Credinţa şi vindecarea
STUDIUL 4 » 16 APRILIE – 22 APRILIE
Textul de memorat: „Căci ce este mai lesne? A zice: «Iertate îţi sunt păcatele», sau a zice: «Scoală-te şi umblă»?” (Matei 9:5)
Dacă ar fi să faci o listă a celor mai îngrozitoare lucruri din viaţă, de care îţi este cel mai mult frică, ce ai scrie? Pentru mulţi, lista aceasta ar include moartea unui membru al familiei sau chiar propria moarte. Fără îndoială, acest lucru ar fi de înţeles, însă gândeşte-te cât de pământească este o astfel de gândire. Totul este legat de viaţa noastră de acum. Oare de lucrurile acestea ar trebui să ne fie cel mai mult frică, de pierderea vieţii de pe acest pământ, mai ales când ştim că, oricum, aceasta nu durează prea mult?
Dacă Dumnezeu ar face o listă cu lucrurile pe care nu le doreşte, cu siguranţă că ar trece pe ea pierderea vieţii veşnice în dreptul nostru sau al familiei noastre.
Fireşte că Dumnezeu este preocupat de boala sau de moartea fizică, dar cel mai mult dintre toate este preocupat de boala spirituală şi de moartea veşnică. Deşi Isus a vindecat mulţi oameni şi chiar a înviat morţi, efectul acestor minuni a fost doar temporar. Toţi acei oameni au suferit ulterior moartea fizică, într-un fel sau în altul, cu excepţia sfinţilor înviaţi de Isus la învierea Sa. (Vezi CBAZŞ, vol. 5, p. 550 şi Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 683 / 786)
Cu toate că prin planul mântuirii s-a realizat atât de mult în favoarea noastră, totuşi, prin el, nu suntem feriţi de boală sau de moarte, care sunt atât de răspândite pe pământ. Ţinând seama de acest lucru, să aprofundăm câteva cazuri de vindecare fizică şi spirituală şi să vedem ce lecţii de credinţă putem învăţa din ele.
Duminică, 17 aprilie – S-a atins de cei de neatins
După Predica de pe Munte, unde descrisese principiile Împărăţiei lui Dumnezeu, Isus S-a confruntat din nou cu realităţile acestui pământ devenit „împărăţia lui Satana”, un loc întunecos şi rece, plin cu oameni degradaţi, gemând după salvare, un loc ale cărui principii erau în contrast radical cu toate principiile Sale. La vremea aceea, unul dintre cele mai grăitoare exemple ale decăderii şi ale stării de nenorocire ale tărâmului stăpânit de Satana îl constituia lepra. Chiar dacă ocazional a fost folosită ca o formă de pedeapsă divină, ca în cazul Mariei, sora lui Moise (vezi Numeri 12:9-12), în contextul mai larg al Bibliei, lepra este un simbol grăitor şi teribil pentru ce înseamnă să trăieşti într-o lume căzută şi deteriorată.
1. Citeşte Matei 8:1-4. Care să fi fost motivul pentru care Isus S-a atins de acel lepros? (Vezi Leviticul 13:44-50.)
Leprosul a îngenuncheat înaintea lui Isus şi i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti” Cuvântul grecesc pentru „poţi” este dunamai, de unde vine în română „dinamită”. Înseamnă plinătatea puterii. „Dacă vrei, Tu eşti plin de putere şi poţi să-mi schimbi viaţa” Isus îi răspunde că vrea să îl vindece şi imediat face lucrul acesta. Faptul că Isus S-a atins de el trebuie să fi dat fiori mulţimii prezente, care a văzut ce se întâmpla. Cu siguranţă că, aşa cum făcuse şi în alte ocazii, Isus ar fi putut doar să rostească un cuvânt şi omul ar fi fost vindecat. De ce S-a atins de el?
„Lucrarea lui Hristos pentru curăţirea leprosului de această boală grozavă este o ilustrare a lucrării Lui de curăţire a sufletului de păcat. Omul care a venit la Isus era «plin de lepră».Otrava ei mortală îi îmbibase tot corpul. Ucenicii căutaseră să-L ferească pe Domnul ca nu cumva să Se atingă de el, fiindcă oricine atingea un lepros devenea el însuşi necurat. Dar, aşezându-Şi mâna peste lepros, Isus n-a fost infectat. Atingerea Lui a dat putere de viaţă. Lepra a fost curăţită. Tot aşa stau lucrurile şi cu lepra păcatului, adânc înrădăcinată, ucigătoare şi cu neputinţă de a fi curăţită prin puterea omenească.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 221 (266)
Ce boli teribile, asemenea leprei îi afectează azi pe unii dintre semenii noştri? Ce ne învaţă Isus despre cum trebuie abordaţi astfel de oameni?
Luni, 18 aprilie – Sutaşul roman şi Mesia
Un ofiţer roman, nu doar un reprezentant at puterii Romei, ci unul care putea să exercite această putere, vine la Isus. Omul este complet neajutorat în faţa încercărilor şi a tragediilor obişnuite, care ne asaltează pe toţi. Ce lecţie cu privire la limitele puterilor pământeşti! Cei mai mari şi mai influenţi lideri şi cei mai bogaţi oameni stau neajutoraţi în faţa multora dintre luptele obişnuite ale vieţii. Dacă nu ar fi ajutorul lui Dumnezeu, noi ce speranţă am avea?
2. Citeşte Matei 8:5-13. Ce lecţie de credinţă ne oferă relatarea despre sutaşul roman?
Un sutaş (centurion) era un ofiţer roman care, în general, avea sub comanda lui între optzeci şi o sută de soldaţi.
La iudei, singura persoană mai dispreţuită decât cineva dintre neamuri, adică un păgân, ar fi fost un lepros; astfel, acest ofiţer a presupus, probabil, că Isus nu ar fi vrut să intre în Casa lui, chiar dacă spunea că o va face. Cerând doar un cuvânt din partea lui Isus, nu prezenţa Lui, centurionul a dovedit o mare credinţă, care ne vorbeşte şi astăzi. El a crezut în Cuvântul lui Isus, care este la fel de plin de putere ca atingerea Sa. Pentru acest centurion, nu era ceva greu ca Isus să vindece pe cineva. Era ca şi când un ofiţer i-ar fi dat ordin unui soldat, lucru cu care el era obişnuit.
3. Ce spune Isus în Matei 8:11,12?
Ce avertizare aspră pentru cei cărora le-au fost acordate privilegii mari în ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu! Şi noi, ca adventişti de ziua a şaptea, ar trebui să luăm aminte.
Ce practici ai şi ce alegeri faci zilnic? Mai important decât atât, ce impact au aceste alegeri asupra credinţei tale? Ce poţi să faci pentru a lua decizii bune, prin care credinţa ta să crească?
Marţi,19 aprilie – Puterea lui Isus
4. Citeşte Matei 8:23-34. Ce ne învaţă aceste relatări cu privire la puterea lui Dumnezeu? Cum putem primi mângâiere din ceea ce citim aici despre puterea Sa, mai ales atunci când ne luptăm cu lucruri care depăşesc puterile noastre?
În gândirea iudaică, doar Dumnezeu avea prerogativa de a stăpâni peste natură şi peste demoni. După ce a liniştit furtuna printr-un simplu cuvânt (Matei 8:23-27), Isus a trecut pe ţărmul de răsărit al Mării Galileei, un teritoriu al neamurilor. Dar, în locul în care a mers, se ştia că trăiau nişte demonizaţi.
Marcu 5:1-20 şi Luca 8:26-39 adaugă detalii la acest episod al întâlnirii cu demonizaţii. Demonii se identifică singuri ca fiind „legiune” (o legiune militară avea şase mii de soldaţi).
Mulţi s-au întrebat de ce demonii au fost lăsaţi să intre în porci. O tradiţie spunea că demonii detestă să cutreiere singuri – ei preferă „o casă”, o fiinţă de vreun fel, chiar un animal necurat, un porc. Altă tradiţie spunea că demonilor le este frică de apă. Este clar că e vorba numai de nişte tradiţii. Evident este faptul că ei şi-au făcut atunci lucrarea – aceea de a distruge, de a omorî, de a produce pagubă.
Însă aspectul cel mai important este că starea nenorocită a oamenilor din această relatare este exact aceea pe care o doreşte Satana pentru copiii lui Dumnezeu. Dar Isus le-a schimbat complet viaţa. În vieţile celor care aleg să I se predea Lui, Hristos poate să anihileze şi va anihila tot ce vrea Satana să facă rău. Fără Isus, nu avem nicio putere împotriva Diavolului.
În marea luptă, noi suntem fie de o parte, fie de cealaltă. Oricât de rigid şi de categoric ar suna, acest adevăr nu ar fi putut fi exprimat mai clar decât la exprimat Isus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23). Noi de a cui parte ne situăm?
Miercuri, 20 aprilie – „Păcatele sunt iertate”
În Israel trăia un om care ajunsese să dorească vindecarea sufletului mai mult decât dorea vindecarea trupului.
5. Citeşte Matei 9:1-8. Ce mare speranţă putem primi de aici în ce priveşte făgăduinţa iertării păcatelor noastre, indiferent care ar fi acestea sau cât de mult rău ar fi provocat? Vezi şi Romani 4:7; 1 Ioan 1:9; 2:12.
Cât de minunat este că primul lucru de care S-a ocupat Isus când paraliticul a fost adus înaintea Sa a fost starea lui spirituală! Hristos ştia că, în ciuda stării sale fizice nenorocite, problema mai profundă a acestui om era sentimentul de vinovăţie pentru viaţa sa păcătoasă. De aceea, Isus rosteşte cuvintele care ar trebui să fie cele mai importante şi mai pline de mângâiere pentru oricine înţelege realitatea şi preţul păcatului: „Păcatele îţi sunt iertate.”
Ellen G. White adaugă: „Dar, mai mult decât vindecarea fizică, el dorea eliberarea de povara păcatului. Dacă ar fi putut să-L vadă pe Isus şi să primească asigurarea iertării şi a păcii cu Cerul, el ar fi fost mulţumit fie să trăiască, fie să moară, după voia lui Dumnezeu.” – Viaţa lui Iisus, p. 222 (267)
Cea mai mare credinţă este să privim dincolo de starea noastră fizică şi să ne concentrăm asupra celei spirituale. Foarte adesea, rugăciunile noastre sunt pentru nevoile noastre fizice şi Dumnezeu Se îngrijeşte de ele. Dar, în Predica de pe Munte, Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” În cele din urmă, în ciuda nevoilor noastre fizice imediate, este esenţial să fim preocupaţi permanent de lucrurile veşnice, într-o lume în care atât de multe sunt doar temporare şi trecătoare.
Oricare ar fi luptele noastre fizice, chiar şi în cel mai rău scenariu, ele vor fi întotdeauna doar temporare. De ce este important să nu pierdem niciodată din vedere acest adevăr?
Joi, 21 aprilie – „Lasă morţii să-şi îngroape morţii”
6. Citeşte Matei 8:18-22. Ce le spune Isus acestor oameni cu privire la ce înseamnă să-L urmeze?
În Matei 8:18-22, doi bărbaţi se apropie de Isus cu dorinţa de a fi ucenicii Săi. Amândoi sunt sinceri, şi totuşi amândoi par să fie reţinuţi de ceva. Isus, care cunoaşte toate gândurile, merge direct la miezul problemei. El îl întreabă pe primul dintre ei dacă este cu adevărat dispus să renunţe la tot – inclusiv la patul lui – ca să-L urmeze. Aceasta înseamnă că un om care vrea să-L urmeze pe Isus trebuie să fie dispus să-şi piardă toate bunurile pământeşti.
Apoi, Isus îl întreabă pe cel de-al doilea dacă este cu adevărat dispus să-L pună pe El mai presus de familia lui. La prima vedere, cuvintele Mântuitorului par deosebit de aspre. Omul acesta nu dorea decât să poată să-şi îngroape tatăl. De ce nu i se permitea să facă mai întâi acest lucru şi apoi să-L urmeze pe Isus, mai ales că, la iudei, se considera că ascultarea de porunca a cincea însemna şi să te asiguri că părinţii îţi erau înmormântaţi corespunzător?
Unii interpreţi ai Bibliei consideră că tatăl acelui om nu murise încă şi nici nu se afla pe punctul de a muri, deci, de fapt, omul Ii spunea lui Isus: Lasă-mă să pun totul la punct în ce priveşte familia şi apoi Te voi urma. De aceea i-a răspuns Mântuitorul astfel.
O altă chemare la ucenicie se găseşte în Matei 9:9-13, unde este relatată chemarea lui Matei, un colector de taxe dispreţuit. Isus îi cunoştea inima, care era deschisă faţă de adevăr, după cum a arătat şi răspunsul lui. Cu siguranţă că Isus ştia ce reacţie va genera o astfel de chemare adresată unuia ca Matei, ceea ce ne şi descoperă textul. Din perspectiva noastră, astăzi, este greu să înţelegem cât de bulversantă putea fi pentru oamenii de atunci chemarea cuiva ca Matei. Dar aici vedem încă o dată cât de cuprinzătoare este în realitate chemarea Evangheliei.
Citeşte Matei 9:13. Deşi contextul este diferit, cum se aplică acest principiu şi astăzi?
Vineri, 22 aprilie – Un gând de încheiere
În germană există un proverb: „Einmal ist keinmal”, care, literal, înseamnă: „O singură dată înseamnă niciodată”, adică, dacă ceva se întâmplă doar o dată, nu contează, este ca şi când nu s-ar fi întâmplat deloc. Fie că eşti de acord sau nu, gândeşte-te la această idee în legătură cu studiul de joi, când Isus i-a spus omului care voia ca, mai întâi, să-şi îngroape tatăl şi apoi să devină ucenic: „Vino după Mine… şi lasă morţii să-şi îngroape morţii” (Matei 8:22). Ce a vrut să spună Isus sugerând că un om viu era, de fapt, mort? Ei bine, dacă „o singură dată înseamnă niciodată” şi dacă trăieşti în această lume doar o dată, fără să urmeze veşnicia, atunci ai fi putut la fel de bine să nu te fi născut deloc. Ai fi putut la fel de bine să fii deja mort (vezi Ioan 3:18). Gânditorii seculari, care nu cred în viaţa de apoi, se plâng nemulţumiţi de lipsa de sens a vieţii care există doar o dată, aici, şi pentru un timp foarte scurt, înainte de a se risipi pentru totdeauna. Ce sens poate să aibă, întreabă ei, dacă după acest scurt răstimp dispărem pentru totdeauna şi suntem pentru totdeauna uitaţi? Aşadar, nu este de mirare că Isus a spus acele cuvinte. El căuta să îndrepte atenţia omului către o realitate mai mare decât această lume, o realitate care îi era oferită.
Pentru studiu suplimentar: Citeşte capitolul „Poţi să mă curăţeşti”, din cartea Viaţa lui Iisus, de Ellen G. White, pp. 217-226 (262-271).
Studiu suplimentar
BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND
Biblia: 2 Samuel 5-11
1. Ce vârstă avea David când a devenit împărat peste tot Israelul?
2. Pentru ce motiv l-a lovit Domnul pe Uza?
3. Ce le-a făcut Hanun slujitorilor lui David ?
4. Ce a făcut David când a văzut că Urie nu s-a dus acasă de la poarta împăratului?
Viaţa lui Iisus, capitolul 69
5. Ce face Satana văzând că timpul lui este scurt?
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!