Evanghelia pusă în practică
STUDIUL 10 » 31 AUGUST – 6 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:8-10)
Când vorbim despre poruncile, cerinţele sau îndrumările lui Dumnezeu, există riscul – sau chiar ispita – de a crede că prin ceea ce facem ne-am putea câştiga mântuirea, am contribui la ea sau am putea câştiga favoarea lui Dumnezeu. Dar Biblia ne spune în mod repetat că noi suntem păcătoşi, salvaţi prin harul lui Dumnezeu şi prin moartea Domnului Isus pe cruce în locul nostru. Ce am mai putea adăuga noi la acestea? Ellen G. White scrie: „Dacă aţi aduna tot ce este bun, sfânt, nobil şi demn de primit la un om şi apoi I-aţi prezenta îngerilor lui Dumnezeu ca fiind o contribuţie la mântuirea omului sau un merit, propunerea ar fi respinsă ca o înaltă trădare.” – Credinţa şi faptele, p. 24
De aceea, nici chiar faptele noastre de milă şi de compasiune faţă de cei în nevoie nu trebuie privite ca legalism. Din contră, când ajungem să înţelegem mai bine şi să apreciem mai mult mântuirea, legătura dintre dragostea şi preocuparea lui Dumnezeu pentru cei săraci şi asupriţi va fi transferată asupra noastră, ca unii care primim dragostea Sa. Noi am primit, aşa că, la rândul nostru, vom dărui.
Când vedem cât de mult ne-a iubit Dumnezeu, vedem şi cât de mult i-a iubit pe ceilalţi şi că El ne cheamă să îi iubim şi noi.
Duminică, 1 septembrie – „Fiindcă atât de mult a iubit…”
Ioan 3:16 spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” – termenul din limba greacă este kosmos, adică „lumea aşa cum a fost creată, ca entitate organizată.” – CBAZS, vol. 5, p. 929. Acest verset vorbeşte despre salvarea omenirii, dar planul de mântuire are implicaţii pentru întreaga lume creată.
1. Ce vedere mai amplă a planului de mântuire prezintă Pavel? Romani 8:20-23
Desigur, într-un sens, mântuirea ne priveşte pe fiecare dintre noi în relaţia noastră personală cu Domnul. Dar ea înseamnă mai mult decât atât. Îndreptăţirea credinciosului nu înseamnă doar că el are păcatele iertate. În mod ideal, ea ar trebui să includă şi felul în care, prin Isus şi prin puterea Duhului Sfânt, Domnul creează familia credincioşilor, care îşi exprimă recunoştinţa pentru iertare şi asigurarea mântuirii, între altele, dând mărturie lumii despre acestea prin faptele lor bune.
2. Cum contribuie Ioan 3:17 la o înţelegere mai cuprinzătoare a „textului de aur”? Ioan 3:16,17
Noi înţelegem că Dumnezeu îi iubeşte şi pe alţi oameni, nu doar pe noi. El îi iubeşte pe cei pe care îi iubim şi noi şi acest fapt ne bucură. El îi iubeşte şi pe cei la inima cărora încercăm să ajungem şi recunoaşterea acestui lucru este adesea motivul pentru a ne strădui să ajungem la ei. Dar El îi iubeşte şi pe cei care ne incomodează şi chiar pe cei de care ne temem. Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, de pretutindeni, chiar şi pe cei pe care noi nu îi simpatizăm.
Lucrul acesta îl vedem în tot ce a creat Dumnezeu. În mod repetat, Biblia ne îndreaptă atenţia spre lumea din jurul nostru ca dovadă a bunătăţii lui Dumnezeu: „Căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5:45). Însăşi viaţa este un dar de la Dumnezeu şi, indiferent de răspunsul sau atitudinea omului faţă de Dumnezeu, fiecare dintre noi este beneficiarul acestui dar.
Cum ar trebui să se schimbe atitudinea noastră faţă de ceilalţi şi de situaţiile în care se află, ştiind că toţi sunt fiinţe create şi iubite de Dumnezeu?
Luni, 2 septembrie – Compasiune şi pocăinţă
Relatările întrepătrunse ale mântuirii şi ale marii lupte ne cheamă să recunoaştem un adevăr despre viaţă care este esenţial pentru a înţelege lumea şi a ne înţelege pe noi înşine, şi anume: noi şi lumea noastră suntem căzuţi, stricaţi şi păcătoşi. Lumea noastră nu este ceea ce a fost creată să fie, iar noi, deşi încă purtăm chipul Creatorului, suntem parte din această lume stricată. Păcatul din viaţa noastră are aceeaşi natură ca răul care produce atât de multă durere, asuprire şi exploatare peste tot în lume.
De aceea, este drept să simţim durerea, disconfortul, întristarea şi tragedia lumii şi a vieţii celor din jurul nostru. Ar trebui să fim roboţi ca să nu simţim durerea vieţii de pe pământ. Plângerile din cartea Psalmii, întristarea lui Ieremia şi a altor profeţi şi lacrimile şi compasiunea Domnului Isus demonstrează că este potrivit un astfel de răspuns faţă de lume şi relele din ea şi, în special, faţă de cei care atât de adesea sunt răniţi.
3. Ce anume a stârnit compasiunea lui Isus în fiecare dintre următoarele situaţii? Cum poate să fie sensibilă şi inima noastră la durerea din jur? Matei 9:36; 14:14; Luca 19:41,42; Ioan 11:35
Să nu uităm că păcatul şi răul nu există „pe undeva” sau sunt consecinţa stricăciunii altcuiva: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi” (1 Ioan 1:8). Înţeles din perspectiva profeţilor biblici, păcatul era o tragedie nu din cauză că un om încălca „regulile”, ci pentru că păcatul rupea legătura dintre Dumnezeu şi poporul Său şi le făcea rău altora. Acest lucru se poate întâmpla la nivel mai mare sau mai mic, dar este acelaşi rău.
Egoismul, lăcomia, răutatea, prejudecata, ignoranţa şi nepăsarea sunt rădăcina tuturor relelor, a nedreptăţii, sărăciei şi asupririi din lume. Mărturisirea păcătoşeniei noastre este primul pas în rezolvarea acestui rău, dar şi un prim pas pentru a permite iubirii lui Dumnezeu să vină în inimile noastre (1 Ioan 1:9 citat).
Priveşte la tine însuţi (dar nu prea de aproape şi nu prea mult timp). În ce fel eşti şi tu afectat de stricăciunea din lume şi parte a problemei mai mari? Care este singurul răspuns şi care este singura soluţie?
Marţi, 3 septembrie – Harul şi faptele bune
4. Rezumă în cuvintele tale următoarele versete. Ce spun ele despre relaţia dintre har şi fapte bune? Efeseni 2:8-10
Biblia ne spune că, printre altele, noi am fost creaţi pentru a ne închina lui Dumnezeu şi a le sluji celorlalţi. Doar în imaginaţia noastră am putea încerca să înţelegem cum ar fi aceste fapte într-un mediu nepoluat de păcat.
Pentru moment, din cauza păcatului, cunoaştem doar această lume stricată şi căzută. Din fericire pentru noi, harul lui Dumnezeu, exprimat şi pus în practică prin jertfa Domnului Isus pentru păcatele lumii, deschide calea pentru iertare şi vindecare. Astfel, chiar şi în această existenţă stricată, vieţile noastre devin şi mai mult capodopera lui Dumnezeu şi El ne foloseşte ca împreună-lucrători cu El pentru a încerca să vindece răul şi suferinţa şi să refacă vieţile celorlalţi (Efeseni 2:10). „Cei ce primesc trebuie să le facă parte şi altora. Din toate părţile vin strigăte de ajutor. Dumnezeu îi cheamă pe oameni să le slujească semenilor lor cu bucurie.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 103.
Din nou, noi nu facem fapte bune – ne îngrijim de săraci, îi ridicăm pe cei asupriţi, îi hrănim pe cei înfometaţi – pentru a ne câştiga mântuirea sau vreun drept înaintea lui Dumnezeu. În Hristos, prin credinţă, noi avem tot ce ne trebuie pentru a putea sta înaintea lui Dumnezeu. Noi ne vedem ca păcătoşi şi victime ale păcatului, dar iubiţi şi răscumpăraţi de Dumnezeu. Deşi încă ne luptăm cu ispita egoismului şi a lăcomiei, harul şi smerenia Aceluia care S-a jertfit pe Sine ne oferă un alt fel de viaţă şi o iubire care ne vor transforma viaţa noastră de acum.
Când privim la cruce, vedem sacrificiul măreţ şi deplin care s-a făcut pentru noi şi ne dăm seama că nu putem adăuga nimic la ceea ce ni se oferă prin Hristos. Dar aceasta nu înseamnă că noi nu ar trebui să facem nimic ca răspuns la ce ne-a fost dat prin Hristos. Din contră, noi trebuie să răspundem şi ce altă cale este mai bună de a răspunde iubirii care ne-a fost arătată decât iubindu-i pe ceilalţi?
5. Care ar trebui să fie răspunsul nostru la ceea ce ne-a fost dăruit prin jertfa de pe cruce, potrivit cu Ioan 3:16,17?
Miercuri, 4 septembrie – Avem acelaşi Tată
Prin lucrarea şi învăţăturile Sale, Domnul Isus a arătat că, pentru El trebuie să îi iubim pe toţi oamenii. Pe toţi cei care veneau la El cu sinceritate – fie că erau femei cu o reputaţie îndoielnică, vameşi, leproşi, samariteni, sutaşi romani, conducători religioşi sau copii -, El îi primea cu căldură şi răspundea nevoilor lor. Biserica primară avea să înţeleagă prin experienţe transformatoare că darul mântuirii este pentru toţi oamenii.
Pe măsură ce şi-au dat seama de caracterul cuprinzător al Evangheliei, primii credincioşi au înţeles că faptele bune făcute faţă de ceilalţi nu erau doar un lucru „frumos” de făcut. Ci erau esenţiale în modul în care înţelegeau ei Evanghelia, deoarece văzuseră acest lucru în viaţa, lucrarea şi moartea lui Isus. Luptându-se cu probleme şi întrebări care apăreau, mai întâi individual în dreptul unor conducători, ca Pavel şi Petru (Faptele 10:9-20), apoi ca biserică, la adunarea de la Ierusalim (Faptele 15), ei au început să îşi dea seama de schimbarea totală pe care o adusese Evanghelia în modul de a înţelege caracterul şi Dumnezeu şi dragostea Sa care trebuiau să fie văzute în viaţa urmaşilor lui Isus.
6. Ce ne învaţă următoarele versete despre faptul că Dumnezeu este Tatăl tuturor oamenilor? Cum ar trebui să ne influenţeze atitudinea faţă de ceilalţi fiecare dintre aceste idei? Maleahi 2:10; Faptele 17:26; Romani 3:23; Galateni 3:28
Galateni 3:28 este un rezumat teologic al pildei cu samariteanul milos. În loc să ne străduim să lămurim pe cine avem datoria să slujim, mai bine am merge şi am sluji şi, poate, chiar ne-am pregăti să acceptăm să fim ajutaţi de cei de la care nu ne-am aştepta.
Apartenenţa la marea familie omenească este percepută la un nivel mai înalt în familia celor legaţi laolaltă de Evanghelie, prin dragostea salvatoare a lui Dumnezeu care ne cheamă să fim una în El: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi” (1 Corinteni 12:13).
Joi, 5 septembrie – Evanghelia veşnică
Invitaţia transformatoare şi apelul adresat „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14:6) au continuat de-a lungul istoriei creştine. Totuşi Apocalipsa descrie o proclamare reînnoită a acestei solii – vestea bună despre Isus şi tot ce cuprinde ea – la timpul sfârşitului.
7. Cum se poate include percepţia generală a Evangheliei – cel mai adesea rezumată prin Ioan 3:16 – în solia primului înger? Apocalipsa 14:6,7
Apocalipsa 14:7 reuneşte trei elemente-cheie menţionate deja în studiul despre preocuparea lui Dumnezeu pentru rău, sărăcie şi asuprire în toată relatarea biblică:
Judecată. Apelul la judecată – pentru a se face dreptate – a fost un strigăt repetat al celor asupriţi de-a lungul istoriei. Dar Biblia îl prezintă pe Dumnezeu ca pe Unul care aude strigătele celor aflaţi în nevoie. Psalmii arată adesea cum, cei nedreptăţiţi privesc judecata ca pe o veste bună.
Închinare. Scrierile profeţilor evrei leagă subiectul închinării de cel al faptelor bune, în special când compară închinarea celor care pretind a fi poporul lui Dumnezeu cu relele pe care le-au făcut şi continuă să le facă. De exemplu, în Isaia 58 Dumnezeu spune clar că închinarea pe care o doreşte El sunt faptele de bunătate şi grija faţă de săraci şi nevoiaşi (vers. 6,7).
Recunoaşterea Creatorului. Unul dintre elementele fundamentale ale apelului lui Dumnezeu la judecată este faptul că toţi oamenii sunt ai Lui, El este Tatăl tuturor. Toţi am fost creaţi după chipul Său şi suntem iubiţi de El, toţi avem valoare în ochii Lui şi nimeni nu ar trebui exploatat sau asuprit pentru un câştig nedrept şi din cauza lăcomiei altora. Proclamarea Evangheliei în timpul sfârşitului este un apel cuprinzător şi extins pentru a accepta mântuirea, răscumpărarea şi restaurarea oferite de Dumnezeu omenirii căzute. Astfel, chiar în disputa dintre falsa şi adevărata închinare şi în timp de persecuţie (Apocalipsa 14:8-12), Dumnezeu va avea un popor care va sta de partea dreptăţii, de partea poruncilor Sale şi va ţine credinţa lui Isus chiar când răul pare să biruie.
Cum putem găsi modalităţi de a le sluji celor în nevoie si, în acelaşi timp, să le împărtăşim speranţa şi avertizările din întreita solie îngerească?
Vineri, 6 septembrie – Un gând de încheiere
„În jurul nostru sunt săraci, suflete încercate, care au nevoie de cuvinte de simpatie, dar şi de fapte de ajutorare. Sunt văduve care au nevoie să fie înţelese şi ajutate. Există orfani pe care Domnul Hristos le-a poruncit urmaşilor Săi să-i trateze ca pe o moştenire încredinţată lor de Dumnezeu. Prea adesea, aceştia sunt trecuţi cu vederea şi lăsaţi în părăsire. Ei pot fi zdrenţăroşi, grosolani şi respingători din toate punctele de vedere, totuşi ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ şi sunt tot atât de valoroşi înaintea Sa ca fiecare dintre noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, iar creştinii, ca slujitori ai Săi, sunt răspunzători pentru ei.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pp. 386-387
Rezumat: Dragostea lui Dumnezeu, arătată în planul de mântuire şi trăită în viaţa şi jertfa Domnului Isus, ne oferă iertare, viaţă şi speranţă. Ca beneficiari ai harului, trebuie să împărtăşim acest lucru cu ceilalţi, nu pentru a ne câştiga mântuirea, ci pentru că am fost creaţi şi re-creaţi ca martori ai dragostei divine. Astfel, Evanghelia transformă relaţiile şi ne îndeamnă să slujim, în special celor în nevoie.
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolul „Dumnezeu cu noi”; Divina vindecare, capitolul „Mântuit pentru a sluji”.
BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE – STUDIU LA RÂND
Biblia: 2 Regi 3-9
1. Cine şi cui i-a spus că nu l-ar băga deloc în seamă şi nici nu s-ar uita la el?
2. Cui şi de ce i s-a tulburat inima?
3. Pe cine a recunoscut Ghehazi când îi istorisea împăratului lucrurile mari făcute de Elisei?
4. Cum l-au considerat căpeteniile care erau cu Iehu pe tânărul proroc trimis de Elisei?
Evanghelizare, subcapitolul „Modelul de plănuire al Marelui Evanghelist”
5. De ce nu ne descoperă Domnul Isus multe lucruri în zilele noastre?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!