Criza în Eden

STUDIUL 2 » 2 IANUARIE - 8 IANUARIE

Textul de memorat: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15)

La finalul creării lumii, Dumnezeu a declarat că toate erau „foarte bune” (Genera 1:31). Astăzi însă situaţia este cu totul alta. Unele filosofii şi ideologii au încercat de-a lungul secolelor să îndrepte lucrurile, dar lumea noastră şi-a continuat neabătută drumul spre haos, insecuritate, violenţă, război, poluare, opresiune şi exploatare. Astfel, dacă începutul secolului al XX-lea a fost caracterizat de o perspectivă optimistă asupra viitorului şi asupra capacităţii omului de a îmbunătăţi viitorul, începutul secolului al XXI-lea este marcat de pierderea optimismului

Cum am ajuns în această situaţie? Răspunsul se găseşte în marea luptă care, după ce a izbucnit în cer, a fost transferată pe pământ, cândva, la începutul istoriei sale.

Săptămâna aceasta, vom vedea cum a speculat Satana libertatea umană şi cum a declanşat el distrugerea lumii la care suntem astăzi cu toţii martori. Istoria căderii în păcat ne aduce aminte că singura cale sigură pentru noi, ca oameni, este să credem ce spune Dumnezeu şi, mai important, să ascultăm de El.

Duminică, 3 ianuarie – Trei binecuvântări

În relatarea din Geneza 1, despre crearea lumii, expresia „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun/a văzut că erau bune” apare de şase ori – versetele 4, 10, 12, 18, 21, 25. Dar Scriptura spune că, la final, când Şi-a încheiat lucrarea, „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” (vers. 31).

În trei dintre aceste situaţii, Dumnezeu „a binecuvântat” ce crease. Mai întâi, El a binecuvântat vieţuitoarele acvatice şi păsările: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ” (vers. 22). În al doilea rând, după ce i-a creat pe Adam şi pe Eva, i-a binecuvântat şi le-a spus:,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul…” (vers. 28).

1. Citeşte Geneza 1:22,28. Cele două binecuvântări încep cu aceleaşi cuvinte. Ce îndemnuri suplimentare au primit Adam şi Eva?

Oamenii au primit la fel ca peştii şi păsările îndemnul divin de a creşte şi de a se înmulţi, dar, în plus, responsabilitatea de a avea grijă de pământ şi de toate vieţuitoarele care trăiesc pe el. Descoperim aici un indiciu al faptului că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu: Creatorul le-a cerut primilor noştri părinţi să fie coregenţii Lui în susţinerea şi ocrotirea lumii create (vezi Romani 8:17; Evrei 1:2,3).

În al treilea rând, Dumnezeu a binecuvântat ziua de odihnă (Geneza 2:3). Avem aici o altă confirmare a faptului că oamenii nu sunt nişte animale, că au fost creaţi ca să se bucure de relaţia cu Creatorul, aşa cum vieţuitoarele pământului nu se pot bucura. Avem aici dovada neîndoielnică a faptului că omul a ocupat un loc special în lumea creată. Isus a subliniat ideea aceasta: „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (Matei 6:26). Fără să diminueze valoarea vieţuitoarelor, El a arătat că oamenii sunt unici şi speciali pe pământ.

Ce elemente amintite din relatarea biblică despre geneza lumii îi conferă omenirii (şi fiecărui individ, în parte) demnitate, spre deosebire de orice altă concepţie despre origini? Tu te porţi cu fiecare om aşa cum se cuvine?

Luni, 4 ianuarie – Examenul de la pomul interzis

Dumnezeu a creat totul printr-o serie de delimitări clare: între lumină şi întuneric, între apele de deasupra şi cele de dedesubt, între uscat şi mări, între noapte şi zi, între vieţuitoare după soiul lor, între ziua a şaptea şi celelalte zile ale săptămânii, între femeie şi bărbat şi între un pom şi ceilalţi pomi.

2. Citeşte Geneza 1:4,6,7,14,18,21,24,25. De ce este important faptul că aceste delimitări clare au fost stabilite chiar înainte de crearea fiinţelor umane?

Dumnezeu a făcut omul, animalele şi păsările din pământ (Geneza 2:7,19) şi a făcut „să răsară” tot din pământ pomi frumoşi cu fructe delicioase (vers. 8, 9). De asemenea, El a ales o bucată de pământ pe care a sădit grădina. Frumuseţea acestei grădini depăşeşte puterea noastră de imaginaţie. Grădinile pe care le-am văzut sunt o palidă reflectare a Edenului. În mijlocul Grădinii Edenului (delimitată de restul lumii se găseau doi pomi deosebiţi – pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Fructele celui de-al doilea pom erau interzise: cel care avea să mănânce din ele urma să sufere consecinţe grele (Genera 2:17).

3. Citeşte Geneza 2:15-17. Cum este prezentă ideea de delimitare aici, în cadrul acestei probe a ascultării omului de Dumnezeu?

Delimitarea este clară şi concretă: poţi să mănânci din orice pom din grădină, dar nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, care este diferit de ceilalţi. Dumnezeu nu are cerinţe ambigue. El i-a creat pe Adam şi Eva ca fiinţe morale, iar moralitatea nu poate exista fără libertate. El i-a supus unui test pentru a vedea ce vor face cu libertatea lor. „Pomul cunoştinţei a fort pentru ei un mijloc de testate a ascultării şi iubirii lor faţă de Dumnezeu. Domnul a considerat că este bine să le pună înainte o singură restricţie referitoare la folosirea a tot ce se afla în grădină; dar, dacă ei aveau să nesocotească voia Sa în legătură cu acest lucru deosebit, aveau să se facă vinovaţi de păcatul neascultării” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viată şi Sănătate, ed. 2006, p. 42 (în orig., p. 53)

De care lucruri din viaţa ta este necesar să te delimitezi acum?

Marţi, 5 ianuarie – Căderea în păcat (1)

Caracterizat ca „mai şiret” decât toate celelalte animale (Geneza 3:1), şarpele a devenit în Biblie un simbol plin de semnificaţii. În timpul exodului, Moise a înălţat pe o prăjină un şarpe de aramă pentru ca poporul să privească la el şi să nu moară din cauza muşcăturilor şerpilor veninoşi (Numeri 21:5-9). Ulterior, şarpele de aramă a devenit obiect al închinării şi al practicii oculte şi, după circa şapte sute de ani, a fost distrus de regele Ezechia (2 Împăraţi 18:4). În cartea Apocalipsa, „şarpele cel vechi” este clar identificat a fi „Diavolul şi Satana” (Apocalipsa 12:9).

4. Ce strategie a folosit Satana pentru a o înşela pe Eva? Geneza 3:1-5

Primele cuvinte rostite de şarpe exprimă cinism şi îndoială: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?” (Geneza 3:1). Eva nu se miră că un şarpe îi vorbeşte, ci este atrasă de persiflările lui, menite să-i distrugă credinţa. Când a întrebat-o: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină»?”, implicaţia era că Dumnezeu le-ar fi interzis să mănânce din toţi pomii, când, în realitate, Dumnezeu le interzisese altceva.

Cuvintele lui pun sub semnul întrebării caracterul lui Dumnezeu, sunt un atac direct împotriva Lui. Eva a fost probabil foarte derutată de şarpe, de vreme ce adaugă ceva ce Dumnezeu nu spusese: „… Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: «Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi»” (Geneza 3:2,3; compară cu 2:17).

Succesul obţinut până aici îl face pe Satana îndrăzneţ. Acum, el contestă în mod direct autoritatea lui Dumnezeu: „Hotărât că nu veţi muri” (Geneza 3:4), apoi adaugă: „Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (vers. 5). Ispititorul i-a lăsat Evei impresia că Dumnezeu nu era corect cu ei şi reţinea de la ei ceva bun.

Satana a amestecat adevărul cu minciuna. Ce convingeri ale oamenilor sunt un amestec de adevăr şi minciună? De ce este întotdeauna periculos să adoptăm astfel de convingeri, în special în domeniul teologiei?

Miercuri, 6 ianuarie – Căderea în păcat (2)

Când a decis să-i creeze pe Adam şi pe Eva, Dumnezeu a declarat că avea să-i facă după chipul Său şi după asemănarea Sa (Geneza 1:26). Dar ispititorul i-a momit cu promisiunea că, dacă aveau să mănânce din fructul interzis, aveau să devină „ca Dumnezeu”. Adevărul este însă că ei erau deja ca Dumnezeu, pentru că fuseseră creaţi după chipul Său. Din nefericire, când s-au aflat sub presiunea ispitei, ei au pierdut din vedere acest adevăr sacru.

Mai mult chiar, Dumnezeu era Cel care le punea hrană la dispoziţie; când s-au răzvrătit, Adam şi Eva au ales să mănânce ceva de dincolo de limitele stabilite de Dumnezeu. Este ca şi cum ai fi invitat la masă la cineva şi în loc să mănânci la masă, te duci la dulap sau la frigider ca să mănânci altceva. Fapta ta ar fi o insultă pentru gazde şi o dovadă că le desconsideri ospitalitatea şi prietenia.

5. Ispititorul a asigurat-o pe Eva că li se vor deschide ochii după ce vor mânca fructul interzis. Ce au văzut Adam şi Eva când li s-au deschis ochii şi ce presupunea această nouă capacitate? Geneza 3:4-7

Eva a fost copleşită de emoţii (Geneza 3:6). Pomul era plăcut la privit şi, când a muşcat din fruct, şi-a închipuit că a intrat intr-o stare superioară de existentă. După ce a mâncat şi Adam din fruct, li s-au deschis ochii (vers. 7), într-adevăr, dar lucrurile pe care le-au văzut i-au făcut să se simtă stânjeniţi.

Aici, o problemă majoră este respingerea lui Dumnezeu ca Dătător al oricărui dar bun şi alegerea soluţiei omeneşti la o nevoie umană (în cazul acesta, dorinţa de a mânca). Până atunci, Dumnezeu era Acela care le asigura primilor noştri părinţi hrana necesară, El le punea la dispoziţie meniul. Când au mâncat însă din fructul oprit, ei au încălcat limitele stabilite de El şi au dat dovadă de o neîncredere nejustificată, dacă ne gândim la mediul aparte în care trăiau.

Ce tip de „fruct interzis” (tentant, plăcut la privit şi promiţător) ne este prezentat în zilele noastre? Ce putem face pentru a nu comite greşeala primilor noştri părinţi?

Joi, 7 ianuarie – Consecinţele

Probabil că va trece mult timp până vom înţelege pagubele nenumărate produse de căderea în păcat. Tot ce crease Dumnezeu în cele şapte zile a început să se degradeze. Relaţiile stabilite de El s-au rupt: relaţia Sa cu oamenii (ei s-au ascuns de El), relaţia dintre oameni (Adam a dat vina pe Eva pentru situaţia în care a ajuns), relaţia oamenilor cu mediul (şarpele a devenit un duşman, pământul avea să dea spini şi pălămidă, iar hrană, numai după multă trudă).

6. Citeşte Geneza 3:10-19. Ce ne spun justificările aduse de Adam şi Eva despre gradul de degenerare la care ajunseseră deja?

Observă cum S-a raportat Dumnezeu la justificările or. Ca să-i poată răscumpăra, El i-a ajutat să-şi asume răspunderea pentru faptele lor, arătându-le urmările: şarpele avea să fie blestemat – avea să mănânce ţărână, avea să fie duşmănit de femeie, iar capul avea să-i fie zdrobit (vers. 14, 15; Eva urma să aibă dureri mari la naştere (vers. 16), iar Adam avea să trudească din greu pentru a obţine hrană, pierzând viaţa regească de până atunci (vers. 17-19).

Adam şi Eva erau la o răscruce: aveau de ales între continuarea răzvrătirii şi întoarcerea la Dumnezeu. Acceptarea responsabilităţii pentru ce făcuseră era primul pas spre întoarcerea la Dumnezeu, dar nu era singurul pas necesar.

Viitorul omenirii trebuia asigurat acum pe altă cale. Dumnezeu a oferit ca jertfă un animal (vers. 21). Un şarpe le făcuse cunoştinţă cu păcatul, cu pierderea şi cu relaţiile rupte, iar un miel avea să le îndrepte privirea către Eliberatorul care avea să le asigure refacerea, reconcilierea şi un viitor (vers. 15). De acum, Adam şi Eva nu mai erau stăpâni ai pământului, ci depindeau de pământ şi unul de altul. Ellen G. White remarcă: „Printre făpturile inferioare, Adam fusese împărat şi, cât timp Îi fusese loial lui Dumnezeu, toată natura îi recunoscuse autoritatea. Însă, când a păcătuit, a pierdut această autoritate.” – Educaţie, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2012, p. 24 (în orig., p. 26)

Dumnezeu le-a dat oamenilor speranţa mântuirii imediat după căderea în păcat (Geneza 3:15. Cum îţi poţi însuşi această speranţă? Cum poţi însuşi învăţa să te bucuri de ea, ştiind că este şi pentru tine, indiferent ce ai făcut în trecut?

Vineri, 8 ianuarie – Un gând de încheiere

Deşi a trecut mult timp de la evenimentele din Eden şi de la crearea pământului, există încă multe lucruri în natură care ne vorbesc despre bunătatea lui Dumnezeu. Aruncă o privire în jur: remarcă frumuseţea extraordinară a naturii şi, deopotrivă, ordinea şi simetria ei. Toate acestea depun mărturie despre dragostea Creatorului nostru. Să ne gândim la alimente precum: merele, portocalele, mandarinele, căpşunile, fructele de avocado, roşiile, lămâile, pepenii, migdalele, nucile, perele, prunele, morcovii, mazărea, bananele, ananasul, rodiile, broccoli, salata verde, varza de Bruxelles, ceapa, zmeura etc. Este oare o întâmplare că ele sunt atât de gustoase şi atât de sănătoase? Categoric, nu! Ce mărturie puternică ne oferă ele despre dragostea lui Dumnezeu! Totuşi să nu uităm un lucru: speranţa noastră nu este legată de lucrurile create, ci de Creatorul Însuşi!

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Deuteronomul 14-20
1. Ce atitudine trebuia să evite israelitul în inima sa în anul al şaptelea?
2. Cum le-a poruncit Domnul israeliţilor să nu vină la cele trei sărbători anuale?
3. Care era pedeapsa pentru martorul mincinos?
4. Ce trebuiau să facă israeliţii atunci când se apropiau de o cetate vrăjmaşă?

Viaţa lui Iisus, capitolul 54
5. Ce au pierdut din vedere mulţi dintre cei care mărturisesc Numele lui Hristos?