Înnoirea tuturor lucrurilor

STUDIUL 13 » 19 MARTIE - 25 MARTIE

Textul de memorat: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4)

Foarte mulți oameni se întreabă de ce a apărut răul. Cheia răspunsului la această întrebare este libertatea, pentru că adevărata libertate, adevărata libertate morală implică riscul ca ființa liberă să aleagă răul.

Se ridică atunci o altă întrebare: De ce nu i-a distrus Dumnezeu imediat pe cei care au făcut răul, ca să ne cruțe pe noi, ceilalți, de urmările oribile ale răzvrătirii?

Răspunsul face trimitere directă la marea luptă. După cum vom vedea săptămâna aceasta, guvernarea lui Dumnezeu este transparentă şi, deşi căile Lui sunt misterioase, El va pune capăt marii lupte în aşa mod încât renunțarea Sa la Sine, bunătatea, dreptatea, dragostea şi Legea Sa să nu mai fie puse niciodată la îndoială.

El ne va pune la dispoziție o perioadă de o mie de ani pentru a primi răspunsuri despre soarta celor pierduți. Pentru restul întrebărilor, ne pune la dispoziție veşnicia. După revenirea Domnului Hristos, cei răscumpărați vor domni împreună cu El timp de o mie de ani. De asemenea, vor avea un rol activ la judecată. Să examinăm împreună evenimentele finale ale marii lupte purtate de veacuri.

Duminică, 20 martie – Satana „legat” pentru o mie de ani

1. Citeşte Apocalipsa 20:1-3. Ce eveniment este descris aici şi ce speranţă ne insuflă el?

În Biblie, cuvântul „a lega” este utilizat cu mai multe sensuri. În sensul de bază, se referă la legarea unui întemniţat. De asemenea, termenul este utilizat pentru a descrie puterea asupra răului dată de Dumnezeu bisericii, devenind astfel un simbol al judecăţii.

Criminalii periculoşi sunt legaţi atunci când sunt prinşi. Totuşi în Biblie vedem că unii oameni au fost legaţi deşi nu au comis nicio crimă. Ioan Botezătorul a fost pus în lanţuri pentru că a denunţat faptele imorale ale Împăratului (Matei 14:3,4). Isus a fost legat în Ghetsimani (Ioan 18:12) şi când a fost judecat (vers. 24). La rândul lor, Pavel (Faptele 21:33) şi Petru (Faptele 12:6) au fost legaţi.

Isus a acordat foarte mult timp oamenilor pe care Satana îi ţinea „legaţi”. El a eliberat un bărbat care era ţinut legat de demoni, dar care nu putea fi imobilizat de oameni (Marcu 5:3,4). El a întâlnit-o într-o sinagogă pe femeia cu spinarea încovoiată (Luca 13:11,12,16) şi a „dezlegat-o” de această infirmitate. De asemenea, l-a eliberat pe Lazăr din mormânt (Ioan 11:43,44). În toate aceste cazuri, Satana se lupta să-i ţină pe oameni prizonieri suferinţei, însă Domnul Isus rupe legăturile morţii pentru a-i pune în libertate pe oamenii înrobiţi de Satana.

La final, Satana însuşi este legat şi aruncat în întuneric (Apocalipsa 20:1-3). Este vorba despre perioada de o mie de ani de după revenirea Domnului Isus. Cei mântuiţi vor fi atunci în cer, iar pe pământul pustiit nu vor mai exista oameni pe care Satana să-i ispitească şi să-i conducă la rău.

Misiunea lui Isus de a-i elibera pe oameni a fost aceea de a le da putere asupra celui care îi ţinea captivi. Satana nu are nicio putere asupra lui Hristos şi asupra urmaşilor Săi, fiindcă Hristos i-a eliberat.

„Cuvântul lui Dumnezeu”, observă Pavel, „nu este legat” (2 Timotei 2:9). Prin acest Cuvânt, Isus l-a redus la tăcere pe Satana (Matei 4:4,7,10), iar nouă ne este promisă aceeaşi putere de a ne împotrivi lui.

Ce făgăduinţe legate de eliberarea din lanţurile răului poţi revendica acum? Pe cine vezi în prezent prizonieri ai suferinţei, ai viciului sau ai concepţiilor greşite? Ce poţi face pentru asemenea persoane?

Luni, 21 martie – Răspunsuri la întrebarea „de ce?”

În primele versete din Geneza, pământul este descris ca fiind „pustiu şi gol”. Ieremia preia această expresie (Ieremia 4:23) pentru a descrie starea pământului după distrugerea lui prin cele şapte plăgi şi după revenirea lui Hristos. El adaugă că toate oraşele „sunt nimicite înaintea Domnului” (vers. 26) şi că „nu mai este niciun om” (vers. 25). Ioan precizează că Satana nu mai poate să înşele pe nimeni (Apocalipsa 20:3).

Efectele dramatice şi universale ale revenirii lui Hristos pot explica scena descrisă aici, în Apocalipsa. În primul rând, Isus a promis că-i va lua pe urmaşii Lui şi-i va duce în locul pregătit de El (Ioan 14:1-3). Pavel adaugă că aceştia vor fi cei aflaţi atunci în viaţă şi cei înviaţi din morţi (1 Tesaloniceni 4:16,17). Ioan adaugă un alt detaliu: după prima înviere, care are loc la revenirea lui Isus, morţii care nu au înviat vor rămâne în mormintele lor timp de o mie de ani (Apocalipsa 20:5).

2. Citeşte Apocalipsa 20:4. Ce eveniment este descris aici?

„Li s-a dat judecata” Vor putea cei mântuiţi să judece pe baza informaţiilor pe care le deţin în prezent? Nu. Ei vor avea ocazia de a primi răspuns la multele lor întrebări şi de a-i judeca pe cei pierduţi înainte ca aceştia să-şi primească pedeapsa finală. „Împreună cu Hristos, ei îi judecă pe cei răi, raportând faptele lor la codul de legi, Biblia, şi hotărând în dreptul fiecărui caz în funcţie de faptele făcute în timpul vieţii. Pedeapsa pe care cei nelegiuiţi trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor şi este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morţii” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2011, p. 463 (în orig., p. 661)

Când se vor deschide rapoartele, vom descoperi că Dumnezeu i-a chemat pe cei pierduţi de nenumărate ori cu blândeţe şi dragoste, că a stăruit pe lângă ei cu răbdare şi că, de tot atâtea ori, glasul Său, ca „un susur blând şi subţire”, a fost înecat de zgomotul ademenitor al lucrurilor din lumea aceasta. El a aşteptat în tăcere ocazia în care să fie recunoscut ca fiind Acela care a plătit preţul pentru ca ei să aibă viaţă, dar ei au ales moartea. Există în viaţa ta vreun lucru care te împiedică să auzi glasul Său? El te aşteaptă cu răbdare. Alege viaţa!

Cum putem trăi cu întrebările la care nu avem încă răspuns? (Vezi 1 Corinteni 4:5)

Marţi, 22 martie – Judecata finală

În timpurile biblice, existau două locuri unde se putea desfăşura judecata: la poarta cetăţii sau în faţa tronului împărătesc. Bătrânii se ocupau de chestiunile minore la poarta cetăţii. Împăratul se ocupa de cazurile importante şi avea ultimul cuvânt în împărţirea dreptăţii. În Biblie, Dumnezeu este înfăţişat ca Împărat al universului care garantează împlinirea dreptăţii (Apocalipsa 20:11-15).

3. Citeşte Apocalipsa 20:7-15. Ce semnifică evenimentele descrise aici?

Apocalipsa 20 descrie evenimentele din timpul celor o mie de ani. Prin urmare, judecata amintită aici are loc în acest interval de timp. Însă scena aceasta este diferită de scena din versetul 4, deoarece aici este un singur scaun de domnie, pe când acolo sunt mai multe. Ea nu are loc la începutul celor o mie de ani, ci la finalul lor, mai precis, după a doua înviere (vers. 5) şi după ce Satana îi convinge pe cei nemântuiţi să înconjoare cetatea sfântă (vers. 7-9). Atunci, deasupra cetăţii se va arăta tronul mare şi alb al lui Dumnezeu. De faţă sunt toţi oamenii care au trăit vreodată: unii sunt în cetate, iar alţii afară. Acesta este timpul când, potrivit afirmaţiilor lui Isus, unii Îl vor întreba pe Dumnezeu de ce nu au intrat în Împărăţia cerurilor (Matei 7:22,23). Acesta este timpul când, potrivit declaraţiei lui Pavel, genunchiul tuturor „celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ” se va pleca înaintea lui Isus şi când „orice limbă” va mărturisi că „Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).

Judecata nu are ca scop informarea lui Dumnezeu, pentru ca El ştie deja totul. Scopul ei este ca toţi să cunoască motivele hotărârilor luate de Dumnezeu. Fiecare om şi fiecare înger vor putea spune atunci: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta” (Apocalipsa 16:5). Cei pierduţi şi cei mântuiţi, dintre oameni şi îngeri deopotrivă, vor fi convinşi de dreptatea şi de neprihănirea lui Dumnezeu.

Sfârşitul istoriei păcatului va fi distrugerea morţii şi a Locuinţei morţilor, precum şi a oricui „n-a fost găsit scris în cartea vieţii” (Apocalipsa 20:14,15). Isus deţine cheia morţii şi a Locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:18). Moartea şi Locuinţa morţilor nu mai există. Cei pierduţi nu sunt supuşi chinurilor veşnice, cum susţine doctrina populară, ci mor pentru totdeauna, încetează să mai existe.

Miercuri, 23 martie – Ceruri noi şi un pământ nou

Păcatul este un fenomen străin în lumea noastră. El n-ar fi trebuit să existe. Pagubele pe care le-a produs sunt uriaşe. Dar, după ce va fi înlăturat, totul va fi readus la starea de perfecţiune de la începuturi. Atunci se va încheia marea luptă.

4. Citeşte Apocalipsa 21:1,2,9,10; 22:1-3. Care sunt elementele cele mai importante în descrierea făcută de Ioan? Care este semnificaţia lor?

Când vorbeşte despre ceruri noi şi despre un pământ nou, Ioan reia cele spuse de Petru: „Cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10). Pământul nu are nevoie de o simplă renovare. Tot ce există aici va fi distrus. Dumnezeu va face toate lucrurile noi.

Ioan aminteşte la un moment dat că marea nu mai era (Apocalipsa 21:1). Când a scris cuvintele acestea, se afla întemniţat pe o insulă (Patmos), iar marea era pentru el o barieră. Chiar şi astăzi, călătoria cu vaporul până la această insulă durează câteva ore. Pe Noul Pământ, nu ne va mai împiedica nimic să ne deplasăm liber şi să ne întâlnim cu cei dragi.

Noul Ierusalim arată extraordinar de frumos. El este descris ca o cetate din timpurile biblice, pentru că Ioan atât cunoştea. Dar artiştii care o înfăţişează apelând la arhitectura romană din primul secol îi fac un mare deserviciu, pentru că ea este cetatea „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10).

Mintea noastră cu greu reuşeşte să vizualizeze aceste imagini. Şi totuşi, cât de captivant este să cugetăm la ele! Cât de greu le putem da contur! Un lucru este însă foarte clar: dimensiunile gigantice ale cetăţii ne lasă să înţelegem că nu poate fi vorba de lipsă de spaţiu. Este loc pentru toţi.

Priveşte în jur la frumuseţea naturii şi la mesajul ei despre caracterul lui Dumnezeu, cu toate ravagiile produse de păcat. Care dintre lucrurile descrise de apostolul Ioan te atrage mai mult? De ce?

Joi, 24 martie – „El va şterge orice lacrimă…”

5. Citeşte Apocalipsa 21:3-5. Ce înseamnă faptul că Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii noştri?

Noi, oamenii, ştim ce înseamnă să plângi. Şi ştim ce înseamnă să ştergi lacrimile din ochii cuiva: ca părinţi, am şters lacrimile copiilor noştri; ca oameni, am şters lacrimile prietenilor noştri; ca soţ sau soţie, am şters lacrimile partenerului de viaţă.

Ne este greu să ne imaginăm lumea fără moarte, durere şi ţipăt. După căderea în păcat, suferinţa, sudoarea, lacrimile şi moartea au ajuns lucruri obişnuite (Geneza 3:16-19). Dumnezeu ne-a asigurat însă că putem spera la o lume mai bună. El ne-a oferit garanţii care să ne asigure că în curând ne va răscumpăra şi ne va binecuvânta cu prezenta Sa.

La început, Dumnezeu ne-a dat făgăduinţa unui Răscumpărător (Geneza 3:15), apoi asigurarea prezentei Sale în tabernacul (Exodul 25:8); când a sosit vremea, Răscumpărătorul S-a întrupat şi a locuit printre noi (Ioan 1:14) şi, în final, va stabili tronul universului în mijlocul nostru (Apocalipsa 21:3). Multe versete biblice încearcă să prezinte pe scurt această asigurare, prin afirmaţii precum: „Eu voi fi Dumnezeul lor”, „voi veţi fi poporul Meu” şi „Eu voi locui în mijlocul vostru”. Iată un exemplu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (2 Corinteni 6:16).

Apocalipsa 21:3 descrie, în esenţă, punctul culminant al istoriei mântuirii, când Dumnezeu însuşi ne va şterge lacrimile, iar durerea şi tristeţea vor dispărea.

Versetele acestea ne arată cât de aproape vom fi de Dumnezeu când vom fi în ceruri. Dar nu trebuie să aşteptăm până atunci pentru a avea o relaţie apropiată cu El. Cum ne putem bucura chiar acum de o asemenea relaţie?

Vineri, 25 martie – Un gând de încheiere

Gândeşte-te la mileniu şi la concepţia noastră despre el. Nu avem multe detalii despre el, dar avem totuşi suficiente. În primul rând, mileniul precede distrugerea finală a celor răi. În al doilea rând, este timpul în care cei mântuiţi primesc răspuns la întrebările lor şi participă la judecată: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?… Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Corinteni 6:2,3); „Celor ce au şezut pe ele [pe scaunele de domnie] li s-a dat judecata” (Apocalipsa 20:4). Descoperim astfel un adevăr important: sentinţa finală pentru cei răzvrătiţi va fi executată la sfârşitul mileniului, după ce sfinţii vor înţelege motivele pentru care a fost luată această hotărâre şi după ce vor participa la luarea acestei hotărâri.

Gândeşte-te ce ne spune aceasta despre caracterul lui Dumnezeu şi despre modul Său de guvernare: înainte ca vreo fiinţă să primească pedeapsa veşnică, sfinţii vor fi pe deplin edificaţi cu privire la justeţea deciziei Sale în dreptul celor răi. Va fi dureros, fără îndoială. Dar, la încheiere, vom declara cu toţii: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta” (Apocalipsa 16:5).

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Samuel 8-14
1. Ce i-a spus Domnul lui Samuel atunci când poporul cerea un împărat?
2. Cum a reacţionat Saul când unii l-au dispreţuit, după ce fusese ales împărat?
3. Când au înţeles israeliţii că au păcătuit cerând un împărat?
4. Ce hotărâre nebunească ar fi adus la îndeplinire Saul dacă nu ar fi intervenit poporul?

Viaţa lui Iisus, capitolul 65
5. Ce înseamnă „a cădea pe Stâncă şi a fi zdrobit”?

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!