Administrarea creştină a vieţii şi sfinţirea

STUDIUL 10 » 3 MARTIE – 9 MARTIE

Textul de memorat: „Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” (1 Tesaloniceni 4:7)

Administrarea creştină este un subiect atât de amplu şi de profund, încât se poate întâmpla să nu mai vedem imaginea de ansamblu din cauza numeroaselor detalii. Ea este şi simplă, şi complexă şi, de aceea, poate fi uşor răstălmăcită. Fără ea, nici creştinul şi nici biserica nu ar putea exista ori funcţiona. A fi creştin înseamnă şi a fi un bun administrator al bunurilor lui Dumnezeu.

„Ea nu este nici o teorie, nici o filosofie, ci este un program de activitate. Practic, este legea creştină a vieţii. […] Ea este necesară pentru o concepţie adecvată asupra vieţii şi este esenţială pentru o experienţă religioasă autentică, activă. Nu este doar o chestiune de consimţământ mental, ci un act de voinţă şi un acord clar şi hotărât, cu implicaţii asupra întregului perimetru al vieţii.” – LeRoy E. Froom, Stewardship in Its Larger Aspects, p. 5

Care sunt componentele esenţiale ale administrării creştine? Săptămâna aceasta, ne vom ocupa mai pe larg de câteva aspecte ale responsabilităţii creştinului.

Duminică, 4 martie – Hristos înainte de orice

Biblia întreagă vorbeşte despre Isus (Ioan 5:39), iar noi trebuie să ne raportăm mereu la El. Isus a suferit pedeapsa pentru păcat şi Şi-a dat viaţa ca „răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:45). El are toată puterea în cer şi pe pământ (Matei 28:18) şi ţine toate lucrurile în mâinile Sale (Ioan 13:3). Numele Său este mai presus de orice nume şi, într-o zi, orice genunchi se va pleca înaintea Sa (Filipeni 2:9-11).

Hristos este sursa puterii noastre. Datorită Lui, ducem o viaţă demnă de a fi trăită, dovedindu-le tuturor că întreaga noastră atenţie şi energie se concentrează asupra Lui. El a fost unica prioritate a vieţii lui Pavel, oriunde şi oricând, indiferent prin ce trecea: „Pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21).

1. Ce loc ar trebui să ocupe Isus în tot ce facem, potrivit textelor următoare? Coloseni 1:16-18; Romani 8:21; 2 Corinteni 5:17

Nu putem fi nişte buni creştini dacă nu îl avem pe Hristos în centrul vieţii noastre (Galateni 2:20). El este esenţa speranţei pe care o avem (Tit 2:13). „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El” (Coloseni 1:17). La fel ca osia care se află în centrul roţii şi susţine greutatea carului, El este axul în jurul căruia gravitează viaţa noastră ca administratori ai lui Dumnezeu. La fel ca osia solidă care oferă stabilitate, permiţându-le roţilor să se învârtă, El este centrul fix şi stabil al existenţei noastre creştine (Evrei 13:8). El ar trebui să influenţeze tot ce gândim şi facem. Toate aspectele vieţii noastre gravitează în jurul Său şi îşi găsesc centrul în Hristos.

„Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Hristos lucrează în noi ca să ne formeze caracterul pentru viaţa aceasta şi pentru viaţa veşnică.

Una este să declari că Isus este totul pentru tine şi cu totul alta este să dovedeşti acest lucru prin modul în care trăieşti. Ce dovezi ai că El locuieşte într-adevăr în inima ta?

Luni, 5 martie – Doctrina despre sanctuar

Doctrina despre sanctuar nu este abordată în mod obişnuit în cadrul discuţiilor despre administrarea creştină. Există totuşi o legătură între ele, fiindcă ambele intră în alcătuirea sistemului nostru de convingeri. Sanctuarul este o parte esenţială a acestui sistem: „înţelegerea corectă a lucrării de slujire [a lui Hristos] din sanctuarul ceresc este temelia credinţei noastre” – Ellen G. White, Evanghelizare, ed. 2008, p. 176

Lucrarea desfăşurată de Hristos în sanctuar (Evrei 6:19,20), pe baza morţii şi învierii Sale (2 Timotei 1:10), conferă stabilitate credinţei noastre. El slujeşte acum în favoarea noastră în sanctuar (vezi Evrei 8:1,2).

2. Ce ne spun textele următoare despre slujirea Domnului Isus în sanctuar? 1 Ioan 2:1; Evrei 4:14-16; Apocalipsa 14:7

Doctrina despre sanctuar contribuie la clarificarea marelui adevăr despre mântuire şi răscumpărare, esenţa teologiei creştine. Când privim la sanctuar, vedem nu doar moartea lui Hristos pentru noi, ci şi slujirea Sa din sanctuarul ceresc. De asemenea, când privim la Locul Preasfânt, înţelegem importanţa Legii lui Dumnezeu şi realitatea judecăţii finale. În centrul tuturor acestora se află făgăduinţa răscumpărării, făcută posibilă prin jertfa lui Isus.

Viaţa creştinului reflectă marele adevăr al mântuirii, aşa cum este el descoperit de doctrina despre sanctuar. Cu cât avansăm mai mult în înţelegerea lucrurilor pe care le-a făcut Hristos pentru noi şi a lucrării pe care o împlineşte în noi în prezent, cu atât ne apropiem mai mult de El, de slujirea şi de misiunea Sa, de învăţătura Sa.

Ce realităţi amintite în Evrei 4:14-16 ne susţin în lupta noastră cu păcatul şi cu eul? Ce speranţă ne inspiră ele?

Marţi, 6 martie – Doctrine centrate pe Hristos

Sanctuarul este esenţial pentru că în el este ilustrat atât de impresionant marele adevăr despre mântuire, pentru că în el ni se descoperă semnificaţia crucii. Şi toate doctrinele noastre trebuie să aibă legătură cu promisiunea Evangheliei şi cu mântuirea. Toate se trag, ca spiţele unei roţi, din marele adevăr al mântuirii prin credinţa în Isus.

„Jertfa lui Hristos pentru ispăşirea păcatului este marele adevăr în jurul cărora se adună toate celelalte adevăruri. […] Cei care studiază jertfa minunată a Răscumpărătorului cresc în har şi în cunoştinţă.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 5, p. 1137

3. Ce a vrut să spună Isus atunci când S-a numit pe Sine „Adevărul”? Ce ni se cere să facem cu adevărul? Ioan 14:6; Ioan 17:17; 3 Ioan 3

Doctrinele credinţei pe care o avem determină cine suntem şi încotro ne îndreptăm. Ele nu sunt doar nişte idei teologice abstracte; toate învăţăturile adevărate sunt ancorate în Hristos şi toate ar trebui să ne influenţeze viaţa într-un fel sau altul. Identitatea noastră ca adventişti de ziua a şaptea este dată preponderent de ele. Învăţăturile pe care le desprindem din Biblie ne fac ceea ce suntem.

Creştinul trebuie să trăiască adevărul aşa cum este el în Isus şi să îl trăiască în aşa fel încât să-i influenţeze pozitiv calitatea vieţii. „Dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi o sfinţenie pe care le dă adevărul” (Efeseni 4:21-24).

În pasajul acesta, descoperim ce înseamnă să cunoaştem adevărul şi, mai mult, ce înseamnă să-l trăim. A fi creştin nu înseamnă doar a crede nişte doctrine, oricât de adevărate ar fi ele, ci a le transpune în viaţă şi în relaţia cu ceilalţi.

Miercuri, 7 martie – Soliile celor trei îngeri

Dumnezeu a avertizat lumea cu privire la o catastrofă iminentă doar în două ocazii: prima dată, în timpul lui Noe (Geneza 6:13-18; Matei 24:37), iar a doua oară, prin soliile celor trei îngeri (Apocalipsa 14:6-12). Soliile acestea dau vălul la o parte şi ne prezintă evenimentelor mondiale viitoare dintr-o perspectivă unică. Înţelegerea noastră cu privire la aceste solii s-a maturizat cu timpul. De exemplu, abia mai târziu s-a înţeles că îndreptăţirea prin credinţa în Hristos este adevărul central al soliei îngerului al treilea (vezi Ellen G. White, Evanghelizare, ed. 2008, p. 152). Cu alte cuvinte, esenţa mesajului nostru prezent, pe care am fost chemaţi să-l proclamăm în lume, o constituie Isus şi marea Sa jertfă pentru noi.

4. Care este ideea principală a celor trei solii? Ce le transmit ele locuitorilor planetei? Ce responsabilitate avem noi cu privire la mesajul lor şi o viaţă corespunzătoare cu ceea ce credem? Apocalipsa 14:6-12

Misiunea noastră, ca adventişti de ziua a şaptea, în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos, este să prezentăm adevărul soliilor celor trei îngeri. Oamenii trebuie să aibă ocazia să ia o decizie cu privire la veşnicie. Rolul creştinului este să conlucreze cu Dumnezeu în această misiune (2 Corinteni 5:20; 6:1-4).

„Într-un anumit sens, adventiştii de ziua a şaptea au fost trimişi în lume ca veghetori şi purtători de lumină. Lor le-a fost încredinţată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor străluceşte lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor li s-a dat de îndeplinit o lucrare de cea mai mare importanţă – proclamarea primei, a celei de-a doua şi a celei de-a treia solii îngereşti. Nu există nicio altă lucrare de o asemenea importanţă. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenţia.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, ed. 2010, p. 20

De regulă, când vine vorba despre evenimentele ultimelor zile, gândul ne zboară în primul rând la date şi scheme. Şi acestea sunt importante, dar ce să facem ca să-L păstrăm în centrul mesajului nostru pe Isus şi jertfa Sa pentru noi?

Joi, 8 martie – Administrarea creştină

5. Ce înseamnă cuvintele „sfinţire” şi „sfinţi” în următoarele pasaje? Ce relaţie există între sfinţire şi administrarea creştină? 1 Petru 1:15,16; Evrei 12:14

Hristos doreşte să ducem o viaţă sfântă (Evrei 9:14). Cât a trăit pe pământ, El ne-a arătat ce înseamnă să fii sfânt şi să-I slujeşti lui Dumnezeu. Tot ce facem cu viaţa noastră şi cu ce ne-a fost lăsat în grijă trebuie să fie după voia lui Dumnezeu. Deci sfinţenia poate fi definită şi prin administrarea corectă a acestor daruri.

Romanii au descoperit că roata unui car era mai rezistentă dacă aplicau pe obadă un cerc de metal. Meşterul încălzea metalul ca să-l poată trece uşor peste obadă. Apa rece îl contracta, fixându-l. Şina intra apoi în contact cu pământul când roata se învârtea.

Şina de pe obada roţii poate simboliza conceptul de administrare creştină. Acesta este momentul adevărului, confruntarea vieţii spirituale cu realitatea. Este locul unde credinţa trece prin suişurile şi coborâşurile vieţii, dă piept cu reuşitele şi eşecurile. Este locul unde convingerile noastre se materializează în vâltoarea şi frecuşul vieţii. Administrarea creştină este învelişul exterior al identităţii şi acţiunilor noastre. O viaţă bine gestionată se vede în conduită. Faptele noastre zilnice care îl descoperă pe Hristos sunt ca metalul roţii care atinge pământul.

Faptele exercită o influenţă şi ele trebuie să se afle sub controlul angajamentului nostru faţă de Hristos. Deviza vieţii noastre să fie această asigurare şi făgăduinţă: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

„Sfinţirea sufletului prin lucrarea Duhului Sfânt este sădirea naturii Domnului Hristos în natura umană. Religia Evangheliei înseamnă prezenţa Domnului Hristos în viaţă, ca un principiu viu şi lucrător. Ea înseamnă harul lui Hristos descoperit în caracter şi exprimat prin fapte bune. Principiile Evangheliei nu pot fi separate de niciun domeniu al vieţii practice. Fiecare ramură a experienţei şi a lucrării creştine trebuie să constituie o reprezentare a vieţii Domnului Hristos.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2015, p. 291

Ce dovezi ai ca Hristos locuieşte în inima ta, ca lucrează în tine şi te transformă? În ce domenii mai e de lucru pentru a reflecta sfinţenia Sa?

Vineri, 9 martie – Un gând de încheiere

Uneori, din cauză că la contactul cu solul se lărgea, era necesar ca şina metalică să fie pusă din nou pe roată. Refixarea se făcea prin ciocănire. Aceasta este o ilustrare pentru administrarea creştină ca sfinţire practică. Ea înseamnă să ai gândul lui Hristos când te raportezi la toate aspectele vieţii, chiar dacă te doare şi e greu. Fie că este vorba despre întrebuinţarea banilor, despre relaţiile de familie sau despre locul de muncă, la toate trebuie să ne raportăm potrivit cu voinţa lui Hristos. Totuşi, câteodată, nu ne însuşim lecţia decât prin experienţe dificile.

Nu este uşor să fixezi din nou metalul şi nici să îţi corectezi caracterul. Gândeşte-te la experienţa lui Petru. El îl urmase pe Isus peste tot şi nu se aştepta să audă de la El aceste cuvinte: „Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Mai târziu, după ce L-a tăgăduit pe Isus, Petru s-a schimbat, dar numai în urma unei experienţe dureroase şi dificile. Într-un anumit sens, experienţa lui ca administrator al lui Dumnezeu a fost ca o repunere pe traiectorie. Iar Pavel s-a convertit şi viaţa lui a luat o nouă direcţie, dar numai după o „ciocănire” serioasă.

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Marcu 1-7
1. Cum a fost afectată lucrarea lui Isus de vindecarea leprosului?
2. Ce făcea Isus pentru ca oamenii să fie în stare să priceapă Cuvântul?
3. În ce ţinut istoric s-a dus un om vindecat de Isus să vestească ce făcuse Domnul pentru el?
4. Ce poruncă le-a dat Isus ucenicilor, chiar înainte de prima înmulţire a pâinilor?

Istoria mântuirii, capitolul 2
5. În ce consta munca lui Adam şi a Evei în Eden?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio)

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!