Marea luptă în timpul bisericii primare

STUDIUL 9 » 20 FEBRUARIE – 26 FEBRUARIE

Textul de memorat: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.” (Faptele apostolilor 4:13)

Prejudecăţile urmaşilor Săi au fost principalul impediment cu care S-a confruntat Isus. Ucenicii nu prea luau în seamă cuvintele Sale dacă ele nu se potriveau cu ideile lor despre Mesia. şi, până în ziua înălţării Sale la cer, au continuat să-I pună întrebări despre eliberarea Israelului de romani.

Abia după zece zile de rugăciune şi de părtăşie strânsă în prezenţa lui Dumnezeu, ideile preconcepute care îi stăpâneau au început să fie înlocuite cu adevărul şi ucenicii au fost gata să asculte ce le spunea Dumnezeu. Ei s-au pregătit în această perioadă pentru evenimentele extraordinare care au avut loc cu ocazia Cincizecimii.

Desigur că biserica s-a confruntat în continuare cu multe probleme, venite mai ales din partea conducătorilor religioşi, dintre care unii erau hotărâţi să o oprească, la fel cum făcuseră cu Isus.

În studiul din această săptămână, vom vedea cum s-a desfăşurat marea luptă pe diverse planuri. Vom vedea o luptă făţişă, pentru că Satana le insufla conducătorilor gândul de a reprima adevărul. Totodată, vom vedea că ea s-a dat pe un teren ascuns de privirile oamenilor, dar mult mai important: pe terenul inimii omeneşti.

Duminică, 21 februarie – Un nou început

După înviere, timp de patruzeci de zile, Isus li S-a mai arătat ucenicilor pentru a le confirma că înviase şi pentru a-i ajuta să înţeleagă mai bine multe lucruri despre Împărăţia lui Dumnezeu (Faptele 1:3; 1 Corinteni 15:4-7). Cu toate acestea, în zilele când se adunau laolaltă şi chiar în ziua înălţării Sale la cer, cea mai mare preocupare a lor era să ştie când avea să-i biruiască Isus pe romani (Faptele apostolilor 1:6).

Ideile lor cu privire la ce ar fi trebuit să se întâmple erau atât de puternice, încât nu auzeau ce le spunea Isus. Chiar şi după cei trei ani şi jumătate de instruire minuţioasă oferită de cel mai bun profesor din câţi a cunoscut lumea vreodată, ei încă aveau multe concepţii greşite.

1. Citeşte Faptele 1:6-8. Cum a răspuns Isus în faţa ignoranţei lor?

Isus a canalizat discuţia spre problemele care contau cu adevărat şi nu Şi-a ocupat timpul cu corectarea ideilor lor greşite. Primirea puterii Duhului Sfânt era cu mult mai importantă decât discuţiile despre timpul instaurării noii împărăţii.

Ucenicii L-au urmărit cum Se înălţa la cer şi, după ce a dispărut într-un nor, doi îngeri i-au asigurat că Domnul avea să Se întoarcă. El a fost primit în cer ca Împărat biruitor şi avea să vină iar, ca împărat, aşa cum aşteptau ei atunci când L-au întrebat despre restaurarea împărăţiei lui Israel. Însă revenirea Sa în slavă avea să întreacă speranţele lor, pentru că avea să vină ca împărat al întregii lumi şi nu doar al unei mici ţări din Orientul Mijlociu.

Cei unsprezece ucenici au coborât de pe Muntele Măslinilor şi s-au întors în Ierusalim cu mintea copleşită de amintiri şi cu inima plină de adevărurile pe care li le descoperise Isus. Dar mai aveau nevoie de ceva ca să înţeleagă. Aveau nevoie să aştepte câteva zile, aşa cum le spusese Isus, ca să primească botezul cu Duhul Sfânt (Faptele 1:4,5), pentru a avea putere asupra duşmanului care, deşi înfrânt, încă mai era activ şi pentru a aduce la îndeplinire misiunea încredinţată de Isus.

Ce diferenţă majoră observi între atitudinea pe care au avut-o ucenicii unii faţă de alţii în Matei 20:20-24 şi atitudinea lor din Faptele 1:14? Ce lecţie învăţăm de aici? Cum poţi să te pregăteşti pentru revărsarea Duhului Sfânt?

Luni, 22 februarie – Revărsarea Duhului Sfânt

Timp de zece zile, urmaşii lui Isus s-au rugat, şi-au evaluat experienţa cu Isus în lumina Scripturii, au dat dovadă de smerenie şi de acceptare reciprocă şi, în final, I-au permis Duhului Sfânt să le întipărească adevărul în suflet. Duhul lui Dumnezeu care, la început, la facerea lumii, Se mişca pe deasupra apelor, S-a mişcat acum şi pe deasupra ucenicilor, arătându-Se sub forma unor limbi de foc care s-au aşezat pe fiecare dintre ei (Faptele 2:2,3). Era clipa unui nou început, clipa unei noi creaţii.

2. Ce semnificaţie au evenimentele din Faptele apostolilor 2:5-12? Compară cu Geneza 11:1-9.

După potop, locuitorii pământului au vrut să construiască un turn al cărui vârf să ajungă până la cer (Geneza 11:1-9). Pentru a pune capăt planului lor arogant şi necugetat (dar şi altor rele pe care şi le puseseră în gând – vezi vers. 5, 6), Domnul le-a încurcat limba şi i-a împrăştiat „pe toată faţa pământului” (vers. 7-9).

La Cincizecime, Dumnezeu a făcut exact opusul. Grupul de credincioşi era pregătit să proclame vestea bună că într-o zi răul avea să fie înlăturat pentru totdeauna.

În Ierusalim se aflau atunci oameni „din toate neamurile care sunt sub cer” (Faptele apostolilor 2:5; compară cu ceea ce s-a întâmplat la Turnul Babel). Când i-au auzit pe ucenici vorbind în limba lor, s-au adunat să vadă ce se întâmpla (vers. 6-11). Petru a folosit ocazia pentru a le ţine o cuvântare. El le-a vorbit despre revărsarea Duhului Sfânt care îi pregăteşte pe oameni pentru întâlnirea cu Dumnezeu, le-a arătat care a fost adevărata misiune a lui Mesia şi i-a mustrat pentru că L-au răstignit (vers. 17-21, 23). Ascultătorii au fost „străpunşi în inimă” (vers. 37) şi trei mii de oameni au primit botezul şi li s-au alăturat ucenicilor (vers.41).

Unii oameni, care, insuflaţi de Satana, strigaseră: „Răstigneşte-L!” acum, sub influenta Duhului Sfânt, au fost convertiţi. Ce ne spune acest fapt despre Dumnezeu?

Marţi, 23 februarie – Înaintea saducheilor

3. Citeşte Faptele apostolilor 4:1-30. Cum se desfăşoară aici marea luptă? Cum acţionează Satana în această situaţie şi cum intervine Dumnezeu?

„Preoţii şi conducătorii au văzut că Hristos era înălţat mai presus decât ei. Când i-au auzit pe apostoli declarând că Hristos înviase din morţi, saducheii, care nu credeau în înviere, s-au mâniat, fiindcă şi-au dat seama că, dacă li se permitea să predice despre Mântuitorul înviat şi să facă minuni în Numele Său, atunci doctrina că nu va exista nicio înviere avea să fie respinsă de toţi şi secta saducheilor avea să dispară repede.”- Ellen G. White, Faptele apostolilor, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2014, pp. 59-60, (în orig., p. 68)

Conducătorii aceştia au fost deranjaţi în special de vindecarea făcută de Domnul prin intermediul lui Petru (vezi Faptele 3:1-10). Ei i-au chemat pe ucenici să dea socoteală, dar, spre mirarea lor, aceşti „oameni necărturari şi de rând” (Faptele 4:13) nu s-au intimidat. Le-au cerut atunci să iasă din încăpere şi s-au sfătuit să le ceară să nu-i mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus, gândindu-se că aşa îi vor supune (Faptele 4:18). Dar cât de mult se înşelau!

Apostolii s-au întors la ceilalţi credincioşi şi L-au lăudat împreună pe Dumnezeu (Faptele 4:24). S-au rugat apoi pentru mai mult curaj şi pentru mai multe semne şi minuni (Faptele 4:29,30). Răspunsul la rugăciunea lor nu s-a lăsat aşteptat. Oamenii din Ierusalim au auzit despre faptele lor şi i-au întins pe bolnavi pe uliţe, pentru ca, atunci când Petru trecea pe acolo, să treacă peste ei umbra lui (Faptele 5:15). De asemenea, oamenii din cetăţile vecine au venit la Ierusalim cu bolnavii lor şi toţi au fost vindecaţi (Faptele 5:16).

Indiciile marii lupte sunt clare aici: saducheii lipsiţi de scrupule caută să suprime adevărul; oamenii credincioşi citesc Scriptura şi se roagă pentru putere divină, bolnavii sunt vindecaţi şi sufletele se întorc la Dumnezeu. Poate că astăzi lucrarea nu se desfăşoară la fel ca atunci, la prima vedere cel puţin, dar să nu uităm niciodată care va fi deznodământul marii lupte şi că, în final, vom fi victorioşi, datorită vieţii şi morţii lui Isus.

Miercuri, 24 februarie – Uciderea lui Ştefan cu pietre

Ucenicii nu au fost singurii chemaţi în faţa autorităţilor religioase din acea vreme. Ştefan, un om „plin de har şi de putere”, care făcea „minuni şi semne mari” (Faptele apostolilor 6:8), a fost şi el adus înaintea lor. Şi pentru că mărturia lui era foarte puternică, adversarii au fost nevoiţi să recurgă la acuzaţii false ca să-l poată duce înaintea Sinedriului (Faptele 6:9-14).

4. În Faptele apostolilor 7:2-53 este redată cuvântarea ţinută de Ştefan înaintea acuzatorilor săi, care „îi tăia la inimă” (vers. 54), în sensul că îi convingea. Cuvântarea lui Petru avusese un efect asemănător asupra ascultătorilor săi („au rămas străpunşi în inimă”, Faptele 2:37). Care au fost reacţiile ascultătorilor în aceste două situaţii? Cum se explică diferenţa dintre cele două atitudini?

Până la momentul acela, apostolii reuşiseră să scape nevătămaţi când i-au acuzat pe conducători de uciderea lui Mesia, însă Ştefan, când le-a adus aceeaşi învinuire, a sfârşit ucis de o mulţime de oameni întărâtaţi. Moartea lui a marcat începutul eforturilor lui Satana de a desfiinţa noua mişcare. Până atunci, urmaşii lui Isus au fost hărţuiţi şi ameninţaţi; de atunci înainte, aveau să fie ucişi. Ştefan a fost primul din seria martirilor.

„După moartea lui Ştefan, Saul a fost ales ca membru al Sinedriului, avându-se în vedere contribuţia lui cu acea ocazie. Pentru o vreme, el a fost un instrument puternic în mâinile lui Satana pentru a-şi împlini răzvrătirea împotriva Fiului lui Dumnezeu. Dar, în scurt timp, acest neobosit prigonitor avea să fie folosit la zidirea bisericii pe care acum o dărâma. Cineva mai puternic decât Satana îl alesese pe Saul să ia locu1 lui Ştefan, care fusese martirizat, ca să predice şi să sufere pentru Numele Său şi să răspândească în lung şi în lat vestea cea bună a mântuirii prin sângele Său: – Ellen G. White, Faptele apostolilor, Editura Viaţă şi Sănătate, ed. 2014, p. 76, (în orig., p. 102)

Cum încearcă Satana să lovească în urmaşii lui Isus astăzi?

Joi, 25 februarie – Schimbarea atitudinii

Ucenicii au avut de luptat nu numai împotriva ideilor preconcepute care îi împiedicau să înţeleagă învăţăturile lui Isus, ci şi împotriva prejudecăţilor etnice. Despre prejudecata de acest tip este vorba şi în relatarea despre femeia de la fântâna lui Iacov, căreia Isus i-a cerut apă şi care a fost surprinsă de această cerere pentru că „iudeii… n-au legături cu samaritenii” (Ioan 4:9).

Prejudecăţile etnice ies în prim-plan şi în relatarea despre Corneliu, centurionul roman de la Cezareea. El era un om „cucernic şi temător de Dumnezeu” şi foarte respectat de localnici (Faptele 10:2; 22). Un înger îi spusese că putea afla voia lui Dumnezeu pentru el dacă trimitea la Iope să-l cheme pe Petru.

În acest timp, în Iope, Petru era urcat pe acoperişul casei în care era găzduit şi se ruga (vers. 9). Pe când aştepta să fie pregătită masa, a avut o viziune ciudată: se făcea că se deschide cerul şi coboară din el un fel de faţă de masă uriaşă, înnodată la colţuri, plină cu animale pe care el le considera „necurate”, dar un glas i-a poruncit să taie şi să mănânce (vers. 11-14).

5. Cum a reacţionat Petru când i s-a spus să mănânce carne necurată şi care este semnificaţia acestei viziuni? Faptele 10:12-29

Prin viziunea aceasta, Dumnezeu i-a dat lui Petru o lecţie importantă. Unii consideră că atunci Dumnezeu ar fi schimbat alimentaţia oamenilor, permiţându-le să mănânce orice fel de carne. Dar Petru nu a interpretat aşa viziunea. Nici lui nu i-a fost clar de la început ce însemna. Când au sosit oamenii trimişi de Corneliu şi l-au rugat să meargă cu ei, Petru s-a simţit îndemnat să meargă şi, când s-a întâlnit cu Corneliu, a reuşit să înţeleagă semnificaţia viziunii: Hristos este Mântuitorul tuturor oamenilor; El a murit şi pentru neevrei.

Petru a primit o lecţie pe care mulţi dintre noi nu şi-au însuşit-o încă. În Hristos, toate barierele sunt înlăturate şi distincţia dintre diferitele categorii de oameni nu mai există (Faptele 10:35).

Cum putem identifica propriile prejudecăţi etnice şi cum putem scăpa de ele?

Vineri, 8 februarie – Un gând de încheiere

Unul dintre personajele romanului Fraţii Karamazov, al scriitorului rus Fiodor Dostoievski, îşi imaginează ce s-ar fi întâmplat dacă Isus S-ar fi arătat lumii pentru o clipă, ca om simplu, în vremurile cele mai crâncene ale Inchiziţiei. El construieşte o întreagă poveste, în care Marele Inchizitor Îl acuză pe Isus că le-a dat oamenilor libertate mai multă. Cuvintele lui, deşi insolente şi cinice, au un sâmbure de adevăr. Durerea, răul, păcatul, suferinţa şi moartea, sugerează el, se datorează libertăţii. Dar nu libertatea este cauza, ci modul greşit în care şi-o exercită oamenii. Dacă n-ar fi fost liber, omul n-ar fi putut să iubească. Cursul marii lupte în lumea noastră este influenţat în mare măsură de ceea ce au făcut şi fac oamenii cu acest dar costisitor al libertăţii (jertfa de la cruce ne arată cât a costat). După cum am văzut săptămâna aceasta, unii au ajuns să cunoască Evanghelia, s-au căit şi şi-au predat inimile lui Isus; alţii au cunoscut-o, dar L-au ucis pe mesager. Libertatea este un dar preţios, însă trebuie să fim atenţi ce facem cu el.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Judecătorii 5-11
1. Pe cine şi de ce a blestemat Îngerul Domnului?
2. Ce trebuia să zidească Ghedeon în locul altarului dărâmat al lui Baal?
3. Ce anume a ajuns o cursă pentru Ghedeon şi Israel?
4. Când fiii lui Amon au trecut Iordanul să-i bată pe israeliţi, ce au recunoscut copiii lui Israel?

Viaţa lui Iisus, capitolul 61
5. După ce se poate recunoaşte pocăinţa neadevărată?