Răzvrătirea generală şi patriarhii
STUDIUL 3 » 9 IANUARIE – 15 IANUARIE
Textul de memorat: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28:15)
În relatările consemnate după căderea în păcat, observăm că amăgirea şi deteriorarea relaţiilor ating cote noi. Conflictul se extinde şi ia forme diverse.
În istoria lui Cain şi Abel, închinarea devine motiv de discordie şi mobil pentru crimă, o temă care revine de-a lungul istoriei lumii.
Relatarea despre potop ne arată că răzvrătirea şi păcatul constituie cauzele degradării lumii create de Dumnezeu. Păcatul strică lumea creată de Dumnezeu şi chiar o distruge.
Experienţa lui Avraam este încurajatoare, deoarece ne arată că Dumnezeu S-a oferit să ia asupra Sa consecinţele răzvrătirii. El S-a oferit să ne fie Înlocuitor.
Mai departe, în viaţa lui Iacov şi a lui Esau, a lui Iosif şi a fraţilor lui, vedem lupta neobosită a lui Satana de a rupe relaţiile dintre oameni şi de a distruge în acest fel familii şi comunităţi întregi.
Totuşi, mai presus de toate acestea, vedem credincioşia lui Dumnezeu, care Îşi susţine copiii apăsaţi şi îi ajută să crească.
Duminică, 10 ianuarie – Cain şi Abel
1. Ce ne spune relatarea din Geneza 4:1-15 despre cotele alarmante pe care le atinsese păcatul?
La naşterea lui Cain, Eva s-a bucurat foarte mult, convinsă că îl adusese pe lume pe Eliberatorul promis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” (Geneza 4:1). Literal, textul ar putea fi tradus astfel: „Am căpătat un om – Domnul.”
Totuşi nu ni se povesteşte nimic despre copilăria lui Cain şi despre experienţa lui Adam şi a Evei ca părinţi în premieră. Se trece direct la naşterea celui de-al doilea copil al familiei şi apoi la ocazia în care cei doi fii, deveniţi adulţi, s-au închinat. Diferenţele în modul de închinare pot duce la tragedii, după cum vedem şi astăzi.
2. Compară reacţia lui Adam cu reacţia lui Cain la întrebarea pe care i-o pune Dumnezeu fiecăruia dintre ei după ce a păcătuit. Ce asemănări şi ce deosebiri poţi identifica? Geneza 3:9,10; 4:5,9.
Adam pare confuz, speriat şi ruşinat (Geneza 3:10). În schimb, Cain este mânios (Geneza 4:5), cinic şi rebel (vers. 9). Adam vine cu o scuză neîntemeiată, dar Cain spune un neadevăr bătător la ochi.
Însă, chiar în această situaţie disperată, Dumnezeu oferă o rază de speranţă şi un motiv de optimism. Eva îl naşte pe Set şi se gândeşte iarăşi că poate L-a adus pe lume pe Cel Promis (Geneza 4:25). Numele Set provine dintr-un cuvânt care înseamnă „a aşeza sau a pune”, utilizat şi în Geneza 3:15 cu referire la Eliberatorul care avea să fie pus la locul cuvenit pentru a-l înfrunta pe şarpe şi a-i zdrobi capul, şi Eva îl numeşte pe fiul ei nou-născut „o altă sămânţă”, primită în locul lui Abel. Iată că, în situaţia aceasta disperată şi tragică, în care marea luptă dintre bine şi rău continua să se extindă, oamenii s-au prins puternic de speranţa răscumpărării.
Gândeşte-te la durerea suferită de Adam şi de Eva la moartea lui Abel, durere cu atât mai mare, cu cât ucigaşul era Cain, celălalt fiu al lor. Ei şi-au pierdut atunci ambii fii. Care este lecţia pe care o putem învăţa de aici cu privire la consecinţele păcatului, atât cele imediate, cât şi cele pe termen lung?
Luni, 11 ianuarie – Potopul
3. Citeşte Geneza 6:1-13. Ce formă (mai intensă decât până acum) ia aici lupta dintre bine şi rău?
La potop, asistăm la o inversare parţială a etapelor de la crearea lumii – multe dintre lucrurile pe care Dumnezeu le-a despărţit se reunesc acum. Apele de deasupra şi cele de dedesubt, mările şi uscatul, peştii mării, păsările cerului şi toate făpturile vii de pe pământ se învălmăşesc. Pământul revine parcă la starea anterioară, când era „pustiu şi gol” (Geneza 1:2; în NTR, „fără formă şi gol”).
Dar, deşi elementele naturii dezlănţuite par de nestăpânit, geniul creator al lui Dumnezeu este încă activ. El pune bazele unei lumi noi, despărţind din nou diferitele elemente. În primul rând, îl desparte pe Noe („un om neprihănit şi fără pată”) de oamenii din vremea lui, a căror răutate era mare şi care nu se gândeau decât la rău şi la violenţă (compară vers. 8, 9 cu vers. 5, 11-13). După aceea, îi dă lui Noe misiunea de a construi o corabie uriaşă. Apoi, separă câţiva oameni, nişe păsări şi animale şi îi adăposteşte în corabie pentru a-i feri de calamitatea care urma să lovească lumea. Prin harul lui Dumnezeu, ei aveau să supravieţuiască şi să formeze lumea nouă.
Dar noua lume nu a fost nici pe departe desăvârşită. La scurt timp după potop, când Noe şi ai lui reuşesc să se aşeze din nou la casa lor, are loc un incident care ne aduce aminte de fragilitatea bunătăţii omului. Noe se îmbată şi comite nişte fapte ruşinoase (Geneza 9:20-27). Iată că până şi un erou al credinţei (Evrei 11:7) are momentele lui rele. Marea luptă continuă atât la nivelul societăţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui individ.
Lumea noastră se îndreaptă iarăşi către un sfârşit cataclismic şi către un nou început. Care este singura cale de a supravieţui sfârşitului şi de a intra în lumea cea nouă?
Marţi, 12 ianuarie – Avraam
Avraam, numit şi tatăl credincioşilor este cunoscut pentru credincioşia lui, dar viaţa sa ne vorbeşte mai degrabă despre credincioşia lui Dumnezeu faţă de el. Avraam a greşit de mai multe ori, dar fiul făgăduit în repetate rânduri s-a născut, iar Dumnezeu şi-a dovedit încă o dată credincioşia fată de slujitorul Său şovăielnic (vezi Geneza 17:19,21 şi 21:3-5).
4. Citeşte Geneza 22:1-19. Ce speranţă ne este transmisă aici din perspectiva marii lupte?
„Pentru a imprima în mintea lui Avraam valoarea Evangheliei, dar şi pentru a-i pune la probă credinţa, Dumnezeu i-a poruncit să-1 aducă jertfă pe fiul său. Chinul de moarte prin care a trecut în timpul zilelor de teribilă încercare a fost îngăduit pentru ca el să poată înţelege, din propria experienţă, ceva din măreţia sacrificiului făcut de Dumnezeul cel veşnic pentru mântuirea omului. (…)
Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său să moară în agonie şi ocară. Îngerilor, care erau martori la umilirea şi chinul sufletesc al Fiului lui Dumnezeu, nu li s-a îngăduit să intervină, ca în cazul lui Isaac. Nu a fost niciun glas care să strige: «Destul» (…)
Sacrificiul cerut lui Avraam nu a fost numai pentru binele său şi spre folosul generaţiilor viitoare, ci şi pentru învăţătura fiinţelor fără păcat din cer şi din celelalte lumi. Câmpul de luptă dintre Hristos şi Satana, în care se aduce la îndeplinire planul de mântuire, este manualul întregului univers. Pentru că Avraam dovedise lipsă de credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu, Satana îl acuzase înaintea îngerilor şi înaintea lui Dumnezeu că nu a respectat condiţiile legământului, dovedindu-se nedemn de binecuvântările lui Dumnezeu. Acum, El dorea să pună la probă credincioşia slujitorului Său înaintea întregului cer, pentru a demonstra că nu poate fi primită decât o ascultare desăvârşită şi pentru a face mai clar planul de mântuire înaintea îngerilor.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viată şi Sănătate, ed. 2006, p. 149, (în orig., pp. 154-155)
Miercuri, 13 ianuarie – Iacov şi Esau
Conflictul dintre scopurile lui Dumnezeu şi răzvrătirea omului se intensifică şi mai mult în istoria lui Iacov şi Esau. În lumea antică, exista obiceiul ca primul născut din familie să primească binecuvântarea tatălui (dreptul de întâi născut) înainte de decesul acestuia. În acest drept era inclusă cea mai mare parte a averii tatălui. Astfel, fiul cel mare devenea răspunzător de averea familiei.
După ce a pierdut această onoare, Esau l-a urât pe Iacov, fratele lui, şi s-a hotărât să-l ucidă după moartea tatălui lor (Geneza 27:41). Rebeca l-a trimis pe Iacov de acasă la loc sigur, crezând că, în scurt timp, lucrurile vor reveni la normal (Geneza 27:43,44). Dar timpul a trecut şi Rebeca n-a mai apucat să-l revadă pe Iacov.
5. Citeşte Geneza 28:12-15. Ce mare speranţă i-a fost dată lui Iacov?
Dumnezeu i-a repetat lui Iacov făgăduinţele făcute lui Avraam, asigurându-l că planul Său avea să se împlinească. La asigurat totodată de prezenta Sa, în ciuda faptului că el nesocotise planul Său. Cu toate acestea, în următorii douăzeci de ani, Iacov a fost înşelat de socrul lui, care i-a dat de şotie altă fată şi apoi i-a tot schimbat simbria (Geneza 29:20,23,25,27; 31:7).
Când Iacov a hotărât să se întoarcă acasă, Laban a pornit pe urmele lui (Geneza 31:25,26), iar Esau a plănuit să-i iasă înainte cu patru sute de oameni. Cum amândoi urmăreau să-i ia viaţa, Dumnezeu a intervenit de două ori ca să-l scape: i-a dat lui Laban un vis în care i-a poruncit să nu-i facă niciun rău (Geneza 31:24), apoi i S-a arătat personal lui Iacov, ca să-l determine să se încreadă în El (Geneza 32:24-30). Prin darurile trimise înainte lui Esau şi printr-o orbire chibzuită, relaţia dintre cei doi fraţi se pare că s-a refăcut. Ultima dată când sunt amintiţi îi vedem împreună la înmormântarea tatălui lor (Geneza 35:29). Esau a abandonat complet planul de a-l ucide pe Iacov după moartea tatălui lor.
Observă cât de mult au suferit aceşti oameni (fie că au fost vinovaţi, fie că nu) din cauza unor decizii nesăbuite. Cum putem evita luarea unor decizii greşite, care duc la consecinţe dureroase?
Joi,14 ianuarie – Iosif şi fraţii lui
Iacov ar fi putut să fie aspru pedepsit de fratele lui, Esau, pentru faptul că l-a înşelat, însă Esau a renunţat să se răzbune.
Şi în istoria lui Iosif şi a fraţilor lui a existat ură între fraţi, din cauza favoritismelor (Geneza 37:3,4), şi răzbunare, dar şi iertare.
Despre haina pestriţă, cuvântul din textul original ne lasă să înţelegem că a fost vorba de o haină scumpă, purtată de regi, împodobită cu broderii bogate şi cusături colorate, la confecţionarea căreia se lucra timp de un an.
Când au auzit ce vise a avut Iosif (vers. 5-11), fraţii l-au urât şi l-au invidiat şi mai mult şi au luat hotărârea să scape de el cu prima ocazie (vers. 19, 20). Şi probabil că s-au felicitat când au văzut ce repede s-au aranjat lucrurile. Niciunuia nu i-a trecut prin minte că, după mai mulţi ani, Dumnezeu avea să se folosească de această situaţie pentru a le scăpa viaţa!
6. Citeşte Genera 45:4-11. Care a fost imaginea de ansamblu la care a privit Iosif? Ce a păstrat el în centrul atenţiei?
Gândeşte-te ce se petrecea în mintea lui Iosif în timp ce mergea legat în urma unei cămile şi vedea cum se pierdeau în zare dealurile pe care-şi petrecuse copilăria, apoi, în timp ce stătea în piaţă şi era îmbrâncit şi umilit de cumpărătorii iscoditori. (Mulţi au renunţat la credinţă pentru suferinţe mai mici decât ale lui!)
Iosif ar fi putut să se înrăiască şi să-I devină ostil lui Dumnezeu, dar a ales să-şi păstreze credinţa în ciuda adversităţilor şi a evenimentelor dramatice cu care s-a confruntat în viaţa lui. În scurt timp, a ajuns în casa celui mai important om din armata egipteană şi, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, a reuşit să-i câştige încrederea (Geneza 39:1-4). Iar în final, sclavul a devenit conducătorul Egiptului!
Viaţa lui Iosif a avut un început trist într-o familie disfuncţională şi între nişte fraţi răutăcioşi şi trădători, dar a avut un final fericit. Cum îţi poţi păstra credinţa intactă şi cum pod avea o atitudine încrezătoare atunci când situaţia ta nu pare a fi bună şi nici promiţătoare?
Vineri, 15 ianuarie – Un gând de încheiere
După cum am văzut în studiul acesta, viaţa pe pământul prins în marea luptă nu este întotdeauna aşa cum ne-am dori. Adam şi Eva nu s-au gândit că primul lor copil avea să-l ucidă pe cel de-al doilea. Sefora şi-a imaginat cu totul altfel căsnicia cu Moise. Şi crezi ca Lea a avut parte de căsnicia la care a visat? Cu siguranţă că Ieremia a avut anumite speranţe şi năzuinţe şi nu s-a aşteptat să fie criticat, pedepsit şi privit ca trădător. Oare David şi Bat-Şeba n-ar fi preferat ca lucrurile să fi stat altfel? Şi ce putem spune despre Domnul Isus? Da, El a venit pe pământ ca să moară, aceasta a fost misiunea Lui. Dar partea lui umană, partea plămădită din aceeaşi ţărână ca noi, partea aceea care a strigat în Ghetsimani: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!” (Matei 26:39), nu a dorit ca El să fie bătut, batjocorit, acuzat şi răstignit la treizeci şi trei de ani. În viaţă avem parte şi de experienţe dureroase. Dar lucrul acesta nu ar trebui să ne mire. Ne putem aştepta să trăim ca în Paradis într-o lume căzută şi păcătoasă? Edenul a existat la început, demult. Dar vestea bună este că el va fi refăcut şi diferenţa dintre viaţa noastră de acum şi viaţa noastră de atunci va fi infinit mai mare decât diferenţa dintre viaţa pe care am sperat să o avem şi viaţa pe care o avem de fapt!
Studiu suplimentar
BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Deuteronomul 21–27
1. Ce interdicţie le-a fost dată bărbaţilor şi femeilor în privinţa vestimentaţiei?
2. De la cine nu trebuiau israeliţii să perceapă dobândă?
3. După ce lucru uitat la secerat nu trebuia să se întoarcă israelitul?
4. Ce le era interzis israeliţilor să aibă în sac şi în casă?
Viaţa lui lisus, capitolul 55
5. De ce nu S-a amestecat Isus în treburile autorităţilor civile şi ale guvernelor pământeşti (ale administraţiei celor de la putere)?