Ultimele zile ale misiunii lui Isus

STUDIUL 12 » 11 IUNIE - 17 IUNIE

Textul de memorat: „Atunci Isus le-a zis: «În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: «Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.»»” (Matei 26:31)

În acest studiu, îl vedem pe Isus parcurgând momentele finale ale lucrării Sale pe pământ, premergătoare răstignirii. Lumea, chiar întregul univers, se află în faţa momentului crucial al întregii istorii a planetei noastre.

Foarte multe lecţii pot fi extrase din evenimentele asupra cărora ne vom opri în această săptămână, dar, în timp ce vom parcurge studiul, am vrea să ne concentrăm în special asupra uneia: aceea a libertăţii de alegere. Să urmărim cum au folosit diferite personaje măreţul şi preţiosul dar al libertăţii. Să vedem consecinţele importante, chiar veşnice, ale folosirii, într-un fel sau în altul, a acestui dar.

Petru, Iuda şi femeia cu vasul de alabastru – toţi au avut de făcut alegeri. Şi Isus a trebuit să facă alegeri, şi cea mai importantă dintre toate a fost aceea de a merge la cruce, deşi natura Sa umană se împotrivea cu toată puterea: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” (Matei 26:39).

Faptul că omul a abuzat de darul libertăţii de alegere L-a adus pe Domnul Isus în acest moment în care El însuşi a trebuit să aleagă dacă să ne salveze sau nu de la distrugerea adusă asupra noastră de acel abuz de libertate.

Duminică, 12 iunie – Gestul frumos al Mariei

Ultimele capitole ale Evangheliei lui Matei relatează ultimele zile ale vieţii lui Isus pe pământ. Mântuitorul urma să moară pe cruce, să învie şi să Se descopere pe deplin ca Mântuitorul lumii, răstignit şi înviat. Oricât de mult Îl iubeau şi Îl apreciau pe Isus cei care Îl urmau atunci, ei mai aveau încă multe de învăţat cu privire la cine era El şi ce urma să facă pentru ei. Astăzi, având la dispoziţie scrierile întregii Scripturi şi, în special, explicaţiile pline de putere ale lui Pavel cu privire la moartea ispăşitoare a lui Isus, noi ştim cu mult mai mult despre ce urma să facă Isus pentru noi decât ştiau, la vremea aceea, urmaşii Săi.

1. Ce a determinat-o pe Maria să facă acel gest extraordinar. De ce a apreciat Domnul Isus atât de mult gestul ei? Matei 26:1-16

Să observăm că Matei plasează episodul ungerii lui Isus cu mir – care a avut loc, probabil, înainte de intrarea Sa triumfală – în cadrul complotului de a-L ucide, care era în desfăşurare. În timp ce unii dintre cei apropiaţi de El plănuiau să-I facă rău, alţii revărsau asupra Sa dovezile unei iubiri şi ale unui devotament fără margini, cum a făcut Maria, spărgând „un vas de alabastru cu mir foarte scump” (vers. 7).

În timp ce ucenicii se plângeau de risipa făcută, Isus a spus că ea a făcut „un lucru frumos”. Prin acest gest, care, la prima vedere, putea să pară extravagant, femeia a arătat profunzimea sentimentelor pe care le avea pentru Isus în inima ei. Deşi, cu siguranţă, ea nu ştia tot ce avea să urmeze sau ce semnificaţie aveau să aibă evenimentele, înţelegea suficient ca să ştie că îi datora foarte mult lui Isus şi, în felul acesta, dorea să îşi arate recunoştinţa. În acelaşi timp, ucenicii, care, cu siguranţă, văzuseră mult mai mult din ce făcuse Isus decât văzuse această femeie, încă nu înţelegeau pe deplin lucrarea Lui.

„Uleiul turnat pe capul şi picioarele lui Isus era un simbol al inimi dătătorului, o inimă plină de iubire care se revarsă. A fost o demonstrare a unei iubiri hrănite din izvoare cereşti până când s-a revărsat în afară. Şi darul acela al Mariei, pe care ucenicii l-au considerat o risipă, a făcut să se repete de mii de ani aceeaşi revărsare de iubire din inimile sensibile ale altora.” – Ellen G. White, Comentariul biblic adventist de ziua a şaptea, vol. 5, p. 1101

Tu cum răspunzi la tot ce a făcut Isus pentru tine?

Luni, 13 iunie – Un nou legământ

2. Citeşte Matei 26:17-19. Ce semnificaţie are faptul că ultimele scene din viaţa lui Isus s-au desfăşurat în perioada Paştelui? Vezi şi Exodul 12:1-17; 1 Corinteni 5:7.

Istoria exodului este istoria mântuirii, a eliberării – o lucrare pe care o face Dumnezeu pentru cei care nu o pot face singuri. Ce simbol potrivit pentru ce avea să facă Isus pentru noi toţi!

3. Citeşte Matei 26:26-29. Ce semnificaţie au cuvintele din versetul 29?

Isus le atrage atenţia ucenicilor către semnificaţia mai profundă a Paştelui. Eliberarea din Egipt a constituit o minunată manifestare a autorităţii şi a puterii lui Dumnezeu, dar nu a fost de ajuns. Nu a fost acea izbăvire de care evreii aveau nevoie cu adevărat, la fel ca oricare dintre noi – eliberarea din păcat şi darul vieţii veşnice. „Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care ne-a fost făgăduită” (Evrei 9:15). Isus le îndrepta atenţia către adevărata semnificaţie a vinului, către adevărata semnificaţie a pâinii; toate acestea arătau către moartea Sa pe cruce.

Astfel, spre deosebire de sacrificiile animale care arătau către moartea lui Isus, care avea să aibă loc în viitor, participarea la Cina Domnului ne îndreaptă atenţia spre trecut, către acelaşi eveniment – jertfa Domnului Isus pe cruce.

Şi totuşi jertfa Mântuitorului nu a însemnat sfârşitul istoriei. Când le-a spus ucenicilor: „… de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi nou, în împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26:29), Domnul le-a îndreptat atenţia spre viitor, spre revenirea Sa şi dincolo de ea.

Gândeşte-te la afirmaţia lui Isus că nu va mai bea din rodul viţei până când nu vom fi şi noi împreună cu El în împărăţia Tatălui Său. Ce înţelegi şi ce simţi din partea Lui, în aceste cuvinte?

Marţi, 14 iunie – Ghetsimani

În săptămâna Paştelui, preoţii sacrificau mii de miei la templul aflat pe înălţimea de lângă Valea Chedronului. Sângele mieilor era turnat pe altar şi apoi curgea printr-un canal în pârâul din această vale. Probabil că apa se înroşea de la sângele mieilor. Isus şi ucenicii Săi trebuiau să treacă acest pârâu, în drumul lor spre Grădina Ghetsimani.

4. Citeşte Matei 26:36-46. De ce experienţa din Ghetsimani a fost atât de grea pentru Isus? Ce s-a întâmplat acolo de fapt?

Nu de moartea fizică Se temea Isus când S-a rugat să nu bea „paharul”. Paharul care îl îngrozea era despărţirea de Dumnezeu. Isus ştia că a deveni păcat pentru noi, a muri în locul nostru, a primi asupra Sa mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului însemna a Se despărţi de Tatăl Său. Călcarea Legii lui Dumnezeu era un lucru atât de grav, încât cerea moartea făptaşului. Isus a venit tocmai pentru a lua moartea asupra Sa, ca să ne cruţe pe noi de ea. Aceasta era în joc acolo, pentru noi.

„Cu implicaţiile acestui conflict înaintea Sa, sufletul Domnului Hristos era plin de teama despărţirii de Dumnezeu. Satana îi şoptea că, dacă devenea garantul unei lumi păcătoase, această despărţire avea să fie veşnică. El avea să fie identificat cu împărăţia lui Satana şi niciodată nu va mai putea fi una cu Dumnezeu. […] Momentul teribil sosise – momentul care avea să hotărască destinul lumii. Soarta neamului omenesc atârna în balanţă. Domnul Hristos ar fi putut refuza să bea paharul care i se cuvenea omului vinovat. Nu era încă prea târziu pentru acest lucru. El ar fi putut să-Şi şteargă sudoarea de sânge de pe frunte şi să-l lase pe om să piară în nelegiuirea lui. El putea spune: «Călcătorul de lege să-şi primească pedeapsa păcatului său, iar Eu voi merge înapoi la Tatăl Meu.» Va bea oare Fiul lui Dumnezeu paharul amar al umilinţei şi chinului? Va suferi oare Cel nevinovat urmările blestemului păcatului, pentru a-l salva pe cel vinovat?” – Ellen G. White,Viaţa lui Iisus, pp. 592, 595 (687, 690)

Gândeşte-te la disponibilitatea lui Isus de a suferi în locul nostru? Ce simţi în legătură cu aceasta?

Miercuri, 15 iunie – Iuda îşi vinde sufletul

Cât de tristă este istoria vieţii lui Iuda! Dacă ar fi murit înainte de a merge ultima dată la Ierusalim, poate că ar fi rămas în istoria sacră a marilor eroi şi multe biserici i-ar fi purtat numele. Dar numele lui va fi asociat întotdeauna cu trădarea.

5. Cum te ajută următoarele pasaje să-ţi explici acţiunile lui Iuda? Ioan 6:70; Luca 22:3.

Noi putem să-l învinovăţim pe Satana pentru ce a făcut Iuda, dar întrebarea rămâne: Prin ce i-a permis Iuda Diavolului să-l împingă la trădare? S-a spus că Satana a urmărit să-l aducă şi pe Petru aici (Luca 22:31). Cu toate acestea, diferenţa trebuie să fi fost dată de faptul că Iuda a refuzat să se predea cu totul Domnului; probabil că el s-a agăţat de un anumit păcat, de un anumit defect de caracter care i-a oferit lui Satana ocazia să se strecoare în mintea lui şi să-l determine să facă ce a făcut. Vedem şi aici o consecinţă grăitoare a libertăţii de alegere.

6. Citeşte Matei 26:47-50 şi 27:1-10. Ce lecţii ar trebui să extragem din trista istorie a lui Iuda?

Iată-l pe Iuda în fruntea grupului format din soldaţi, preoţi şi bătrânii poporului. Ce moment măreţ pentru Iuda, când are puterea în mâinile lui! Când deţii ceva ce oamenii îşi doresc, ai o putere uimitoare, aşa cum are Iuda aici. Şi totul este în favoarea ta, cel puţin atâta timp cât ai ce vor ei. Dar, dacă mulţimii îi pasă de tine doar pentru că ai ce îşi doreşte, după ce va obţine de la tine ce a vrut, nu mai are nevoie de tine şi te abandonează. În câteva ore, Iuda va fi singur, fără nimic.

O altă lecţie importantă este legată de preţul pentru care Iuda şi-a pierdut sufletul pentru totdeauna. Treizeci de arginţi. Azi, valoarea ar echivala cu salariul primit pentru una până la patru luni, în funcţie de moneda pe care o luăm în calcul. Chiar dacă ar fi primit de zece sau de o sută de ori mai mult, vedem cât l-a costat în realitate! Şi istoria ne arată că, până la urmă, a pierdut şi banii aceştia. Nu s-a bucurat deloc de ei, ci i-a aruncat înapoi, la picioarele celor care i-i dăduseră. Ce exemplu grăitor pentru faptul că orice ne face să ne îndepărtăm de Isus, să ne pierdem sufletul, este la fel de inutil ca banii primiţi de Iuda. Acest om a fost atât de aproape de viaţa veşnică, şi totuşi a ales să renunţe la ea pentru nimic!

Joi, 16 iunie – Tăgăduirea lui Petru

Isus a ştiut dinainte că Iuda va alege, în mod liber, să îl trădeze – una dintre numeroasele ocazii în care Biblia ne arată că prestanţa lui Dumnezeu în ce priveşte deciziile noastre nu ne limitează în niciun fel libertatea de a lua aceste decizii. El a ştiut nu numai de trădarea lui Iuda, ci şi că Petru, în ciuda bravadei lui, în momentul crucial avea să fugă şi să îl renege.

7. Citeşte Matei 26:51-75. De ce crezi că s-a lepădat Petru de Isus?

Adesea considerăm că Petru L-a renegat pe Isus pentru că i-a fost frică. Şi totuşi, după Ioan 18:10, Petru a fost cel care a avut curajul să scoată sabia împotriva soldaţilor romani! Petru era gata să se avânte până când l-a oprit Isus!

Aşadar, ce l-a făcut pe Petru, ca, de la momentul când flutura ameninţător sabia, să ajungă, doar puţin mai târziu, să spună că nu îl cunoaşte pe Isus? De ce a spus că nu era ucenicul Său? De ce a spus: „Nu cunosc pe omul acesta!” (vers. 72)?

Poate pentru că şi-a dat seama că nu îl cunoştea pe Omul Isus, că nu ştia pentru ce venise şi nici ce însemna arestarea Lui. Probabil că, într-un moment de panică, a negat că L-ar fi cunoscut vreodată. Poate că Petru L-a renegat pe Isus când şi-a dat seama că nu înţelegea ce face El; poate a abandonat totul când, văzând ce se întâmplă, a crezut că Isus a abandonat totul. Petru încă se încredea prea mult în propria capacitate de a înţelege lucrurile, în loc să-şi pună toată încrederea în Isus, şi aceasta deşi văzuse atâtea lucrări extraordinare ale Lui şi făcuse acea curajoasă mărturisire de credinţă că Isus era Hristosul (Matei 16:16). Tăgăduirea lui Petru ar trebui să ne spună că toate minunile şi semnele din lume nu ne vor păstra credinţa în Dumnezeu, dacă inima noastră nu îi este predată pe deplin.

În relatarea din Luca, a treia oară când Petru a negat că era ucenicul lui Isus, Domnul însuşi „S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru” (Luca 22:61). Aici apare cuvântul emblepo, care este folosit şi când se spune că Isus a privit adânc în sufletul lui Petru, atunci când s-au întâlnit prima dată (vezi Ioan 1:42).

Ce speranţă găsim aici în ce priveşte dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi chiar şi atunci când cădem, aşa cum a făcut Petru?

Vineri, 17 iunie – Un gând de încheiere

În 1959, doi criminali au intrat într-o casă din Kansas şi au ucis doi adolescenţi şi pe părinţii lor. Înainte să fie găsiţi criminalii, fratele tatălui ucis a scris următoarea scrisoare în ziarul local. „Sunt multe resentimente în această comunitate. Am auzit de mai multe ori că, atunci când e găsit, ucigaşul ar trebui să fie spânzurat de cel mai apropiat copac. Să nu ne lăsăm pradă acestor sentimente. Fapta este comisă şi încă o viaţă luată nu va schimba situaţia. Haideţi să iertăm şi noi cum vrea Dumnezeu să iertăm. Nu este bine să păstrăm duşmănie în inima noastră. Celui care a făcut această faptă îi va fi oricum greu să trăiască mai departe cu el însuşi. Nu va putea să-şi găsească liniştea decât mergând la Dumnezeu să ceară iertare. Să nu stăm noi în calea lui, ci să ne rugăm să-şi găsească pacea.”- Truman Capote, In Cold Blood, p. 124

Vedem aici o puternică expresie a harului pe care ni-l oferă Hristos tuturor. Chiar şi după ce Petru L-a tăgăduit, Hristos l-a iertat şi i-a încredinţat lucrarea câştigării de suflete. El ştia ce era în Petru chiar înainte ca Petru însuşi să ştie. Şi totuşi, dragostea şi harul Său au rămas aceleaşi, în ciuda faptului că Petru era singurul vinovat de acţiunile lui.

Când avem de-a face cu oameni care fac greşeli asemănătoare, cât de important este să învăţăm să manifestăm har faţă de ei tot aşa cum am vrea să se manifeste faţă de noi înşine!

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 împăraţi 15-21
1. Ce a zidit Iotam în vremea cât a fost împărat?
2. Cui au început să i (li) se închine copiii lui Israel şi să slujească atunci când au părăsit poruncile Domnului?
3. Unde s-a dus Ezechia după ce i-au fost spuse toate cuvintele lui Rabşache?
4. Cât a domnit Manase în Ierusalim?

Viaţa lui Iisus, capitolul 77
5. Cum L-ar fi tratat soldaţii romani pe Isus dacă ar fi avut lumina pe care au primit-o conducătorii iudei?

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!