Daruri spirituale
STUDIUL 6 » 1 - 7 AUGUST
De memorat: „Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi.” 1 Corinteni 14:1.
Sabat după-amiază
La fel ca un corp uman, biserica este una, dar are mulți membri, fiecare cu roluri, cu funcții și cu daruri diferite. Practicate cu dragoste, aceste daruri spirituale favorizează o senzație de unitate care reflectă caracterul Dumnezeului trinitar.
Săptămâna aceasta vom studia capitolele 12 la 14 din 1 Corinteni și învățătura despre darurile spirituale. Această secțiune face parte dintr-una mai mare, în care Pavel tratează comportamentul creștin de așteptat în contexte religioase (1 Corinteni 11 – 14). Principala preocupare a lui Pavel o constituie adunările dezordonate. Soluția la această problemă este conștientizarea faptului că biserica este un trup ale cărui părți au diverse funcții, ce contribuie la „zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12). Pe scurt, Dumnezeu i-a dat bisericii daruri spirituale pentru a favoriza unitatea prin diversitate.
Cu siguranță, Pavel are încă în minte problema divizării abordată în primele patru capitole din 1 Corinteni, unde soluția la lipsa de înțelegere dintre membrii bisericii este unitatea în Hristos. Acum el dezvoltă această idee prezentându-și perspectiva asupra rolului darurilor spirituale. Potrivit lui Pavel, unitatea în Hristos și în Duhul este singurul mijloc de a evita schismele.
Duminică, 2 august
Varietatea darurilor
Pavel introduce un subiect nou în 1 Corinteni 12:1 prin formula „în ce privește”. Cercetătorii dezbat dacă el vorbește despre „daruri spirituale” sau despre „oameni spirituali”, deoarece expresia grecească tōn pneumatíkōn permite ambele interpretări. Expresia „daruri spirituale” este de preferat în lumina versetului 4 din 1 Corinteni 12, unde Pavel se referă clar la daruri spirituale. În versetele 2 și 3 el arată că primul dar al Duhului este mărturisirea curajoasă că Isus este Domnul (1 Corinteni 12:2,3). În vremurile Noului Testament a spune că Isus este Domnul însemna a spune că Cezarul nu este domn (Faptele apostolilor 17:7; vezi și Ioan 19:12,15). Acest lucru era privit drept revoltă împotriva puterii imperiale și, ca atare, se pedepsea cu moartea.
Domnul Isus și Pavel au subliniat că credința în Dumnezeu – chiar și în fața persecuției și a amenințării cu moartea – este un dar al Duhului. De fapt, credința este darul de bază cel mai important. Nu este surprinzător că, în 1 Corinteni 13:13, credința este prima pe listă. Faptul că este un dar spiritual reiese clar din afirmația lui Pavel din 1 Corinteni 12:9. Totuși există multe alte daruri. Faptul că Duhul Sfânt distribuie diferitele tipuri de daruri „fiecăruia în parte cum voiește” (1 Corinteni 12:11) dovedește că toate sunt necesare.
1. Pe ce se pune accentul în 1 Corinteni 12:1-6?
Repetarea cuvântului „felurite” accentuează multitudinea darurilor. Ceea ce Pavel numește „daruri duhovnicești” în 1 Corinteni 12:1 este dezvoltat în versetele 4-6, din 3 perspective: „daruri” (charisma), „slujbe” sau „slujiri” (diakonia) și „lucrări” (energēma). Deși aceste cuvinte înseamnă lucruri diferite, este important să nu facem o distincție clară între ele din cauza paralelismului pasajului. Trebuie remarcat și faptul că darurile spirituale sunt concepute pentru a favoriza unitatea pe baza caracterului trinitar al lui Dumnezeu (vezi și Efeseni 4:8-11). În timp ce Duhul dă daruri credincioșilor, Dumnezeu este Cel care îi împuternicește să-L slujească pe Hristos în comunitatea de credincioși (1 Corinteni 12:5,6). Fiecărui credincios îi sunt acordate daruri individual (1 Corinteni 12:11), dar toate sunt menite să aducă beneficii comunității credincioșilor în ansamblu.
Observă din nou accentul pus de Pavel pe unitate! De ce este acest lucru atât de important pentru biserică?
Luni, 3 august
Unitate în diversitate
Terminologia aferentă ideii de unitate din 1 Corinteni 12:4-6 („același Duh”, „același Domn” și „același Dumnezeu”) este dezvoltată în restul capitolului 12: „unul și același Duh” (12:11), „trupul este unul” (12:12),
„un singur trup” (12:12,13,20), „un singur Duh” (12:13 [de două ori]), „să îngrijească deopotrivă unele de altele” (12:25).
Alături de conceptul de unitate, Pavel subliniază diversitatea membrilor în trupul lui Hristos prin expresii precum: „multe mădulare” (12:12,20), „toți […] am fost botezați” (12:13), „nu este un singur mădular, ci mai multe” (12:14), „tot trupul” (12:17), „fiecare” (12:18), „mădularele trupului” (12:22,23), „toate mădularele” (12:26). Acest accent pus atât pe unitate, cât și pe diversitate arată că darurile spirituale urmăresc apariția unității prin diversitate.
Această unitate în mijlocul diversității trebuie să reflecte caracterul lui Dumnezeu. Tatăl este o persoană, Fiul este altă persoană, iar Duhul Sfânt este altă persoană. Cei trei își păstrează individualitatea în timp ce colaborează pentru a zidi biserica și a o împuternici pentru misiune (1 Corinteni 12:4-6; Efeseni 4:11-13).
2. De ce este potrivită analogia cu un trup și numeroasele lui părţi, din 1 Corinteni 12:12-31, pentru a reprezenta biserica și pe membrii ei?
Un gând central în 1 Corinteni 12 este că, deși sunt foarte diferite unele de altele (12:15-20), părțile corpului sunt dependente unele de altele (12:21-26). Picioarele depind de ochi ca să vadă pe unde trebuie să meargă; la rândul lor, ochii nu pot atinge nimic – doar mâinile pot. De asemenea, ideea că unele părți sunt mai slabe (12:22) sau mai puțin onorabile (12:23) decât altele este doar o impresie, pentru că toate sunt necesare (12:22).
Din nefericire, exista printre corinteni tendința de a aprecia unele daruri în detrimentul altora. Pentru a-i împiedica pe corinteni să facă această greșeală, Pavel le atrage atenția asupra dragostei, care este „o cale nespus mai bună” (12:31). Cu alte cuvinte, indiferent care este darul, dacă este practicat cu înțelepciune și cu dragoste, este plăcut lui Dumnezeu.
Vezi listele de daruri din 1 Corinteni 12:8-10,28; Romani 12:6-8 și Efeseni 4:11! Care este darul tău? Cum îl poţi folosi pentru a zidi trupul lui Hristos?
Marţi, 4 august
„O cale nespus mai bună”
„Dragostea nu este unul dintre numeroasele daruri. Este mijlocul prin care toate darurile își ating scopul suprem” (Carl P. Cosaert, „1 Corinthians”, Andrews Bible Commentary: New Testament, 2022, p. 1643).
3. Studiază 1 Corinteni 13:17 și 1 Petru 4:8-11 și identifică rolul iubirii în ceea ce privește darurile spirituale!
Capitolul 13 din 1 Corinteni transmite că doar prin dragoste pot fi folosite în mod corect darurile spirituale. Pavel începe capitolul 13 făcând aluzie la darurile din 1 Corinteni 12, doar pentru a evidenția lipsa lor de valoare dacă nu sunt conduse de dragoste. Astfel, cunoașterea (12:8) și credința (12:9), chiar și o credință care să mute munții (13:2), nu valorează nimic fără dragoste (13:2). Fără iubire, capacitatea de a vorbi în limbi (12:10,28,30) este redusă la „un chimval zângănitor” (13:1). De asemenea, chiar și importantul dar al profeției nu este nimic fără dragoste (13:2).
În 1 Corinteni 13:4-7, Pavel se concentrează asupra a ceea ce este și nu este iubirea; mai exact, asupra a ceea ce face și nu face. Verbele alese de el pentru a caracteriza dragostea arată că ea nu este atât ceva ce simțim, cât ceva ce punem în practică. Astfel, Pavel menționează că dragostea
(1) este răbdătoare; (2) este plină de bunătate; (3) se bucură de adevăr;
(4) acoperă totul; (5) crede totul; (6) nădăjduiește totul; (7) suferă totul. Pe de altă parte, dragostea (1) nu pizmuiește; (2) nu se laudă; (3) nu se umflă de mândrie; (4) nu se poartă necuviincios; (5) nu caută folosul propriu; (6) nu se mânie ușor; (7) nu se gândește la rău; (8) nu se bucură de nelegiuire.
Acest total de 15 predicate constituie un ghid solid pentru un comportament adecvat de folosire a darurilor. De notat că această discuție despre adevărata natură a iubirii se află chiar între 1 Corinteni 12 și 14, unde Pavel tratează conflictul legat de darurile spirituale. Categoric, dragostea este cheia folosirii înțelepte a darurilor spirituale. În plus, este plasată alături de credință și de speranță, „dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13).
De ce este dragostea esenţială pentru credinţa noastră? Ce mod mai bun de a beneficia de iubirea lui Dumnezeu există decât acela de a căuta prin rugăciune să reflectăm această dragoste faţă de alţii?
Miercuri, 5 august
Darul limbilor
Cum rămâne cu darul limbilor? În conformitate cu manifestarea lui în alte părți ale Bibliei (Marcu 16:17; Faptele apostolilor 2:1-13; 10:44-48; 19:6), darul limbilor din 1 Corinteni este cel mai probabil abilitatea dată de Duhul de a vorbi limbi străine. Pavel menționează darul limbilor în lista de daruri din 1 Corinteni 12:8-10 (vezi și 1 Corinteni 12:28,30; 13:1,8). Totuși se referă la acest dar în mod repetat în 1 Corinteni 14. De fapt, cuvântul grecesc glōssa („limbă”) apare de peste 20 de ori în 1 Corinteni 12 – 14, cu 15 apariții doar în 1 Corinteni 14. Pe lângă acesta, cuvântul grecesc heteroglōssos („altă limbă”) apare și el, în 1 Corinteni 14:21. Acest număr mare de referiri la darul limbilor sugerează că această chestiune reprezenta o preocupare deosebită pentru Pavel. Folosirea greșită și abuzarea de acest dar în biserica din Corint au provocat dezordine și confuzie în închinarea publică (1 Corinteni 14:23,27,33,40).
4. Ce instrucţiuni precise a dat Pavel cu privire la darul limbilor, în 1 Corinteni 14:5,13,26,27 și 1 Corinteni 12:10,30?
Darul vorbirii în limbi trebuie să meargă mână în mână cu cel al interpretării – „tălmăcirii” – pentru că limbile trebuie să fie inteligibile (1 Corinteni 14:9); altfel, nu există niciun folos de pe urma acestui dar (1 Corinteni 14:6). Din acest motiv a pus Pavel atât de mult accentul pe interpretare și pe înțelegere. În mod evident, el nu critică darul limbilor în sine, ci, așa cum vom vedea mâine, critică importanța excesivă pe care corintenii i-o atribuiau, ceea ce a dus la neglijarea darului profeției.
În acest punct este important de observat că, deși dorea ca toți corintenii să poată vorbi limbi străine (1 Corinteni 14:5), Pavel nu se aștepta ca acest lucru să se întâmple (1 Corinteni 12:10). Astfel, ideea că „toți trebuie să vorbească în limbi înainte de a cere botezul cu Duhul Sfânt este o pervertire a învățăturii lui Pavel din 1 Corinteni 12 și 14” (Raoul Dederen, Handbook of Seventh-day Adventist Theology, ed. electr., vol. 12 din Commentary Reference Series, 2001, p. 620).
Există persoane în biserica ta care vorbesc alte limbi? Cum își pot folosi această abilitate pentru a ajunge la alţi oameni pentru Hristos? Cum ne poate ajuta acest fapt să înţelegem adevărata natură a darului limbilor despre care vorbește Pavel?
Joi, 6 august
Darul profeţiei
Darul profeției ocupă un loc important în discuția lui Pavel despre darurile spirituale. Interesant este că darul profeției este de obicei menționat înaintea darului limbilor (1 Corinteni 12:10,28; 13:8). Darul limbilor este menționat primul doar atunci când se dorește sublinierea importanței lui mai mici în raport cu darul profeției (1 Corinteni 14:4,5,6,22).
5. Ce aflăm din Efeseni 4:11-13 și din 1 Corinteni 14:3,4 despre scopul darurilor spirituale în general și despre darul profeţiei în mod special?
Darul profeției are rolul de a edifica, de a îndemna și de a mângâia (1 Corinteni 14:3; compară cu Faptele apostolilor 15:32). Aceasta sugerează că profeția are de-a face nu atât de mult cu prezicerea viitorului, cât cu modul de viață din prezent. Verbul grecesc prophēteuō poate însemna fie „a spune ceva dinainte”, fie „a spune ceva în numele altcuiva”. De exemplu, primul sens apare în Faptele apostolilor 2:29-31 (compară cu Amos 3:7), unde ideea că David este profet este explicată ca faptul că el
„știa […] mai dinainte” (NTR). Al doilea sens se vede în Faptele apostolilor 15:32, unde Iuda și Sila sunt identificați ca profeți. „Profeția” lor însă consta în încurajarea și întărirea fraților „cu multe cuvinte”.
Din Efeseni 4:11-13 aflăm că darurile spirituale nu au încetat în era apostolică. Ele ar trebui să rămână până la sfârșit (Faptele 2:39). Dar, dacă cineva pretinde că este profet, trebuie evaluat pe baza Scripturilor. În linii mari, trebuie respectate 4 reguli. Mai întâi, profețiile necondiționate se împlinesc întotdeauna (Deut. 18:22; Ier. 28:8,9). În al doilea rând, mesajul este în armonie cu cel al profeților anteriori (Deut. 13:1-3; Is. 8:20). În al treilea rând, viața zilnică demonstrează o consacrare față de Hristos (1 Ioan 4:1-3). În al patrulea rând, Isus a spus că profeții falși vor fi cunoscuți după roadele lor (Matei 7:15-20). Acest lucru este valabil și pentru profeții adevărați.
Cartea Apocalipsa indică faptul că darul profeției este o caracteristică distinctivă a bisericii rămășiței (Apocalipsa 12:17; 19:10). Ca adventiști de ziua a șaptea noi credem că darul profeției a fost revărsat asupra lui Ellen G. White și se reflectă în scrierile ei.
Care sunt toate motivele pe care le avem pentru credinţa în darul profetic al lui Ellen G. White? Ce întrebări rămân cu privire la rolul și la autoritatea ei?
Vineri, 7 august
Un gând de încheiere
„Oamenii să meargă la lucru încrezându-se în Domnul, iar El va merge cu ei, convingând și convertind suflete! Un lucrător poate fi un vorbitor iscusit, altul – un scriitor bun, altul poate avea darul rugăciunii sincere, profunde, fierbinți, altul – darul cântatului. Un altul poate avea puterea specială să explice Cuvântul lui Dumnezeu cu claritate. Și fiecare dar trebuie să devină o putere pentru Dumnezeu deoarece El colaborează cu lucrătorul. Unuia Dumnezeu îi dă cuvântul înțelepciunii, altuia – cunoaștere, altuia – credință. Dar toți trebuie să lucreze sub același Conducător. Diversitatea darurilor duce la o diversitate de acțiuni, «dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți» (1 Corinteni 12:6).
Să nu disprețuiască nimeni darurile considerate mai puțin importante! Să meargă toți la lucru! Nimeni să nu-și încrucișeze brațele în necredință, fiindcă nu crede că poate face o lucrare mare! Nu vă mai uitați la voi înșivă! Priviți către Conducătorul vostru! Cu blândețe, sinceritate și dragoste faceți ce puteți!” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 12 aprilie 1906).
„Fiecare dintre noi are nevoie de ajutorul pe care îl poate primi de la alte minți. Dumnezeu va lucra și în alte minți, nu doar în a noastră. Diferitele daruri oferite diferiților oameni trebuie să se împletească” (Ellen G. White, The Upward Look, p. 141).
Zilnic: Iov 30 – 36; Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 23, „Reforma alimentară (…) în instituţiile adventiste” – „Să rămânem credincioși…”
- De râsul cui a ajuns Iov?
- În ce cumpănă a cerut Iov să-l cântărească Dumnezeu?
- Ce adaugă Iov la greșelile lui, conform lui Elihu?
- Prin ce este puternic Dumnezeu?
- Cum trebuie privite principiile date poporului nostru în zilele de început ale reformei?