În perioada imediat următoare Cincizecimii, primii creştini au acordat mult timp închinării: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele 2:42). Inima lor se umplea de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu la gândul că Isus era Mesia, împlinirea profeţiilor din Vechiul Testament. Ce privilegiu era pentru […]
Citește tot
După cum am văzut deja, relaţia dintre credincioşi a fost încordată uneori, chiar şi după Cincizecime. Din Noul Testament aflăm cum au procedat conducătorii şi membrii bisericii în acele situaţii. Şi ne sunt transmise lecţii extrem de valoroase pentru biserica de astăzi. El arată ce rezultate pozitive au aplicarea principiilor biblice şi păstrarea unităţii în […]
Citește tot
Săptămâna trecută am studiat despre faptul că unitatea bisericii se manifestă prin mesajul ei unitar, concentrat pe Isus ca Mântuitor şi pe adevărurile din Scriptură pe care trebuie să se pună accent în timpul sfârşitului. Noi suntem adventişti de ziua a şaptea pentru că Dumnezeu ne-a încredinţat un anumit mesaj şi ne-a chemat să-l vestim […]
Citește tot
În 1888, adventiştii de ziua a şaptea au trecut printr-o perioadă de dezbateri intense pe tema interpretării câtorva texte biblice. În timp ce pastorii şi conducătorii bisericii dezbăteau identitatea celor zece coarne menţionate în profeţia din Daniel 7 şi Legea amintită în Galateni 3:24, prea puţini erau conştienţi că atitudinile lor ostile distrugeau relaţiile dintre […]
Citește tot
Una dintre cele mai dificile sarcini ale bisericii creştine este păstrarea unităţii când apar diferenţe de opinie în chestiuni legate de identitatea şi de misiunea ei. Diferenţele acestea pot avea consecinţe devastatoare. Comunităţile creştine de astăzi nu se deosebesc cu nimic de cele din Noul Testament. Oamenii sunt oameni şi inevitabil apar conflicte, uneori chiar […]
Citește tot
Cei care au studiat Biblia ştiu că este plină de imagini şi de simboluri care reprezintă anumite realităţi. De exemplu, sistemul sacrificial din Vechiul Testament este o reprezentare a lui Isus şi a planului de mântuire. În Biblie apar multe alte tipuri de imagini, unele fiind mai simple, precum elementele din natură: apa, focul, vântul. […]
Citește tot
Unitatea bisericii este rodul experienţei ei spirituale comune în Isus, care este adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Relaţiile dintre membrii cu un parcurs spiritual comun sunt mai solide. Primii adventişti au avut această experienţă în timpul mişcării millerite. Căutarea unei explicaţii pentru dezamăgirea […]
Citește tot
Efesul era un centru comercial important din Asia Mică. Membrii bisericii din această cetate erau oameni de diferite naţionalităţi şi din toate clasele sociale. Dată fiind diversitatea membrilor ei, probabil că biserica era predispusă la conflicte în aceeaşi măsură ca lumea în care se găsea, doar că membrii ei erau ai lui Hristos şi formau […]
Citește tot
Evanghelia lui Ioan ne dezvăluie ce preocupări a avut Isus înainte de a fi trădat şi omorât. Ea ne prezintă pe parcursul a cinci capitole importante (Ioan 13 – 17) ultimele Sale învăţături şi o rugăciune (Ioan 17), care mai este numită uneori „rugăciunea Sa de Mare-Preot”. „Denumirea aceasta este adecvată, pentru că, prin această […]
Citește tot
Profeţii din Vechiul Testament i-au chemat în repetate rânduri pe israeliţi să asculte de cerinţele lui Dumnezeu. Neascultarea şi nepăsarea aveau să conducă la apostazie şi discordie. Ascultarea de legile lui Dumnezeu avea menirea să-i protejeze de consecinţele naturale ale păcatului şi să-i sfinţească în mijlocul multelor popoare străine. Respectarea voinţei divine urma să dea […]
Citește tot
Istoria poporului lui Dumnezeu se deschide cu crearea oamenilor şi cu căderea lor tragică în păcat. Orice demers de înţelegere a caracterului unităţii bisericii trebuie să pornească de la planul iniţial al lui Dumnezeu de la crearea lumii şi de la nevoia de restaurare de după cădere. Primele capitole ale Bibliei ne dezvăluie intenţia lui […]
Citește tot
Pavel îşi dorea de multă vreme să ajungă la Roma, însă arestarea sa în Ierusalim încurcase lucrurile. Cedase presiunilor conducătorilor bisericii din Ierusalim de a dovedi că respecta legea şi ajunsese să petreacă în arestul autorităţilor romane aproape cinci ani, dacă luăm în calcul şi timpul petrecut în călătoria pe mare până în Italia. Astfel, […]
Citește tot
După transferarea la Cezareea, Pavel a rămas întemniţat doi ani (Faptele 24:27) în pretoriul lui Irod (Faptele 23:35), reşedinţa guvernatorului roman. În această perioadă, a fost audiat de mai multe ori de doi guvernatori romani (Felix şi Festus) şi de un împărat (Agripa al II-lea), împlinind astfel lucrarea pe care i-o încredinţase Dumnezeu (Faptele 9:15). […]
Citește tot
La scurt timp după prima călătorie misionară a lui Pavel, a devenit evident faptul că exista în biserică un dezacord fundamental cu privire la modul de primire a străinilor (Faptele 15:1-5). Conştient probabil că disensiunile aveau să se înteţească, Pavel a făcut un plan de susţinere a unităţii bisericii. A decis ca, pe baza faptului […]
Citește tot
Relatarea lui Luca despre cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel începe destul de brusc. Textul spune simplu că apostolul, după ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, sediul activităţii lui misionare, a pornit din nou la drum, străbătând „din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii” (Faptele 18:23). O […]
Citește tot