne bucurăm de nişte avantaje. De exemplu, nu avem de ce să ne facem griji că vom fi prinşi cu minciuna şi nici nu suntem nevoiţi să o ascundem. Onestitatea este o trăsătură de caracter valoroasă, mai ales în situaţiile dificile în care pare a fi mai simplu să minţi.
În studiul de săptămâna aceasta, vom analiza conceptul de onestitate din unghiul practicii returnării zecimii şi vom vedea de ce este aceasta importantă pentru creştin.
Duminică, 11 februarie – O chestiune de cinste
Un lucru pe care îl avem cu toţii în comun este acela că nu ne place nesinceritatea. Şi nu ne place mai ales când o vedem la alţii. La noi înşine o observăm mai greu, iar când o observăm, tindem să ne scuzăm acţiunile, să ne justificăm faptele, să diminuăm importanţa lor: „A, nu e chiar atât de grav; este un lucru minor, nu contează.” Poate că pe noi reuşim să ne păcălim cu aceste cuvinte, dar nu şi pe Dumnezeu.
„Necinstea este practicată peste tot în rândurile noastre şi aceasta este cauza stării de căldicel în care se află mulţi dintre cei care mărturisesc a crede adevărul. Ei nu sunt în legătură cu Hristos şi îşi înşală propriul suflet.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, ed. 2015, pp. 270-271
1. Ce principiu important prezentat de Isus ne ajută să înţelegem de ce trebuie să fim cinstiţi chiar şi în „lucrurile mici”? Luca 16:10
Dumnezeu ştie cât de înclinaţi suntem spre incorectitudine, mai ales când este vorba despre lucrurile pe care le deţinem. De aceea, El ne-a pus la dispoziţie un antidot puternic împotriva incorectitudinii şi egoismului, cel puţin în ce priveşte posesiunile materiale – principiul aducerii zecimii şi darurilor.
2. Ce învăţături ne transmit textele următoare şi cum ne pot ajuta aceste învăţături să rămânem oneşti? Leviticul 27:30; Maleahi 3:8
„Nu se face niciun apel la recunoştinţă sau generozitate. Este o chestiune de cinste. Zecimea este a Domnului, iar El ne cere să îi dăm înapoi ce este al Său. […] Dacă cinstea este un principiu esenţial în viaţa de afaceri, nu ar trebui oare să ne recunoaştem obligaţia faţă de Dumnezeu, obligaţie care stă la baza tuturor celorlalte?” – Ellen G. White, Educaţie, ed. 2012, p. 120
În ce fel te ajută returnarea zecimii să-ţi aduci aminte cine este Proprietarul tuturor lucrurilor pe care le ai? De ce este important să nu uiţi cine este Proprietarul?
Luni, 12 februarie – Viaţa de credinţă
3. Ce ne spune relatarea următoare despre veridicitatea credinţei lui Avraam? Geneza 22:1-12
Credinţa nu este un eveniment unic în viaţă. Nu este suficient să o exprimăm într-un mod convingător o singură dată pentru a demonstra că suntem creştini loiali şi credincioşi, care trăim prin har, acoperiţi de sângele lui Hristos.
De exemplu, actul de credinţă al lui Avraam de pe muntele Moria (Geneza 22) stârneşte uimirea lumii religioase de mii de ani încoace. Însă, la Avraam, credinţa nu a apărut ca prin minune atunci când a avut nevoie de ea. Viaţa lui anterioară de credincioşie şi ascultare a făcut posibil acest mare act de credinţă. Dacă anterior acestui eveniment ar fi fost necredincios în mod frecvent, nu ar fi trecut testul. Şi nu încape îndoială că el a continuat şi după acest eveniment să aibă o viaţă de credinţă.
Ideea este că nici credinţa celui care este conştient că este doar un administrator, nu proprietar, nu este un act ocazional. Cu timpul, ea devine fie mai profundă şi mai puternică, fie mai superficială şi mai firavă, după cum este exercitată sau nu.
4. Care este sursa credinţei şi cum putem avea credinţă? Evrei 12:2
Singura noastră opţiune ca administratori credincioşi este „să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12:2). Cuvântul „Desăvârşirea” apare doar aici în tot Noul Testament şi poate fi tradus şi prin „Desăvârşitorul”. Aceasta înseamnă că Isus doreşte să ne desăvârşească credinţa, s-o aducă la maturitate (Evrei 6:1,2). De aceea, viaţa de credinţă este o experienţă dinamică: credinţa creşte, se dezvoltă şi se maturizează.
Marţi, 13 februarie – O declaraţie de credinţă
După cum am văzut, credinţa este un proces, o experienţă dinamică de dezvoltare şi maturizare. O cale prin care Dumnezeu ne testează credinţa şi ne-o întregeşte este actul returnării zecimii. Dacă este corect înţeleasă, returnarea zecimii nu este nici legalism, nici un mijloc prin care încercăm să ne câştigăm mântuirea. Ea este o declaraţie de credinţă. Este o dovadă exterioară, vizibilă, personală a autenticităţii credinţei noastre.
La urma urmei, oricine poate pretinde că el crede în Dumnezeu şi în Isus. După cum ştim, chiar „şi dracii cred” (Iacov 2:19). Însă a lua zece procente din venitul tău şi a le returna lui Dumnezeu este un act de credinţă!
5. Ce idee ne transmite Isus când declară că înapoierea zecimii nu trebuie „lăsată nefăcută”? Ce relaţie există între zecime şi aspectele mai importante ale Legii? Luca 11:42
Înapoierea zecimii reprezintă exprimarea smerită a dependenţei de Dumnezeu şi un act de încredere că Isus este Răscumpărătorul nostru. Ea este recunoaşterea faptului că am fost deja binecuvântaţi „cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti” (Efeseni 1:3) şi că avem promisiunea binecuvântării pe mai departe.
6. Care a fost reacţia lui Iacov faţă de făgăduinţa lui Dumnezeu? Geneza 28:14-22
„Planul lui Dumnezeu cu privire la zecime este frumos în simplitatea şi echitatea lui. Toţi îl pot accepta cu credinţă şi curaj, pentru că are origine divină. În el sunt îmbinate simplitatea şi utilitatea şi nu necesită cunoştinţe profunde pentru a-l înţelege şi pentru a-l pune în aplicare. Toţi pot contribui în acest fel la înaintarea importantei lucrări de mântuire. Oricine, bărbat, femeie sau tânăr poate deveni un trezorier pentru Domnul şi un agent care trebuie să împlinească nevoile trezoreriei.” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 57
De care binecuvântări spirituale te-ai bucurat ca urmare a returnării zecimii? Ce aport a avut returnarea zecimii la creşterea credinţei tale?
Miercuri, 14 februarie – Zecimea este închinată Domnului
7. Care sunt cele două idei importante referitoare la zecime pe care le putem desprinde din Leviticul 27:30?
„Zecimea este a Domnului şi, de aceea, este sfântă. Ea nu devine sfântă în urma unei convenţii sau a unui act de consacrare. Ea este sfântă prin natura ei; ea este a Domnului. În afară de El, nimeni nu are drept asupra ei. Ea nu poate fi închinată Domnului de vreun om, pentru că nu este proprietatea omului.” – Ángel Manuel Rodriguez, Stewardship Roots, p. 52
Nu noi „închinăm” zecimea, ci Dumnezeu, numind-o sfântă. El are acest drept. Noi doar I-o returnăm, ca administratori. Zecimea este dedicată Domnului pentru un scop anume. Reţinerea ei pentru orice alt scop este un lucru necinstit. Practica înapoierii zecimii sfinte nu trebuie abandonată în nicio circumstanţă.
8. Care este, potrivit afirmaţiilor lui Pavel, semnificaţia faptului că Avraam i-a dat zecime lui Melhisedec? Evrei 7:2-10
Zecimea este sfântă la fel cum Sabatul este sfânt. „Sfânt” înseamnă „pus deoparte pentru un scop sacru”. Sfinţenia este trăsătura comună a Sabatului şi a zecimii. Noi punem deoparte Sabatul zilei a şaptea pentru că el este sacru şi punem deoparte zecimea pentru că ea este proprietatea sacră a lui Dumnezeu.
„Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea. Acest interval de timp specificat, pus deoparte de Dumnezeu însuşi pentru închinare, continuă să rămână la fel de sacru astăzi ca şi atunci când a fost sfinţit de Creatorul nostru.
Tot la fel, zecimea din venitul nostru este «un lucru închinat Domnului». Noul Testament nu mai precizează legea zecimii, la fel cum nu mai aminteşte nici de cea a Sabatului, întrucât se porneşte de la premisa că ambele sunt valide, iar importanţa lor spirituală profundă este explicată. […] Dacă noi, ca popor, căutăm să îi oferim cu fidelitate lui Dumnezeu timpul pe care l-a pus deoparte pentru El, să nu îi restituim oare acea parte din banii noştri asupra căreia are dreptul?” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 51
Ce poţi face pentru a nu pierde niciodată din vedere faptul ca zecimea este sfântă?
Joi, 15 februarie – Redeşteptarea, reforma şi returnarea zecimii
Lunga domnie a lui Ezechia a fost o perioadă de prosperitate pentru Iuda. Israeliţii nu se mai bucuraseră de atâtea binecuvântări divine din vremea lui David şi a lui Solomon. În 2 Cronici 29-31 găsim următorul raport cu privire la redeşteptarea şi reforma lui Ezechia: „El a făcut ce este bine înaintea Domnului” (2 Cronici 29:2); „A fost aşezată din nou slujba Casei Domnului” (vers. 35); a fost sărbătorit Paştele (30:5); „A fost mare veselie la Ierusalim” (vers. 26); chipurile, altarele şi înălţimile păgâne au fost distruse (31:1); revigorarea sufletească şi reformarea practicilor au condus la un belşug de zecimi şi daruri (vers. 4,5,12).
9. În ce a constat reînviorarea din vremea lui Neemia? Ce a adus tot Iuda la Casa Domnului? Neemia 9:2,3; Neemia 13:12
„Reînviorarea şi reforma sunt două lucruri diferite. Reînviorarea semnifică o înnoire a vieţii spirituale, o readucere la viaţă a puterilor minţii şi ale inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma semnifică o reorganizare, o schimbare a ideilor şi a teoriilor, a obiceiurilor şi a practicilor.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă, ed. 2004, pp. 45-46
Redeşteptarea, reforma şi returnarea zecimii sunt legate automat între ele. În lipsa returnării zecimii, redeşteptarea şi reforma sunt incomplete, aceasta în cazul în care există. De prea multe ori alegem să rămânem pe margine când ar trebui să ne implicăm activ de partea Domnului. Redeşteptarea şi reforma impun un angajament, iar înapoierea zecimii este o parte a acestui angajament. Dacă nu-I înapoiem Domnului ce cere de la noi, nu ne putem aştepta ca El să răspundă la cererile pe care I le facem.
Reînviorarea şi reforma au loc în biserică, nu în afara ei (Psalmii 85:6). Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu pentru reînviorare (Psalmii 80:19) şi pentru întoarcerea „la faptele dintâi” (Apocalipsa 2:5). Reforma trebuie să fie făcută în ce priveşte ce păstrăm şi ce îi înapoiem Domnului.
Ceea ce contează nu este doar actul, ci şi decizia de la nivelul minţii şi al emoţiilor, care dezvăluie intenţia şi dedicarea. Urmările vor fi creşterea în credinţă, îmbunătăţirea vederii spirituale şi înnoirea onestităţii.
Vineri, 16 februarie – Un gând de încheiere
Legământul cu Dumnezeu are mai multe elemente: Dumnezeu, beneficiarul, condiţiile, angajamentul ambelor părţi de a respecta condiţiile, sancţiunile prevăzute pentru nerespectarea condiţiilor şi rezultatele scontate. Vedem toate acestea în Maleahi 3:9,10. Pasajul acesta reiterează legământul special dintre Dumnezeu şi administratorii Săi cu privire la zecime. Când intrăm în acest legământ, arătăm că ne opunem principiilor materialiste ale consumismului (dorinţei de a cumpăra mai mult decât e necesar) şi dovedim că poate ieşi ceva bun dintr-o inimă păcătoasă, dar convertită.
„S-ar părea că spiritul zgârcit şi egoist este cel care îi împiedică pe oameni să îi dea lui Dumnezeu ceea ce îi aparţine. Domnul a încheiat cu oamenii un legământ special, care prevedea că ei vor pune deoparte cu regularitate o sumă destinată înaintării împărăţiei lui Hristos, iar El urma să-i binecuvânteze din belşug, până acolo încât să nu mai rămână loc pentru alte daruri. Dar, dacă omul păstrează pentru el ceea ce îi aparţine lui Dumnezeu, Domnul declară limpede: «Sunteţi blestemaţi.»” – Ellen G. White, Sfaturi privind administrarea creştină a vieţii, ed. 2007, p. 60
Legământul cu Dumnezeu prevede anumite îndatoriri. Noi ne bucurăm de făgăduinţe, dar adesea ne displac poruncile şi responsabilităţile. Totuşi legământul este o înţelegere între două părţi, iar înapoierea zecimii este una dintre îndatoririle pe care ni le asumăm în cadrul lui.
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Matei 8-14
1. Ce reacţie au avut noroadele când au văzut minunea vindecării slăbănogului?
2. De cine le-a spus Isus ucenicilor să se păzească, atunci când i-a trimis să vestească Împărăţia cerurilor?
3. De către cine, cu cine şi de ce a fost confundat Isus?
4. Ce au făcut oamenii din Ghenezaret când Isus a ajuns la ei?
Profeţi şi regi, capitolul 59
5. Cui suntem îndemnaţi să le spunem că există un balsam şi un medic „în Galaad”?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!