Petru şi Piatra

STUDIUL 8 » 14 MAI - 20 MAI

Textul de memorat: „«Dar voi», le-a zis El, «cine ziceţi că sunt?»” (Matei 16:15)

„De atunci încolo, Isus a început să le spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze” (Matei 16:21).

Noul Testament prezintă fără echivoc faptul că Isus avea să moară cu un scop. Când se întrezăreau în faţa Lui umbrele crucii, Isus S-a rugat: „Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: «Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta!»? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!” (Ioan 12:27). Aşa era planul divin, conceput în mintea lui Dumnezeu chiar „mai înainte de veşnicii” (Tit 1:2, vezi şi 2 Timotei 1:9).

Acesta este motivul pentru care Isus nu a spus simplu că avea să sufere mult, să fie ucis şi apoi să învie a treia zi, ci El trebuia să treacă prin toate acestea. Având în vedere faptul că Dumnezeu nu Se schimbă, sfinţenia Legii şi realitatea libertăţii de alegere a omului, moartea Sa era singura cale prin care omenirea putea fi salvată de pedeapsa pentru călcarea Legii.

În această săptămână, vom continua să parcurgem istoria vieţii lui Isus, deşi ne vom opri în mod special asupra lui Petru şi asupra reacţiei pe care a avut-o faţă de drumul pe care trebuia să-l urmeze Mântuitorul, către moartea plănuită „mai înainte de veşnicii”.

Duminică, 15 mai – Declaraţia lui Petru

Să ne imaginăm ce trebuie să se fi petrecut în mintea lui Petru, care fusese cu Isus aproape de la început, când vedea cum se derulează, unul după altul, tot felul de evenimente incredibile: vindecări, alungări de demoni, hrănirea mulţimilor, învăţături uimitoare, învieri şi umblarea pe apă. Ce întrebări, care reveneau mereu (cum ar fi: De ce a îngăduit El ca Ioan Botezătorul să aibă un sfârşit atât de umilitor?), trebuie să-l fi chinuit zi după zi, văzând lucruri pe care nimeni nu le mai văzuse niciodată, în toată istoria? În definitiv, Isus a fost Dumnezeu în trup omenesc şi a trăit şi le-a slujit oamenilor ca om (Galateni 4:4; Evrei 7:26; Isaia 9:6; Luca 2:10,11). Astfel, cei care erau în jurul Său, care trăiau alături de El şi care erau ucenicii Săi, aveau parte de o mulţime de experienţe unice.

1. Citeşte Matei 16:13-17. De ce a deschis Isus acest subiect şi ce implicaţii are răspunsul dat de Petru?

Declaraţia făcută de Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (vers. 16) constituie unul dintre punctele centrale ale întregii Scripturi. Petru L-a numit „Hristosul”, Unsul, şi, prin această mărturisire, a declarat (în mod corect) că Isus era Mesia, Cel care venise să împlinească făgăduinţele legământului făcut mai întâi cu Avraam şi apoi cu Israel (vezi Galateni 3:16).

Când Petru a spus despre Isus că este Hristosul, se aflau în Cezareea lui Filip, un teritoriu al neamurilor. În zilele precedente, Petru îl văzuse pe Isus Îngrijindu-Se nu doar de iudei, ci şi de neamuri. Cu ajutorul Duhului Sfânt, Petru a recunoscut că Isus era ceva mai mult decât un simplu profet evreu, cum sugerau alţii. Lucrarea Lui se extindea mult dincolo de cea făcută de Ioan Botezătorul, Ilie sau Ieremia. Într-adevăr, ea trebuia să cuprindă întreaga omenire; de aceea Isus se prezintă ca fiind „Fiul omului”, arătând că Se identifică personal cu toate fiinţele omeneşti. Aşa cum arată Biblia mai departe, Petru avea încă multe de învăţat despre Isus şi despre caracterul cuprinzător şi universal al lucrării pentru care venise.

Care sunt lucrurile pe care le-a făcut Isus în viaţa ta şi despre care poţi să dai mărturie înaintea oricui? De ce este bine să le ai mereu în minte şi să le împărtăşeşti şi altora?

Luni, 16 mai – „Pe această piatră”

Imediat după curajoasa mărturisire de credinţă a lui Petru, declaraţia: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, Isus îi dă lui Petru un răspuns.

2. Citeşte Matei 16:17-20. Ce i-a spus Isus lui Petru şi cum trebuie să înţelegem aceste cuvinte?

Expresia „pe această piatră” a stârnit multe controverse în biserica creştină. Catolicii au interpretat că „piatra” se referea la Petru, susţinând că Petru a fost primul papă. Totuşi protestanţii, pe bună dreptate, au respins această interpretare.

Dovezile biblice înclină clar în favoarea ideii că Piatra este Hristos însuşi, nu Petru. În primul rând, în câteva locuri Petru se referă la Isus, şi nu la sine, folosind simbolul pietrei (vezi Faptele 4:8-12; 1 Petru 2:4-8). În al doilea rând, în Biblie găsim imaginea în care Dumnezeirea este simbolizată prin piatră şi, prin contrast, oamenii sunt descrişi ca fiind slabi şi nedemni de încredere. „Căci El ştie din ce suntem făcuţi, îşi aduce aminte că suntem ţărână” (Psalmii 103:14). „Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor” (Psalmii 146:3). Aşa cum scria şi Ioan despre Isus, El „n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om” (Ioan 2:25). El ştia, desigur, şi ce era în Petru (Matei 26:34).

3. În contrast cu aceasta, ce ne spun textele următoare cu privire la cine este, de fapt, Piatra şi pe cine este zidită biserica? 1 Corinteni 10:4; Matei 7:24,25; Efeseni 2:20.

„Cât de slabă părea biserica în vremea când Hristos a spus aceste cuvinte! Era numai o mână de credincioşi, împotriva cărora urma să se ridice toată puterea demonilor şi a oamenilor răi; cu toate acestea, urmaşii lui Hristos nu trebuiau să se teamă. Întemeiaţi şi clădiţi pe Stânca puterii lor, ei nu puteau să fie doborâţi.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 356 (413)

Care este experienţa ta în ce priveşte fragilitatea şi slăbiciunea fiinţelor omeneşti? Cum te pot ajuta aceste experienţe să te sprijini doar pe „Piatră”, pe „Stânca veacurilor”?

Marţi, 17 mai – O mustrare dură

4. Citeşte Matei 16:21-23. De ce, dintr-odată, Isus este atât de aspru cu Petru?

Problema lui Petru nu era aceea că încerca să-L protejeze pe Isus. De fapt, poate fără să-şi dea seama, el încerca să-L conducă, să-I arate ce să facă şi ce nu. Nu-L mai urma el pe Isus, ci Îl îndemna pe Isus să-l urmeze.

Isus i-a spus: „Înapoia Mea, Satano!” (vers. 23) deoarece, la fel ca Satana în pustie, Petru devenise o ameninţare pentru misiunea lui Hristos.

Marcu 8:33 notează că, în timpul acestui schimb de cuvinte, Isus S-a întors şi a privit spre ucenici. El venise să-i mântuiască. Nu voia să fie ispitit să facă altfel şi, cu siguranţă, nu chiar de către unul dintre ucenicii Săi, indiferent cât de bine intenţionat ar fi crezut el că este.

Oricât de mult crescuse Petru în privinţa comportamentului său, încă încerca să controleze lucrurile, inclusiv în dreptul lui Isus. În acest sens, Petru nu se deosebea prea mult de un alt ucenic, Iuda, care încerca să-L conducă pe Isus şi să-L determine să execute planurile lui, după cum gândea el că ar trebui să fie Mesia. Dar, spre deosebire de Iuda, Petru s-a pocăit adânc, a fost dispus să se lase corectat şi a dorit să fie iertat.

5. Citeşte Matei 16:24-27. Ce vrea să spună Isus prin aceste cuvinte?

Noi trăim într-o societate care ne spune să ne urmăm visurile, să sacrificăm totul pentru ceea ce dorim. Dar Isus ne spune să facem exact opusul – El ne invită să renunţăm la visurile noastre şi să I le încredinţăm Lui. Petru şi ucenicii învăţau treptat ce este adevărata credinţă. Adevărata credinţă nu trebuie să fie acea experienţă captivantă, plină de entuziasm, în care urmăreşti să realizezi ceva ce doreşti cel mai mult. Adevărata credinţă este acea experienţă dureroasă a renunţării la ceea ce-ţi doreşti cel mai mult. Când renunţi la visurile tale, „îţi pierzi viaţa”. Şi, în acelaşi timp, o câştigi.

Care sunt câteva dintre lucrurile la care a trebuit să renunţi pentru a-L urma pe Isus? Poate că la vremea aceea au părut atât de importante, dar acum, privind în urmă, cum ţi se par?

Miercuri, 18 mai – Încurajare din cer

6. Citeşte Matei 17:1-9. De ce a fost atât de important acest moment şi pentru Isus, şi pentru ucenici?

Isus „locuise în cer, în mijlocul iubirii şi într-o părtăşie fericită, dar, pe pământul pe care-l crease, era singur. Acum, cerul îşi trimisese solii la Isus – nu îngeri, ci oameni care trecuseră prin suferinţe şi întristare şi care puteau să simtă cu Mântuitorul în încercările vieţii Sale pe pământ. Moise şi Ilie fuseseră conlucrători ai lui Isus. Ei împărtăşiseră dorinţa Lui de a-i mântui pe oameni. […] Aceşti oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, veniseră să stea de vorbă cu Isus despre suferinţele Lui şi să-L mângâie cu asigurarea simpatiei cerului. Subiectul convorbirii lor era nădejdea lumii, mântuirea tuturor fiinţelor omeneşti.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 365 (422)

Cât de uimitor este că Isus, Fiul lui Dumnezeu, când a fost om a avut nevoie de mângâiere şi de încurajare din partea acestor oameni care cunoscuseră ei înşişi ce înseamnă suferinţa şi descurajarea. Luca relatează că ei I-au vorbit despre „sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim” (Luca 9:31 – în traducerea NKJV: „Sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească la Ierusalim”) – o dovadă în plus că moartea lui Isus era necesară pentru mântuirea omenirii. Fiind atât de mult în joc, nu este de mirare că Tatăl a văzut că era nevoie şi a trimis această încurajare.

În acelaşi timp, pe lângă tot ce văzuseră şi auziseră deja, Petru, Iacov şi Ioan aveau să primească şi alte dovezi pentru a crede. Glasul care s-a auzit din nor trebuie să fi fost încurajator pentru ei, din moment ce trecuseră peste teama iniţială. Cât de relevant este şi faptul că Matei menţionează că „Isus S-a apropiat, S-a atins de ei şi le-a zis: «Sculaţi-vă, nu vă temeţi!»„ (Matei 17:7). În ciuda a tot ce urma să sufere foarte curând, Isus îi mângâie şi îi încurajează pe ucenici.

Indiferent cine suntem sau cât de puternice sunt credinţa şi angajamentul nostru, toţi avem nevoie, uneori, să fim încurajaţi. Pe cine crezi că ai putea să încurajezi chiar acum?

Joi, 19 mai – Isus şi taxa pentru templu

7. Citeşte Matei 17:24-27. Ce învăţăm din acest episod din viaţa lui Isus?

Deşi tuturor iudeilor li se cerea să plătească taxa pentru templu, preoţii, leviţii şi rabinii erau scutiţi. Aşadar, această întrebare, dacă Isus plătea taxa sau nu, era şi o capcană.

Ellen G. White scrie că Petru a pierdut atunci ocazia de a da mărturie pentru autoritatea absolută a lui Hristos. „Prin răspunsul său că Isus va plăti taxa, el a întărit de fapt părerea greşită pe care preoţii şi conducătorii căutau să o răspândească. […] Dacă preoţii şi leviţii erau scutiţi datorită legăturilor cu templul, cu atât mai mult Acela pentru care templul era casa Tatălui Său.” – Viaţa lui Iisus, p. 373 (433)

Putem învăţa multe din răspunsul atât de îngăduitor dat de Isus lui Petru, în loc să-l umilească, Isus îi explică blând unde greşise. Mai mult decât atât, Isus Se adaptează în mod creativ la calea aleasă de Petru. În loc să plătească pur şi simplu taxa – recunoscând prin aceasta că avea obligaţia să o plătească – Isus obţine banii de taxă din altă parte: din gura unui peşte.

Această minune este cu totul neobişnuită – este singura dată când Isus face o minune aparent în beneficiul Său. Dar El nu a făcut minunea aceasta ca să Se ajute pe sine, ci pentru a le demonstra tuturor că avea autoritate nu doar asupra templului, ci şi asupra a tot ce crease. Din perspectiva omenească, nu putem înţelege nici pe departe cum a făcut Isus această minune. După tot ce văzuse Petru până atunci, îţi poţi imagina ce trebuie să fi fost în mintea lui când şi-a aruncat undiţa în apă, a prins primul peşte şi a găsit în gura lui exact suma necesară pentru a plăti taxa templului? (Vezi Isaia 40:12-17.)

Chiar dacă nu era nevoie ca Isus să plătească taxa pentru templu, El a făcut acest lucru pentru a evita o controversă inutilă. Ce putem învăţa de aici cu privire la modul în care putem gestiona situaţiile încordate, mai ales atunci când în dispută nu sunt lucruri importante?

Vineri, 20 mai – Un gând de încheiere

Relatarea episodului în care Isus i-a spus lui Petru să scoată banii, exact suma necesară, din gura primului peşte pe care l-a prins este extraordinară. Unii cercetători ai Bibliei au încercat să argumenteze că nu este adevărată, că este doar o poveste, folclor inventat pentru a sublinia o anumită idee şi nimic mai mult. Desigur, aceasta este o explicaţie total nepotrivită (de fapt, nici nu este o explicaţie). Spre deosebire de alte minuni – de exemplu, vindecarea bolnavilor, a orbilor, învierea morţilor, hrănirea mulţimii flămânde – aceasta este de o cu totul altă natură. În Biblie mai sunt menţionate securea care pluteşte (2 împăraţi 6:2-7), lâna udă pe pământul uscat şi lâna uscată pe pământul ud (Judecătorii 6:36-40), aşadar nu este ceva cu totul neobişnuit în Scriptură. De ce nu i-a dat Isus pur şi simplu bani lui Petru ca să plătească taxa, în loc să facă o asemenea minune ca să rezolve o problemă relativ mică? Textul nu spune. Însă lecţia aceasta ne arată incredibila putere a lui Dumnezeu, care nu ar trebui să ne surprindă. În definitiv, tot timpul vedem dovezi ale puterii Sale incredibile. Chiar existenţa noastră, atât de mică în comparaţie cu cosmosul vizibil, este tot o manifestare uimitoare a puterii lui Dumnezeu. Dacă El poate face toate acestea, o anume monedă pusă în gura unui anumit peşte nu a fost mare lucru. Deşi scrisă în alt context, afirmaţia lui Pavel este foarte potrivită: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Relatarea lui Matei este doar o altă manifestare a acestui adevăr.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 1 Împăraţi 9-15
1. Ce valoare avea argintul pe vremea lui Solomon?
2. Cine a făcut ca inima lui Solomon să nu fie în totalitate a Domnului?
3. De unde proveneau preoţii care au slujit pe vremea lui Ieroboam?
4. Ce decizie a luat Asa în legătură cu mama lui, din cauză că ea îi făcuse un idol zeiţei Astarteea?

Viaţa lui Iisus, capitolul 73
5. De ce atitudine a poporului Său este decepţionat Dumnezeu?

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!