Unitate în Hristos

STUDIUL 3 » 11 - 17 IULIE

De memorat: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” 1 Corinteni 1:10.

Sabat după-amiază

Cei care observă fauna sălbatică știu că unele animale trăiesc în haite, în turme sau în colonii de diferite dimensiuni. De la lupi la delfini și până la furnicile-soldat, aceste vietăți tind să stea împreună. Cimpanzeii sunt mai ales cunoscuți pentru legăturile lor sociale strânse, conviețuind uneori în grupuri de la 15 până la 150 de membri. Totuși aceste relații nu sunt întotdeauna armonioase, iar uneori cimpanzeii se ceartă între ei.

Oamenii sunt într-o anumită măsură la fel, adică nu doar că tind să trăiască în grupuri, dar uneori se ceartă în cadrul acelorași grupuri. Și aceasta este o realitate chiar și în bisericile noastre. Se formează partide sau bisericuțe, adesea în jurul unui lider carismatic. Și chiar mai rău, aceste grupuri exclusiviste nu se înțeleg unul cu altul. Ai observat așa ceva în biserica ta?

Dacă da, atunci înțelegi problema cu care s-a confruntat Pavel în Corint. Săptămâna aceasta vom analiza capitolele 1 la 4 din 1 Corinteni, unde apostolul Pavel abordează problema certurilor din biserică și arată cum pot fi depășite, și anume, prin unitatea în Hristos.

Duminică, 12 iulie

Problema dezbinării în biserică

Apelul lui Pavel: „Să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire” (1 Corinteni 1:10) domină primele 4 capitole din 1 Corinteni. De fapt, majoritatea cercetătorilor sunt de acord că unitatea este tema centrală care leagă toate părțile acestei epistole.

1. Cum ne ajută 1 Corinteni 1:12-17 să înţelegem cât de absurd este să formăm nuclee exclusiviste în jurul unor lideri locali? Care este soluţia lui Pavel împotriva acestor bisericuţe?

Pavel folosește cuvinte dure pentru a descrie lipsa de unitate dintre credincioșii din Corint. El folosește termenii grecești schisma („dezbinare”, 1 Corinteni 1:10) și eris („ceartă”, 1 Corinteni 1:11). Substantivul schisma (precum și verbul schizō, „a despărți/scinda”) este folosit și în alte locuri din Noul Testament pentru a descrie diferențele de opinie care duc la formarea de facțiuni sau găști. La rândul său, eris („ceartă”) apare adesea în listele de vicii pe care creștinii nu trebuie să le manifeste.

2. Ce alte păcate sunt menţionate alături de eris („ceartă”, „gâlceavă”) în Romani 1:29; 13:13; 1 Corinteni 3:3; 2 Corinteni 12:20 și Galateni 5:20? Ce putem concluziona despre gravitatea situaţiei?

Neînțelegerile din biserica din Corint au ieșit la iveală chiar și prin acțiuni la tribunale (1 Corinteni 6:1-3). „Spre rușinea voastră zic lucrul acesta”, le spune Pavel (1 Corinteni 6:5), referindu-se la aceste litigii între membri. De fapt, ei nu lăsau deoparte dezacordurile nici măcar când sărbătoreau Cina Domnului (1 Corinteni 11:17-22).

Problema lipsei de unitate între membrii bisericii este atât de îngrijorătoare, iar Pavel este atât de preocupat de aceasta, încât este prima problemă pe care o abordează în această scrisoare adresată corintenilor.

Reflectează asupra modului în care 1 Corinteni 1:12-27 ne ajută să înţelegem de ce disidenţa – formarea de partide, facţiuni sau tabere – este atât de periculoasă pentru unitatea bisericii! Ce poate face biserica ta locală pentru a evita această problemă?

Luni, 13 iulie

Axat pe Domnul Isus

3. Ce crezi că a vrut să spună Pavel în 1 Corinteni 1:10 prin îndemnul: „Să fiţi uniţi în chip desăvârșit într-un gând și o simţire”?

Formarea de grupuri disidente, dezbinarea, reprezenta în acest context o negare a loialității față de Hristos (1 Corinteni 1:10). Dumnezeu ne-a chemat „la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru” (1:9). Domnul nostru este Hristos și trebuie să fim ancorați în El. Astfel, răspunsul la întrebările retorice ale lui Pavel: „Hristos a fost împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați?” (1:13) este un „Nu!” categoric. Noi am fost botezați „în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:19).

Pavel menționează: „Voi sunteți trupul lui Hristos și fiecare, în parte, mădularele lui” (1 Corinteni 12:27, subl.ad.). Deși are multe părți – fiecare cu funcția sa –, trupul este în continuare unul singur și, pentru o bună funcționare, fiecare parte trebuie să-și îndeplinească rolul. Această metaforă arată că Pavel nu caută uniformitate, ci unitate. El dorește unitate în diversitate. Mai mult decât atât, el dorește unitate în ciuda diversității. Dar toate gândurile și opiniile trebuie supuse lui Hristos, Domnul nostru. Faptul că Hristos este Domnul nostru este atât de important pentru Pavel încât el subliniază acest concept în mod repetat, încă de la începutul epistolei (1:2,7,8,9,10). Astfel, înainte de a aborda problema dezbinării și a liderilor umani, Pavel accentuează că toți Îl avem pe Isus ca Domn. Biserica nu se axează pe conducători omenești. Creștinii sunt concentrați pe Isus Hristos.

Accentul pus pe domnia lui Isus, în primele versete din 1 Corinteni, ne ajută să înțelegem ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele: „Să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire” (1:10). Termenul grecesc tradus prin „uniți” provine din verbul katartizō, care sugerează ideea de restaurare, de revenire a ceva la starea sa corectă. Când în jurul unor oameni se formează bisericuțe, relațiile din biserica mare trebuie să revină la starea lor firească, iar acest lucru se poate întâmpla doar prin unitate în Hristos și prin moartea față de sine pe care o implică.

În ultimele decenii, unele părţi ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au pus accent pe studiul biblic în grupe mici. Care este diferenţa dintre grupările disidente și grupele mici de studiu? Cum ne putem asigura că grupele mici nu se transformă în grupări disidente?

Marţi, 14 iulie

Înţelepciune și maturitate

În general, facțiunile apar din cauza unei păreri prea bune despre anumiți oameni, ceea ce este o amenințare serioasă pentru unitatea bisericii și pentru sănătatea spirituală a membrilor, deoarece o viziune distorsionată asupra lucrării creștine poate determina o importanță excesivă acordată anumitor conducători, în detrimentul altora. Consecința este o atmosferă de competiție, care poate dezbina biserica. Mai mult decât atât, dacă le acordăm conducătorilor umani un rol central pentru identitatea noastră creștină, riscăm ca Hristos să nu mai ocupe locul corect în viața noastră.

4. Cum descrie Pavel imaturitatea spirituală a corintenilor, în 1 Corinteni 3:1-4?

Pavel arată clar că maturitatea spirituală îl face pe credincios să aprecieze înțelepciunea lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:6,7), care ne este comunicată prin Duhul (2:13) și care contrastează cu înțelepciunea acestei lumi (2:6), cu înțelepciunea omenească (2:13). Înțelepciunea lui Dumnezeu se face cunoscută prin crucea lui Hristos (2:1-4). Mai precis, înțelepciunea divină este revelată în suferința, în moartea și în învierea lui Hristos. Astfel, înainte de a-și relua apelul la unitate (3:1-17), Pavel dorește ca cititorii săi să recunoască nevoia de adevărata înțelepciune și maturitate în Hristos.

Creștinii înțelepți și maturi sunt oameni spirituali, nu lumești, nu ca niște copii (3:1). Ei compară lucrurile spirituale cu lucrurile spirituale, pentru că „lucrurile duhovnicești […] trebuie judecate duhovnicește” (2:13,14). Creștinii înțelepți și maturi se hrănesc cu hrană solidă, nu cu lapte (1 Corinteni 3:2; compară cu Evrei 5:12). Credinciosul care „nu se hrănește decât cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul” (Evrei 5:13,14). Creștinii înțelepți și maturi nu spun: „Eu sunt al lui Pavel!” sau „Eu sunt al lui Apolo” (1 Corinteni 3:4), referinduse la persoane diferite. În cele din urmă, acești oameni sunt, ca și ei, „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (3:9). Noi, ca biserică, suntem ogorul lui Dumnezeu, clădirea Lui și templul Lui (3:9,16,17). Cu toții Îi aparținem lui Dumnezeu prin Hristos (3:11).

Care a fost experienţa ta atunci când ai fost profund dezamăgit de cineva pe care l-ai admirat foarte mult? Ce lecţii ai învăţat?

Miercuri, 15 iulie

O slujire ca a lui Hristos

5. Ce ne învaţă 1 Corinteni 4:1,2 despre perspectiva corectă pe care trebuie să o avem asupra conducătorilor umani?

În 1 Corinteni 3:1-4, Pavel sugerează că dezbinările apar din lipsa maturității spirituale. Totuși, înainte de a aborda acest subiect, el afirmă: „Avem gândul lui Hristos” (1 Corinteni 2:16). Această expresie se referă probabil la modul de gândire și de acțiune al Domnului Hristos. Cu alte cuvinte, credinciosul are „gândul lui Hristos” atunci când gândește și acționează ca Hristos. Doar că nu este chiar atât de ușor să punem acest gând în practică în toate aspectele vieții, nu-i așa? În lumea greco-romană, exista multă competiție între figuri politice, filozofi, gânditori și conducători religioși. Dorința de apreciere culturală pare să fi determinat biserica din Corint să urmeze standarde seculare. Acest lucru poate fi un pericol și pentru biserica de astăzi.

6. Cum ne ajută Filipeni 2:5-8 să înţelegem expresia „gândul lui Hristos” (1 Corinteni 2:16)?

Ca în Corint, și în biserica din Filipi aveau loc divizări (Filipeni 2:1-4), poate într-o măsură mai mică. Filipeni 2:1-8 ne învață că o slujire ca a lui Hristos necesită moartea față de sine și față de ambițiile egoiste și căutarea binecuvântării altora mai presus de noi înșine, așa cum a făcut Domnul Isus. O astfel de slujire, ca a lui Hristos, este ceea ce Pavel a avut în vedere prin expresia „slujitori ai lui Hristos” (1 Corinteni 4:1). Această expresie poate transmite ideea că oamenii Îi slujesc lui Hristos ca asistenți sau ca subordonați. Este clar că o concepție corectă despre conducătorii umani se bazează pe exemplul de conducere al Domnului Hristos. Slujitorii sunt descriși în continuare ca „ispravnici” (1 Corinteni 4:1,2). Un „ispravnic” este o persoană căreia i s-a încredințat administrarea proprietății altcuiva. Tot ce avem Îi aparține oricum lui Hristos.

Meditează cu rugăciune la mesajul din Filipeni 2:5-8! Cum înţelegi mesajul despre dragostea jertfitoare a lui Dumnezeu pentru noi? De ce și noi avem nevoie să murim faţă de noi înșine în același mod, adaptat la sfera noastră?

Joi, 16 iulie

Un stil de viaţă care reflectă crucea

Faptul că nu ar trebui să formăm în biserică partide, mai ales în jurul conducătorilor umani, nu înseamnă că nu ar trebui să ne susținem conducătorii. Ar trebui să-i apreciem și să-i ajutăm pe cei care conduc lucrarea bisericii. Dumnezeu îi însărcinează pe oameni să-I îndeplinească lucrarea pe pământ. Conducătorii bisericii care manifestă un stil de viață ce reflectă supunerea reprezentată de Jertfă sunt demni să fie ascultați și urmați. Și aceasta deoarece doar Golgota are puterea de a răsturna orice formă manipulativă de control și a o înlocui cu supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu. Conducătorii asemenea lui Hristos Îi atribuie doar Lui succesul lucrării lor. În activitatea Sa de pe pământ, chiar și Domnul
Isus, ca om, I-a atribuit lui Dumnezeu gloria (Ioan 17:4).

Potrivit lui Pavel, lucrarea creștină conștiincioasă trebuie să se întemeieze pe ceea ce putem numi o teologie a crucii. Crucea este revelația lui Dumnezeu cu privire la înțelepciunea și puterea Sa de a salva. În același timp, ea și demască înțelepciunea umană drept nebunie. În 1 Corinteni 4:1-13, Pavel exprimă clar cum arată o astfel de teologie a crucii. În primul rând, el indică faptul că Dumnezeu este Cel care stabilește standardul pentru conducerea creștină (4:1-5). În al doilea rând, el subliniază faptul că suferința este semnul distinctiv al adevăratei lucrări creștine (4:9,11-13). Această a doua idee merită dezvoltată.

7. Ce ne învaţă 2 Corinteni 11:23-28 și Coloseni 1:24 despre ce înseamnă să suferi de dragul lui Hristos?

Conducătorii creștini calcă pe urmele Domnului Isus, fiind dispuși să sufere pentru frații și surorile lor și la nevoie chiar să moară de dragul lucrării lor. Pavel se referă la el însuși și la Apolo ca la niște „osândiți la moarte” (1 Corinteni 4:9), spunând că sunt lipsiți de hrană și de apă, precum și „goi, chinuiți, umbl[ând] din loc în loc” (4:11). De asemenea erau insultați, persecutați, defăimați și au ajuns ca „gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (4:12,13). Mai mult, afirmând ironic despre corinteni că sunt bogați, regi, înțelepți și distinși (4:8,10), Pavel demonstrează că mândria nu trebuie să-și găsească loc în adevărata conducere creștină, deoarece ea este rădăcina dezbinării în biserică (4:6).

Cât ai suferit de dragul lui Hristos, indiferent de rolul tău în biserică? Ce lecţii poţi descoperi în răspunsul tău?

Vineri, 17 iulie

Un gând de încheiere

„Caracterul unitar și unitatea credincioșilor care alcătuiesc rămășița poporului lui Dumnezeu transmit lumii o convingere puternică în legătură cu faptul că ei dețin adevărul, că sunt poporul deosebit, ales, al lui Dumnezeu. Unitatea dintre ei răstoarnă planurile vrăjmașului, iar acesta este hotărât să o distrugă. Ceea ce face ca poporul lui Dumnezeu să fie una și să aibă o influență puternică este adevărul prezent, crezut în inimă și trăit în viață” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 1, p. 327).

„Dumnezeu conduce un popor care să stea în perfectă unitate pe baza adevărului veșnic. Hristos S-a dat pe Sine Însuși lumii pentru a putea
«să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune» (Tit 2:14). Acest proces de curățire are scopul de a elibera biserica de orice nelegiuire, de discordie și de dispută, pentru ca membrii ei să zidească, în loc să dărâme, și să-și concentreze energiile asupra marii lucrări care se află în fața lor. Dumnezeu dorește ca poporul Său să ajungă la unitatea credinței. Rugăciunea pe care Domnul Hristos a înălțat-o chiar înainte de a fi răstignit a fost ca ucenicii Săi să fie una, așa cum El și Tatăl sunt una, pentru ca lumea să creadă că Tatăl L-a trimis” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 17).

Zilnic: Iov 9 – 15; Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 23, „Alimentaţia cu carne, o consecinţă a păcatului” – „Pregătirea pentru luarea la cer”

1. Unde domnesc umbra morții și neorânduiala?
2. Față de cine nu era mai prejos Iov?
3. De ce spunea Iov: „Sunt gata să îmi apăr pricina”?
4. Cum își duce cel rău toate zilele vieții?
5. La ce lucruri le cere Domnul să renunțe celor din biserica rămășiței și de ce?